Vio Sterian

Să te sărut Să te sărutdin când în cândsă pot …mii de sărutări pătimașepână-n zoriși buzele-ți de sânge,sânul copt,să le iubesccum le-am iubitde atâtea ori.Prin brațele-mite pierzi nălucăcu inima în pumnte-ascunzi în mine,m-aștepțiacolo unde știe dorului să-i ducăbalsam în răni,și un alintat de tine. Să te iubesccum doar eu știu de iubire,în căușul palmei,să-ți strângContinuă lectura „Vio Sterian”

Gheorghe Avram

Destin( Sonet ) A încercat să mă prevină cu versu-i de mătase,Cu vorbele-i blajine şi crinii albi ai fanteziei noastreDar, plăsmuita noapte coborâse peste noi din astre,Iar tânăra fantasmă cu-nsufleţirea sa mă îmbătase. Ca un teren ţinut în Cartea funciară şi-n CadastreAl ei eram deja, căci drepturi de la mine căpătaseFiind sedus. Nici n-am băgatContinuă lectura „Gheorghe Avram”

Îngeri și sfinți autor Maria Apăvăloaie, recenzie: Florentina Savu

ÎNGERI ȘI SFINȚI Maria Apăvăloaie SUFLETE ÎN LUMINĂ (recenzie) Eu o consider pe Maria Apăvăloaie o poetă răsărită ca o floare de colț, pe culmile poeziei contemporane. Ea vine dintr-un loc încărcat de sfințenie, de iubire dumnezeiască, crescută fiind într-o casă cu nouă copii, într-o casă în care frații și surorile zumzăiau ca niște albinuțeContinuă lectura „Îngeri și sfinți autor Maria Apăvăloaie, recenzie: Florentina Savu”

Carmen Pinte

Te caut Tresare inima iar stelele suspină,În nopți pustii cu cer senin și lună plină,Durerea ce s-a agățat timid de-o șoaptă,Plânge întruna, croindu-și o nouă soartă… Urme de tine, le caut pe alei nude,Le așez pe toate în raze dulci și ude,Prin inimi mușcă roua dorului străveziu,Te caut, unde ești, să îți fiu…într-un târziu. ÎmiContinuă lectura „Carmen Pinte”

Ștefan Sitaru

EU, TE IUBESC…. Eu, te iubescChiar dacă-i iarnăCăci dragosteaNu are anotimp….Eu, te iubesc,Frumoasă doamnăÎn orice vremeȘi în orice timp….Chiar dacă afarăNinge și e rece,Eu te iubesc,Din tot sufletul meu…Iubirea mea, nicicândNu se va treceȘi dragosteaVa birui mereu…Eu te iubescChiar de pământulEste înghețat.Și te doresc,Ești visul meu…Și tu ești gândulPe care eu, nicicândNu l-am uitat…. StefanContinuă lectura „Ștefan Sitaru”

Mihaela Avram

Pomi înfioriți Se scaldă primăvara-n noi…În ochii adânci e-un freamăt viuși-n lumea lor se-ntorc cocoridoinind chemări în joc de azur.Iar în sălbatice decoruri,printre săruturi de lumină,petale prinse-n bob de rouăiubirii noastre se închină.Pe ramuri prinse-n părul tăufugind de ploi, doar muguri noi! Miroase-a verde crud în jur,pământul încă ne mai doare.Și e târziu… Și pesteContinuă lectura „Mihaela Avram”

Georgeta Rada

RĂTĂCITOR, CUVÂNTUL… Sunt un cuvânt rătăcitorAșa cum am fost scrisPe viața mea de muritorCa pe un manuscris. Am glezne lungi de căprior,Poate voi fi ucisDe lupul înțelegătorAl tainei din abis, Care s-o face vânător,Cu glonț de-argint trimisÎn codrul cel tânguitorAl ciutelor din vis. Și-oi sta c-un înger păzitorLa poartă… Mi s-a zisSă-mi fac canoanele deContinuă lectura „Georgeta Rada”

Petronela Mocanu

Adorm cu grijă… Adorm cu grijă și teamă uneoriSă nu strivesc din vise și firele de zoriSunt pline de lumină, dar fragede cum sunt,Tot zăbovesc o clipă, pe chipul meu cărunt. O clipă, o secundă, o oră sau un anSe-adună întreg raiul, pe somnu-mi de smaraldPrivesc liniștea nopții, curgându-mi mir pe geneȘi poposesc pe frunte-miContinuă lectura „Petronela Mocanu”

Dorel Rotariu

Despre zeiAutor Rotariu Dorel Apă și foc stau în cruce pe cer,Ființă și lut, milostenie… sper.Zeul de foc, în sfârșit, a străpunsCaravana de nori, care țărnii i-a plâns!Din apă, din foc și din lut,… purpurii,Trandafiri și bujori, se smeresc spre tării,Graminee și maci, valuri-valuri se-nchinăCui, în dar a trimis, ploi scăldate-n lumină!Veșnic, oamenii fug caContinuă lectura „Dorel Rotariu”

Mirela Cocheci

De ziua mea… O, biet artist,o, biet poetuitat de lume…desuet,îți scrii destinulîntr-un versși-n steleledin Univers! Ia spune-mibiete trubadurdacă ești bine…Bien sûr!Sunt doar un zâmbetși-o trăire,mereu cuprinsde fericire. Dar… chiar îți pasă?Ce minune…zâmbesc,îți mulțumesc, pe bune…și-ntindo mână spre oglindă…iar ea ar vreasă mă cuprindă… Redactor: Relu Popescu Redactor șef: Camelia Boț