Anatol Covalli

Culori

E atâta verde în mine mereu.
Oaze lângă oaze vor să le ating
spre-a sorbi răcoare din densul nucleu
în care-orice raze nicicând nu se sting.

E atât albastru în al meu azur
care îmi alintă păsările-n stol,
dorind ca in visuri să le dea contur,
să-i fie iubirii un superb simbol.

E atâta roşu în al meu destin,
care nu-mi mai pare un trist labirint
fiindcă încontinuu plec din el şi vin
ca să simt în mine dulcele-i alint.

Şi e alb în toate. Alb imaculat.
care-alungă griul sau culoarea mov.
Sentimente pure m-au împresurat
şi-mi dansează-n suflet fără de istov.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Corneliu Neagu

LICORNUL CU FRÂU DE ARGINT

Se lasă-nserarea şi ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aş vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.
.
Din hăuri de timp neştiute apare,
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe şaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.
.
Ajunge îndată cu frâul în mână
şi bate la uşă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
poveşti să le ţeasă pe geam în cristal.
.
O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.
.
Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci,
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Elena Tamargo -traducere: Gabriel Cristea

Eu, havaneza
de Elena Tamargo

Sunt din nou fata dinlăuntrul iernii
și nimeni nu îmi oferă o gardenie.
Doar realinierea planetelor mele
înfiază taciturna din străfundul străzii,
aproape fericită, letargică
sub această piatră roșie.
Neastâmpărul aidoma unui câmp înflorit
e moștenirea firească a unei femei trezite,
un vis desprins de corpul pe care l-a folosit.
Crinii din cartierul Rosita,
singurii mei martori,
așteaptă cucuveaua
din tăcerea mea crepusculară.
Mă întorc la miezul nopții din această iarnă,
apropie-te, să-mi asculți tamburina și oboiul,
apropie-te, cu riscul de a mă vrăji.
Orașule, orașule,
nu-mi omorî obiceiul de-a fi frumoasă,
de-a mă plimba în pielea goală și a-mi pieptăna părul.
Oraș cu păsări și cisterne,
locul cel mai probabil unde s-a sfârșit o poveste.
Doamne, orașul meu,
hrana mea,
oaza mea repetabilă
la ora când dorm porumbeii.
Cetate care mi-ai binecuvântat insomniile,
târăște-mă spre mare,
fără faruri sau victime,
doar cu alge-n părul meu
și-n părul tău de sare.

traducere – g.Cristea

,,Elena Tamargo a fost o poetă și eseistă cubaneză, iubită și respectată, născută în Havana, în 1954 și decedată la Miami, în 2011. În tinerețe a primit o diplomă în germanistică-filologie și un doctorat în litere moderne. Cei care au cunoscut-o spun că și în cele mai grele perioade ale vieții sale a fost o femeie caldă, extrem de generoasă, cu o dorință nesfârșită de a face bine și cu o personalitate inevitabil de atrăgătoare. Și-a petrecut ultimii ani angajându-se în orice proiect literar pe care l-a putut întreprinde și, printre colaborările sale, a lucrat redactând recenzii ale pieselor de teatru pentru ,,El Nuevo Herald”.
Cancerul, o boală pe care scriitoarea a considerat cea mai grea mizerie prin care poate trece o ființă umană, a ucis-o chiar înainte de a-și prezenta cartea intitulată „Zile deja goale”, la Târgul Internațional de Carte din Miami, după o lungă luptă în care activitățile sale artistice nu s-au oprit.
Printre cărțile sale publicate găsim „Pe o hârtie cu trenul meu”; ,,Habana tú”; ,,Calul-cuvânt” și „Poezie din umbra amintirii”.
Opera sa a fost extrem de recunoscută și premiată cu diferite ocazii. Datorită scrierilor sale a obținut Premiul de poezie al Universității din Havana și Premiul Poeziei Naționale ,,Julián del Casal”, printre altele.”

