Zbor spre înălțimi

Mai naște-mă măicuță!

Mai naște-mă măicuță, mai naște-mă o dată,
Te rog acum frumos cu sufletul plângând,
Dar să o faci cumva, în lumea de-altădată
De care, tot ce mișcă, îmi pare, e flămând!

O lume-n care zorii vestirii unei nașteri
Era minune mare, o binecuvântare,
Iar responsabilitatea, dorința unei creșteri
Părea un foc domol de sfântă lumânare.

Ce-ardea la veghea blândă a-ntregii încăperi
Și toți ai casei sale o tot purtau în rugă,
Văzându-i despletirea azi, față de un ieri
Făr-a simți-n aceasta nici jertfă și nici trudă.

În care orice pas mărunt de prichindel,
Smulgea sinceritate culeasă într-un zâmbet,
Și n-avea importanță, fetiță, băiețel
Ecou era în neam, ca-n biblie-un verset.

Creștea armonios sub umbra unor ramuri,
De brațe strâns legate, ce nu știau de vrajbă,
De-ai săi părinți, bunici și chiar și alte neamuri
Ce toți, una erau la masă, trudă, slujbă.

În care se ploua cu zâmbete-n duminici
Si-n care, ce-avea unul, cu toții parc-aveau
Și când simțeai că-n viață, tu de necaz te-mpiedici
Fără prejudecăți cu toții sprijineau.

Și de era vreo nuntă, botez sau ‘mormântare
Din colțuri de departe veneau cum se putea,
Ca ploaia revărsată, de la mărunt, la mare
Strângându-se în horă, ursit sau de-a veghea.

Mai naște-mă măicuță, mai naște-mă o dată,
Te rog acum tăcută cu sufletul tânjind,
Dar sa o faci cumva, în lumea de-altădată,
În care mai trăiai prin ceilalți, chiar murind!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mucenicul

Se lasă seara,într-un colț
Aprins sub o icoană
Cu mucul roșu,un opaiț
Aruncă umbre-n strană

Un mucenic adânc se roagă
Dând glas singurătății
Sperând în mila cea divină
În ziua judecății

Din puțul inimii pustii
Se-ndreaptă spre lumină
Pe-obrajii palizi limpezi lacrimi
Ce sufletu-i alină

Înclină capul și în piept
Se zbate vina toată
Afar-amurgul umple cerul
Și-i noapte-ntunecată

Ce sunt,o Doamne,dă-mi un semn
Căci m-am pierdut în lume
Și-am cautat dar n-am găsit
Pe nimeni să mă-ndrume

S-un muritor,dar am dorințe
Arzând mistuitoare
Iar viața toată ce-am trăit
Deșertăciune-mi pare

Pân’ la pământ mă plec umil
Mă-naltă pân’ la cer
Nu mă lăsa-n furtună singur
Pierdut corăbier

Călătorind spre alte stele
Ține-mă strâns de mână
Mă-ntoarce în gradina ta
M-așează în lumină

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Simbioză

Tăcerea a-nflorit, în mine, cu ramuri albe, de cireș…
Un simplu trecător nu știe de sunt zăpezi sau primăveri,
Doar zborul meu, flămând de-albastru, ce niciodată nu dă greș,
Îmi știe fiecare clipă, apusul dintre azi și ieri.

Nu caut gânduri furibunde, nici în cenușă vagi scântei…
Atâția maci și-au pus zăvorul și-și tremură altița-n vânt,
Un simplu trecător nu știe ce mări se-ascund în ochii mei,
Când vântul cârmuiește zarea, doinind în lacrimă și cânt.

Ai fost doar un ecou sihastru, prăpastiei, răspuns umil,
N-a existat cuvânt, nici strigăt,doar stânci păgâne, făr’ de cer,
Un simplu trecător nu știe că sufletul e un copil,
Ce-și caută fluturi albaștri în pumnul unui temnicer…

E punte între alb și negru, de sub căpăstru, caii fug,
Iar în zăpezi se stinge-apusul, e-atâta iarnă în tăceri…
Din strigătul tăcerii tale am înălțat, de ieri, un rug,
Am făurit un zid din ghețuri și-am pus cocorii grăniceri.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

ECOU DE GÂNDURI…

Ca un bumerang lovește-n tâmpla ninsă peste vreme
Un ecou de gânduri triste căutând al vieții rost
Și pătrunde adânc în suflet inundându-l cu probleme,
Fără vestă de salvare, mai pustiu și mai anost…

Se destramă -n mii de umbre, se răsfrânge -n vechi dileme
Și apasă-n piept povara ca o piatră de bazalt
Sfredelind prin răni ascunse adâncindu-le-n probleme
Cu răsunet în viscere ca un tropot pe asfalt…

Din cenușa unor clipe crește-o umbră de speranță
Și-mi strecoară printre gene amăgirea unui vis,
Dar ecoul o trădează…ca un martor în instanță,
Ca și gândul bate-n tâmplă condamnat să fie scris …

Și se lasă apoi tăcerea ca un ceas fără chemare
Printre pași care se pierd într-un cerc tot mai străin…
Fiecare clipă cade ca o mută apăsare ,
Ca un nor pe sensul vieții sub un cer cândva senin…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Când sărbătorile pălesc

Din cer cad bulgări de zăpadă,
Tacerile au hotărât
Să nu mai ningă lin, să cadă
Troiene albe peste lut.

E frig ori am visat iernare
Scântei în palme ocrotesc,
Mi-e dor să-ți fiu aniversare
Când sărbătorile pălesc.

Mi-e sufletul lumină clară,
O coală fără întrebări
Și te iubesc fără motive,
Fără-nțeles și așteptări.

