Zbor spre înălțimi

MUZĂ ~Mirela Cocheci ~

Să-mi fie vântul glas șoptit,
Să-mi fie ploaia muză,
Iar Soarele în asfințit
Să-mi pună-un vers pe buză.

Să-mi toarne ceru-n cap făclii
Din raze violete,
Să izvorăsc doar poezii
Și flori pe șevalete.

Să-mi cânte Luna-n nopți fierbinți
O doină anonimă,
Să-mi dăruiască niște sfinți
Din taina lor o rimă.

Și stelele-n azurul lor
Să-mi picure pe-o coală
Un curcubeu multicolor
De versuri în cerneală.

Lumina care m-a-ntrupat
Penelul să-mi învie,
Iar versul fie-mi închinat
Trăirii-n veșnicie.

Redactor șef Camelia Boț

LEGEA UNICORNULUI
Autor: Lhana Roma-Nova

A căzut cerul cu stele peste om, peste pământ când lumina din pastele s-a ascuns într-un mormânt și, tiptil-tiptil, o stea s-a ascuns după perdea să privească în mare taină cum se schimbă a lumii haină…
Șapte stele mai șirete s-au ascuns într-un perete un’ gândit-au să zidească legea nouă pământească însă pietrele adormite s-au trezit și, ispitite, reușit-au ca să fugă de-a nu fi zidite-n rugă…
Drept aceea, Unicornul a-ncercat să-și smulgă cornul ca să-l dea despăgubire pe-un cuvânt numit iubire, iar acest cuvânt discret s-a-ntrupat într-un valet – servitor de zile mari la împărați interimari, la cei făr’ de împărăție și la cei din profeție…
Clopoțelul sună întruna, cămătarii își vor arvuna, vameșii își vor simbria și pescarii își vor chiria pentru bărci închiriate celor plini de preapăcate, dar valetul de iubire nu mai crede-n vechi vorbire, ci în nouă dezrobire…
El, Valetul de iubire, a-nceput să dea de știre cum că vine sfânta lege de-a sa sine să-l dezlege și să-i dea o altă sine: „La rău, să răspunzi cu bine, cu iubire la grea ură, la sudalme – cu căldură, la păcate – cu iertare, la surghiun – cu dezmierdare!”…

Redactor șef Camelia Boț

Redactor Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

INIMA DIN COPAC
Florentina Savu
(Poveste)
A fost odată ca niciodată o pădure deasă și tare frumoasă. Toată ziua răsuna de cântecele păsărelelor și de fâlfâitul lor din aripi. Zburau gălăgioase prin pomi, ciripeau și munceau, iar razele soarelui abia răzbeau până la ele să le mângâie fulgii și penele. Vântul adia printre crengile copacilor cu delicatețe, frunzele foșneau și foșnetul lor era ca de mătase. Iarba strălucea la poalele lor precum smaraldul. Flori multe își întindeau căpșorul spre trunchiurile puternice, în semn de admirație, pe care se sprijineau niște coroane atât de bogate! Nu te-ai mai fi săturat să stai la umbra aceea desăvârșită și să le admiri frumusețea și măreția.
Toate bune și frumoase până într-o zi, când niște oameni răi au venit aici înarmați cu drujbe și au început să culce copacii la pământ. Zgomotul lor în cădere era plin de durere. Plângeau și suspinau înăbușit sub tăișul nemilos al drujbelor. Crengile zburau în toate direcțiile, mii de așchii și o ploaie de rumeguș albiseră iarba. Speriați, copacii vorbeau indignați, între ei:

