Doina Moritz

Frânturi de vis
În gara unui vis furat

În gara unui vis furat,
Călcând pe cioburi de iubire,
O viață eu te-am așteptat,
Fără să-ți dau nicicând de știre.

Trenul viselor plecate,
Scăldat în lacrimi de aramă,
Gânduri ce se vor uitate,
Cu toate s-au oprit la vamă.

În gara-n care-am așteptat,
Cioburi de iubire să lipesc,
S-a făcut frig și-am înghețat,
Regretul nu pot să îl opresc.

Să-nvăluie mica gară
Cu fumul așteptării mele,
De cu ziuă până-n seară,
Pe scara dorurilor grele.

Să urce, să coboare-ncet,
Frânturi de vise să culeagă.
Iubire, nu te mai aștept
De-o vrea inima să-nțeleagă!


Dorina Moritz
20.11.2020
Coordonator Oanca Aurelia
Grupul Zbor spre înălțimi

Doina Moritz

Toamna mea frumoasă

Rugina toamnei a început să-mi picure pe suflet
Stropi de aur, cupru, argint…sunt amintiri ce încă dor.
Cu chipul spre copilărie am fredonat un cântec,
M-am lăsat purtată pe aripile vântului ușor.

Stropii reci de ploaie de pe frunze îmi ardeau privirea,
Legănându-se, cădeau în ropote nemăsurate.
Spicele de grâu de-acuma coapte-și declarau iubirea,
Florilor de mac trecute, de toamnă îngenunchiate;

Am trădat copilăria, n-am știut că toamna doare,
Când se adună-n suflet nori cenușii, negri stropiți cu fum.
Și, dacă știu că după ploaie se mai arată soare,
Îmi doresc să opresc timpul și să-l întorc mereu din drum.

Frumoasa toamnă, în rochie de frunze împletite,
Cu roadele, pe poală, din anotimpuri adunate,
Îmi poartă pasul prin foșnetul pădurii dezgolite
Și mă trezesc că număr clipe ce nu se vor uitate.


27.11.2020
Doina Moritz
Coordonator Oanca Aurelia
Grupul Zbor spre înălțimi

Cristina Tunsoiu

Sfântă țărișoară

La mulți ani, române, rătăcit prin lume,
Măcinat de doruri, ostenit de muncă…
N-ai uitat de țară, iubești al său nume,
La mulți ani, române, tare ca o stâncă!

La mulți ani, române, ce-ai rămas acasă,
Îți curge prin vene sângele străbun…
Duci pe umeri greul, dar cui îi mai pasă,
La mulți ani, române, astăzi fii mai bun!

Dar deschideți poarta să ne intre fiii,
Parcă în luna asta, este și mai greu…
Că vine Crăciunul și le plăng copiii,
Ce poveri ei poartă, știe Dumnezeu!

Flutură drapelul, ne mustră strămoșii
C-am uitat se pare, de ce s-au jertfit…
Dezbinați în toate, suntem credincioșii
Care poartă astăzi chip acoperit!

Hai să punem capăt de acum pribegiei,
Unirea să fie în inimă și glas…
La mulți ani, din suflet spunem României,
Sfântă țărișoară dragă ne-ai rămas!

Cristina Tunsoiu

Oraș fără iubire

Un oraș fără iubire
Va fi veșnic condamnat
La declin și pustiire,
La tristețe și păcat!

Un oraș fără iubire,
Este parcă împietrit
Fără drept la fericire,
Primăverile-au murit!

Oameni umblă fantomatici,
Parcă-s umbre muribunde
Taciturni, răniți, ostatici,
Care-și fură și secunde!

Străzi ca niște labirinturi,
Fără a avea sfârșit…
Minți secate și de gânduri,
Plâns în pumni, înăbușit!

Un oraș fără iubire,
Ca o noapte fără stele
Soarele-i o amintire,
Suflete pustii și rele!

Ana Văcărășu

„Cînd vîntul e-o taină, cînd frunza e mută”

E-o liniște în cer și pe pământ,
De parc-a adormit toată simțirea,
Se-aude doar tăcerea respirând,
Iar prin clepsidre curge nemurirea.

Copacii stau încremeniți în soare,
Mai frânți decât soldații în tranșee,
Iar păsările-n umbră la răcoare,
De-atâta taină, au tăcut și ele.

Trosnește piatra sub arsura cruntă,
Dar ploaie nu-i să-i umezească gura,
Și-un puf de păpădie stă și-ascultă
Cum un păianjen rupe țesătura.