(Poemas del Alma)

Habanera yo
de Elena Tamargo

SSoy otra vez muchacha en el invierno
y nadie me regala una gardenia.
Pero el regreso de mis lunas
ahíjo taciturna del fondo de la calle
casi feliz, aletargada
bajo esta piedra roja.
Retozo como un campo florecido
es la herencia adecuada de una mujer despierta
un sueño desprendido del cuerpo que lo ha usado.
Los lirios de Rosita
mis únicos testigos
esperan la lechuza
en el silencio mío del oeste.
Vuelvo en la medianoche de este invierno
acércate a escuchar mi tambor y mi oboe
acércate con riesgo de hechizarme.
Ciudad, ciudad
no mates mi manía de ser bella
de pasearme desnuda y cepillarme el pelo.
Ciudad con pajaritos y cisternas
el probable lugar donde acabó una historia.
Ay, mi ciudad
mi pasto
mi sitio recurrente
a la hora en que duermen las palomas.
Ciudad que has bendecido mis vigilias
arrástrame hacia el mar
sin farolas ni víctimas
con algas en mi pelo
y en tu pelo de sal.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Flororiu Viorica

MELANCOLIE DE TOAMNĂ

Zbor frunze în lacrimi, purtate de vânt,
Domol ne cuprinde al vremii descânt.
Țipăt de păsări s-aud din pridvor,
În zare se vede un stol călător.

Buciumul toamnei răsună cu dor
Se scutură clipele, se ofilesc, mor…
Greieri în noapte cântă pe a lor strună
Izvoarele plâng: departe-n surdină.

Tot ce-a fost verde se usucă pe rând,
Țăranii doinesc din fluier pe câmp,
Cobor turme de oi, din munți, la iernat,
Seara s-așterne peste bătrânul sat.

Trăgând la care pline boii au ostenit
Lângă țăranii veseli, spre case au pornit.
Se opresc la fântâna cu budăi și uluc
Beau apa cristalină, pornesc, și se duc…

Un cal nechează-n deal, își așteaptă stăpânul
Omul își adună din brazde tot fânul.
Cu furca și grebla îl strânge în căchiță
Sărutând mândra dragă cu gropiță,-n bărbiță.

Cad frunze îngălbenite, peste sat se revarsă,
Se duc clipele cu vara cea frumoasă.
Le poartă toamna printre trandafiri
Lăsând pe drum fărâmi de amintiri.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Angela Petre

Convaleșcențe

Azi spaima de azil îți dă frisoane 

Și scârțâi precum poarta la garaj

Ai oasele subțiri și în tendoane 

Ți-ar trebui un nit din aliaj 

În timp ce-ți oxidează neuronii

Oglinda dă cu tine de podea

Și-n sânge trepidează feromonii 

Dar tinerețea s-a cam dus și ea 

Nu poți zbura oricum, mai sus de lampă

Că fumul gros îți taie din avânt

Dar când te vezi acolo sus pe rampă 

Știi clar că vei ajunge în pământ 

Destinul este scris în constelații 

Dar gena-i moștenită de la daci 

Și de-asta ai schelet cu malformații 

Și nu ar trebui să te dezbraci 

Când lași convalescența să te pască 

Azilul îți deschide-n viitor

O perspectivă sumbră, diavolească 

Trăgând la poarta vieții un zăvor.

–––

În nopți de agitații inutile

Înotul în ocean e derizoriu 

Atâta timp cât Domnul ne dă zile 

Să îți rezervi un loc la crematoriu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Valer Popean

Mi-e dor de viața din Ardeal

Mi-e dor de viața din Ardeal
De omenia omului de-acasă,
De strugurele copt pe deal
Când toamna peste plai se lasă.

Pe unde am umblat pribeag
Prin fiecare colț de țară,
Aveam în gând Ardealul drag
Împodobit cu flori în vară,

Prin sate, oamenii în horă
Cinstesc bogatul rod din glie
Și păsări zboară, că o soră
De sus îmi cântă-o ciocârlie.

Mi-e dragă casa părintească
Și portul mândru din Ardeal,
Mi-e dragă doina bătrânească
Și strugurele copt pe deal.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Relu Popescu (Viorel Poenaru)

1)Nu căuta discuție unde nu poate exista dialog. Tăcerea te va răni mai puțin decât cuvintele goale.

2)Tăcerile pot fi mai înţelepte decât o mie de cuvinte doar atunci când au sens!

3)Rămân rezervat, căci am văzut cum aroganța s-a prefăcut în tăcere pe buzele celor care au ajuns ceea ce au ridiculizat.

4)CARACTERUL BINE CROIT ESTE HAINA POTRIVITĂ.

5)EȘTI PROPRIUL TĂU CROITOR ȘI CLIENT.

6)ÎMBRACĂ-TE DEMN, CĂCI

E CEVA PERMANENT!

