Flori Cristea

NOAPTEA ÎNVIERII

Luna pâlpâie, fumegând, între vetre de nori,
Noaptea se întinde ca o pânză de doliu,
Numai eu veghez, tresărind uneori,
Când m-acoperă zdrențuitu-i lințoliu.

Noaptea, pictor nebun, risipește cărbune,
Parcă bolborosește un descântec-blestem,
Peste sufletul meu din cenușa ei pune,
Nu mă tem! strig în mine. Nu mă tem, nu mă tem!

Și de ce m-aș teme, dacă Tu mi-ești Lumina,
Când în suflet Te port, dacă suflet îmi ești?
Când cu dragostea-Ți mare, Tu îmi ierți toată vina
Și din greaua osândă, Rabi, mă izbăvești?

Când Te simt pretutindeni, susur blând de izvoare,
Cum să cad de-ntristare, cum să uit că Tu poți,
Să sfărâmi pe vecie ale morții zăvoare
Și să calci în picioare ale iadului porți?

…Luna fumegă tainic între vetre de nori,
Se aud din înalturi serafimii cântând,
Îți vestesc Învierea, când din slavă cobori,
Și de dragul Tău, Doamne, mă trezesc iar plângând.

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

    Nicoleta Tudor

    Drumul către tine

    De nu mi-ai fi, m-aș duce dragul meu,
    Să fug de tot ce-i rău și să te chem,
    Să uit de lume, să nu știu ce-i greu,
    Să fim doar noi, cu cerul drept totem.

    Să-mi bată vântul părul rătăcit,
    Să-mi mângâie obrazul cald în soare,
    Eu să-ți fiu gândul cel mai fericit
    Și tu să-mi fii tăcerea cea mai mare.

    Pe câmpuri să alerg cu tine-n pas,
    Iar glasul tău să-mi dea sărut pe frunte,
    Să treacă viața fără de impas
    Și dorul să ne fie doar o punte.

    Să nu ne știm de lume apăsați,
    Ci liberi, ca doi muguri înfloriți,
    Să fim priviți de cer, îmbrățișați,
    De raza soarelui să fim iubiți.

    Să fie clipa noastră-un legământ,
    Să ne iubim de-a pururi, fără teamă,
    Cu pașii noștri să lăsăm cuvânt
    Pe drumul care nu mai are vamă.

    Să nu știm ce e noaptea fără stea,
    Când ochii tăi senini se-aprind în mine,
    Și fiecare zi ce va urma
    Să-ți spună că iubirea e-n destine.

    Iar când va obosi timpul de noi,
    Tot pe acel drum blând vom fi-mpreună —
    Eu, împlinită de ce-nseamnă doi,
    Tu, alintat în inima-mi stăpână.

    Redactor șef: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Ioan Popoiu

    RESTUL E TĂCERE

    Motto: ,,Eu las în urmă
    un nume numai răni!
    Să spui lumii cam
    tot ce s-a întâmplat
    de-am fost adus aici!
    Iar restul e tăcere…”
    (Shakespeare, Hamlet)

    Ce pot să-ți spun când mă simt sfâșiat/ de sus până jos când sunt făcut țăndări/ ființa e sfârtecată făcută bucăți/ nu văd nimic în mine sunt golit sau în jur/ doar un deșert negru imens / mort fără viață nelocuit/ cum este și această lume/ iată verdictul meu ți-l spun de la-nceput / apocalipsa a avut loc deja / catastrofa de care ne temeam s-a produs/ pentru noi oamenii este sfârșitul/ pentru ceea ce era lumea odată/ nu mai există ceva real viu consistent/ doar aparența unei realități/ suntem în primele zile după dezastru/ când lumea distrusă fumegă încă/ ca după un mare incendiu / ce-a mai rămas ce mai e întreg/ în această imensă dislocare / nu mai e loc pentru ceva adevărat cu sens/ temelia ce ținea lumea de mii de ani nu mai există/ a fost aruncată în aer făcută pulbere/ când se prăbușește lumea ia cu ea totul/ începând de la oameni/ astăzi tocmai ei nu se mai văd/ simple epave precum corăbiile de pe fundul mării/ tot ce vedem ne vorbește despre sfârșit/ șirul acesta de prăbușiri nu ne mai lasă nicio iluzie/ soarta noastră e pecetluită / lumea o grămadă de moloz / atât a mai rămas din regatul măreț ce unea lumea/ dar toate au pornit din interiorul Sistemului/ din prăbușirea principiilor și ideilor acceptate/ a valorilor în care nu mai credeam/ a urmat prăbușirea spectaculoasă a formelor și instituțiilor/ nu au mai rămas decât ziduri goale și locuri pustiite / a existat un moment când s-a declanșat cataclismul / ca un detonator ce aruncă totul în aer / agonia exista în noi înainte chiar de prăbușire / răul dinafară nu era decât proiecția noastră interioară asupra sfârșitului/ înainte să aibă loc exista potențial în noi / de fapt noi suntem autorii sfârșitului/ ce este lumea până la urmă o simplă abstracție/ oamenii sunt articulațiile entitățile care construiesc și distrug/ lumea e doar un material în mâinile lor/ oamenii au pierdut demult controlul asupra ființei lor/ iar acum au adus și pregătit sfârșitul…

