Petre Vatuiu

Albă, Luna…

Pe un drum nesfârșit de tăcere și pace,
Prin înaltul de cer luna curge și tace.
Mândră, ea s-a pornit, printre-a stelelor salbă,
Ca să-și toarcă fuior, liniștită și albă.
Că din veșnice vremi știe, noaptea, să vină
Și, cu chipul ei blând, să împartă lumină.

Albul ei, pe cărări, călăuză se ține
Și mă duce mereu până-n brațe la tine.
Albul ei liniștit foc în mine aprinde,
Când atât de frumos peste chipu-ți se-ntinde!
Naste-n mine fiori și, la ceasul de noapte,
Eu de ochii-ți mă-mbăt și de buzele-ți coapte.

Și o văd coborând, turmă albă, la vale,
Și pe pieptu-ți rotund și pe mâinile tale.
Și te strâng ,,alba” mea în pornirea-mi nebună,
Și de toată mă-mbăt, luminată de lună.

Ți-aș vorbi poate eu, câte-n lună și-n stele,
De-aș putea să te iau de pe buzele mele…
Dar, de simți tâmpla mea, care arde fierbinte,
Scrie tu, cum pricepi, focul ei în cuvinte!

Căci mă-ntreb, cum de-n cer, Luna pacea și-o ține,
Când aici naște foc între mine și tine?
Cum acolo, tăcut, toarce caier de stele
Iar pe noi, pe pământ, ne supune la rele?

La hotare de cer crapă zorii de ziuă,
Semn că-i vremea ca noi să ne spunem adio…
Și ce greu mă ridic din a tale păcate!
Focul încă mi-e foc, inima încă îmi bate,
Fruntea mea tot mai vrea, să-ți adoarmă în poale!
Am ajuns, nu știu cum, sclavul nopților tale…
Lângă tine mi-e scris, să trăiesc viața toată,
Și de-acolo să plec, eu nu văd să se poată!

Am să vin înapoi, căci mereu lună fie,
Ca o pace de alb peste patima-mi vie!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Daniela Konovală

Candele

Cât în pieptu-mi mai zvâcnește inima acestui lut,
Cât pe buze mai port rouă nu cuvinte de-împrumut,
Cât privirea mea cuprinde nestemate la zenit
Te aștept, mai port speranța ca pe-o ramură de mirt.

Trupu-acesta-n care-adastă sufletu-mi ne ostoit
Însetat e de iubire, de atingeri fără rit,
Obosit de-atâta zarvă găzduită-ntr-un inel,
Te aștept pe drum de lună să pășim într-un pastel.

Fără jurăminte scrise, fără vorbe de prisos,
Să ne fim lumină simplă, candele întru prinos.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Violeta Andrei Stoicescu

ÎMBRACĂ-TE CU FLORI, FEMEIE!

Îmbracă-te cu flori de câmp, femeie,
Și-ți prinde-n păr un voal de lăcrămioare,
Să curgă versul, liber prin condeie,
Căci azi ai lumea-ntreagă la picioare!

În ochii tăi răsar suav poeme,
În fiecare gest, un vals subtil,
Prin tine curg eternele dileme
Ce dau iubirii sensul ei fragil…

E ziua ta! Aşază-te cuminte
Să bei un ceai, sau ieși hai-hui pe-afară…
Hai, uită de-ale zilei legăminte,
Mai lasă-n urmă-a vieții grea povară!

Sub pașii tăi, se-nclină firul ierbii,
Sărută vântul urma ta ușor,
Pe umeri porți mirajul primăverii,
Ce-ți dă un aer cald și visător…

Cât de frumoasă eşti şi-ți şade bine
Când anotimpul pletele-ți adie!
O, ce-ar fi lumea asta fără tine?
Un cânt rămas fără de melodie…

Eşti mamă, fiică, soră sau soție
Cu suflet candid în veșmânt de rouă,
Azi te zidesc, femeie,-n poezie,
Tu ești minunea dăruită nouă!

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dumitru Vasile

Orbii

Cred în firul tors de Ursitoare,
Dar Destinul este și-ntâmplare.
Viața e o târguială-n Piață,
E Noroi spoit la suprafață.
În Întreg s-a cuibărit Fisura,
Merg la braț Iubirea și cu Ura,
Au încins acum o învârtită
O Smerenie și o Ispită;
Cu salut cazon, la cozoroc,
Ghinionul strigă: Hai noroc!
Și se uită cum se-nvârte roata,
Ba e Boala sus, ba Sănătatea!
Școala-i modestie, e o punte,
Ignoranța e păduche-n frunte,
Legea cântărește după conturi,
Reușita ține doar de ponturi,
Tinerețea falnică stă-n drum,
Bătrânețea-i strânsă în album.
Dimineața-i startul către Noapte,
Doar un pas este din Viață-n Moarte,
Munca joacă leapșa cu Vacanța,
Cosânzeana este Baba Cloanța,
În Iluzie stă Adevărul,
Gravitația stârnește Zborul,
Rai și Iad sunt față și revers,
În Atom e-nchis un Univers,
Într-o Știre Zvonul se imprimă,
Un Poem este ciobit de-o Rimă,
Alb și Negru sunt doar perspective,
Bun și Rău – nuanțe conjunctive,
Ziua se sărută-n zori și-n seară
Cu o Beznă rece și amară,
Omenirea face și desface
Ițele dintre Război și Pace,
ADN-ul e o scară-n Om
Iar Sămânța se visează Pom.

Cei ce văd n-au vreme de aceste
Gânduri simple, calpe, indigeste;
Ca o casă cu ferestre sparte,
Orbii tac, dar văd așa departe…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ica Gărgălie

CULORILE PRIMĂVERII

A trecut iarna pe dealuri dezgolite de zăpezi
Înfrățită-n ton cu vântul care șuieră-a pustiu…
Acum soarele strecoară printre muguri prin livezi
Semne noi că este vremea să irumpă-n verde viu.

