Uite, trec cocorii! Stă să se răstoarne cerul peste ape.Mușchiul de pe piatră mi-a intrat sub pleoape.Simt că primăvara va veni cu tine.Muza-mi își deschide coapsele virgine.Cresc în noi copacii…se deșiră norii…Iezii îmi fac semne: -Uite, trec cocorii!Hoinărim prin stepe dar la poli opuși.Gândurile-nțeapă dar purtăm mănuși. Nu lăsăm amprente, nici măcar un semn.Nu aprindemContinuă lectura „Mărioara Nedea”
Arhive etichetă:Poezie
Smeada Zina Marchidanu
Răvaș pentru Dumnezeu Doamne, aprind o clipă în mineCa un felinar într-un amurg, trecutȘi raza ei o trimit către Tine,Răvașul sufletului meu tăcut. Nu cer minuni, nici străluciri de stele,Doar pașii să mi-i ții pe drum curat,Să pot purta-n toate zilele meleLumina Ta, dar neprețuit, bogat. Când vânturi reci răzbat printre gânduriȘi lumea, parcă, nuContinuă lectura „Smeada Zina Marchidanu”
Constantin Voinescu – aducere aminte
Întoarceri spre adevăratele izvoare culturale Mihaela AIONESEI ” Scriitorul Constantin Voinescu – profesor de limba și literatura română de peste patru decenii, cunoscut în lumea literară mai mult ca prozator și redactor al revistei „Oltart” din Slatina, decât ca poet, ne surprinde plăcut cu un volum de poeme intitulat „Știam, Homer, că te prefaci”, Ed. Alana.Continuă lectura „Constantin Voinescu – aducere aminte”
Gheorghe Apetroae
Gândul ,,Irișilor” din ultimul bal Îi apăruse nechemată lui „Pollux” ispita„ Hidra”și, rezidindu-i o dragoste de cer,demiurgică,îl cuprinse, Ea, cu multele lui neînţelesuri:cum că în senectute irişii sidefii ai gânduluipetrec în dorinţele astrelor cu lumina de neînceput…,a-și regăsi prin Ea odihnă în cerul albastru…! Ea îi pregătea, de sfârşit, cântecul ei nesfârșit:tot răsfăţul faustian alContinuă lectura „Gheorghe Apetroae”
Mira Mar
Sărutul Între buzele tale și palma mea,(Ce întâmplare!)ca un cânt neștiut se născuun sărut.Pătimaș, indecent, jucăușse plimbăcând sfios, când tăcutși coboarăca un arcuș pe strunede vioară.Ochii mei rușinați se ascundîntre pleoapeprintre gânduri mi se faceiar noapte.Mă înfior sub dulce suspin,tremur toatăde parcă acum învăț să iubescîntâia dată.Sufletul se preface în razăde Soarecred că eu într-oContinuă lectura „Mira Mar”
Cristina Pasca
Psalm de femeie II(În stil biblic) Și iar m-ai scos din groapa pieririi!Când am umblat prin valea umbrei morții,Tu iar ai fost cu mine!Oh, nicio teamă nu mi-a cutremurat trupul;Când sufletul meu zăcea în pace,așteptam să văd lucrarea mâinilor Tale!Dar Tu ai adăugat zile vieții meleȘi văd cum veghezi asupra mea!Oh, Dumnezeul mântuirii mele,Te voiContinuă lectura „Cristina Pasca”
Georgeta Radu
UN DRUM Pornesc spre stânga sorții cu pas drept, hotărât,să smulg din rădăcină tot ce-i strâmb și urât.Se-ntuneca din timp cândva, în tinerețe,și zorii-ntârziați răsăreau bătrânețe. Cârpeam cu miez de zi adâncul de durereși înnoptam în Dor, pe marea de tăcere.Ciopleam singurătății un zâmbet pentru doidin stâncile speranței, când poposeam în noi. Îmi odihnesc priviriContinuă lectura „Georgeta Radu”
Camelia Corina Boț
O lume-nchisă-n mine Nu mai sunt…lumea care eram!timpul a tăiatîntre coastele ființei,până la bocitoarelede la căpătâiul meu;i-am simțit fulgerulde inimă flămândă…M-a decupat din lut,cu iubirea lupilor de haită.Mă pândea fără milălumea de azi,unde verbul „a fi”este un mâine de ieri…Mai clipește spre zorio patimă de lumină stinsă.Nu mai sunt eu,ci o altă lume,o altă lume…înContinuă lectura „Camelia Corina Boț”
Nică Janet
EPIGRAME DESPRE MINE…ÎNSUMINică Janet PROVOCARESunt epigramist, se ştie,Gâlgâie umoru-n mineŞi m-aş duela-n prostie,Dar văzui că n-am cu cine. CARTE CIUDATĂ, FĂTUCAVăzând că e a nimănuiaEu am citit-o, ca bărbatul,Iar, după nouă luni, duduia,Mi-a pus în braţe, rezumatul. CREŞTINISM PROFESIONALCum fetele la tablă vinCu fuste care te imploră,Eu cred că-s cel mai bun creştin,La câte cruciContinuă lectura „Nică Janet”
Georgeta Istrate….
ARMONII DE PRIMĂVARĂ E zvon de primăvara și visuri înfloresc,Se văd cocori în zare și păsări ciripesc,E multă voioșie prin curți, păduri, câmpii,Natura se trezește, redevenim copii. Miroase-a fir de iarbă, a fragezi ghiocei,Se-aude tril de păsări, răsună glas de miei,Pe note muzicale de muguri ce-nfloresc,În ritmuri de vioară, îți spun cât te iubesc! UnContinuă lectura „Georgeta Istrate….”