    Redactor: Nela Viorica Boda

    Redactor șef: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Madiana Domnița Lascu

    Mi-e dor, Nichita!

    Chemarea ta prin neguri parcă vine,
    Ca un ecou ne strigă să fim doi…
    Aş vrea să pot zbura până la tine,
    Atâtea veacuri plouă între noi!

    Cu trambulina ai sărit în moarte,
    Mare fisură ai lăsat în timp
    Şi ai mutat secundele în carte,
    Să-mi fie dor în orice anotimp!

    Atât de fericit îți era versul,
    Că lumea ta coloană s-a făcut…
    Te-a propulsat în sus, în universul
    Ce clipa mi-a furat şi m-a durut!

    Din toate mi-a rămas numai mirare,
    Două minuni am fost, ce-au existat…
    Am apărut sincron, din întâmplare,
    Două culori ce doar s-au completat!

    De-atunci înot în marea de tristețe
    Şi mă întreb ce drept mai am la timp,
    Oare mai pot să-i dau vieții binețe,
    Când ochii tăi s-au şters din anotimp?

    Chemarea mea în veacul tău pătrunde
    Şi-am să te strig, să-nfrunt destinul crunt…
    Te strig, tăcând, ecoul îmi răspunde;
    „CE BINE CĂ EŞTI, CE MIRARE CĂ SUNT!”

    Redactor șef: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Ionuț Pande

    Semne

    Nu mai am pădure, nu mai am nici dor,
    S-a uscat și gândul, se topesc elanuri,
    Nu mai urlă lupii, nu mai pot să zbor,
    Pașii stau grămadă-n seceriș de lanuri.

    Cât e lacom cerul, doar cocorii știu,
    Ochiul risipește, în povești, tristețe,
    Lumea-i o covată, eu- doar un pustiu
    Și se cern cuvinte și se schimbă fețe.

    Ornicul aleargă, drumuri se despart,
    Între noi, o punte peste ape tulburi;
    Așteptăm întruna fluierul de start,
    Unii înspre alții, cu peceți de plumburi.

    Cum atârnă spațiul de un fir de soare!
    Cum se zbate-n prunduri aripa de om!
    Crivățul ucide orice împăcare,
    Stânga-i un indiciu, dreapta- un simptom.

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Adrian Vasile Iftime

    Secundele abia mă știu

    Mai port doar amintiri prin ceață
    Secundele abia mă știu
    Sunt un poet din altă viață
    Ce-și duce numele pustiu.
    Deși nu vreau să se termine
    Și rate dau pe nopți târzii
    Gropari își fac de cap prin mine
    Tot ucigându-mi fantezii.

    Îmi bat la ușa ruginită
    Doar sărutări din veacuri reci
    Mai am un gând mocnit la plită
    Din vremea vorbelor cam seci.

    Iubirile nu-s de vânzare
    Mai ai să-mi dai doar un sfârșit
    Eu un nebun, tu o-ntâmplare
    Într-un regret desăvârșit.
    Azi beau paharul de cucută
    Trecutul meu să îl adopți!
    Mă cheamă toamna renăscută
    Din bruma anilor răscopți.

    Redactor șef: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Cristina Pasca(riu)

    Sărutul țărânei

    N-am umbră peste ploaia ta,
    Mă clătină un dor de ducă.
    Sunt multe peste ce-aș putea,
    Chiar peste greul ce mă urcă.

    N-am praful din tărâna ta,
    Al meu se scurge de pe stele…
    O limbă nouă aș cânta
    Cu îngeri, lumi și paralele.

    N-am locul meu în lumea ta,
    Această Terra e prea mică…
    Dar dacă-n astre m-aș muta,
    Mă tare tem că-ți va fi frică…

    Redactor șef: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Angelica Manole

    M-am descălțat…

    M-am descălțat de zgura prinsă-n gânduri
    Și mi-am lăsat piciorul gol în tină…
    Prin bulgării uscați de ploi și vânturi
    Călcam pe-a tatei veche rădăcină.

    Căci a rămas o dâră de iubire
    Prin locul unde a pășit prin timpuri.
    Era o flacără de nemurire,
    Ce trece ca un vis prin anotimpuri.

    Simțeam cum inima țărânei bate
    Sub talpa mea de orășean ciudat,
    Iar glasul tatei prin tăceri răzbate,
    Smulgând pământului câte-un oftat.

    M-am descălțat să simt taina grădinii,
    Ce-și ascundea povestea prinsă-n șoapte.
    Am lepădat din ochi povara vinei,
    Că n-am muncit ca tata zi și noapte.

    Pământul m-a-nțeles și mi-a prins dorul,
    M-a mângâiat pe talpa-nfierbântată…
    Mi-a strecurat în inimă fiorul
    Iubirii de pământ ca altădată.

    Redactor șef: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Alexandru Ioan Filip

    Explicație

    Eu nu scriu pentru diplome și glorii
    și nici nu vreau aplauze și ovații
    Nu vreau să năucesc printre istorii
    și nici să buimăcesc în aberații

    Scriu doar când am o rană sângerandă
    Împuroiată de noroi și de mizerii
    Când în genunchi ființa mea plăpândă
    refuză să iubească gunoierii

    Când văd schelete de copii plângând
    în îmbuibarea noastră generală
    Când văd lumina zilei despicând
    o lume falsă,rea și imorală

    Schimb locul meu în Paradis pe-o pâine
    și trupul meu îl vând pe cațiva bani
    să pot hrăni cu mâna mea un câine,
    să pot să dau semințe la țărani

    Dar sunt rănit în lupta inegală
    și-n veșnica schimbare a culorii
    De-aceea în sublima-mi oboseală
    eu nu scriu pentru diplome și glorii.

    Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

    Redactor șef: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Ioan Pop

    …sângerez şi bat pustiul erelor nemărginite, în sandale de răchită…

    Îți văd arderea şi chipul istovit prin țesătura gândurilor îndoliate şi regret vremile celor ce-şi scriau răvașe sacre de pe cer sau de pe mare… arzi, dar nu-ți mai simt căldura buzelor însângerate de pe treptele Pietei, când te rogi sau când ți-e sete şi săruți sudoarea pietrei ori picioarele fântânii cu sandale de răchită şi cu sălcii plângătoare… treptele devin încete şi se clatină balanța negustorului de păsări care zboară cu răvașe de amor, până pe mare sau te miri până pe unde au ajuns cele rămase de migrațiile marii colonii transcendentale… au căzut multe orașe în nesomn, frumoasă doamnă, de la prăpădul de aripi ce-a răspuns chemării tale și sunt ziduri uriașe între lumi, ca odinioară… cerul a trimis iscoade şi pândari în lumea mării, iar misivele ce zboară clandestin sunt doborâte de arcașii stăpânirii şi reduse la tăcere… este pentru prima oară când îmi vin misive arse înapoi sau sfâșiate de săgeți imaginare, cu văpăi şi otrăvite… scara erelor adesea dă erori neașteptate și abia găsesc o treaptă să nu calce pe alături de ce spun sau să coboare… în sfârșit, iată balanța, penitențele, Pieta şi arcașii stăpânirii din văzduh, frumoasă doamnă!… iată ultima misivă de amor, nemărginirea şi furtunile de aripi străvezii ale iubirii cum străbat văile vremii din cetățile de gheață şi cum mor norii pedeştri, sufocați de fumul Terrei!… am pierdut cea mai râvnită operă a Creațiunii, sângerez şi bat pustiul erelor nemărginite, în sandale de răchită…

    Redactor: Nela Viorica Boca

    Redactor șef: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț