Zbor spre înălțimi

DE ZIUA PROFESORULUI

De n-am avea profesori , și nici școală ,
Ne-ar fi viața searbădă și goală ,
Orbecăind ca fluturii pe-un bec ;
Dar ei , profesori , dascăli și educatori ,
La sânul anilor ce trec ,
Ne-aprind făclia de mai multe ori
Și ne învață scrisul de pe coală ,
Spre taina cum trăiești și mori !

Fără profesori , noi toți am fi scălâmbi ,
Și cocârjați de alții și mai strâmbi ,
Doar cu pretenții și cu multă vină ;
Profesorii-s îndrumători ce ne veghează
Și ne tot umplu cu lumină ,
Să luminăm în rază lângă rază ,
Mai candizi , mai buni și chiar mai înțelepți !
Iar azi , ca bravii veterani ,
Ce niciodată nu au fost betegi ,
Ar trebui ,, să luăm poziția de drepți „,
Urând un binemeritat ,, MULȚI ANI ! „,
Profesorilor lumii-ntregi ! …

( FLORIAN DAN, 05 Iunie , 2020 , București . )

Redactor șef Camelia Boț

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

CÂND MACII SE FRÂNG… 🥀💧

Când macii se frâng
În lan spice plâng,
Se tânguie vântul,
Oftează pământul.

Poeţii suspină,
Corole se-nclină
Spre Calea Lactee
Sub blânde-alizee.

Sunt macii în floare
Curate fecioare,
Dospiri de iubire
Cu dor de-mplinire.

Rubin în cosiţe,
De jar coroniţe
Pe creştet de fete,
Frumoase, cochete.

A soarelui sânge
Divin se prelinge,
În trupuri de foc,
Pe câmp cu noroc.

Iubire din luturi,
Săruturi de fluturi,
Concerte de vară
Cu greieri spre seară.

De ploaia-i alintă
Duios macii cântă,
Lin freamătă lanul
Doinindu-şi aleanul.

Sub seceri de fier,
Trec spice spre cer,
Cad lacrimi de îngeri
Cu picurii sângeri.

Suspină pământul,
Se tânguie vântul,
Văratic decor
Pe câmp de mohor.

Poeţii se-nchină,
Fecioare suspină
În tainic iatac…
Iar greierii tac.

Veni-va o vară
Eternă şi rară
De-un roşu aprins…
Al macilor vis !

( vol. ” Lutul de aur „, Editura Scriitorilor, 2020 )

Redactor șef Camelia Boț

Proză scurtă Da, desigur, eu te-am iubit! Si, cum spune cartea, "ce mult te-am iubit!"

Azi, mă regăsesc în mine, istovită, mâncată de întrebări făra răspunsuri. Întrebări singuratice și sinucigașe, Speranțele, toate, au murit, fără ca eu să cred măcar o secundă, că vor avea alt final. Azi, după mult timp am privit cerul. Era la fel de albastru ca atunci când eram copil și așteptam venirea berzelor. Copleșitoare imagine! Albastrul cerului privit cândva, cu ochii tăi, astăzi era la fel de albastru. Copacii își unduiau crengile în bătaia vântului, parcă erau brațele mele, chemându-te făra nerușinare, într- un balans al iubirii. Ca atunci când eram FEMEIA! Ca atunci când numele îmi era „cumintenia pământului, dansând în ape”. Ca atunci când împrăștiam bucurie, plăcere, lucruri așezate temeinic la locul lor, toate împletite cu mâna fidelității, de tine înnegrite.
Credeam că iubirea mă face puternică, mă face frumoasă, îmi dă aripi. Și astăzi, cerul este la fel de albastru, ca atunci, când berzele se întorceau în cuiburi. Dar azi, abia azi am înțeles că eu nu m-am născut cu aripi! Că eu niciodată nu voi atinge albastrul cerului…
Disperarea nu m-a ocolit nici de data aceasta, și știu că niciodată sufletu-mi nu va mai ști să cânte cântecul aripilor fâlfâind, ducând păsările în înaltul cerului.
Se va pune praful peste rănile sufletelor noastre sângerânde iar noi, probabil vom astepta ca cineva mai bun decât tine, decât mine, să ni le îngrijească, să înlăture praful.
Lucește lacul în primăvară, ca gheața lui, când s-a spart sub bocancul tău. E primăvară plină și prima barză, eu am văzut-o! Poate voi avea noroc!
Mâ voi așeza pe bancă și voi aștepta să plece berzele, să înghete lacul… să pot scrie pe el, cu un picior de barză ud:”fraier! NU A STIUT!”

Redactor șef Camelia Boț

ZÂUA LU’ LIMBA MATERNĂ
LB ROM, LMA!

Navigând pă ici pă colo pă feisbucu’ meu bengos
Mai ceva ca Marco Polo pă Oceanu’ Pământos,
Foarte dâs-dă-dimineaţă, pă la doişpe douăştrei,
Cu tot capu’ încă-n ceaţă, da’ în rest cu ochii mei,
Văzui clar din întâmplare pă o pagină modernă
Că azi e, măi, frăţioare, zâua lu’ limba maternă.
După ce, fără complexe dă inferioritate,
Căutai prin neşte dexe ce înseamnă asta, frate,
Mi-adusei -pă loc, fireşte-o grămadă dă aminte
că io ştie ce vorbeşte, doar că nu prea ţâne minte!
Aşadar şi prin urmare şi internă şi externă,
Dacă azi e sus şi tare zâua lu’ limba maternă-
Limbă care, măi, nenică, dacă e aşa eternă,
Ar putea, la o adică, să mai fie şi paternă-
Asta-nseamnă, mi se pare, că tot azi, din mână-n mână,
E şi zâua, frăţioare, a lu’ limba cea română.
Păi, adică, măi, române, pă mai toată cinstea mea,
E chiar zâua, cum să spune, a lu’ limba mea ş-a ta!
Tocmai d-aia şi d-aceea, cum să zâc acilişa,
Ca să nu îmi pierd ideea, am dă zâs şi io ceva:
Limba noastră-i o comoară -mai ales că e maternă,
Şi e extraordinară – mai ales că-i post-modernă,
Da’ aşa, dă apă chioară, e cam vai ş-amar dă ea,
Că pă feisbuc o omoară cmf şi lma!
OMG şi lol, nenică,aşa-i cool mişto dă tot!
Păi, adică cum adică? Ne-am emancipat dă tot!
Everybody, din oficiu, merge every day la job-
Nu mai merge la serviciu – nu cumva să pară snob!
Dă gramatică – no comments! E bn şi fără ea!
E destui oameni potents! Lb rom, hai rip şi pa!

Redactor șef Camelia Boț