Zbor spre înălțimi

CUVINTE DE ARHIVĂ

Mă privești ca pe-un ochi de lumină,
Ca pe-o rază de soare în ceață,
Ca pe-un foc într-o mare de gheață
Purtător de scânteie divină

Și îmi furi din priviri o scânteie
Să-ți aprinzi pe sub tâmplă o torță
Din cuvinte în cămașă de forță
Iar sub stern mă ascunzi ca idee…

Din cuvinte noi facem arhivă
În război zici că lupți pentru pace,
Penelopa ce țese… desface
Și plutim ca o navă-n derivă…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

TARE SE-MPUȚINEAZĂ LUMEA BUNĂ

Când Dreapta se găsea pentru-nchinare,
Lumea era mai lume ca acuma,
Nu alerga cu multul în spinare
Și nu-L ștergea pe Dumnezeu cu guma!

Când Dreapta nu trăgea spre partea stângă,
Adeseori, bolnavă de-ntuneric,
Ispita, cea cu inima nătângă,
Nu ne-mbăta cu râsul ei isteric!

Când Dreapta se-nchina nu pentru fală,
Ci pentru a primi iluminare
Prin care strâmbătățile se spală,
Puțini se-drăgosteau de buzunare!

În așa zisa epocă modernă,
Tare se-mpuținează „lumea bună”!
Suntem firavi ca firul de lucernă,
Neînvățat cu fuga de furtună!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Visez cai albi…

În dimineți cu mâna prinsă-n stele
S-au scuturat dorințele din calendar.
Mai simt în mine zbor de rândunele,
Tot mai visez cai albi… dar este în zadar!

Și vin amiezile cu soare străveziu,
Bat clopote în turnuri de aramă.
Pe funia roasă de vreme o să scriu,
Povestea unui lup ucis de-o armă.

Când seara își aprinde felinarul,
Mai număr licurici pe-o geană de prundiș.
În vatra veche scăpară amarul…
Perechea lupului apare-n luminiș.

Sunt eu și fiara prinsă-n lumi ciudate,
Ce-ascunde taina inimii în lună,
Grăuntele de veac încă se zbate
În ochiul unui clopot care sună.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

LA ORA CÂND MI-E DOR DE TINE

La ora când mi-e dor de tine
Şi ies strigoii să vâneze-n lună,
Simt gândul că valsează prin ruine
Şi-n mine mai rămâne o fărâmă
De suflet ,ca un viciu nefiresc.
Îţi reconstitui paşii din nisipul
Oceanului neplanetar, firesc,
Ce ţi-a furat pentru o vară chipul.

La ceasul când cocoşii îmi îngână
Neliniştitul puls prins în torace,
Îmi dai motive să te ţin de mână.
Să te devor impropriu şi vorace.
Te recompun vocală în hiat.
Căci te iubesc, deşi mă tem de iad.
Îmi eşti blestem, durere şi liant
în lupta cu vulcanii care-mi ard

Sub pleoape de stamine şi pistiluri,
Aripi de fluturi, sâmburi de cais.
De-aceea te provoc în mii de stiluri:
La ora când adorm, tu intră-n vis!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Stigmat

Ai rămas în orașul acela străin,
Ca o carte deschisă undeva spre final.
Nici nu știm înspre ce, dar mai este puțin
Și ajungem furia răzbunării, pe cal.

A adus îndoiala rămășițe și scrum,
Ca dovadă că spectrul luminii e orb,
Că apusul se-mbată, adesea, cu fum
Și cu ceață din zborul astmatic de corb.

Noi purcedem pe cai și pe care de foc
Și ne batem cu razele negre din Iad.
Nu-i mai credem nădejdii perfide deloc,
Nici în fructul stigmatului sacru și fad…

Îi dăm brânci resemnării idolatre pe scări
Și-i aducem luminii ofrande de nori.
Vom lega de arcadele bolții spinări
Și vom face să cadă miezul nopții în zori.

Ai rămas în orașul acela de fier,
Ca un tren așteptat undeva spre sfârșit,
Într-o gară din care se coboară în cer
Și se urcă mai bine în trenul greșit.

Întâmplarea se-ntoarce, de mâine, pe front,
Cu gestul stigmatului stâng amputat.
Semnul crucii devine, peste noapte, afront,
Iar afrontul devine, incurabil, stigmat.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

SUB MÂNA TA, DOAMNE

Îți simt mâna așezată pe-a gândului lumină,
Și Ție, Doamne, sufletul meu se-nchină;
Se-nchină smerit și plin de iubire,
Înflorind în dumnezeiasca-Ți sfântă sfințire.

Astăzi îți simt mâna așezată pe-a inimii bătaie,
Și genunchiul, cu smerenie, la pământ se îndoaie;
Îți simt iubirea cum curge prin inima de mamă,
Și rugăciunea mea, Doamne, cu dragoste te cheamă.

Ai mâna așezată pe fruntea-mi răstignită,
Și simt pe gânduri lumina-Ți miruită.
Astăzi în iubirea Ta se scaldă al meu cuvânt,
Și te roagă să-ți reverși lumina pe-al vieții mugur sfânt.

Astăzi îți simt mâna așezată pe ani și pe viață,
Iar inima-mi se scaldă-n a mirului dulceață;
Astăzi, cu genunchiul plecat, îți mulțumesc pentru iubirea ce-mi dai,
Și pentru lumina ce-ți reverși peste mugurii înfloriți în al inimii rai.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

POVESTE DE LA MUNTE

Printre culmi împădurite mirosea a toamnă udă
Munții se trăgeau de vârfuri către cerul necuprins,
Pregătiți ca de paradă dincolo de ceața crudă
Printre crestături de piatră se zărea masivul nins.

Șerpuind pârâul sapă în crevasele bătrâne,
Clipocitul lui șoptește o baladă de demult,
În ecouri risipite reușește să îngâne
Noi acorduri învechite dintr-un ritual ocult.

Până-n marginea șoselei, așternute-n pături groase,
Frunze galben-ruginite încă pică-n adieri.
Pe pământul cald la suflet, al pădurii de foioase,
Crește liniștea și pune bariere pe tăceri.

Sus pe culmea dezgolită, turmele scoborâtoare
Se preling peste covorul de un verde țipător,
Pete albe, mititele, parcă ar fi târâtoare
Ghidonate de instincte pe sub ochii de păstor.

Când se-‘ntunecă albastrul… când devine fără pată,
Soarele aruncă raze, calde încă, peste tot!
Vine iarna! E aproape… va-‘ngheța natura toată!
…chiar și timpu-n amorțire face parte din complot.

Într-o curte de cabană văd doi ochi smoliți de viață
Și un ghemotoc, ce-n fugă dă din coadă bucuros,
Cu blăniță cafenie, ca o perie de creață,
Ne adulmecă în treacăt după finul lui
miros.

A-‘nceput să se alinte lătrând cu prietenie,
Și-a venit întins la mine, dornic de relații noi.
Am crezut că este singur, zona îmi părea pustie,
Însă o voce subțire îl tot strigă înapoi.

Aer rece… mult prea rece… vârful brazilor se’nclină,
Toamna vine, toamna trece… rămânând povestea mea
Vine câte-un fulg alene și apare luna plină
Lângă uriașul munte ce în alb se primenea.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Un an pentru suflet

Anul Nou bate iarăși
la poarta pieptului tău.

Aseară erai copil,
cu mâinile murdare de cretă
și cu ursulețul sub braț.
Te-ai culcat sub plapuma cu povești,
iar dimineața te-ai trezit
cu fire argintii în păr
și cu dorul de ieri lipit de suflet.

Anii au fugit ca păsările migratoare,
lăsând în urmă doar pene de amintiri.
Totuși, în adâncul tău,
jarul copilăriei încă mai pâlpâie,
îngropat sub cenușa uitării.
Suflă
și vei simți din nou vara în piept.

Dacă vei adăuga lemne de vis
și de credință,
focul se va înteți
și va crește până la stele.
Atunci, anii care au plecat
vor vedea semnalul
și se vor întoarce din migrație,
să cuibărească iar acolo unde le este locul.

La mulți ani, suflet migrator!
Primește-ți păsările înapoi,
să cânte în fiecare an la aceeași fereastră,
până când timpul va uita să mai plece.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

ACOPERIȘ PENTRU SUFLET

În curând va ninge
și nu am acoperiș pentru suflet,
stelele îmi vor pune
imaginația la încercare,
reci,
ca niște insule fără viață
din care s-au scurs clipele,
ca niște litere de zăpadă.

Fără trecut,
liniștea se întoarce în cer
și joacă umbre pe ziduri
ca și când păsări de pradă
ar bântui nopțile.

În curând va ninge
și, pe clopotul bisericii,
doarme un porumbel
și visează
că bate la toate porțile…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț