Două persoane cu capete plecate, o față stă în spate-nșurubată, un spate stă spre fața aplecată genunchii-nțepenind pe oasele curbate, aceste trupuri au parte de brațe-ncrucișate, la spate-mpreunate și două inimi care par sudate, unite bat cât toate laolaltă, rămân în timp s-anunțe constelații, eterne trupuri strălucesc planeta, quasarii vin și pleacă-n ani lumină, doi tineri încă-nțepeniți de vreme, rămân sudați de inimile grele.
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a treizeci și noua etapă a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”
Premiul întâi~ ~Cristina Ghindar Greuruș ~ Doare timpul
Doare timpul care trece, Rana lui nu se închide. Peste noi se tot petrece, Doare timpul care trece Și-i din ce în ce mai rece, În secunde se divide. Doare timpul care trece, Rana lui nu se închide.
Mor secunde, mor minute Și mor anii fără număr… Cine timpul să-l asculte? Mor secunde, mor minute, Clipele, mereu mai multe, Stau de-a valma pe un umăr. Mor secunde, mor minute Și mor anii fără număr.
Doare timpul mult și tare! Nu ne trece niciodată. El e greaua încercare… Doare timpul mult și tare! Leacul nu-l găsim, se pare. Nu știm de-a fost leac vreodată. Doare timpul mult și tare! Nu ne trece niciodată.
2) ~Monica David ~ Mângâieri
În mine fluturi au crescut Din ale tale mângâieri, Lumină-n suflet mi-ai cusut În mine fluturi au crescut. M-ai ridicat de am căzut Și-am renăscut în mlădieri, În mine fluturi au crescut Din ale tale mângâieri.
3) ~Felicia Percec ~ Un bondar pe o sulfină
Un bondar, pe o sulfină, Stă-ncruntat, e supărat Pe-o albină, a lui vecină. Un bondar, pe o sulfină, Plânge-ntruna și suspină, Cu acul, ea l-a-nțepat. Un bondar, pe o sulfină, Stă-ncruntat, e supărat.
Nu mai plânge, măi bondare! Am vrut să te păcălesc Și te-am pus la încercare. Nu mai plânge măi bondare! Voiam să văd de-s în stare Lenea ta s-o lecuiesc. Nu mai plânge, măi bondare, Am vrut să te păcălesc!
LUMINĂ, dulce strună de haruri, BUCURII, Petală cu petală trezindu-mi armonii … Te simt cum ieși din umbră și naști un nou mister, Cununa mea de raze, nu-mi lași timp să disper!
Poți transforma AMARURI în blânde-nțelepciuni, Ți-e strajă adevărul și decriptezi MINCIUNI .. Când cred că gândul doare iar dorul mi s-a STINS, Din SUFERINȚI și drame îmi faci un rug aprins!
Mi-ai pus în tolba vieții săgeți din flori de jar … Iluzii mari DOBOARĂ, dar încă nu dispar! Vibrează, se ÎNDREAPTĂ spre ceruri de opal, Unde își pun puterea în globuri de cristal.
O inimă ce poartă IUBIRI din alte vieți Își dezvelește taina în albe dimineți … Când visul mai zvâcnește în astrul auriu, ADÂNCI semințe cântă-ntr-un grai pe care-l știu!
Când sădești un copac, îi vorbești pământului despre viață, arunci acolo câțiva pumni de țărână prin care pornesc spre adânc, rădăcinile, lași veșniciei trunchiul firav pe care îl ocrotește soarele, faci o cruce în gând pe care o trimiți să dezlege izvoarele, potrivești ceasul din Marele Turn, după care începe numărătoarea…
Când sădești un copac, rămâne în urma ta întrebarea : ,, Doamne, eu, pe Pământ, câtă umbră mai fac?…
Din NEGURI și rouă, zorii se-nfiripă Și-n ochi de mirare zăbovesc o clipă! Năucă, LUMINA caută-nțelesuri; Un VULTUR plutește, ciugulind eresuri.
Ah, dor de ‘nălțare, cum tot crești în mine! Un gând SCÂNTEIAZĂ, focuri sibiline Îmi joacă în suflet, deslușind însemnul, E Cerul chemare, acvila îndemnul.
ZBOARĂ, SĂRUTARE, Soarele să-ți vadă RĂSĂRITUL fraged, pământul să-ți cadă, Din eter te-adună aripă-minune, Peste „câmp” de zare, alocuțiune!
VRAJA se topește, pământul mă strânge, În ADÂNC de vreme, clepsidra mai plânge. Din mine rămâne un gând muritor, Lumânare-aprinsă, vis RĂTĂCITOR.
De ziua mea nu-mi fac cadou nimic, Mi-ajung doar câteva petale de visare, Un vers de poezie îmi dedic Şi-adaug în grădina vieții înc-o floare.
Cu-acelaşi suflet tandru de copil Mă poartă pasul pe a timpului cărare… A mai trecut un an… aşa, tiptil Dar vine altul, cu o nouă provocare.
De ziua mea nu-mi fac cadou nimic, Îmi e de-ajuns să văd cum soarele răsare… Azi am decis să nu renunț, să nu abdic Şi să aşez în calea vremilor hotare.
De ziua mea nu-mi fac cadou nimic, Cer zorilor un strop de rouă drept urare Iar nopții, să mă poarte-n Carul Mic Spre rădăcini de cer cu lumi nemuritoare.
De ziua mea nu-mi fac cadou nimic, De fapt e-o simplă zi, la fel ca orişicare Dar parc-aş vrea să mai rămână-un pic, Să uit că viața-i doar o umbră trecătoare…
Locul trei: În toamnă-mi vii? ~Maria Ruscanu Bălăcianu~
Spune-mi, dacă TOAMNA vine pe cărări de mult uitate Și AMESTECĂ-n potire stropi de vin cu mere coapte, Dacă stă la sfat cu plopii când se-apleacă și suspină Cu PRIVIREA rătăcită prin luciri de lună plină,
Dacă-mi face semn cu MÂNA să surâd copilărește Iar pe când răsare luna să AȘTEPT să-mi dea de veste Cum că CINEVA pe cale, ADORMIT pe frunze moarte, Mai visează și mai speră la un ceai sorbit în șoapte,
Dacă dorul mă răpune când în GÂND mi-e nebunia Toamnei ce te-a dus departe blestemându-mi simfonia Zilelor ce PLOUĂ tainic peste GÂND și peste fire Ca să nu mor de URÂT, mi-ai aduce-n prag iubire?
Zbor spre înălțimi 