Firul ierbii saltă suliți colorate-n verde crud,
De sub frunze ghioceii sună alb din clopoței
Și fac roată-n zbor cocorii după lungul drum din sud,
Iar Cornișa se răsfață pe-un covor de bănuței…

Ploi de aur sau forsythii scânteiază galben foc,
Candelabre de magnolii tind să ia lumini din cer,
Flori cu falduri diafane va deschide-al vremii joc
Să-ncunune-n mov copacul pulsând mirul în eter.

Și din ochii primăverii piersicul se îmbracă-n roz,
Toporașii deschid raiul…cum în cer și pe pământ
Cu miresmele albastre,… și-n smaraldul din rogoz
Pescăruși, lebede albe și-ascund aripa de vânt.

Păpădii din aur galben își prind fetele prin păr,
Viorelele înșiră nestemate de topaz,
Mierla înalță triluri sfinte printre nurii dalbi de măr
Și de-atâta primăvară saltă inima-n extaz.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Teodor Dume

ÎNTRE MINE ŞI CER E O UMBRĂ

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânii celui însemnat de Dumnezeu sunt
Moartea într-un capăt şi Viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ionuț Pande

În platcă

Primăveri de gheață se vând… se cumpără la piață…

Mâna întinsă are croncănit de pasăre neagră, cu ochi de viorea.

Haide, prietene de viață, cumperi o carte, primești și Dunărea!
S-o ții la piept ca pe icoana unui dor- izvor…

Câtă iarbă mi-a crescut în tălpi, se dezmierda fachirul.
Și se zdrobeau iluzii sub vorbe de-mprumut.

Pe creanga timpului, stă vântul la uscat…

Cu ochi de viorea, o țară-n lanțuri gâfâia și croncănea și se zbătea…

Zarafii împărțeau clipe de ort la preț de cucuvea.
E noapte peste zâmbetul de catifea.

Primăveri de gheață se vând, se cumpără la piață…

Mâna întinsă primește o floare cu ochi de pasăre neagră.

Haide, prietene, o carte e un zmeu pe cerul ademenit de stele!

Stau munți între coperți de soare…
În pagini, fagure de ceară și zăngănit de fiare…

Cântați, cocoși, a treia oară!

Se-așază lucrurile-n matcă.
De rânduri m-am legat cu sfoară.
Cu toții am intrat în platcă…

Primăveri de gheață se vând, se cumpără la piață!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nichita Stănescu – omagiu

Alegerea culorii
Nichita Stănescu

Inima mea îşi alege culoarea
Ea îşi alege propria ei culoare, culoarea pe care-o avea încă de dinainte de a şti că o are.

Inima mea îşi alege culoarea cea fără umbră, cea nemişcătoare.
Cea care se vede chiar şi atunci cînd ţii pleoapele-nchise

şi – asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el însuşi,
tot timpu-n afară,
în acelaşi loc
şi pretutindeni,
purtînd istoria lumii în fiecare rază
cum poartă frumosul ou de pasăre în el
istoria tuturor păsărilor
până la punctul solemn din care începe
istoria zborului
care poartă în el istoria mişcărilor toate
până la punctul solemn de unde
începe
istoria însăşi
a luminii.
Inima mea îşi alege culoarea
roşie, îşi alege
roşu vertical,
roşul pe care l-a pulsat
necontenit, roşul pur

hrană a gândurilor
roşul care s-a născut sânge
ca să devină idee,
care s-a născut pasăre
ca să devină zbor.
Roşu, roşu vertical
cascadă, pantă de deal
săltând din oul secundei
ovalul de ou,
şi înfăţişat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricând şi oriunde,
naştere, zestre
a lui
A FI schimbîndu-se în
ESTE.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ana-Maria Tudorache

Valea cu meri înfloriți

Pe tine eu te știu cumva de mult
de parcă mi-ai umblat ani lungi prin vise,
întipărit într-un nărav ocult
ce naște versuri lungi și interzise!

Dar tu ce faci în plină primăvară,
îți mai citești poeții favoriți,
mai treci fugar, așa ca într-o doară,
zâmbind prin valea cu meri înfloriți?

Pe noi ne-a înălțat mereu iubirea,
parc-am trăi un mare adevăr,
dar eu evit să-ți întâlnesc privirea
iar tu eviți să calci pe flori de măr!

Oare tu ne mai vezi nebuni, pe-afară,
pe vreme bună sau pe vreme rea,
când dus pe gânduri tragi dintr-o țigară,
te mai frământă amintirea mea?

Nu te-ntrista! Azi soarta ne desparte
dar ne rămân atâtea flori de măr
iar dincolo de viață și de moarte,
rămâi un mare, unic adevăr!

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mariana Alexandru (pseudonim Steel Alexandru)

Îmbrăcată-n primăvară

M-am îmbrăcat în rochii de narcise
Cu trene lungi, purtate pe alei,
Cu străluciri de rouă și de vise
Tivite-n poale cu fir de ghiocei.

Mi-am prins și clipsuri, frezii parfumate
Și-un colier de proaspete zambile
Și ca un plus, mi-am așezat pe spate
Un șal superb de toporași mii-fire.

Și-n păr mi-am pus podoabă de regină,
O coroniță din mărgăritare
De-o frumusețe rară și divină
Și cu-o mireasmă, atât de-mbietoare…

M-am îmbrăcat acum, în primăvară
Și liniștită, la drum eu m-am pornit
Cu pași neobosiți, până spre seară,
Dar fericită tare, că m-am primenit.

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț