Zbor spre înălțimi

Cugetări

Mă întreba demult bunica,
Pierdută-n gândurile-i lungi,
Ce-ar fi de n-ai avea nimica,
Doar crucea ta pe care-o duci?

Draga bătrânii, vreau să zic,
Că va veni o zi, cândva,
Când nu-ți vei mai dori nimic,
Doar sănătate-n viața ta…

Va fi atâta rău pe lume,
Și omul va înnebuni,
Și adevărul nu-l va spune,
Cu false vorbe-l va-nrobi,

Nu va mai fi nici cărăruie,
La casa omului sărac,
Doar ziduri, ca o cetățuie,
Peste pârleazul nostru drag.

Nu pricepeam ce vrea să spună,
Dar o priveam cu interes,
Tot ce-am trăit cu ani în urmă,
Acum mi-a dat de înțeles,

Câtă dreptate avea bunica,
Acele vorbe se- mplinesc,
Nu am nevoie de nimica,
Doar sănătate îmi doresc.

Ce tare s-a răcit pământul!
Făptura-i rece în priviri,
Ce rece-i cuvântat cuvântul,
Plâng amăgiri printre iubiri.

Nu am crezut că voi ajunge,
Să-mi fie teamă să vorbesc,
În loc de lacrimi, curge sânge,
Când adevărul înrobesc.

Acele vremi s- au împlinit,
De care dânsa îmi vorbea,
E atâta boală pe pământ,
Dar crucea n-o poți lepăda.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

TRISTEȚE AMETAFORICĂ

Auzi, fa, Marițo, s-a-nchis cimitirul!
De mâine, nici popa nu poa’ să se-ngroape.
Noroc c-am troița lu’ Gogu, aproape!
Știi, colo, ‘n grădină, unde-a crescut pirul.

Am țiment și var. Îl bag pe Ilie,
să-mi sape o groapă, să toarne o criptă,
că inima mea de boală e friptă
și azi nu putui să leg nici la vie.

Bocesc a pustie, când toc ceapa veche,
e ștevia fiere, nu pot s-o mănânc,
prea rău nădușesc, mă seac-o ureche
și am o durere și-un of în adââânc!…

Auzi, fa, Marițo, ne știm de copile!
Tu știi că plângeam când o floare murea!
De ce mi-o fi dat Dumnezeu negre zile
și-n fiece an sărăcia-mi sporea?!

Nu am dușmănit, n-am spus vorbe grele,
am dat de pomană la vii și la morți.
Cu Gogu, săracu’, trăgeam de belele,
dar nu am cerșit vreodat’ pe la porți.

Așa că, Marițo, de mor, nici că-mi pasă!
Te rog, dară, soro, să treci pe la mine,
în zori și pe seară, să intri în casă,
să vezi de mai sunt! Las cheia la tine!

Am pânza-n dulap, coșciugu-n fânări
și țoalele bune, la drum, în cuier.
Pomnete-s făcute. În raft, lumânări.
Să-mi chemi și copiii, de lume stingheri!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Desculți

Iti aminteşti cărarea pe care urcam râzând spre cerul ce ne privea uimit ?
Eram doar doi desculți de griji ce depănau in zborul lor de sfinți
Crâmpeie de poveşti cu feți-frumoşi si zâne… şi-n straiul  primenit
Aveam doar flori de câmp… şi sărutări de rouă pe buzele cuminți.

Iți amintesti? Râdeau cu noi, copacii, când muguri împărțeam la doi,
Nesocotind că vin în toamne, brume şi câti ne vor rămâne
În podul palmei calde, când vântul va sufla prin crengi, lăsând prea goi
De suflu, trunchii-nalți si fragezi, ingemânați cu veşnice cunune.

Sub streşini, puneam săruturi in cuib de vrăbii, sperând că pot zbura
În cer, cu vise ce-nfloreau in noi, doi trubaduri ce se visau nemuritori,
Fără să ştim că-s hoți şi printre sfinți, ce pun troiene-n drum si vor fura
Bucăți din răsăritul mirosind a iarbă si ne-or preface-n simpli muritori.

Acum suntem doar doi bătrâni ce-şi flutură salutul in amurg,
Frunze uscate în ultim dans spre lutul din care
s-au născut in primăvară
Copii cu chip de ingeri, stingheri ca ‘ntr-un
lăcaş de cult din burg,
Cerneală-n două călimări de împrumut pentr-o poveste sigilată-n ceară!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Magii de brumă

Cu magia ei de brumă
Toamna, ne cuprinde lin,
Mângâiere de sublim,
Vise dragi sub noua Lună…

Toamnă mea cu chip de lut
În arnici îmbracă via
Și înaltul, și câmpia,
Și-al iubirii legământ.

Și tot țese drumuri noi
Străjuite de lumină,
Blândă, fără pic de vină
Ne-mpresoară pe-amândoi.