Firescul nostru-i nefirescul
Acestei lumi fără de nimb
Unde îți sunt aniversare
Și sărbătoare fără timp.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

RESEMNARE

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voința , îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viață fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte și câteva frânturi
de soartă împărțite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi și noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniștea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârșit,
m-am tot strigat o viață, dar nu m-am auzit…
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult…
Și-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mi-a mai rămas blestemul

Am încercat cu stoicism
Să cred c-aleșii au iubire,
Dar, clar, li se citea-n privire
Că-s plini de ură și sadism.

Am scris întâi mai circumspect,
Însă văzând ce gol li-e pieptul,
Imperativ, mi-am cerut dreptul
Să mă trateze cu respect.

Și de-au văzut că-s drept și demn
Rânjindu-mi cu neobrăzare
Mi-au scotocit prin buzunare
Și m-au întors la plug de lemn.

Muncind, am devenit calic,
Mi-au luat pe arșiță și apa,
Pământ mai am cât să-mi fac groapa
Și bani cât să-mi plătesc un dric.

Am scris, ( știam că-i în zadar )
Că ne urăsc pe noi și glia
Și că trădează România
Dar m-au făcut legionar.

Am scris în PARODIE, trist…
Am scris și-n BOCETUL de mamă,
Și-n DOINA plânsă în maramă,
Dar pentru ei eu nu exist.

Am scris și-n vers de PATRIOT,
Și în PAMFLETE-nțepătoare,
Și-n EPIGRAME –poate-i doare-
Dar ei mă cred un idiot.

În lupta cu cei mari și tari
Încerc, în pragul disperării,
O altă specie-a durerii,
BLESTEMUL, pentru demnitari.

Aveți vocații de vasali,
Căutați cu-ardoare o stăpână
Cerșind o strângere de mână
De-s regi, sau prinți, sau criminali.

Slugoi ai celor ce v-au pus
Să cârmuiți această țară,
Și-o faceți numai de ocară,
Vreau să vă bată Cel de Sus !

Să nu mai fiți iubiți de prunci !
Nevestele să vă trădeze,
Amantele vă ruineze,
Să n-aveți cui mai da porunci !

Să curgă zdrențele pe voi,
Să n-aveți bani de tratamente,
S-aveți doar resturi de-alimente
Din coșurile de gunoi !

Să deie Dumnezeu cel Sfânt
La masă să nu aveți tihnă,
În pat să nu aveți odihnă,
Nici bucurii pe-acest Pământ !

Pe drumul ultim, cel mai lung,
Ce ne desparte la hotare,
Vă curgă lacrime amare,
Să treceți fără alinare,
Cu-n urlet dureros prelung…!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț  Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Crucea din palmele mele

Urc o treaptă,
cobor două
si iar urc,
dar tot mai mult
cobor…
în dreapta,
speranța
îmi zâmbește
din colțul gurii;
în stânga,
stă pitită deznădejdea
șoptind:
n-ai s-ajungi în vârf
nici azi, nici mâine,
oprește-te!
Dar voința-mi face cu mâna,
cu privirea-i
albastră ca cerul,
mă-ndeamnă

să mai urc o treaptă…
și am urcat,
și am tot urcat,
atâtea trepte
c-am pierdut firul
anilor ce mi-au
trecut prin plete.
Au fost ploi reci,
dar și fierbinți;
și ierni, și veri,
si toamne arămii
cu castani și vin,
și primăveri cu
mărțișor la braț.
Au fost și oameni,
si neoameni, si iubiri
și lacrimi, și doruri
nespuse, pe cruce
toate vor fi scrise…
Mă opresc,
m-așez pe treapta
pe care-mi curg
azi lacrimele,
îmi aplec fruntea
în palme
și-mi simt crucea
ce zvâcneste prin ele…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

MIZA

Destinul meu îl joc numai pe-o mână
Pe mâna mea, de alta nu îmi pasă
Iluzii și propteli toate-mpreună
Sunt amăgire, bluf, minciună crasă

În cazinou crupierii iar adună
Jetoane și monedele pe masă
Dar joc pe datorie și arvună
Și pun fișicul tot, dacă mă lasă
Cu viața chezășie împreună

N-am luat cu mine aur, nici avere
Am luat un vis de-o clipă și-o dorință
Dar jocul ăsta nu-i pentru plăcere
Iar miza lui e doar făgăduință

În mânecă nu am un as, deoparte
Nici cartea norocoasă în destin
Dar jocul e pe viață și pe moarte
Pentru o stea în cerul misogin

Un joc stupid, o simplă mascaradă
Niciun câștig și miza este moartă
Tot ce se joacă nu-i decât șaradă
Adjudecând o crosă ce nu iartă

Chiar de câștig nu pot s-ating un leu
Ispita-mi zice ,,miza e o artă
Și dacă încă speri la un trofeu
Să știi că poezia-i scrisă-n soartă,,

Și nicidecum nu-i murmur de cuvinte
Sau vreo abreviere printre dinți
Nici miza unui zar fără sorginte
E cazinoul vechilor credinți

Dar înțeleg târziu, în mod bizar
Că viața mea e miza unui zar

LZP/ din volumul CONSECINȚE
editura EIKON 2023

Redactor șef : Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

CINA

Când făcea bunica peste pâine cruce,
Cobora și cerul, se-așeza la masă,
Pace îngerească se simțea în casă
Și-n lumina lămpii, parc-un nimb străluce .

Împărțeam cu pâinea și lumina serii
Și lumina zilei care se sfârșea,
Bunul meu, un sfânt, îmi pare că venea,
Ca în seara sfântă, seara Învierii.

…La măsuța mică, dragostea e mare,
Dragostea ne ține strâns în mâna ei,
Când la masă pâinea o-mpărțim în trei,
Fiecare seară este sărbătoare.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț