Cum un copil spre-un lujer să-l smulgă se înclină, Simțind apoi că parcă îi prisosește restul, Spre floare urcă mîna în pipăire lină Și-n actul crimei pare o mîngîiere gestul… . Nehotărîrea-n gînduri ca o pisică toarce, Să smulgă?…cît să rupă?…mai mică pare vina De-ar evita s-arunce în tină restul, doar ce S-ar hotărî, dar parcă ar vrea și rădăcina… . În foșnet de mătăsuri mă-mpotriveam naturii Și-abia vedeau în sinea-i de frumusețe ochii, Privirea mea poftită să Îți dezmierde nurii Împrumutase rostul alunecatei rochii… . Te îmbrăcam cu ochii, dar cînd te-mpinge firea Din jind cazi în rușine și din rușine-n jind Și lupta cu voința îmi îndrepta privirea Cînd, tremurînd, pe Tine, cînd în pămînt, roșind… . Te mîngîiam cum mîna pe-un lujer înspre floare Nehotărîtă urcă și-apoi coboară, lungă, Mirată căutare, uitînd de-a Ta splendoare De unde iar să-nceapă și unde iar s-ajungă… . Că, Dumnezeu îmi ierte păcatu,-așa avere Ar face-avar pe-oricine, chiar palmele geloase Se urmăreau frenetic pe-atîtea giuvaiere, Pierzîndu-se în clinuri și linii sinuoase… . Te-mbrățișam șoptindu-Ți, abia rostit cuvîntul Învîrtejea dorințe și dună după dună Se adunau în inimi, cu semnul lor, cum vîntul Împrăștie de-oriunde și-n altă parte-adună… . Se schimbă în furtună, se prăvălește, scurmă, Se-nalță, se rotește, se-apleacă înainte, Cu-n salt în spate-mpinge ce a rămas în urmă, Fiind o mărturie spre-aducerea-i aminte… . Mă-nlănțuia în raze surîsul Tău văratic, Trăgîndu-mă spre Tine aproape cu de-a sila Și în sărutu-mi, primul, prelung și-aproape sadic, Pusese gingășia în dinți de pază, mila… . Cu brațele-Ți pe gîtu-mi în strîngere ușoară, Ca un inel pe deget trecută prin mister, Din prag în prag în brațe cu ochi-nchiși Fecioară, Cu ochi deschiși Femeie în al nouălea cer… . Zefirul cu perdeaua ușoară se răsfață Cu repezi și-ntrerupte sau line respirații, Fereastra larg deschisă în noaptea fără față Și Tu, făcînd din pulsu-mi tectonice vibrații… . Azi…poate vii din linul visării unde toate Trăirile iau forme de elfi, licorni, camee… Iar freamăți azi în brațe-mi cu trup și…suflet, poate, Amor?…vai mie! azi Te Divinizez, Femeie!… Berceni-București, 1979
Din flori, din pomi, prin ochi-avizi adun, Verdele crud și roz și albul pur, Adânc le-ascund în suflet căci vreau să le sădesc, Mi-e sufletul mai tânăr… când văd culori cum cresc!… Parfum din pomi și flori mă-nalță peste-ogor, Din maci culeg tot roșul, în suflet îl strecor, Să răsădesc iubire, pe lume s-o presar, Să fie armonie până la alt Florar!… Prin flori, prin pomi, prin văi ori munți, Parfum respiră firea de-ți vine s-o săruți! În zbor și cântec, păsări, înaltul cuceresc, Iar inima-mi iubește… dușmani câți întâlnesc!… Parfum și cânt pui în corabia vieții, Șaman ce naște fumul tinereții, Cu verde crud și roz și albul pur Aprins de roșul macilor în jur, Rămâi Florar un an întreg la noi, Să văd cum fuge timpul… înapoi!
Floare de mac, Pe câmp înverzit Bătută de vânt Și arsă de soare Prin roșul încins, Ne bucuri privirea, Aduci alinare. Floare de mac, Sălbatică floare, Te cântă poeții Plăpândă visare… Când vântul adie, Te înclini grațios Și totul învie La dulcea-ți chemare… Floare de mac, Inspiri armonie, Petale gingașe Ce câmpului dau Simbol și culoare. Floare de mac, Ce veșnic ești vie….
Prinde-mă, Lună noaptea, de mână și aruncă-mă-n vise încă nescrise. S-alunec cu tine spre ziua ce vine.
Vârtej printre stele, dorințele mele, zadarnic se-nchină la fir de lumină. Doruri mă plouă cu boabe de rouă. Iar plânsul de-amar să aibă hotar când seara se lasă târzie, în casă.
Străluce-o speranță dar e la distanță. Prinde-mă, Lună noaptea, de mână!…