Firul ei cel nevăzut
Ne apropie pe cale,
Drumul meu și-al dumitale
Să devină: Început.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

AFAZICE

S-au învolburat copacii și fierb trenele de frunze,
Prin mesteceni mai adie un ecou din glasul tău,
Se amestecă prin gânduri anodine și difuze,
Și te văd printre cuvinte încurcate de Orfeu.

Pontul Euxin își varsă carapacele pe plajă,
Au căzut din vânt păpuși cu ochi negri indecenți,
Eu te-adun din toți lăstunii care-n vene se revarsă
Și-ți simt ochii cum m-apasă cu fiori incandescenți.

De pe buza ta fierbinte am cules o scoică mov
Când o lebădă de sticlă plutea pe marea inertă,
Și-un bondar pe-o partitură compusă de Korsakov
Zbura peste trei octave dintr-o noapte insolentă.

Te rescriu pe-o coală nouă, înflorind un vis tomnatic
Îmi țâșnesc din pori triftongii ultimelor reci vocale,
Îmi pierd mințile și somnul, fug după un nor afazic,
Te găsesc între-o sinapsă și un semn de întrebare.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

COPIII ALBAȘTRI

V-aduceți aminte când, doi câte doi,
Pășeam înspre școală frumoși și cuminți
Ce multe decenii-au trecut peste noi,
Dar clipele-acelea sunt foc de fierbinți!

Costume albastre ca bolta de de cer,
Purtam cu mândrie, de parcă zburam,
Iar dascălii-aceia cu mână de fier,
Știau să inspire iubiri, gram cu gram!

Iubirea de carte era ca un vis,
Un vis fără care sub frunți am fi goi!
Doar cartea trezește un nou paradis,
Acel fără care cred că-i de-o seamă cu noi!

V-aduceți aminte de școala din prund,
De zâmbetul sacru al lămpii cu gaz?
Copiii albaștri, cu zâmbet profund,
Mâncau demnitate pe pâine, iar az`

Se trag de șireturi cu dascălii lor,
Spunându-le simplu; „dirigă și prof!”
În mintea lor, cartea nu scutură spor!
Mulți nu știu ce-nseamnă un biet apostrof!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Azi

Azi ai sufletul curat,
Crești lumina fericirii,
Pe-un cuvânt încercănat,
Cerni culorile iubirii.

Azi pictezi cu galben clipa,
Îi crești vene de uimire,
Vrei să îi călești aripa,
În cuptorul din simțire.

Azi răsfiri nea din cuvinte,
Peste lutul amăgirii
Reîmbraci un vis fierbinte,
Cu albastrul împlinirii.

Azi aduni și violetul,
Din potire de răbdare,
Alungi gânduri și regretul,
În pădurea din iertare.

Azi îmbărbătezi speranța,
Strigi prin văi de nerăbdare,
Îmblânzești în palme ceața,
Aduni roua din culoare.

Azi rescrii pe fila vieții,
Doar cu verdele robust,
Zdrobești mugurul tristeții,
Sub călcâi de vis îngust.

Azi înveșmântezi tăcerea,
Cu mătăsuri de-asfințit,
Colorezi cu roz durerea,
O alungi spre infinit.

Azi ți-e inima vioară,
Cântă-n jar din răsărit,
Strune albe se-nfioară,
Cerul firii e uimit.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

FĂRĂ LEAC

N-am pat, nici somn, nici vis în care-aș plânge
Dar am un junghi adânc înfipt în coaste
Și cruste, câteva pline de sânge
Ca un soldat pe frontul cu năpaste

Prieteni n-am și nu mai am nici mamă
În vene am doar vicii și otravă
Dar văd cum universul se destramă
Și nu râvnesc nici glorie, nici slavă

N-am lacrimi, glas, nici chip în oglindire
Doar numele în clar, cioplit în piatră
Sub care am ascuns câte-o iubire
Dar focul ei mă arde ca o vatră

Mai am un filament incandescent
În becul din cutia craniană
Și-mpart lumina-n versuri, iminent
Ca pe o flacără la fiece icoană

N-am leac, nici doctor, nici altar sfințit
Mă bântuie o febră ca de ciumă
Și-n trup mocnește jarul mărunțit
Cu un vătrai ce-l scurmă și m-afumă

N-am tratament, nici leac de respirat
Plămânii mei duhnesc a naftalină
Și stau ca un cadavru-mbălsămat
În morga literară tot mai plină

Aici nu au tavane, nici fereastră
Doar mucegai și iz de cloramină
Iar noaptea după sfert e mai sihastră
Căci n-am la căpătâi nicio lumină.

Text și pictură Lidia Zadeh

Atelier
Pictură a/p 120×120

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Intâlniri succesive

Am întâlnit pe strada mea o umbră
Căuta un om pe care să-l umbrească
Și am avut o revelație sumbră
Că umbra mea n-o să mă recunoască

Am întâlnit pe-o filă un cuvânt
Căuta o viață necuvântătoare
Și am ascuns o lacrimă-n pământ
Să nu mai văd cuvântul cum mă doare

Am întâlnit și un poem nescris
Prostituând cuvintele rimate
Dar umbra mea încet s-a sinucis
În întuneric de singurătate

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț