Din cerul-nalt coboară-un fulg de nea și pe pământul reavăn aduce bucurie, zăpada se-ascunde-n flori de păpădie și-ndrăgostiții, plini de nuri, asemenea despică firu-n patru, -nrobiți de veselie.
Luminile din soare coboară să topească furtunile de gheață ce-n inimi se ascund adâncul mării albastre a devenit fecund iar stelele din cer încep să înflorească… în crengile din măr, ce vise nu mai vând.
M-am rătăcit în lumile nescrise, abisale noian de desfătare-n trăiri, vise, iubiri când jucăușa-ți minte făcea mărturisiri la malul mării, desculți pășind agale topeam zăpezile albastre, din norii gri…
Eva plină de ispite a-nceput războiul lumii, A născut din patimi multe chiar desfacerea genunii. Avalanșă de tornade a crescut munți și cascade, Din iubirea ei cea mare lumea strigă-n canonade.
De la prima ei escală, într-un paradis cuminte, A ales o lume nouă ce iubirea o dezminte. A iertat-o Dumnezeu c-a mușcat din măr de aur, Ca să-și caute iubirea pe cărări de minotaur.
Fantezia ei supremă l-a îmblânzit pe Creator, Și i-a pus femeii lauri și i-a dat să fie Dor. De atunci mereu bărbatul se întreabă ce-i femeia, Tainică ca nimfa mării ea își toarce Odiseea?
Poate c-a greșit Adam că i-a dat coasta amanet, De o caută bezmetic, o atrage ca-un magnet. Dar femeia îl iubește, chiar de îl innebunește, Ea se vrea visul de aur într-o veșnică poveste.
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a treisprezecea etape a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile. Fiindcă numărul participanților a fost mare, trioletele deosebite, am alcătuit un clasament diferit de alte etape, am acordat si două mențiuni de merit.
Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.
Topul premianților de azi este:
1) Visare ~Violeta Andrei Stoicescu ~
Visam să fiu o frunză-n vânt, Plutind uşor spre nicăieri. Dar ploaia aripa mi-a frânt… Visam să fiu o frunză-n vânt, Să zbor spre zare cu avânt Prin nesfãrşite primăveri. Visam să fiu o frunză-n vânt, Plutind uşor spre nicăieri.
Plânge iarna ~Cristina Ghindar Greuruș~
Plânge iarna în tăcere Şi o doare şi-i e frică, Îşi dorește-o mângâiere, Plânge iarna în tăcere, Îndurare parc-ar cere, Duce multe deşi-i mică. Plânge iarna în tăcere Şi o doare şi-i e frică.
2) Tresărire ~Iuliana Cozma ~
Zboară gândul meu departe Și mă duce într-un vis Noaptea stelele-și împarte Zboară gândul meu departe! Gândul de vis mă desparte Plec spre marele abis, Zboară gândul meu departe Și mă duce într-un vis!
Izvoraș cu apă rece ~Felicia Percec~
Izvoraș cu apă rece, A mea sete mi-o alină Când pe lângă tine-oi trece. Izvoraș cu apă rece, A ta apă să nu sece, Mă vindecă la inimă. Izvoraș cu apă rece, A mea sete mi-o alină.
3) Incerc să scriu ~ Dalia Alina Moldovan ~
Incerc să scriu, dar, nu mai pot, Cuvintele s-au terminat… Pâna aici mi-a fost… socot, Incerc să scriu, dar, nu mai pot. Mă întreb… să pun punct la tot? Prin versuri eu m-am vindecat! Incerc să scriu, dar, nu mai pot, Cuvintele s-au terminat…
Chemare ~Monica David ~
Sună limpede chemarea În îmbrățișări de șoapte Când alergi să-ntâmpini zarea Sună limpede chemarea. Se-nfiripă iar cărarea Stelelor ce cad în noapte, Sună limpede chemarea În îmbrățișări de șoapte.
Vă aduc în atenția voastră, trioletele scrise de dl. Anatol Covalli, nu pentru a vă deruta, ci pentru a vă face să înțelegeți că poezia nu e doar regulă, este si inovatie, joacă. Desigur că e nevoie de a păstra prozodia intactă, melodicitatea nu trebuie să fie destinată, dar, fiecare după cum îi izvorăște versul, trebuie să pună pe hârtie trăirea, viziunea apărută în momentul scrierii…
TRIOLETE * De Anatol Covalli * Tristeţea e în noi * Tristeţea e în noi ca niciodată, arzându-ne-n mistuitoru-i foc viaţa stupidă şi sacrificată. * Tristeţea e în noi ca niciodată fiindcă speranţa stă îngenuncheată de când răbdăm umili bătăi de joc. * Tristeţea e în noi ca niciodată,
căci stăm striviţi sub munţi de nenoroc.
