Arhive etichetă:Poezie

Cartea – izvor de inspirație Dumnezeu a fost Cuvântul.Moise l-a scris într-o carte,Propovăduind din SfântulPână dincolo de moarte. Pentru mulți această carteLe-a fost crez și îndrumare.Au surprins prin scrisuri arte,Lăsând miez prin asumare. Însetați de adevăruri,Vrând să afle mersul vieții,Oamenii au topit văluri,Dând valoare frumuseții. Au creat mărgăritare,Cărți ce dăinuie de veacuri,Au dat lumii noiContinuă lectura „Costina Tănasă”

A fost… Ce poate cântări mai multCa veşnicia unei clipe,Doar pulsul pot să-l mai ascultCând teama dă să se-nfiripe! Că nu mai e timp de pierdutDoar lutul îmi reaminteşte,Că toate au un începutŞi clipa nu se târguieşte! Din toate câte-au răsăritÎncep să socotesc apusuri…Cu fața-ntoarsă spre zenitSpre-al meu trecut, trimit impulsuri! A fost frumos, aContinuă lectura „Madiana Domnita Lascu”

Cina Te-a așteptat mulțimea cu speranță,Te-au împroșcat mai-marii cu noroi,În strâmbă judecată, o instanțăÎși fierbe argumente în puroi. Grădina Ghetsimani-i o tribunăÎn care Tu vorbești cu cei săraci,Cu cei umili, cu cei fără de vină,Cu cei pe care vrei să îi împaci. Tu, Doamne, ai venit în țară sfântă,Dar împărțită e, și dezbinată:Cei mulți  pentruContinuă lectura „Dumitru Vasile”

Pedeapsa Ispăşesc penitența desfătării de ieriȘi mă strânge pustiul nesfârșitului cer.Vântul șuieră-n ramuri dezgolite de ger,Timpul râde-n ecoul nemiloasei tăceri.Noaptea-și picură bezna în stropi reci și vioi,Siluete sinistre se preling în convoi,Ochii nu pot să vadă o scăpare, de goi,Pașii calcă-n sentința depărtării din noi.Tu te-ai dus răzvrătită, călărind nepăsări,Umbra ta prin fereastra micii meleContinuă lectura „Petre Vatuiu”

TESTAMENT Eu am trăit în satul meu în carebătrânii încă mai purtau ițariși case albe mai aveau pridvoare,bisericile, mâini de iconari. Eu am trăit când murmura fântâna,când, încă, toți beau apă din ulcior,când mama era maica, nu bătrânași când bătrânii mai țineau sobor. Și o să trec cum au trecut părințiicu tot soborul satului laContinuă lectura „Georgeta Rada”

Caut, încăRătăcind printre lacrimi și șoapte,caut, încă, locul meu pe pământ…Poate-acolo, în zare, departe,poate-n clipa ce, tainic, despartedimineața de ultima noapte,poate-n zbor, poate-n ploi, poate-n vânt… Poate-n aripi căzute pe maluri,ce-și așteaptă sfârșitul în zori,poate-n raza răsfrântă de valuri,oglindind curcubeu peste nori,în câmpii ce se-ntind către dealuri,unduindu-și covoare de flori. Poate-n zâmbetul mamei ce-și strângeprimulContinuă lectura „Silvana Toma”

VINEREA MARE În Vinerea Mare,suntem singuri cuDomnul. Care știe că moare.Suntem singuri cu Domnul.Însuși Domnul ne-adună.Să murim împreună, să-nviemîmpreună.Mare-i taina aceasta!Lemnul Crucii-i străpungeuniversului coasta.Lemnul Crucii de raze șide sânge străluce –Universul întreg se zidește peCruce.Ochiul nostru, privind, se-nlumină șiplânge.Jertfa Domnului spală universulîn sânge.Jertfa Domnului spunefiecăruia-n partecă e mort, deși viu, înviinddoar prin moarte. (29.03.2002) (Din:Continuă lectura „EUGEN DORCESCU”

suflul care ne poartă din lut și lumină,din apă și vânt, s-anăscut suflul carea luat formă și glas.când respiră,omul nu face altcevadecât să continuerespirația planetei.aerul care umpleplămânii este acelașicare mângâie munții,care leagănăpădurile și poartăsemințele viețiimai departe.în inima lui pământulîși aminteștecă este viu. omul este clipa conștientă,din suflul etern al planetei,o respirație de viață,o vibrație deContinuă lectura „Nicolae Pitz”

Doamne Mă cheamă, Doamne, și-mi îndreaptă pasul,Spre Tine… rugămintea-i să mă ierți,Că am greșit, nesocotind că ceasulA-ncetinit de-atâtea dimineți. Mă cheamă, Doamne, să veghez în noapte,La crucea Ta o candelă să fiu,Că trupu-i greu și sufletu-n păcate,E târziu, Doamne, știu că e târziu… Rămâi în noaptea asta lângă mine,Că mâine este mâine și nu știu,De-oiContinuă lectura „Nicoleta Lupu”

Strigăt de primăvară Te leagănîn poala doruluice freamătă prin mine,sub mantia nopțiibrodată-n flori de stele,sub clar de lună,mă cununcu mugurii cecrapă-n durere,soarelemi se strecoară-nprivire și se leagăde tâmpla mea,mi-s umerii greide atâta verde crud și roua ce descântăfirul ierbii, îmi sărutăglezna,covor de ghioceiaștern pe umbra taneclintită,mi-e verde-n luncagândului și strigătde primăvarăîmi cuprinde firea,mă arde-n palmădorulContinuă lectura „Camelia Corina Boț”