Icoană şi privaz – Mihai Eminescu
fragment
„S-ajung o zi în care, în strîmta mea chilie,
Tu să domneşti ca fiică, stăpînă şi soție
Şi-n ore de durere, cînd gîndul mi-a fi veşted,
Să simt cum dulcea-ți mînă se lasă pe-al meu creştet
Şi-atunci ridicînd capul, dînd ochi-mi peste spate,
Să văd ah, pămînteasca-mi, duioasa-mi zeitate…
Fugi, fugi! Ce te aşteaptă cu mine într-un veac,
În care poezie şi visuri sunt un fleac:
Nu te îndemn eu însumi ca să-mi urmezi în cale,
Să fiu nemernic martor nefericirii tale.
Decît să scriu la versuri, mai bine-aş bate toba:
Cu rime şi cu versuri nu se-ncălzeşte soba.
Chiar inima-mi de-aş da-o să bei din dînsa sînge:
Nevoia este gheața ce-amoru-n grabă-l stînge.”
Scrisă în 1876, poezia ” Icoană și privaz” a fost publicată abia după moartea poetului. Însă, nu poți să nu legi cumva aceste versuri de scrisoarea trimisă, din București, Veronicăi Micle, în februarie 1882, în care poetul , răspunzînd unor reproşuri făcute de Veronica, aflată la Iaşi, cum că Eminescu n-ar voi să vină la ea, spunea:”Bolnav, neavînd nici o poziție socială sigură, prin care să-ți pot pregăti un trai social modest şi poate fericit alături de mine; sărac, precum bine ştii că sunt şi avînd pururea grija zilei de mîine, tu crezi că aş putea fi atît de nelegiuit să pot veni la tine şi nu vreau să vin? În momentele în care îmi simt nefericirea şi slăbiciunea de caracter, în momentele în care văd că nu sunt bun de nimic în lumea aceasta şi că in zadar trăiesc, atunci cî.nd sunt descurajat şi sătul de viață,te-am rugat, femeie dulce şi fermecătoare, să ierți că am îndrăznit a te iubi, să ierți că am aruncat această umbră de mizerie asupra vieții tale, care, după caracterul tău, trebuia să fie veselă şi luminoasă.
Eu nu mă opun fericirii tale; dacă crezi că un alt motiv de viată ar fi mai bun pentru tine, dacă în sfîrşit mă poți uita, uită-mă. Eu, din parte-mi, te asigur de un lucru, nu te voi uita niciodată.
Tu ai fost şi eşti viața mea, cu tine s-a început şi s-a încheiat, şi dacă nu trăiesc pentru a gîndi la tine, nu am la ce trăi. Dar nu te amăgesc cu asta. Nu văd nici o perspectivă deocamdată de a trăi împreună, pentru că nu mi s-a oferit pînă acuma nimic în Iaşi cu care as duce o viață convenabilă cu tine şi în mizerie nu voi să trăieşti. Un lucru crede. Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămîi în mintea şi în sufletul meu ceea ce ai fost întotdeauna: visul de aur al vieții mele, singura mea aspirație şi viața cu tine, singura speranță.”
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 