Zbor spre înălțimi

Nostalgia dimineții

Soarele acum se-nalță,
Mai timid, mai supărat!
Toamna cu -a ei aroganță
Zilele le-a tot scurtat,

Iar din frumusețea verii,
Au rămas petale triste
Pe cărările visării
Și suspină în batiste.

Gust cafeua surâzând.
Schimbătoare este vremea,
Îmi repet tacit în gând!
Și-mi răspunde doar tăcerea.

E un vers, o poezie
Toamna ce se vrea iubită,
Sau e -o dulce simfonie
Cântată de o lăută?

Las secundele să treacă.
Aș putea să mă opun?
Nicidecum, și pun în teacă,
Dorul ce-aleargă nebun.

POATE ȘTIAM

Purtam sub cămașă
o carte cu poezii,
întunericul mi se lipise
de pleoape,
poate știam din ce vis
ai să vii
când lumina albastră
se cerne pe ape.

Iubita mea,
purtam sub cămașă
chipul tău ca o pasăre
încremenită de frig…

Poate știam
cu o viață mai înainte
ce lumină albastră te-mbracă,
din ce vis, iubita mea,
să te strig.

HAI SĂ FIM FRUMOȘI !

Vedem tot mai mult, în zilele noastre, cum urâtul, răutatea, anormalul, imoralitatea, etc. sunt promovate la tot pasul, pe toate canalele, încât am fi tentați să credem că frumosul, binele, moralitatea, firescul, etc. au dispărut.

Vorbeam azi cu o prietenă despre OAMENI, despre lucrurile frumoase din jurul nostru. Am concluzionat că multe dintre ele nu se cunosc. De ce? Fiindcă nu se vorbește despre ele.

Derulând pagina de Facebook, sau privind știrile, câte lucruri frumoase vedeți, ori aflați despre modele de viață, despre persoane simple care pot fi adevărate exemple pentru ceilalți? Probabil, uneori, vedeți, eu una văd pentru că am în lista de prieteni și persoane care distribuie și frumosul din lume, nu doar mizeriile, lucrurile triste ori tot soiul de stupizenii.

Până la urmă de ce se întâmplă tragedii? Nu tocmai pentru că frumosul e din ce în ce mai ascuns privirii, iar prostia și urâțenia au tupeu suficient cât să ocupe locul rămas gol (pe deasupra, din cauza egoismului, încearcă să umbrească și locul destinat frumosului). Ce ne înconjoară mai mult? Ce văd copiii noștri pe internet sau la televizor, uneori chiar și pe stradă ? De unde să învețe să aprecieze frumosul, dacă noi permitem să fie bombardați cu nimicuri urâte? Dacă în casă nu întâlnesc frumosul, pe stradă sunt șanse mai mici să o facă. Dacă nu-l cunosc, nu sunt capabili să facă distincția dintre bine și rău. Ajung și ei să considere oamenii normali nebuni, iar pe cei nebuni să îi catalogheze ca fiind normali. Antimodelele ajung să fie modele. Telefoanele ajung să fie cele mai bune prietene ale copiilor, iar socializarea reală ajunge să fie uitată…

Vă propun să încercați, măcar timp de câteva zile, să includeți în postările voastre frumosul, să prezentați persoane care pot servi drept modele, să vorbiți chiar și despre voi înșivă (dacă ați întreprins activități care pot fi luate ca bune exemple) . Să promovăm normalitatea și frumosul din lume și să le evidențiem acolo unde le vedem. Să aducem în atenția copiilor noștri viața așa cum trebuie ea să fie. Vorbiți despre oamenii care v-au influențat în mod pozitiv viața, care v-au fost alături, fie și pentru un moment. Nu e o rușine să recunoști că ai fost ajutat și nici o laudă când spui că ajuți. Da, ajuți pentru tine și pentru sufletul tău. Dumnezeu știe asta. Dar, în ajutorul nostru, trebuie să îi implicăm și pe cei din jur, să privească acest lucru ca pe o normalitate. Să învețe copiii să facă și ei acest lucru și să îl privească, nu ca pe ceva spectaculos , ci ca pe un lucru firesc. Acesta e un prim pas în combaterea urâtului (cu tot ce implică el).

Dacă nu știm despre existența lucrurilor frumoase, vom ajunge să privim frumosul, atunci când îl întâlnim ca excepție, iar partea urâtă a vieții va deveni un firesc, pe care, ușor – ușor, îl vom accepta.

