Pe o alee cu teii înfloriți la o masă de piatră rotundă, azi, poeții-și scrijelesc pe pânza sufletului, cu cerneala adunată-n călimara deznădejdii, zbaterile clipei în căutarea poemului care să-i așeze lângă Luceafărul făr’ de pereche…
Tot, azi, poeții nu mai știu, că orice zbor spre înalt, nu e o joacă de copil, e un har care te poartă prin furtuni, prin ploi și ger, că te ridică, dar te și doboară… că stinge lumina-n tine, dar o și aprinde…
Poeții, azi, uită că al lor har, care-l au, e doar de la Dumnezeu!
Am bucuria să vă anunț câștigătorii etapei cu numărul patruzeci a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”
Premiul întâi~ ~Monica David
Dorința
Eu îmi doresc surâs de flori Pe sufletele fără spini În drumul plăsmuit sub nori Eu îmi doresc surâs de flori. Să-mbrățișăm printre splendori Lumina pân’ la rădăcini Eu îmi doresc surâs de flori Pe sufletele fără spini.
2) Se pierde vara ~Felicia Percec ~
Se pierde vara-n depărtări, Lăsând în urmă doar regrete Și frunze veștede-n cărări. Se pierde vara-n depărtări, Rămân doar clipele de ieri Gravate-n file de caiete. Se pierde vara-n depărtări, Lăsând în urmă doar regrete.
Ne lasă-n urmă amintiri, Frânturi de vise împlinite Ce și-au pus amprenta-n priviri. Ne lasă-n urmă amintiri Din tolba plină cu trăiri, Pe coarda inimii zidite. Ne lasă-n urmă amintiri, Frânturi de vise împlinite.
2)Floarea mea de garofiță ~Peteleu Alex ~
Frumoasă ca o zeiță În lumina dimineții, Îmi ești vis, îmi ești dorință, Frumoasă ca o zeiță, Printre flori de garofiță, Tu-mi dai fericire vieții! Frumoasă ca o zeiță În lumina dimineții.
3) Dacă timpul ~Cristina Ghindar Greuruș~
Dacă timpul nu s-ar scurge, Viața ar fi mai frumoasă, Oamenii nu s-ar msi plânge Dacă timpul nu s-ar scurge. Tristețea nu ne-ar înfrânge, Soare-ar fi în orice casă. Dacă timpul nu s-ar scurge, Viața ar fi mai frumoasă.
Dacă timpu-ar înțelege Și ne-ar mai lăsa o vreme, Multe taine-o să dezlege. Dacă timpu-ar înțelege Și n-ar vrea să mai alerge. Oamenii nu s-ar mai teme, Dacă timpu-ar înțelege Și ne-ar mai lăsa o vreme.
Din lanțuri ai scăpat a mea copilă, Ești liberă acum ca stelele pe cer, Te-au pus în jug,tăcută și umilă Dar azi renaști ca Phoenix în eter.
Cu inima rănită, cu fiii în Siberii Ți-ai plâns durerea și-al jugului amar, Ai așteptat lumina învierii Pe-al Prutului slăvit, nestăvilit altar.
Dar anii au trecut și-a ta durere Rămâne-n urmă deși încă o simți, Credința și speranța sunt a ta avere, Nu ai nevoie de împărați și prinți.
A venit vremea scăldată în lumină Ca soarta-n mâna ta s-o reînvii Și să rescrii istorii în limba ta română, La sânul maicii tale ferice să revii.
Basarabie, copila mea frumoasă, E sărbătoare azi pe Nistru și pe Prut, Te-aștept să te întorci la tine acasă, Destinul tău , de veacuri,prea tare m-a durut !
Când doar o LICĂRIRE, o geană de lumină Mai arde peste mare și-n zare se anină, MELANCOLIA vine din nou PĂTRUNZĂTOARE Și-mi poartă gândul fraged, de-aici … în DEPĂRTARE …
Peste PĂMÂNTURI arse de vipturi în explozii, Sorbind răcoarea serii cu gust fin de ambrozii … Of, roadele-i RĂSCOAPTE jertfite-i sunt UITĂRII! Ori dorm culegătorii, ori n-au răspuns chemării…
De-ai ÎNDRĂZNI, o, suflet, să SCHIMBI amaru-n bine, Puterea ta să stoarcă poeme … din suspine! Să-l faci să înțeleagă pe omul mic că-i mare, Când viața își TRĂIEȘTE în binecuvântare …
Când ceasul din perete mai tare scânteiază, Cu timpul pus pe cruce, iar clipa sângerează, Oprește-l, suflet magic, pe om din goana-i goală De sens, căci, iată, vara …apune, vântul spală
Cetăți de jurăminte pe care și le face Și, val slăvit de mare, mai înțelept se-ntoarce!
N.R. Glosă
[VIPT, vipturi, s. n.
(Înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor, mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). – Lat. victus.]
AMARURI și BUCURII, sufletul în taină strânge, Când SUFERINȚI îl DOBOARĂ, doar tăcerea în el plânge, Nu se lasă ademenit de ispite și MINCIUNI, Se-nalță-n zbor spre LUMINĂ… din ADÂNCI, negre genuni.
Chiar și cu aripa frântă, din zboru-i nu se oprește, Cu lacrimi arzând sub pleoape, înspre cer senin privește… A trăit în a lui viață și tristeți, și amăgiri, Dar dragostea de viață și-a sădit-o în priviri.
Cu IUBIRI ce l-au trădat și visuri neîmplinite, Vremelnic culcuș își face pentru aripi ostenite, Însă dor amăgitor, STINS în el de-atâta vreme, Aprinde iarăși speranța… nu-ncetează să îl cheme.
Mereu își ÎNDREAPTĂ pașii spre cărări demult umblate, S-adune-n el ce-a pierdut… amintiri și visuri, toate… Nu vrea ca să înțeleagă… timpul trece iute-n zbor, Ce-a fost… nu se mai intoarce! Biet suflet rătăcitor!
Două persoane cu capete plecate, o față stă în spate-nșurubată, un spate stă spre fața aplecată genunchii-nțepenind pe oasele curbate, aceste trupuri au parte de brațe-ncrucișate, la spate-mpreunate și două inimi care par sudate, unite bat cât toate laolaltă, rămân în timp s-anunțe constelații, eterne trupuri strălucesc planeta, quasarii vin și pleacă-n ani lumină, doi tineri încă-nțepeniți de vreme, rămân sudați de inimile grele.
Zbor spre înălțimi 