DOUĂ INIMI GEMENE
ADRIAN PAUNESCU ŞI GRIGORE VIERU
Două mari şi complexe personalitaţi ale culturii româneşti, poeţi naţionali cu România in suflet.
Redam doar cate două dintre remarcabilele lor poezii.

Basarabia pe cruce

---

de Adrian Păunescu

Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plînge iarăşi neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Şi n-are ţara dreptul să respire
Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfîrşit pămîntul,
Vin triburi, să ne ia pămînt şi fraţi
Şi-n faţa lor abia rostim cuvîntul
Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi.

Ce cale poate ţara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Şi nu ştim învierea cînd va fi.

• * *
  Scrisoare către Mihai Eminescu

---

de Adrian Păunescu

De din vale de gândire, de din vale de simţire,
îţi trimit această carte, prea umil,măria-ta,
Ca să-ţi spun că nu e Doina nici în cartea de citire,
Nici în sufletele celor care-n veac ne vor urma.

Cum cădem aşa ne lasă, cinic mod e modul vieţii,
Şi aşa se pare veşnic că era normal să fim.
Neamul românesc nu ştie să-şi păstreze cântăreţii,
Sunt vardişti care le umblă şi-n cearşaful lor intim

Doamne-al poeziei noastre, îţi trimit această carte
Şi te rog să faci un bine celor trişti din veacul meu
Să nu fie condamnată arta neamului la moarte.
Roagă-te din cerul lumii, roagă-te la Dumnezeu !

Fă cum ştii şi îl convinge despre cumpenele frânte
Şi despre abrutizarea omului prin interes,
Şi convinge-l că-i nevoie pe pământ să se mai cânte,
Dacă toţi heralzii morţii înaintea noastră ies

Voievoade, toate-s bune, dacă nu cumva sunt rele,
Dar s-a şubrezit şi zace azi cuvântul românesc
De atâtea boli ce urcă în limbajul vremii mele,
Pentru-a-l scoate din restrişte trebuie un eminesc.

De din vale de gândire, de din vale de simţire,
Grăim, Doamne, către tine, că ne eşti aşa de drag,
Să rămâi în firea noastră, în eterna noastră fire
Dacă toți din jurul nostru de la tine toți se trag.

Doamne al gândirii noastre te silabisește moina,
Ești pământul României de la tălpi până la brâu,
Dă-ne nouă iarăși glasuri, dă-ne nouă iarăși doina,

Să ne frângem viața sacră de la râu până la râu.

Lui Eminescu – Legământ

---

de Grigore Vieru

Ştiu: cândva, la miez de noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.

Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.

S-o lăsaţi aşa deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.

Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

---

Pădure, verde pădure

---

de GrigoreVieru

Draga i-a fugit cu altul.
S-a ascuns in codru. Uuu!

El a smuls pădurea toata,
Insa n-a gasit-o, nu.

El a smuls padurea toata
Si s-o are incepu.
Si-a arat padurea toata
Insa n-a gasit-o, nu.

Semana padurea toata,
Din grau azime-a gatit
Si-o corabie-si cioplise
Din stejarul pravalit.

Si-o corabie-si cioplise
Si-n amurgul greu, de stanci,
A plecat pe mari, s-o uite
Clatinat de ape-adanci.

A plecat pe mari, s-o uite
Dar sub luna, dar sub stea,
Rasarea la loc pădurea,

Iar corabia-nfrunzea.

Redactor șef Camelia Boț

Ploaie vie

Cum n-am mai plâns demult, crepusculară
îmi este lacrima de apă grea,
n-a mai plouat în noi de astă vară
și s-au uscat copacii în limpezimea mea.

Deci, eu voi fi pământul de boli înțelinit,
m-oi îngropa, desigur, la adâncime mare,
să mă disloci, brăzdarul să-l dai la ascuțit,
și să-i săruți privirea la răsărit de soare.

Apoi, din corn suna-vei, din buciume și clopot,
striga-vei vers eroic și triumfal în câmp,
răpite-vor cohorte de nouri grei, în ropot,
și ploaie te vei face curgând în brazde strâmb.

Iar eu, prea-însetatul pământ, de uscăciune,
te-oi înghiți, iubito, cu mare lăcomie,
și-om retrăi în ramuri ca într-o rugăciune
un singur trup și-o rană întotdeauna vie. 28.02.1981.

Drepturi de autor:
Ion Iancu Lefter.

Rugă de trecere

Îngenunchez în bocetul tău, mamă,
ca-ntr-o biserică de cult străvechi,
că bate-un vânt de sânge, și mi-e teamă,
și-o lacrimă îmi susură-n urechi.

Pe pardoseala lacrimilor tale
de smirnă și de rouă și de ceară,
mă-ndoi ca un pârău sunând pe-o vale
și macin rugăciuni ca la o moară

și te implor să nu m-alungi din tine
acum, când timpu-mi este pe sfârșite,
că-n pântecu-ți de pâine mi-a fost bine
și nu mi-au fost luminile-otrăvite.

Mă trece-n brațe puntea funerară
s-adorm încet, ca într-un vis, drogat,
și mă îngroapă-ntr-un sicriu de ceară
și-apoi, întoarce-te la noi n sat. 25.06.1986.

Drepturi de autor:
Ion Iancu Lefter.
Din volumul postum „Odihnă-n nadir”,
Editura PIM, Iași, 2020.

Redactor șef Camelia Boț