De pildă, mulți, când vorbesc despre pandemie, zic doar despre suferințele pacientilor și despre lipsurile sistemului sanitar, dar nu vorbesc și cei care au fost ajutați, fie în spital, fie acasă. Nimeni nu știe de preoții, sau oamenii de rând care au mers în vizite la bătrâni sau familii cu dificultăți financiare și le-au dus alimente (cumpărate din bani lor, nu neapărat fiindcă aveau prea mulți, ci pentru că puteau fi de folos celorlalți), ori care le-au făcut cumpărăturile, sau le-au ținut un pic de urat. Puțini vorbesc despre unii profesori care le-au influențat viitorul, ori despre șoferii de autobuz care le-au fost îngeri într-un anumit episod din viață. Câți vorbesc despre ajutorul primit de la vecini, de la oamenii ,,anonimi „? Dacă nu vorbim, e ca și cum nu ar fi existat. Câți vorbesc despre oamenii care le sunt alături la un simplu apel, indiferent de ora din zi sau noapte, dacă simt că prezența lor contează, fără a le fi neapărat prieteni? EI sunt doar OAMENI.

A ajuta nu înseamnă că am făcut o faptă măreață. Așa e normal. Aceasta e frumusețea vieții. Ea stă ascunsă într-o floare, într-un apus, dar, cel mai mult, stă tăinuită într-un suflet.

HAI SĂ FIM FRUMOȘI!

Dor suprem

Dorurile nu mă pot ucide,
Dorurile nu mă pot seca,
Tu eşti dorul care va decide
Câte patimi poate vindeca.

Dorurile vor să îmi dea pace,
Rănile din piept nu înţeleg,
Dorurile nu se pot preface,
Tu eşti rana dorului ce-l leg.

Dorurile ştiu numai de tine,
Dorurile nu ştiu cine-s eu,
Vreau să te zidesc între destine
Dor suprem al sufletului meu.

O dragoste pierdută

Acolo, undeva, în farmecul tăcerii,
Cufundată în lumea tragică-a durerii
Se-afundă încetișor în papura uitării
O viață de iubire pe marginea mării .

Doi tineri în amurg își dăruiau iubirea,
Își declarau prin vorbe deșarte fericirea
Ș-apoi se-ndepărtau lăsând în urmă șoapte
Ce-n timp încet piereau, ca soarele în noapte.

A doua zi la fel, și-a treia zi, și-a patra..
Trecură săptămâni până se-ntoarse soarta.
Acum, stând în tăcere pe marginea marii,
Mai zace doar o fată, și-o lume a uitării.

,, El unde o fi oare și unde-o fi plecat?
De ce m-o fi lăsat cu sufletul tăiat?
Mă doare amintirea… și sufletul mă doare…
Iubirea, cândva vie, o simt acum cum moare. „

Poezia zilei!
Felicitări autoarei și mult succes!

Iubește-mă
~Claudia M. Vlase~

Eu mi-am făcut din inimă căuș
Să sorbi, iubirea mea, din ea pe îndelete
Și te asigur că oricât de mult ai bea
Gustând din ea, întotdeauna-ți va fi sete
Căci este pură, limpede și-ar vrea
Să-ți simtă moliciunea buzelor de catifea
Și ca o floare-n soare, petalele să își desfacă
Ți-o dăruiesc, să știi că nu-i o joacă!
Iubește-mă…
Nu vreau să-ți fiu doar clipă
Desprinsă din al timpului cadran
Iubește-mă …
Aștept a ta chemare
Nu mai lăsa să treacă vremea în zadar!
P.S :
Auzi când îți șoptesc că te…iubesc??

26.08.2020

Poezia zilei!
Felicitări autoarei și mult succes!

O CLIPĂ DOAR

O clipă doar și totul se destramă,
Din flacără încet rămâne scrum ,
Privești iubirea, dar ea nu te cheamă,
Se risipește ca un nor de fum.

Închizi în ochi imaginea ce doare,
O scalzi în lacrimi care-adăpostesc,
Un suflet trist, o dragoste ce moare,
O șoaptă mută sau un „Te iubesc!”

Izvorul mic se scurge iar pe față,
Apoi coboară-n inimă pe-o ață,
O adiere dulce ce răsfață
Și pune iar în tine dor de viață.

Ridici privirea care încă doare,
Așezi ușor o lacrimă-n batistă,
Privești petala roșie de floare
Care ți-o dă și-ți spune: Nu fi tristă!