• De ce ne taie? Ce au cu noi?
• Cine sunt oamenii aceștia?
• Ce rău le-am făcut?
• Ei nu știu că noi purificăm aerul, că susținem pământul să n-o ia la vale în caz de inundații sau de cutremure?
• Nu știu că le oferim răcoare, frumusețe, mângâiere, adăpost, recreere?
• De ce ne chinuie? De ce ne omoară?
• De ce ne transformă în cioturi plângătoare și pustii, pe care nu vor mai veni să se așeze decât ciorile uneori?
• Pentru bani fac totul, numai pentru bani!
• Oare, pot fi banii mai importanți decât sănătatea și siguranța oamenilor?
• Ce se va întâmpla cu păsările și animalele care ne-au populat? Unde se vor duce? Cum să le strice rostul?
• Multe păsărele și-au construit cuiburi în frunzișul nostru, unele clocesc, altele au deja pui…Aceștia vor muri, ouăle se vor sparge, păsările adulte vor fugi plângând și suspinând după copilașii lor…
• Veverițele, iepurașii, vulpile, mistreții, căprioarele, urșii, încotro se vor îndrepta?
  În timp ce copacii își puneau întrebări unii altora și erau stupefiați de nerecunoștința și de răutatea oamenilor, cădeau rând pe rând la pământ, agonizând și murind sub ochii nemiloși ai asasinilor. Spaima păsărilor și animalelor din pădure era de nedescris. Alergau de coli-colo fără niciun reper, neînțelegând ce se întâmplă, ce duh necurat le bântuie și le distruge habitatul.
  După mai multe zile însă, umbra dispăruse odată cu pădurea. Nu se mai auzea niciun cântec, nu se mai zărea niciun picior de animal sălbatic prin împrejurimi. Parcă le înghițise pământul! Din toată pădurea rămăsese în picioare doar un singur copac. Încercaseră să-l taie și pe el dar nu reușiseră cu niciun chip. Din scoarța sa se desprinsese doar o porțiune în formă de inimă însă el rămăsese neclintit. Inima sa plângea după tot ce se distrusese. Fusese martor tăcut la toată tragedia din ograda sa. Nu putuse împiedica dezastul dar măcar acum putea ajuta.
  După ce i-au doborât și tăiat bucăți, oamenii au încărcat copacii în camioane și au plecat, lăsând totul pustiu și vraiște. Locul devenise un cimitir imens iar copacul rămas în picioare părea o cruce, un semn al trecerii lor în neființă. Inima aceea mare, a pomului solitar, care aparținea de fapt întregii păduri, s-a dat în lături, ca o ușă, iar copacul a început să-și miște crengile a chemare. Toate păsările și animalele, împrăștiate care încotro, auzind chemarea, cu ajutorul vântului, au venit în grabă:
• Dragii mei, eu sunt inima și sufletul întregii păduri, de aceea nu m-au putut doborî. În interiorul meu veți găsi multe mlădițe. Luați-le și așezați-le câte una pe fiecare copac ucis. Turnați apoi din ulciorul aflat de asemenea în trunchiul meu, câte o picăturä de apă peste fiecare ciot și totul se va reface, va fi exact ca înainte de măcel. Apa din ulcior este vie și o singură picătură poate trezi la viață pe fiecare iar mlădița îl va ajuta să se transforme în copacul de odinioară. Astfel, pădurea va renaște și va fi la fel de frumoasă ca mai înainte. Fiecare dintre voi, pasăre sau animal, vă veți relua treburile și obiceiurile, vă veți afla din nou rostul, iar eu voi avea grijă ca toți cei care mai trec pe aici cu gânduri rele, să nu vadă decât imaginea apocaliptică de acum, să nu mai vadă niciodată pădurea frumoasă și deasă care se va înălța imediat ce veți face ceea ce v-am spus. Vă voi proteja pe toți, pomi, păsări și animale, iar dacă cineva va mai pătrunde cu gând rău aici, îl voi face prizonier în închisoarea din inima mea, până-n veacul vecilor!
  După spusele copacului cu inimă mare, păsările și animalele s-au pus pe treabă și doar într-o singură zi pădurea a fost reconstruită din temelii.
  Inima din copac bate în continuare cu putere iar copacul însuși este foarte mulțumit de realizările sale. Numai Dumnezeu îl făcuse puternic și doar cu sprijinul Lui reușise totul, în pofida pustietății semănate peste Împărăția sa de către niște oameni răi și lipsiți de orice urmă de suflet.

Redactor șef Camelia Boț