Țipă-n auz tăcerea mormântală,
Ți-e teamă să respiri, să nu te-audă
Un înger alb care din cer coboară,
Și raiu-ntreg în lume îl strămută.

Ana Văcărășu

AȘ VREA

Aș vrea să-mi fii, aș vrea să-ți fiu,
În visu-acesta prea târziu,
Un gând în care s-odihnești cuminte,
Tăcerile ce-ți plâng printre cuvinte.

Aș vrea să vin, și-aș vrea să-mi stai
În palmă ca un strop de rai,
Să-mi sprijin sufletul de tine
Când orice zbor s-a frânt în mine.

Aș vrea să poți, și eu să pot
Să-mpart cu tine gândul tot,
Să nu mai pun nimic deoparte,
Să mă citești ca pe o carte.

Aș vrea să pleci și-aș vrea să vii,
Să nu te știu, să nu mă știi,
Să nu știm pune în cuvinte
Atâtea doruri fără minte.

Aș vrea, o, Doamne, cât aș vrea
Să fiu o zi din viața ta…
Să treacă pasul tău prin mine,
Să mă trăiești cum știi mai bine.

Vio sterian

In afara concursului.

. ,,EPIGONII”. – Sterian Vio. 2020 Limba noastră-i o comoară, moștenită din strămoși,

De la dacul cel viteaz, de la Decebal, Traian,
Sângele scris pe morminte, pilda în vene la urmași
Celor ce înmuguresc din limbul, rădăcinii de roman.Am păzit în ani Carpații, pe un plai de mioriță,

Scris în versuri de poeți, în poeme și balade,
Cântu-n dulce fluieraș, sentimente și dorință,
Voci din rugi bisericești, epopei de Eliade. Noi stropim ploaia din pleoape, noi prin nopți luminăm luna,

Desenăm pe cer Luceafăr, soarele în orizonturi
Smulgem din nori curcubee, pastelăm în toamnă bruma,
Noi polenizăm iubirea, noi plantăm Pacea pe fronturi.

Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Amăgim sub ploi tristețea și în lut tăcute gânduri,
Suntem setea din fântâni și izvoarele din vaduri,
Harpa, Lira poeziei, dragostea-n duioase cânturi. Noi iubim o epopee, Luceafărul seara pe deal

Nebuneala lui Vadim, versul scris de Păunescu,
Voi hainii, fii ploii, vorbitori la un pocal
Ați strâmbat în condei Muza, l-ați ucis pe Eminescu. Voi nici nu mai știți de unde și încotro v-ați duce iară

Ați dezmoștenit condeiul și citiți doar ilustrații,
Dascălii și vatra școlii ii petreceți cu fanfară
Vă scuipați în sân ca proștii, bateți clopote-n ,,ovații”.Testamentul poeziei îl citiți doar cu privirea,

Tralalau-i poezie, dacă bate-n talpă ritmul,
Pe Pilonii Poeziei, ați instaurat tăcerea,
Blasfemie bolșevică, gângurează C.T.P.-ul.

Voi desțeleniți pădurea, rădăcina de român,
Sunteți zmeii fanteziei, scriitori de bazaconii,
Seva din condeiul sfânt, scrisă în frunza de gorun
Ați uitat-o prin istorii … vă inspiră ,,epigonii”.Noi, suntem doar adormiți, vă ferească să trezească

Șoimul din înalt văzduh, paloșul de prin morminte,
Vă vom lecui de boala neștiinței boerească
Vă vom injecta în vene înțelepciunea din cuvinte.

Concurs, Pe urmele lui Eminescu

Bună ziua, prieteni creatori de frumos!

Am plăcerea și bucuria de a vă anunța topul 5 al câștigătorilor de săptămâna aceasta la concursul dedicat lui EMINESCU.
Avem și câte doi câștigători pe un loc, deoarece au fost creații foarte bune:


Cristina Ghindar Greuruș cu poemul „M-ai chinuit atîta cu vorbe de iubire”

„M-ai chinuit atîta cu vorbe de iubire”

M-ai pedepsit atât şi plâns-am în neştire,
Am suferit enorm dar fără de vreun sens,
„M-ai chinuit atîta cu vorbe de iubire”
Şi milă nu ţi-a fost nici nu m-ai înţeles.

Pierdută m-ai lăsat în noaptea disperării,
Nu te-ai uitat la mine şi nu m-ai ascultat,
Tu ai deschis demult, prăpastia uitării,
Nu te-ai gândit mai bine şi nu m-ai alinat.