Am obosit * Am obosit de-atâta suferinţă. Umblăm năuci prin tristele ei ploi mâhniţi că n-avem nicio biruinţă. * Am obosit de-atâta suferinţă ce a ajuns de-o vreme-obişnuinţă şi vine peste noi ca un puhoi. * Am obosit de-atâta suferinţă, care nicicând n-a fost mai multă-n noi.
Stăpânii râd *
Stăpânii râd de noi şi nu le pasă, îşi fac palate, huzuresc din plin şi-al remuşcarii zbucium nu-i apasă. * Stăpânii râd de noi şi nu le pasă, duc fără grijă viaţa lor luxoasă, ştiind că somnul ţării e deplin. * Stăpânii râd de noi şi nu le pasă, că-n jurul lor e numai plâns şi chin. De ce răbdaţi?
De ce răbdaţi ale puterii toane? Vă place-atât de mult să suferiţi? Ei sunt câţiva , noi suntem milioane.
De ce răbdaţi ale puterii toane? Spune Marie, spune tu Ioane, oare nu vreţi să fiţi şi fericiţi?
De ce răbdaţi ale puterii toane şi-n resemnare zi de zi dormiţi¬?
Unde-i mândria?
Unde-i mândria noastră strămoşească? Parcă-am orbit de tot de când dormim şi nimeni nu mai vrea să se trezească.
Unde-i mândria noastră strămoşească ce îi făcea pe răi să se-ngrozească la gândul c-am putea să izbucnim ?!
Unde-i mândria noastră strămoşească? Doarme ca noi şi somnu-i unanim.
Din zi în zi
Din zi în zi durerea e mai multă şi viaţa ne dă doar tristeţi în dar în timp ce-ai noştri-asupritori exultă.
Din zi în zi durerea e mai multă, răbdăm umili şi laşi orice insultă şi resemnaţi bem fluvii de amar.
Din zi în zi durerea e mai multă dar nu-ndrăznim să ne-ncruntăm măcar.
Mama este una în lume, Îți dă viață, îți pune un nume. Apoi te ia de mânuță, Te duce la grădiniță. Merge cu tine la şcoală, Te aşează într-o bancă . Îți spune să fii atent, Viața să o iei în piept. Că este aşa complicată, Şi grijile te aşteaptă. Şi tot la mama ajungi, Să îți spună vorbe dulci. Să îți şteargă lacrima, Să-ți lumineze fața. Ăsta este un vis de mamă, Bucuria să o vadă, În ochii copiilor Şi în zâmbetul lor. Sufletul de-i oboseşte, Tot la copii se gândeşte, Şi-l roagă pe Dumnezeu, Să îi ferească de rău. Să le aducă sănătate, Şi o binecuvântare, Să le aducă fericire Şi bucurii cât cuprinde.
Femeie ce ştii a rămâne frumoasă Chiar dacă sub pleoape ți-e roua sărată, Cu gleznele fine dar talpa crăpată, Slăvită să fii că ți-e casa „acasă”!
Martiră nescrisă în rândul cu sfinţii, Tu porţi rânduiala bunicilor tale, Pe tocuri, desculţă, urmezi doar o cale Și-ți aperi menirea de mamă „cu dinții”
De visele nopţii vorbesc numai ochii Când plouă în ei ori mijesc răsărituri, Din taina puterilor tale cresc mituri, Dar tu le ascunzi între falduri de rochii
Eşti mamă și soră, iubită și muză, Și pâine pe masă, și „sare-n bucate” Eşti cântec de luptă: „fii tare, bărbate!” Eşti floare pictată pe-un pat de lăuză
Eşti dor de flăcăul în deal dus la coasă Și ești rugăciunea din vreme de seară Când totul e iarnă, tu ești primăvară, Femeie ce ştii a rămâne frumoasă… 16 februarie 2021
Tu ești primăvara vieții mele, Ce-mi aduci o bucurie de vis, Desprinsă din labirintul clipelor, Luminate de razele soarelui, Ce topesc iarna din sufletul meu, Încălzindu-mi inima cu tandrețe. Tu ești cântecul dulce de liră, Ce îmi alungă gândurile triste, Deschizându-mi fereastra din inimă, Să privesc o livadă de măr domnesc, Unde ninge cu petale de flori, Ce răspândesc parfum de primăvară. Tu ești cea mai frumoasă poezie, Pe care am scris-o din iubire, Cu roua cuvintelor nerostite, La masa destinului unde te-aștept, Să bem o cupă de senin și frumos, Sub bolta marelui nostru Empireu. Tu esti mai frumoasă ca primăvara, Ce ne așteaptă să împletim amândoi, Legămîntul etern al iubirii, Când stelele dimineții vor cânta, Iar ecoul melodiei celeste, Ne va învalui cu petale de dor. Tu ești primăvara mea, iubito, Ce rodește pe ramuri muguri de flori, Iar ochii tăi blânzi, plini de lumină, Strălucesc mai frumos ca diamantele, Ascunse în inima pământului, Ce sunt podoaba coroanelor regești. Ti-am împletit cu mâinile mele, Un mărțișor de rubin și diamant, Iar din florile albe de cireș, Voi face o cunună pe care, O voi așeza în părul tău frumos Și o voi stropi cu parfum de trandafiri.
