UNDEVA, CÂNDVA Daniel-Petrisor Dumitru Mi te-a adus un fulg de nea aseară,Pluteai pe umbra unui vis frumos;Păreai atât de dulce și ușoarăCă nici n-am îndrăznit să te miros. Toată înveșmântată în lumină Doar ochii tăi mai tare strălucesc! –Îmbrățișez cu dor a ta tulpinăȘi-abia mai pot să-ți spun că te iubesc. Nu mai respir, pentruContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Daniela Moldovan
Zăpezi albe și promise. Mi- a bătut aseară-n geam, printre crengile de brad,O steluță și un fulg să îmi de- a zăpezi promise,Iar pe pat de fân uscat, printre amintiri ce ardSă- mi așeze lacrimi calde, să adoarmă- a mele vise. Căzute, crengile de brad, cântau poeme de- altăda Iar albe stele depănau povești cu-aContinuă lectura „Daniela Moldovan”
Eduard Bucium
Am să-ţi colind…Eduard B. Am să-ţi colind o vreme la fereastrăŞi-ai să mă ierţi că nu-ţi aduc ninsori,Am să-ţi colind de-o pasăre măiastrăCe-mi mângâie tristeţea când mă dori „Am să-ţi colind nepământean”, femeie,Cu „leru-i ler” de prunc neprihănitŞi-o clipă inima în loc să-ţi steieCând vei simţi în pântec gângurit… Voi bate-n geam… nu mă primi-nContinuă lectura „Eduard Bucium”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
IARNA – Ștefan Moldovan Își cerne iarna stelele din cer,Căderea lor e-asemeni unui valsȘi crapă pietrele de aspru gerIar crengile trosnesc cu sunet fals. Nămeții albi stau claie în ogradă,În nucul cel golaș câteva cioriS-au luat din nu știu ce la sfadăCu-n croncănit care îți dă fiori. Și ca o pată neagră pe zăpadăO mierlă-șiContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Eduard Bucium
Iarna asta Îmi pare iarna asta o străinăCu zâmbet ştirb şi mantie de ceaţăCerşind din poartă-n poartă nişte gheaţăSă-şi oblojească trupul în ruină. Îmi pare iarna asta un AjunAtins subit de-o maladie rară,Copil al nimănui, dormind pe-afară,Chircit printre colinde de Crăciun. Îmi pare o logodnă, iarna asta,În care verighetele-s în glodŞi despărţiţi de-o apă farăContinuă lectura „Eduard Bucium”
Ana Văcărășu
DE UNDE VII? Din care univers, tu, oare-ai apărut,Ce stele s-au jertfit spre-a-ți zămisli cuvântul,Din care-ndepărtat tărâm necunoscutTe-ai coborât să-mi luminezi pământul? Sub pasul tău, în zori, cărările suspină,Scâncește iarba când talpa ți-o sărută,Și-n aerul din jur te-nvăluie-o lumină,Ca într-un semn de recunoaștere tăcută. Și mă privesc prin ea: atât de ne-nsemnatăÎncât m-aș pierde prinContinuă lectura „Ana Văcărășu”
Teodora Dumitru
Tristă aniversare… Îmi spun „La mulți ani” și vă mulțumescCă-mi sunteți aproape, eu vă prețuiesc!Să aveți prieteni sănătate multăCă este averea noastră cea mai sfântă! S-a-ntamplat sa fiu mai tristă, acum,Singură să fiu de Sfântul Crăciun,Lângă bradul meu frumos împodobit…Doar atât, cu el am sărbătorit!Am fost nevoită să stau în izolare,Cu soțul internat la reanimare!!!Continuă lectura „Teodora Dumitru”
Lumea poeților
http://www.poezie.ro/index.php/author/0025562/index.html Teodor Dume sau Singurătateaca religie salvatoare Unul dintre poeții adevărați și profunzi din peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume. Născut în 1956, trăitor la Oradea, cu un debut editorial în 1985 (Adevărul din cuvinte, prefață de Gheorghe Grigurcu), cu excelente volume de poeme (Strigăt din copilărie – 1994, Azil într-o cicatrice –Continuă lectura „Lumea poeților”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
Atât de aproape e iubirea Moisescu Mihaela Am desenat o inimă prea plină,Pe zăpada așternută-n amândoiȘi m-am rugat să nu îți caut vinăCă a-nceput să ningă peste noi! Și timpul devenise prea grăbitSă uite vara noastră de iubire,Nu te-am mai căutat, n-ai mai venit.Și ne-am trezit străini de fericire! Erai ascuns în lumi prea înghețateȘiContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Concurs, triolete, grup Zbor spre înălțimi
Bună dimineata, grup frumos! Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a treia etape a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”. Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile. Felicitări sincere tuturor participanților! Toate creațiile au fost minunate, dar cum e normal, a trebuit să facem un clasament înContinuă lectura „Concurs, triolete, grup Zbor spre înălțimi”
