MĂRIUCA (part. 21 – fragment din romanul în lucru) A intrat în casă, continuând să bombăne, iar Măriuca s-a uitat mirată spre bunica ei, întrebând-o: „Ce-i baiu’, Mam-Anică?” Bătrâna nu i-a răspuns și a intrat în odaia cealaltă, trântind furioasă ușa. Măriuca s-a așezat la masă, cu cartea-n mâini. Surâsul ei a-ncălzit odaia, iar ploaiaContinuă lectura „Domșa Lucian”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Violeta Andrei Stoicescu
Suntem tot mereu pe drum Suntem tot mereu pe drum,Când la vad, când la răscruce…Printre file de album,Drumul vine sau se duce… Sunt poteci spre nicăieri,Strâmte, largi, şerpuitoare,Înspre mâine, înspre ieri,Înspre vis sau renunțare… Drumuri scurte, drumuri lungi,Sunt şi-alei cu pomi în floarePe care-ai dori s-ajungi…Dar lipsesc indicatoare. Uneori, ca într-un joc,Drumul urcă şi coboară,ÎnsăContinuă lectura „Violeta Andrei Stoicescu”
Adrian George Itoafă
sodomizând arealulAutor: Adrian George Itoafă……………………….mâinile murdareacoperă aura solarătotu-i materiene identificăm trupurileîn atingeri electromagneticereușind să călătorim liberi în spațiuîn obscuritatea timpuluimânjind trupulîn descompunere au ieșit draciisodomizând arealul locuitde păcate Redactor: Mihaela Avram Redactor șef: Camelia Boț
Daniel-Petrișor Dumitru
~ E LILIACUL ÎNFLORIT, IUBITO! ~ Frumoasa mea, zâmbet de primăvară,Dă-mi ochișorii mari să ți-i sărut!Adapă-mă la sânul tău, fecioară,Și inima mă lasă să-ți ascult. Din glasul tău suav – privighetoare –Doru-mi întâmpină-l în zori de zi,Căci mugurii din fiecare floare,Când te vor auzi, se vor trezi. E liliacul înflorit, iubito,Și mii de flori toțiContinuă lectura „Daniel-Petrișor Dumitru”
Mirela Butacu
FĂ, DOAMNEAutor:Mirela Butacu Fă Doamne, ca vântulPrieten să-mi fieSă-mi ducă departeTristeți, chiar și-o mie.Cerul să-mi atingăUmerii și mersul,Prin eternitateSă mă poarte versul. Fă, Doamne, ca ploaiaSoră să mă chemeSă-mi ascundă-n ape,Lacrima din geneStropii de-or să cadă,Intr-un zbucium mut,Un suspin să-mbraceIn tonuri de-acut. Înprumută-mi Doamne,Din cer, o bucatăSă fac din ecouriDegete să batăLa poarta ce-Ai pus-oSpreContinuă lectura „Mirela Butacu”
Anatol Covalli
Rugăciune în sfânta şi marea zide SÂMBĂTĂ din Săptămâna Patimilor de Anatol Covalli Mormântul Tău a fost pecetluitde cei ce de-nvierea Ta au groazăşi stau ostaşii lângă el de pazăca nu cumva din el să fi răpit. Trupul bătut stă-n giulgiul îmbibatcu smirnă şi aloe, parcă doarme,în timp ce Duhul Tău s-a dus să sfarmecuContinuă lectura „Anatol Covalli”
Pică Boștină
Admiratie ! Mā uit la tine soareCât esti mare si mândru,Iubesti pe toți cei careIşi ridică privirea chiar si cu păcatLe mai dai o speranțāSpre ziua de mâine,Le cureți al lor suflet,Ii luminezi cu drag!Şi-n fiecare razăTu sori trimiți nouā,Şi umpli de luminăPāmântul când e zi,Laşi noaptea la rându-iCu luna ei sā vinā,Sārutul vostru-ajungeLa noiContinuă lectura „Pică Boștină”
Georgeta Rada
DOINĂ De la grâu până la țestToate mi s-au dus la Est,Doar icoane n-au muritÎntre noi și Răsărit. De la țest, pe glie-n susToți suiră spre Apus…Mi se-ntorc ca soareleCând îi doare doarele. Eu rămân și tot asud,Dunărind lacrămi la sud,Paserile-mi călătoareCătre ceriu suitoare. Că la nord cât plânsu-mi-s-aPlină mi-i de lacrămi Tisa,De și-a-ntors plânsu-nContinuă lectura „Georgeta Rada”
Lucia Marin
Mă-nclin Mă-nclin, în fața măreției tale, dragă viață,Și cu speranță mă trezesc, în orice dimineață,Nu știu cum îmi va fi acea zi ori ce mă așteaptă,Dar am încredere mereu și cu tărie urc înc-o treaptă. Azi nu mai plâng, căci lacrimi nu mai am,Dar îmi pun zâmbetul să înflorească pe ram,Mă îmbrac în anotimpuri noi,Continuă lectura „Lucia Marin”
Mugurel Pușcaș
ÎNĂLȚARE( pascale… )⛪ ➕ Mă-nalţ spre începuturi,Te văd pe Tine, Doamne,Nu-mi amintesc de chipuriSă-Ţi semene-n icoane. Cobor înspre adâncuri,Făptura Ta divină,Cu aripi largi de fluturi,Mă mângâie-n lumină. M-ai modelat din humă,Din pulbere de stele,Să-Ţi calc, mereu, pe urmă,În timpul vieţii mele. Mi-ai dat a Ta suflareSă pot râde şi plânge,Să-mi izbăvesc păcatulGustându-Ţi trup şi sânge.Continuă lectura „Mugurel Pușcaș”