Arad 01.03.2021
2.CASCADE DE FLORI…
Luna își scaldă razele aurii în oceane de dor, Sub privirea blândă a diamantelor stelare, Iar eu aș vrea să fiu valul de mare ce îți aduce, Corabia vieții la țărmuri de pace și frumos, Unde cuvintele tale rodesc bucuria Și mă invaluie în parfumul lor suav, Ce-mi pătrunde în suflet ca o binecuvântare, Pe care o adun de pe ramurile înflorite, Din castelul de lumină al sufletului, Unde domnește liniștea și iubirea eternă. Aici tu ești visul meu înflorit într-un ghiocel Și mă bucur de privirea caldă a ochilor tăi, De zâmbetul tău pur care mă inspiră să scriu, Un poem pe fiecare petală a dragostei, Înșirând în nuanțe colorate emoții trăite Și dor de viață ce emană parfum de cuvinte, Care îmi umplu brațele de fericire și flori, Cascade de flori din care voi împleti o cunună, Pe care o voi așeza pe fruntea ta căci tu ești, Regina mea, mai frumoasă ca primăvara iubirii.
Privesc în jur cum ninge cu fulgi de-nstrăinare, Iar albul dintre noi devine tot mai mare. Degeaba tot cerșim un zâmbet cald pe față, Sub măștile întinse, tot chipul nostru îngheață.
Privesc cu întristare cum plânge un ochi de dor, Cuvintele din noi se sting ușor și mor. Degeaba tot cerșim o viață acum normală, Căci fără de simțire, rămâne-o viață goală!
O singură lumină mai sper să ne unească: E rugăciunea spusă în casă, fără mască. Lui Dumnezeu îi cerem putere să ne dea, Dar ura dintre noi, e boala cea mai grea!
Dor de primăvară
Ai apărut din dor de primăvară Purtând pe umeri tacerile-nghețate Și chiar luptând cu viscolul de-afară, Tu ai crescut în fiecare noapte.
Acum privești spre lume cu mândrie Din albul pur se naște-o altă viață. Ce taina porți cu tine-n sihăstrie, De te ivești curat, de dimineață?
Eu tot nu știu cum îți păstrezi veșmântul Peste pământul răscolit de neputință Și de te-ntreci cu ploaia și cu vântul, Tu știi să crești frumos, prin suferință.
Cum primăvara vine să se-nchine, Din ochii ei mai cade căte-o stea, Și orice floare care după tine vine, Va naște o biruință-n lupta grea.
Cu toții știți că acest grup demarează un proiect ambițios, ce prevede o serie de poezii alese, care vor fi incluse într-o antologie cu același nume precum grupul. Am început cu poezia zilei, continuând cu poezia săptămânii, urmând cu poezia lunii și încheind proiectul cu poezia anului. Azi, suntem în a opta lună, care trebuie să fie încununată și ea cu cea mai frumoasă poezie dintre cele patru poezii ale săptămânii. Poezia de mai jos este cea câștigătoare. Felicitări autoarei și mult succes pe mai departe! Felicităm și pe ceilalți participanți, rugându-i să nu-și piardă speranța, mai sunt șase luni până la închiderea proiectului…
A mai rămas ~Cristina Ghindar Greuruș~
A mai rămas o umbră tristă Din tot ce s-a numit iubire Și nu știu, azi, de mai există Un drum măreț spre fericire.
A mai rămas o amintire Ce se va pierde în trecut Și-n taină va pleca-n neștire Pe un drum nou, necunoscut.
Miros tristețea de departe Și milă mi-e acum de tine, Doar visul mai îngână-n noapte Tăcutele urări de bine.
Privesc cu ochii plânși și goi O depărtare necuprinsă, Prăpastia ce-i între noi E-așa de mare și de-ntinsă!
Mă-mbrac în negru absolut Să duc durerea mai departe. Mi te-am dorit atât de mult! Dar viață crudă ne desparte.
…………………………………….
Aștern tăcută pe hârtie Gând istovit de așteptări Și-aș vrea, această poezie, S-ajungă peste mări și țări.
Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor spre înălţimi 08.02.2021/28.02.2021