Te-ai dus fără vreo vorbă, altundeva, departe,
Nu ai privit în urmă şi nu ai regretat,
Acum e prea târziu că timpul ne desparte
Şi amintirea vie a tot ce s-a-ntâmplat.

De s-a răcit iubirea, n-o vom lăsa să doară
Şi n-o vom plânge astăzi şi nu vom regreta,
N-o vom lăsa-n uitare, n-o vom lăsa să moară,
Iar dorurile toate, uşor, vor înceta.

De-a fost doar o poveste, îi vom citi finalul
Şi îl vom scrie noi mai bun, mai fericit,
Vom evita durerea, suspinul şi banalul,
Ne vom minţi, în taină, că sincer ne-am iubit.

Vom şti doar noi povestea, tristeţea, adevărul,
Mereu ne vom preface şi ne vom amăgi,
Ne-or chinui cuvinte, ni se va frânge zborul,
De toată suferinţa, doar noi ne-om aminti.

Tamara Tomiris Gorincioi cu poemul „Nu mă înțelegi”

”Nu mă înțelegi”
Frunzele cad în cascadă, unduindu-se în vânt,
Cerurile se înmoaie, prefăcându-se-n pământ.
Tu nu îmi mai citești gândul, nici ”nu mă înțelegi”,
Că ți-am fost trimisă ție, zilele să îmi dezlegi.

În noianul veșniciei, îmi ești zeul cel menit,
Să mă scoți din ”singurare”, să mă pui în infinit.
Eu îți spun că pică timpul, dar tu ”nu mă înțelegi”,
Că ți-am fost prezisă ție, printre miile de legi.

Din lumina unei stele, o fasciculă-ți trimit,
Sunt vocală în tăcerea fulgerului din cuvânt.
Tu nu crezi în ursitoare și nici ”nu mă înțelegi”,
Că-ți sunt muza ce ghidează cântecele de aezi.

Dar de ce, când în tristețe, ca sihaștrii mă retrag,
Îmi bați iar umil la ușă și îmi pui gânduri în prag?!
Suntem de la-nceputul lumii, dar tu ”nu mă înțelegi”:
Imi ești soare, îmi ești lună, și pe cerul meu tronezi.
Tamara Tomiris Gorincioi


Doina Botusan cu poemul „Nu mă înțelegi”

,,Nu mă înțelegi”

Eu nu te înțeleg iubite, nici tu „nu mă înțelegi”,
Împărțim nefericirea într-un mod cam sinuos,
Bezmetici ne învârtim în cercul nostru vicios,
Oare unul fără altul vom putea sa fim întregi?

Suntem doi neuroni legați de tainice sinapse,
La circuitele iubirii ne-am conectat fraudulos,
Tu pe frecvențe înalte, eu pe frecvența de jos,
Elecrocutați de Eros cu săgeți țintite-n coapse.

Noi am zugrăvit pereții cu fantome de cai verzi,
Eu alerg pe un cal roșu, tu pe unul mov alergi,
Alergând așa iubite vom mai fi vreodat’ întregi,
Sau vom deveni deriva-n care tu ai să mă pierzi?

Azi îmi juri că mă iubești mai presus de orice
legi,
Mâine mă vei izgoni din palatul tău de gheață
Într- altă tantră. – De ce vreau ca-n alta viață
Dintre miile de fluturi tot pe mine să m-alegi?

M-ai legat de mâna ta, și nu vrei să mă dezlegi,
Norii mi i-ai răscolit punându-i în cer să cânte,
Voi tocmi o vrăjitoare de iubire să-mi descânte
Sclava ta pe veci aș fi, dar tu „nu mă înțelegi”


Peteleu Alex cu poemul „Departe sunt de tine”

,, Departe sunt de tine”

Te văd, te-aud întruna!
Deși te-ai dus de mult,
Arar mai mângâi struna,
Și-aș vrea să te ascult

Regina mea pierdută,
Pe-al vieții noastre drum,
Inima mea e frântă!
Pe unde mi-ești acum?

Dar așa a fost să fie,
Și soarta ne-a decis,
Eu să-ți duc dorul ție ,
Tu să-mi rămâi un vis.

Tu să fii fericită,
,,Departe sunt de tine”
Uită, că ai fost iubită,
De cineva ca mine .

Și dorul se revarsă,
Pe strune de chitară .
Stau pustiit în casă ,
Într-un amurg de seară .

  1. Cristina Tunsoiu cu poemul „Departe sunt de tine”

,,Departe sunt de tine”

Dorințele divine…
Doar luna le dospea,
,,Departe sunt de tine”
Departe sunt de ea!

Iar zorii dimineții,
Cumva ne apropiau
Erai motorul vieții…
Chiar zorii te așteptau!

Tu împărțeai iubire,
Cântai dumnezeiește
Păreai o plăsmuire,
Care se cuibărește

Într- un culcuș din minte,
Balsam și mângâiere
Amestec de cuvinte,
Și mai apoi tăcere…

Vin fiert cu scorțișoară,
Și focul ce se joacă…
Căldura mă-mpresoară,
Ești o himeră parcă…

La tainicele cine,
Tu fluture de noapte,
,,Departe sunt de tine”
O lume ne desparte!

Mă încearcă iar fiorul,
Care-mi trecea prin suflet
Mă-mpleticesc de dorul,
Iubirii …și ce vuiet

Răsună azi în mine
Până la cer și stele?
,,Departe sunt de tine”
Departe și de ele!

5.Andreea Pîrlea cu poemul „Mai am un singur dor”

,,Mai am un singur dor”

,,Mai am un singur dor” la acesta ceas de seară:
Să-ți simt pe buze chipul care îmi este țară,
Să hoinărim alene prin parcuri solitare,
Cu mâinile-mi ascunse în calde buzunare.

Visez ca Eminescu la noaptea de lumină,
Privindu-ne în ochi fără nicio vină.
Te-aștept pe coala vieții, la noapte să sosești
Și să-mi vezi iubirea, când în ochi mă regăsești.

M-am născut din dor, doinind spre împlinire,
Simțindu-ți prezența ca o vie amintire,
Din trecuturi de lumi, de cer adunate,
Suntem călători cu mâinile-amprentate.

,,Mai am un singur dor”, de nu vei fi venit:
Să-mi scrii, iubite-n suflet, visu-ți chinuit.
Și m-oi naște eu, din luna cea de ceară,
Mângâindu-ți chipul, ca odinioară…

Coca Mahalu cu poemul „Mai am un singur dor”.

„Mai am un singur dor”

„Mai am un singur dor”
În zorii dimineții,
Ca visele ce dor
Să dea un sens nou vieții,
Iubirea să-mplinesc
Senin, cu trăiri simple,
Cât încă mai trăiesc
Sufletul să îmi umple.
Când luna-ncet coboară
Și-apare mândrul soare,
Îmi las gândul ce zboară
Zilei, să dea culoare.
Că viața-i scurtă tare
Iar visele mă dor,
Să aibă vindecare
„Mai am un singur dor”.
Fiorul grăbit trece
Și lasă-n urmă vântul
Când cerul trist și rece
Unit e cu pământul.
Lumina se revarsă,
Începe-o nouă zi
Și-o lacrimă neștearsă
În suflet va trezi,
O tânără speranță
Cu rouă în sclipire
Și iz de transhumanță,
Iubirea să inspire.

Felicitări tuturor!
Mii de mulțumiri pentru participare, în special celor ce ați venit cu mai multe creații. Au fost alese cele care au respectat regulile concursului referitor la citarea corectă a versului eminescian folosit, dar și pe criteriu de valoare a creației în sine.
Nu uitați: săptămâna viitoare ne citim din nou, la următoarea etapă!

Ana Văcărășu

DE ZIUA ȚĂRII MELE

Mai sunt pe lume multe frumuseți,
Sunt munți înalți și codri cu izvoare,
Dar parcă nicăieri nu mai găsești
Același roșu-nsângerat în floare,

Același verde crud și-nmiresmat,
Al ierbii care-ți crește lângă casă,
Și nici albastrul cerului curat,
Ca o perdea pe-a raiului fereastră.

Chiar simfonia vântului prin frunze,
Cu doru-ți, parcă n-ar sincroniza,
Când depărtarea, inima ți-o frânge,
Și-ai da orice, să fii în țara ta.

Să simți pământul sacru sub picioare,
Și-o doină dulce, setea să ți-o stingă,
Iar când privești din zare până-n zare,
O împlinire-n suflet să te ningă.

Să te simți arbore-n pădurea țării,
La fel cum ea ți-e trunchi și rădăcină,
Iar de-ai crescut, sub cerul depărtării,
Culege-o stea și vino cu lumină.

Rodica Ochiș

Ninge iar

Ninge iar ca în poveste,
Linu-i lin și dalbă floare,
Peste tot cad flori celeste,
Ninge iar ca în poveste.
Peste văi și peste creste,
Peste țara-n sărbătoare,
Ninge iar ca în poveste
Linu-i lin și dalbă floare!