7)Modul cum trăim la bătrânețe este răsplata pentru înțelepciunea personală din cursul vieții.

8)În adâncul apelor tăcute, doarme trecutul furtunilor.

9)Adesea, oamenii care te ascultă nici nu vor să audă opinia ta, ei caută de fapt ecoul convingerilor lor în cuvintele tale.

10)Nu toate tacerile sunt semne de întelepciune, dupa cum si multe opinii sunt dovezi de prostie.

11)Când îți cere sinceritate, ipocritul așteaptă lingusiri, nu adevăr.

12)Dintotdeauna suferinta celor multi va fi pretul ambitiilor celor putini.

13)Inima este un cufăr plin cu comori numite emoții. Nu trebuie expuse sau explicate, trebuie trăite.

14)Putem da mult și să nu fie nicicând îndeajuns; putem oferi puțin și să fim totul pentru inima cui primește.

15)Banii sunt doar intermediari; platim de fapt cu timpul personal. Să dăm valoare timpului!

16)Onoarea ca hârtia: pergament când îsi pastreaza demnitatea, igienică la nevoie.

17)Nu oricine va mai gasi deschisă casa inimii mele. Unii vor sta pe dinafară, căci m-au înșelat, m-au criticat si trântind usa au plecat.”

18)Falsa educație te învață cum să spui prostii… elegant și argumentat.

19)Diploma nu garantează înțelepciunea, dar te-ajută să explici în mod știintific propriile prostii.

20)Cuvintele pot să îmbrace, să ascundă, să decoreze… Tăcerea poate fi singurul loc unde adevărul e nud.

21)Sub armura aparentei, se duce continuu o lupta muta între lumina si obscuritate.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Viorel-Birtu Piraianu

Fluturi in noapte

te priveam
erai o picătură de ploaie
în bătăile de aripi
te-am învelit la asfințit cu vîrful degetelor
mi-ai acoperit buzele cu trupul alb
dăruindu-te
o clipă începută într-un sărut
aproape tot mai aproape
un țipăt scurt ca un semn de întrebare
aveam nevoie acută să respir, să trăiesc, să iubesc
un fluture alb în bătaia luminii
pe umerii goi am așezat muguri
n-ai zăbovit
ai luat în mână însingurarea lăsând în urmă surâsul
plecând în zbor
departe în noapte

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ovidiu Oana-pârâu

…o frunză

Azi a bătut la uşa mea o frunză,
Întâi uşor, apoi mai apăsat.
Întredeschisa uşă a lăsat
Să văd cum frigu-i gata s-o pătrunză.

Ea m-a privit timid, cu demnitate.
Avea sub braţ chiar rebegitul vânt.
La ceasul înserării, ceasul sfânt,
Cerşeau un semn infim de bunătate.

A poposit pe masă. Lumânarea
Păta cu umbre tenu-i ruginiu,
Iar pe pervazul rece şi-n pustiu,
Vântul scruta, din casă, depărtarea.

Tăceam sfătos, odaia’ncremenise
Privindu-i gingăşia nepereche.
Vedeam în ea, ca’ntr-o icoană veche,
Un an de roade şi-un noian de vise.

Trăind un ciot de an, lăsase pomul
Să-şi odihnească sevele, o iarnă,
Dar, mai întâi ca fulgii să se cearnă,
Voia să ştie ce nu ştie omul …

Când m-am trezit, în zori, deja plecase …
Probabil spre mormântul hărăzit.
O frunză cu destinul împlinit,
Pe novicia mea se aşezase.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Rada

FATA FĂRĂ CHIP

Poate-o să-mi scrii cândva, poate-o să-mi scrii,
Când eu voi fi plecat demult departe
Și o să-mi lași scrisorile tărzii
În temnița dintre coperți de carte.

Sunt scrise pentru fata fără chip,
O plăsmuire-n ceară de amurg,
Văzută doar de ochii lui Oedip
Acei din care lacrimi nu mai curg.

Dac-o să- mi scrii să- mi spui că n- ai știut
Să mă citești în Braille pe retină
Orbit de noaptea sinelui pierdut,
Neștiutor de taina din lumină,

Dac-o să-mi scrii… să fie pe nisip,
Pe țărmul unei mări primordiale
Unde te-așteptă fata fără chip
Bătând cu valurile în chimvale!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț