Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a nouăsprezecea etape a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile
Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.
Premiile de la această etape;
1)La o ușă cenușie ~Maricica Tîrsa ~
La o ușă cenușie, Un om cumpără o clipă… Vrea cu cei dragi să mai fie! La o ușă cenușie, Stă cu inima pustie Și-a trăit viața în pripă! La o ușă cenușie, Un om cumpără o clipă…
De la ușa cenușie, Poți cumpăra doar speranță . Omul, pare că nu știe. De la ușa cenușie , C-o bacnotă de o mie Nu iei nicio dimineață! De la ușa cenușie, Poți cumpăra doar speranță!
2)CU CLIPOCIRI RÂDE CERUL… ~Elena Mititelu~
Cu clipociri râde cerul, Când soarele doarme-ntre nori, De sus veghează străjerul, Cu clipociri râde cerul.
Încet coboară misterul, Dulci raze-ale nopţii splendori… Cu clipociri râde cerul, Când soarele doarme-ntre nori
2) Tinerețe ~Alex Peteleu ~
Tinerețe, tinerețe ! Timpul vine, timpul trece, Ce a fost, iubiri, feblețe, Tinerețe, tinerețe, Candoare și frumusețe, Timpul care ne petrece, Tinerețe tinerețe ! Timpul vine, timpul trece.
3)Primăvara ~Cristina Ghindar Greuruș~
Soarele sărută zarea Şi împrăştie toţi norii, Vântului i-auzi chemarea, Soarele sătută zarea Mai albastră decât marea. Se întorc la noi cocorii, Soarele sărută zarea Şi împrăştie toţi norii.
3)Cuvântul ~Monica David ~
Lasă cuvântul la dospit Să crească în lumina lui O aripă spre infinit Lasă cuvântul la dospit . Ca din poemul plămădit Să zboare tot ce vrei să spui Lasă cuvântul la dospit Să crească în lumina lui.
3)Cerul meu ~Felicia Percec ~
Cerul meu e plin cu stele, Lin, noaptea strălucesc Peste gândurile mele. Cerul meu e plin cu stele, Culeg lumina din ele, Vouă să v-o dăruiesc! Cerul meu e plin cu stele, Lin, noaptea strălucesc.
Să te privesc puțin mi-ar fi de-ajuns, atât cât poate depărtarea să ne ofere, o șoaptă să îmi trimiți prin vântul din apus ar fi ca o pană fină de mângâiere. Un gând frumos de-al tău dacă aș ști că mă colindă, ar fi ca o petală fină de iubire, ce mi-ar cânta în suflet ca o primăvară, mi-ar da senzația câ mai renasc încă o dată… M-aș îmbrăca măcar în gânduri cu pelerina ta de sentiment, în brațele ei să mă strângă să nu mă mai lase sa plec…
La ceas târziu de seară, când stelele răsar, Cuvinte treze,-n minte, voi SCRIE-n VERSURI iar, Ieșite să-mi înece al inimii VENIN, Se prind de-al meu CONDEI și înspre mine, vin.
Se lasă mângâiate de a cernelei pană Și ies timide, afară, RIMA să își aștearnă. Pe-o foaie de hârtie, METAFORE se-adună Din gândurile minții, durerea lor să-și SPUNĂ.
Sufletul e ȘOCAT, de câte stau ascunse În labirintul lui, prin locuri nepătrunse. Trăirile de-o viață, mocnind în jar nestins, Renasc în dulci poeme, din focu-minții, aprins.
Emoții, sentimente, toate se-ncununează În versuri ce nu pier, prin nemuriri valsează. Din oameni, PLINI de har, se naște-o poezie, Înc-o SUTĂ de ani de-or trece, ea e vie.
În fiecare primăvară brândușele aduc culoare în mai multe zone montane din țară… La topirea zăpezilor, când vremea se mai dogorește, chiar dacă vântul nu contenește, Mama Natură deschide un nou sezon de frumusețe, viu colorat, pe câmpuri, în păduri, ori la poalele munților.
Munții freamătă a primăvară, iarba fragedă rupe monotonia de culoare, iar tabloul spectaculos vine cu un covor moale, gata de defilare, unde brândușele abia aşteaptă un semn pentru a ridica, ca pe tocuri, floarea violetă, primăvara timpuriu la concurență cu ghiocelul.
Ziua Brândușei de Primăvară – simboluri și superstiții
Potrivit tradiției populare, la final de martie, pe 30 ale lunii, se serbează Ziua Brândușei de Primăvară, care încheie șirul obiceiurilor lui Mărțișor. Este un moment mai puțin cunoscut, dar plin de simboluri și superstiții.
Se spune că brândușa nu ar fi o simplă floare. Ion Ghinoiu, în cartea “Zile și Mituri” amintește despre două surori gemene frumoase, alungate din casă de mama vitregă, una primăvara devreme, alta toamna târziu și preschimbate apoi de Dumnezeu în flori. Se consideră că brândușa de primăvară e floarea viilor, iar cea de toamnă e a morților.
O altă variantă spune că cele două surori ar fi umblat mult prin pădure, plângând și jelind, până când Toamna le-a auzit și le-a transformat în brândușe. Una avea să înflorească primăvara, cealaltă, toamna. De atunci ele se caută mereu, dar nu se întâlnesc niciodată.
Tot în popor se amintește de puterile vindecătoare și magice ale acestei flori. Se spune că Sfântul Valentin, pe când era în închisoare, s-a îndrăgostit de fiica oarbă a unui gardian. I-a făcut cadou o brândușă care a vindecat-o de orbire și o scrisoare semnată “De la al tau Valentin”. De unde și simbolistica brândușei, de floare a iubirii.
O altă legendă spune că Brândușa era fata cea mai mică a împăratului Florilor pe timpul când un zmeu amenința împărăția, cerând jertfă bărbătească în fiecare an. După ce Brândușa s-a căsătorit cu un prinț, la scurt timp zmeul a venit și l-a răpit, ducându-l la castelul lui. Văzând acestea, fata a refuzat să lase salvarea lui pe mâna oștenilor de la curte și a pornit singură în căutarea zmeului, pe care l-a provocat la duel, biruind după 7 zile și 7 nopți De atunci se spune că numele de Brandușa sugerează putere și curaj, o persoană care pune pasiune și loialitate în tot ceea ce face și va face tot posibilul pentru a-și atinge idealurile.
Tot în negura timpurilor se pierde și legenda Brandușei, o fată de la palat, frumoasă cum nu se mai văzuse, bună la suflet și harnică foc. Aceasta salva animalele din pădurea apropiată, prinse în capcanele vânătorilor și le îngrijea pană se făceau bine. Într-o zi, fermecată de frumusețea naturii renăscute s-a ratacit, nu a mai găsit drumul și noaptea târziu, a căzut într-o prăpastie și a murit. A fost găsită dimineața de animalele pădurii, care de atunci o jelesc în fiecare primăvară, iar lacrimile lor se transformă în brândușe care împânzesc pădurile, câmpurile și văile luminoase.
Bineînțeles, sunt numeroase locurile unde se întâlnesc brândușe de primăvară. Rugămintea noastră este să nu le rupeți. Așa cum ne arată și legendele descrise, acestea merită să fie iubite, admirate, pictate, fotografiate, mirosite, ocrotite, dar nu rupte.
Demult, demult, povestea spune despre o țară îndepărtată în care floarea de cais nu se uscase niciodată, iar soarele era mereu strălucitor pe-un cer albastru de azur și oamenii nu cunoșteau cuvântul trist, dezastru. Regina zâmbea mereu și regele era fericit pentru că reușise sa aibă un asemenea regat în care lacrima nu tulbura niciun chip iar oamenii din împărăție îi adorau și pe el și pe regină…Era acolo numai vară dar o vară deosebită de a noastră…O vară în care arșița nu exista iar curcubeul era prezent în fiecare dimineață…Ploua doar noaptea, o ploaie cuminte care nu lăsa florile să moară…Și pentru ca fericirea să le fie deplină Dumnezeu le-a dăruit o fetiță… Soarele și lumina erau tot ce aveau mai prețios și i-au dat numele, Prințesa Soarelui…Din micul ei pătuț chiar venea o lumină caldă iar ea era atât de frumoasă încât părea un înger…Dar, pentru că întotdeauna există și un dar, spre seară veniră ursitoarele…Două dintre ele i-au promis frumusețe și mult noroc iar cea de-a treia…e prematur să va spun ce i-a dăruit!… Lângă acest minunat regat al luminii și al iubirii se afla un alt regat…Regatul întunericului, iar în acesta era tocmai invers decât în dincolo…Ploua mereu, iar vântul era puternic, norii erau negrii și totul era cenușiu și trist iar regele și regina erau țâfnoși și tare răi…Toți oamenii se temeau de ei…Soarele era supărat și nu răsărea niciodată…Aveau și ei un băiat frumos dar sufletul lui era negru și rău ca și al părinților săi… Erau toți trei invidioși văzând că vecinilor le merge atât de bine…Și au hotărât să se răzbune pe ei…
Zbor spre înălțimi 