Zbor spre înălțimi

Norii

Hai să scoatem iarăși arcul de la grindă
Și să-ntindem coarda până când vibrează!
Mi-a călcat necazul pragul de la tindă,
Pieptul îmi vuiește, pumnii se-ncleștează!

Norii albi din vara ce-mi uimea privirea
S-au cernit a moarte. Stoluri de cioroi
Se întind ca râia și nemărginirea
Se îneacă-n balta plină de noroi.

Unde sunt bărboșii cu priviri de fulger,
Umerii de piatră, palmele crăpate?
Când trăgeau în ceruri cu săgeți de sânger,
Până și Zamolxe făcea pasu’-n spate!

Gata nedreptatea, gata vorbăria,
Arcurile-n mână, lancea la picior!
Să zdrobim sub talpă toată șerpăria,
Țarina-i a noastră, nicidecum a lor!

Ia priviți în urmă, să vedeți strămoșii
Cum așteaptă semnul jarului din noi!
Ei ne-au lăsat Țara! Noi suntem fricoșii?
Eu am arcu-n mână, pregătit. Dar voi?

Vasile Dumitru Chipirișteanu

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

O poezie de factură suprarealistă

DE VIOARĂ, CAD ȘI STELE

De vreun dor îl împresoară
dându-i pe dinafară spuma,
omu-i stă serii vioară
mânându-și cântecu-ntr-o stea,
doar într-una să nu se prindă luna.
Și o frământă-n cântec, o-nvioară
cu elixir de zei și ape vii,
de care picior de stea n-a băut prin galaxii,
până când o bagă-n boală.
Și, nebună, din iubire,
nemaipăsându-i de ceru-n neștire,
de-acum se crede arcuș,
uitând că e stea
în cer și nu-n cântare,
dă să cânte și ea,
dar se duce lunecuș,
cade, cade și tot cade,
cade cu vers prin univers,
prin găuri de hăuri,
prin sfere de plăcere,
prin visuri în bisuri,
prin nor de zbor fecior,
prin grații de spații
îi cade arcuș viorii la picioare…
Ce dragoste mare!
Așa se întâmplă în fiecare seară,
de i se pune pata pe câte o stea,-n vioară…
…………………………………………………………………….
Despre restul stelelor e ușor de dedus
că și ele-l iubesc, dar îl așteaptă acolo, sus…

Eduard Rony Codreanu
Din volumul PORTRET ÎN ARS

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Gândul

Mi-e liniște în suflet și mi-e bine,
Cad frunzele, valsând în vânt de toamnă,
Din mijloc de furtună, pace vine,
Nu-mi este frig și nici nu-mi este teamă,

Și stropii reci mi-au incălzit obrajii,
Iar luna mi se pare mai aproape,
Cocori pe cerul cenușiu sunt pajii,
Care de-urât îmi țin când mă trec ape…

La miază-noapte-au adormit columnii,
Când noaptea tot mai lungă se arată,
În liniștea din mijlocul furtunii,
E gândul meu, ce-n visul tău mă poartă.

Ce toamnă peste culme s-a ivit!
De zborul heruvimilor sfințită,
Pictând la un tablou desăvârșit,
Prin cețuri risipindu-mă, uimită…

La tâmplă-mi pune albul de poveste,
Mă cerne printre ploile grăbite.
Cerneluri curse din priviri celeste,
Ne prevestesc că toate sunt menite.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

VALEA SĂRII
Lupoaica cu ochii de jad

Ascultă iubito, ce tăcere coboară
Din munți prin cetina verde de brad.
Un fior rece, un fum, o adiere de seară
Amestecă gânduri cu mirosul de nard.

Privește iubito, pe cer, ce minune astrală
Răsare la nord printre nori cenușii .
Privește iubito, e Steaua Polară,
Te uită cum lunecă lin printre vii.

Cum curge liniștită pe dealuri spre Vale
Și inundă câmpia de sare-n lumină.
Privește iubito, străluce’ totul în cale.
Privește, ascultă, ce tăcere divină!

Ascultă iubito, ce tăcere coboară,
Cum mângâie bruma cetina verde de brad.
Privește în jur, simți cum te împresoară?…
Sub haina lui deasă sunt tăceri care ard!

În Valea Sării e toamnă, pe cer nori cenușii,
Tăcerea cuprinde mansarda și zarea.
Vino iubito aproape, ca să-ți fiu, ca să-mi fii,
În tăcerea divină ascultă-mi chemarea.

Privește iubito, pe furiș se strecoară
O umbră sub poala întinsă a marelui brad .
Ascultă cum scrâșnește cu colții și te înfioară,
Cum urlă rănită… e lupoaica cu ochii de jad.

Privește iubito, ce lumină-i afară.
Vino să-ți prind la ureche stele cercei.
Din colții lupoaicei am să-ți fac o tiară
Din luceferi, din stele și din ochii ei !

Ascultă iubito , ce liniște amară!
Prin codri, prin munți, nu mai bântuie lupul.
Privește la umbra ce sub brad se strecoară
Căutându-și în zadar așternutul.

Sub poala de munte tăcerea-i de gheață…
Vino iubito mai aproape de mine,
Să privim amândoi Valea Sării în față,
Lupoaica cu ochii pădure trezește-o în tine.

O, tu, care ești, care arzi, cu ochii de jad,
Care sfârteci prin pântece, de dor și de jale,
Tu care urlii la lună și la stele ce cad,
Valea Sării trezește-o, ea doarme sub umbrele tale.

