Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț

Căzând înveţi să urci*de Anatol Covalli*Căzând înveţi să urci, căci niciodatăn-ai să obţii ceva doar din urcuş,chiar dacă din speranţa înstelatămai iei câte o stea şi-o faci ţăruş.*Ca să poţi sta la sfat cu nemurireaeşti obligat să mori din când în când,dar în acel moment să nu-ţi pierzi fireacu toate că oricând e prea curând.*Să-ţiContinuă lectura „Anatol Covalli”

Soldatii dragostei Nu mai călcați pe flori, năruitorilor de vise,Și nu mai rupeți frunza, din ramul înverzit,Plantați-vă genunchii, în porți de paradise,Să vă trezească vara, din sufletu-amorțit.Pășiți pe firul ierbii, cu tălpile desculțeȘi nu mai stați sub ploi, cu măști de carnaval,Iubirea înflorește, din lucrurile mărunte,Imensitatea mării, e un val, lângă alt val.Frumoși sunt trandafirii,Continuă lectura „Vio Sterian”

”MĂRTURII DESPRE UNIRE”-GHEORGHE APETROAE, SIBIU (G.Ap.)I.”MĂRTURII ”-(G.Ap.):Patriei,/ Istoria, cupolă de rubin, / e un cântec de arbore / întins peste neam…!/ E pajura ce-i poartă în aripi/ izvoarele în culorile de sânge,/ pâine şi cer;/ e cântecul de dor al trezitelor zări/ din Cartea Unirii…!/ Printre genele zorilor / săgeată cerul arc- / trunchiul deContinuă lectura „Gheorghe Apetroae”

FLUTURI DE ZĂPADĂ – Prin geamul desenat cu flori de ghiațăPrivesc uimit la merii din livadăȘi fulgii-mi par că-s fluturi plini de viațăPe crengile-ncărcate de zăpadă. Se scutură încet, purtați de vânt,Din aripi fine fâlfâind ușor,Plutesc în stoluri albe spre pământÎntr-un mirific, ireal decor. Aș vrea ca să îi prind în palma mea,Pe aripi să-iContinuă lectura „Stefan Moldovan”

Umbra unui gând Privesc tăcută umbra unui gândScris într-o vară caldă pe-amintiri,Când se nășteau speranțele pe rândȘi-acum se pierd printre dezamăgiri. Sfârșitul toamnei plouă cu tăceriȘi picurii în alb s-au transformatS-acopere promisiuni de ieriȘi pașii drumul nu l-au mai aflat. Și vântul rece dinspre miazăzi,Suspină cu regrete care dor,Că frunza veștedă nu va-nverziȘi vine iarnaContinuă lectura „Rodica Ochiș”

Totuși iarnă E tot mai cruntă iarna fără tine,E noaptea tot mai lungă și mai grea,Pe cerul cu sclipiri diamantineSe stinge, sub nămeți, ultima stea. Se sparge luna-n cioburi de lumină,Se pierde în pustiul înghețat,Se umple asfințitul de ruginăȘi ninge furibund , neîncetat. Îmi scârțâie omătul sub picioareŞi gerul îmi pătrunde pân’ la os,Dispar înContinuă lectura „Cătălin Iancu”