Azurul zării printre nori ridică
Din pânza transparentă, curcubeu,
O rază caldă în culori indică
Un drum ales și drumul sunt chiar EU!

Autor: Aurelia Oancă
imagine internet

Poezia zilei!
Felicitări autoarei și mult succes!

Te-aș zămisli

Te-aș zămisli din țărână
Dacă n-ai fi fost și n-ai fi,
M-aș transforma în înger, lună,
Doar să te pot însufleți!

Te-aș sculpta pe stânca din munți,
Ți-aș pune-n piept inima mea
Să nu poți vreodat’ să mă uiți,
Cât ești și cât este lumea!

Te-aș picta pe luciul mării
Să zâmbești și prin furtună,
Să porți soarele prin toți porii
Și să mă ții veșnic de mână!

Dar sunt doar om și ce pot face,
Este doar să îți fac altar
În inima-mi ce-n piept îmi zace,
De-o iubire de foc, de jar!

Andrada Ilie
28/08/2020
11:02

Perminteți-mi să vă aduc la cunoștință rezultatul concursului de ieri. În urma intenselor deliberări s-a alcătuit următorul clasament: primul premiu îi este acordat dlui Gheorghe Ungureanu cu poezia: Am vrut. Premiul doi se acordă dnei Cristina Tunsoiu, cu poezia: Plânsul pământului. Premiul trei se acordă dnei Andreea Pîrlea, cu poezia: Cu sufletul la arat.

Premianții concursului de ieri vor fi publicați în revista: Extemporal liric, condusă de dl. Teodor Dume, cât și în blogul grupului nostru, iar ca premiu special vor avea parte de recitarea poeziilor. Felicitări!

Mulțumesc cu sufletul tuturor pentru participare la acest examen literar. Vă doresc mult succes pe viitor!
Felicitări tuturor concurenților!

Am vrut
~Gheorghe Ungureanu ~

Ce pământ sărac și ce pustie toamnă!
N-a răsărit nimic din tot ce-am pus
Pentru că plugul tău, frumoasă doamnă,
A tot brăzdat cu vârful spre apus.

Sămânța aruncată-n arături, de-a valma,
A refuzat izvorul meu cu apă vie
Și-n toamna asta tristă, doar cu palma,
Pot aduna recolta din câmpie.

Am vrut un rod bogat să stea-ntre noi,
Dar tot ce-a fost arat c-un plug de vise,
N-a fost hrănit cu lacrimi sau cu ploi,
Iar toamna are legi știute și nescrise.

Poate că este vremea să mă ari din nou,
Să-mi dai pământul vieții peste cap,
Să-ți fiu și fier din plug, și carne de erou,
Să fiu chiar eu pământul ce îl sap.

Plânsul pämântului
~Cristina Tunsoiu ~

Plânge pământul și geme
De doruri, de patimi, de noi…
Împovărat de blesteme,
Și îmbătrânit de nevoi.

Plânge pământul și urlă…
Din umeri ridicăm cu toți,
Din vechea bisericii turlă,
Ne mustră strămoșii cei morți.

Nu asta-și doreau pentru glie…
Nu asta visau cei bătrâni,
Pământul ar vrea să-i învie…
La toate parcă suntem imuni.

Plânge pământul, refuză
Să fie sterp, fără roade,
Iar toamna așteaptă confuză…
Hambarele sunt sfărâmate.

Plânge pamântul, bocește
Parcă asistăm la priveghi,
Nimeni nu-l mai muncește,
Și plugu-i văndut la fier vechi!

Cu sufletul la arat
~Andreea Pîrlea~

Am tras brazde pe moarta hârtie
cu visul pe post de plug prin gând
și săpam în simțământ, agregând
taina reflectată-n nostalgie,
cum ară boii pe câmpie,
ca într-o tainică euharistie.

Plugul se-avântă prin toamnă și dor
și pare prin lut un conchistador
care înfruntă moartea ca să cucerească
ce este pentru el mană cerească.

Luptă cu timpul presărat prin veac
și frământă viața ca un tainic dac.
Își poartă viteaz coroana-i prin spini
și naște izvoare, chiar și în ochi străini.

Mi-a aprins lumină plugul pe hârtie
și-mi simțeam sufletul născând pe câmpie
descântece de aur picate din cer
pe pământul ce nu ne este grănicer.