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

IL CASTAGNO

Ho sentito
il richiamo del castagno.
Mi sono avvicinato.
Sulla sua corteccia
il tempo
ha scritto la sua storia.
Fra il suo verde intenso
migliaia di boccioli accesi
mi incantano.
Uno solo
sussura il mio nome.
Guardandolo con attenzione
mi sento attratto.
Mi lascio andare
sapendo che un domani
saro il frutto
che sfamerà la Terra.
Che bellezza!
Quali meraviglie
mi fa vivere l’universo!

CASTANUL

Am auzit
chemarea castanului.
M-am apropiat.
Pe scoarța ei
vremea și-a scris povestea.
Printre verdele intens
mii de muguri aprinși
mă vrăjesc.
Unul singur
șoptește numele meu.
Privindu-l cu atenție
mă simt atras.
Mă las purtat
știind că mâine
voi fi rodul
care va hrăni Pământul.
Ce frumos!
Ce minuni mă face
Universul să experimentez!

Redactor: Nela Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Șoaptele toamnei

Au dat în pârg iubirile din vară,
Aprinse doruri pe drumuri de hotar
Își sting singurătatea prea amară
Și-n tonuri aurii, un gând hoinar…

Au pus poeții monopol pe-aramă,
Pe frunza ruginită între file,
Pe rubiniul poamei prins în ramă,
Strivit pe buza fragedei copile.

Am rămas cu burnița la munte,
„PE CÂMP SINISTRE ȘOAPTE TREC PE VÂNT”
Și vântul se oprește să le-asculte,
Își tânguie noaptea liniștea mormânt.

Îmi chem iubirile pe cerul, azi, greu,
Să scuture de cenușiu toți norii,
Închid un univers în visul meu
Și îmbrac în aurore, zorii!

Repun în drepturi toamna, la hotare,
Strivesc ciorchini în cupe de cleștar,
Din șoapta ploii-mi cade la picioare
Lacrima verii pe-o frunză de jar!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

BUZE AMARE

Din adâncuri de jos se ridică
Valuri reci cât un munte de gheață
Cu un fel de căință și frică
Peste chipuri uitate în ceață

Pe această faleză de mare
Numai vântul mai poate s-asculte
Când ai buzele-atât de amare
Și ai tâmplele-atât de cărunte

Cât mai trec prin nisip visătoare
Cât din soare-mi cad raze pe frunte
Până norii le-ngroapă în mare
Ca-n prăpăstii ascunse de munte

Cât mai pot zăbovi în cuvinte
Și cât timpul mă rupe de lume
Cu un semn de mirare ce minte
Chipul meu n-are vârstă, nici nume

Într-o calmă și blândă-așteptare
Se aude-o furtună ce vine
Dintr-un gând amorțit în uitare
Fără spațiu și timp, fără mine

Și am ochii cuprinși de-ndoială
Și ca oarba mă iau după tine
Alungând în pustiu cu sfială
Vorbe grele ce-mi sunt ghilotine

Cum se poate ca nicio credință
Să n-acopere golul din mine
Când durerea ce-mi poartă căință
E otrava din cupele pline

Mai aștept de la tine o veste
Cu o lacrimă grea în privire
Poate ești, poate sunt, poate este
Ca o moarte această iubire

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Umbre

mă înconjuraseră orizonturile
atunci am aprins spațiul să ard distanțele
aici timpul îmbătrânise prea devreme
diminețile risipiseră somnul greierilor
cri-cri-cri, zi de zi
picurau păienjeni pe zid
dincolo de zid era alt zid
lângă un lac în care se reflectau lebede albe
ardeau și mâinile conturând îngeri pe o petală de floare
tăcerea se odihnea pe un pat de spital între două pleoape
uneori prin salon treceau pescărușii căutând zadarnic o mare
adresa o lăsasem pe o cicatrice
lalelele erau roșii
le ascultam respirația
de afară mă privea fereastra
visa să intre
pereții s-au încins apoi și am hotărât să fug
dincolo de ziduri căutându-mi umbra

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

SUFLET ÎNCERCAT

Te zbați în neputință, suflet obosit,
Și alergi fără încetare pe drum de gânduri vechi
Iar, bobul de credință ce nu te-a părăsit,
Îl pui să încolțească în palmele perechi.

Și cari pe spate veacuri, și neamuri, și blesteme,
Și-al zilelor drumeag ce-n față se așterne
Și cari pe spate clipa ce-n veac o să te cheme,
Când viața, ca o frunză în toamnă se deșterne.

Și cari pe spate doruri, toarse de Lună în noapte
Și visuri plămădite în palma cerului
Tăcut privești secunda ce scade și împarte
Și anii ți-i adună pe ghemul timpului.

Te zbați în neputință, suflet încercat
Ce aduni și flori, și spini, și doruri, și dureri
Tu, cel care duci pe umeri credință și păcat
Tu, cel de peste veacuri, de astăzi și de ieri.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Rugăciune către Maica Domnului

A Sfintei Treimi Împărăteasă,
rodirea pomului vieții aleasă,
izvorul iubirii pe-acest plai cărunt,
fântâna apei vii care ne ești cuvânt,
dă-ne, Maica noastră, liniște și har
cu Cel poposit la preasfânt hotar!
Cerul și pământul ne fie cetate,
brațele-nălțate – scut de bunătate,
ochiul nemuririi, cu lacrimi curate!
Ție, mielușeaua zâmbetului vieții,
ne-nchinăm cu magii, sfinții și profeții,
la a Ta icoană cu chipul smerit
adu ușurare celui chinuit,
să ne-atingă crucea ce Tu ai primit,
izbăvind necazul către infinit!
Iartă-ne, Preasfântă, fii mântuitoare,
pogoară în suflet rai de înstelare,
roua mângâierii inimilor noastre,
pâinea cea de mâine la masa cu oaspeți!

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț