Zbor spre înălțimi

CÂND N-OI MAI FI…

Când n-oi mai fi, va plânge ceru-n taină,
Cu stropi de-argint pe frunze obosite,
În pragul serii, luna-ți va fi haină,
Prin labirint de gânduri risipite…

Un crivăț rătăcit pe drum de noapte
Va șterge pașii mei uitați în lut,
Iar timpul prins în mrejele deșarte,
Va risipi-n neant tot ce-am avut…

Când n-oi mai fi, să-mi cauți urma-n zare,
În foșnetul din crâng și-n munții goi,
Doar amintirea-ți fi-va alinare,
Ecou rămas în lacrimă de ploi.

Când n-oi mai fi, să-ți amintești de mine,
Ca de un vis ce n-a știut să plece,
Un bob de timp, o umbră prin destine,
Un abur legănat ce-ndată trece.

Când n-oi mai fi, iubirea va rămâne,
Va dăinui și dincolo de moarte,
Căci dragostea-i un astru ce n-apune,
Așa citit-am mai demult în Carte.

Când n-oi mai fi, un clopot fără nume,
Va răsuna în inimă încet…
Iar pașii mei purtați pe culmi de lume,
S-or aduna într-un postum regret.

Un ceas va bate vremea fără mine
Și-n fiecare tic, un dor prelung,
Ce nimeni nu va ști cum să aline,
Căci zilele și anii nu ajung…

Când n-oi mai fi, apusul va rămâne
O rană-n cer, ascunsă-n poezie,
Iar vântul, pe potecile bătrâne,
Va plânge-n versul ce-am lăsat să fie.

Când n-oi mai fi, la vadul de lumină,
Vor tremura doar umbrele tăcerii,
Iar îngerul, cu aripa divină,
Îmi va-mpleti cununa revederii.

Când n-oi mai fi, în toate-mi vei găsi,
Ecoul pasului de altădată…
În fremătarea orelor târzii
Și-n liniștea din suflet spulberată.

Când n-oi mai fi, pe cerul stins de stele,
Va colinda desculț un nor durut,
Zefirul va șopti printre perdele,
Povestea mea, cu-aromă de trecut.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Joc de iarnă

Când pe-afară iarna minte
cu zăpezile în ploi
Eu sunt trist, tu ești cuminte
Hai să fulguim în doi

Să te ning pe sânul bun
Cu privirea mea nomadă
Și-niernat ca un nebun
Să-ți fiu omul de zăpadă

Tu să bulgărești troiene
Care au uitat să doarmă
Eu să te ascund în gene
Hai să ne fim nouă iarnă

Vinovat

Plutesc pe marea desfunzirii mele
ca o corabie fără corăbier
și rog un Dumnezeu
cu pleoape grele
să-mi lase vrerea de a vrea să cer

Și când peste oraș se lăcrimează
citesc poemul nopții pe asfalt
și sunt doar un cuvânt care mimează
că a întors obrazul celălalt

Târziu de zeii morți printre Olimpuri
mă regăsesc în patul lui Procust
prea mare pentru toate aste timpuri
și pentru nemurire
prea îngust

când neștiind trăirile curate
mă nasc mereu din mame vinovate…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Gând pentru țara mea

Mi-este țara un loc sacru, are-n inimă icoană,
Brazda satului mă strigă și trădarea-i plânge-n rană,
Am trădat până și zarea, l-am trădat pe Dumnezeu,
Doar biserica rămâne dăinuind în satul meu.

Am plecat prin țări străine, ca să ne găsim un rost,
Am lăsat, în crucea vremii, pluguri fără adăpost,
Fără de stăpâni, pădurea, preț al lotrilor flămânzi,
Așteptând să ne plătească depărtarea în dobânzi.

Cum e-n cer la Tine, Doamne? Sunt păduri cu viorele?
La noi au pierit izvoare, dar vedem la Tine stele,
Nu se mai adapă cerbii, brazii-și curmă veșnicia,
Doamne, mi-e așa de teamă că-i ucisă omenia.

Nu se mai întorc agale vitele de la câmpie,
Macii câmpului cu roadă nu mai râd sfios pe ie,
Pâinea parcă nu e pâine, aburind la masa noastră,
Zarea parcă-i cenușie, nu mai e de mult albastră.

De ce au murit ai noștri, dăltuind, în palme, stele?
Voi ați dărâmat toți munții, v-ați făcut, din plug, inele,
Ați vândut albastrul zării și-ați ucis un zbor de vulturi,
Din apus și răsărit s-au pornit amare vânturi.

,,Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară”,
Ce-ați făcut cu veșnicia? Ce-ați făcut cu sfânta țară?
De-ar trăi azi Eminescu, de s-ar naște ,,pui de lei”,
V-ar divide iar în două:,, în smintiți și în mișei”.

Și de-ar fi sa piară satul, cu fântâni și cu livezi,
Și de-ar fi să vină iarna, fără stele și zăpezi,
Aș săpa în stânci, cu sete, și-aș aduce înapoi,
Veșnicia ta, române, să nu fim tăcuți și goi.

Să-nflorească iar cireșii, clopotele-n piept să bată,
Să-nverzească iar pădurea, doinele să o străbată,
Izvorând din lacrimi, dorul să ne scrie altă soartă,
Dintr-un ciot să prindă viață și salcâmul de la poartă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Am să fiu…

Uneori sunt pădure-ostenită
Ce își leagănă frunzele-n vânt,
O vremelnică inimă-nfiptă
Undeva între cer și pământ.

Alteori, o paiață pe coastă,
Speriată de umbra zglobie,
Ori izvorul cu umbra albastră
Coborând spre aval, în robie.

Se îmbracă văzduhu-n rugină,
Pașii tac, parcă plâng, parcă cer
Muguri noi pe o nouă tulpină,
De copac răsărit peste ger.

Am să fiu…poate veșnic tăciune,
Umbra mea prin păduri va scânci,
Sub zgârcita-nserare din lume
Vântul aprig mă va asurzi.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ce loc ți-ai găsit!

Ce loc ți-ai găsit în inima mea!
Nici eu nu-l știam a fi undeva.
Și dacă era atât de ascuns,
Atunci mă întreb: Tu cum ai pătruns?

Tu cum ai venit? Eu unde am fost?
De când te iubesc? Mă-ntreb ca un prost.
De dragostea ta mi-e sufletul plin
Și greu. Și de greu abia că-l mai țin.

Ce loc ți-ai găsit și tocmai acum!
Când eu mă pierdeam aiurea pe drum.
Când eu nu purtam vreun dor nimănui,
Ce drum te-adus pe-al meu să te pui?

Ori tu n-ai văzut ce liniște am,
Ce ,,ierbi” năpădesc, ce praf e pe geam?
Ai venit așa… ca picând din cer
Și ai poleit totul cu mister…

Adânc te-ai înfipt, piron în Isus!
Eu ochii-ți privind, o vorbă n-am spus.
Adânc te-ai înfipt, și-acum să te scot
Nu știu cât mai vreau, nu știu cât mai pot.

Sub surâsul tău totul s-a schimbat,
Nici acum nu cred că-i adevărat.
C-am putut să uit ceașca de cafea
Și că tu te-ai pus Dimineața mea!

O, Doamne, iubesc! O strig sau mă mir?
Când chipu-ți sorbind mă pierd clipe-n șir.
Căci fără să știi și fără să vrei
Ești tot ce mai văd sărmani ochii mei.

Cu ochii tăi calzi și neînțeleși
Adânc ai pătruns și n-ai să mai ieși!
Și fără să vreau, voi duce mereu
Un gând că te am în tremurul meu.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

ATUNCI

Atunci când totul se-mpărțea la doi,
Pe trecătoare, tandre violine
Se așterneau acorduri lungi de ploi
Ce prevesteau furtuna care vine.

Atunci când ploaia verii a tăcut
Și se ivise-n curcubeu iertarea,
Ne-am amintit la timpul tău trecut
Din viitorul meu, însingurarea.

Atunci când clipa, fluture plăpând
A hărăzit tăcerii noastre îngeri,
Tu ai plecat în curcubeu râzând
C-un inorog, lumina să mi-o sângeri.

N-am mai răbdat să văd și să aud,
Cum deșirai pe ceruri curcubeul
Cum Steaua Nordului murea la sud
Cum templul meu nu-și recunoaște zeul

Și m-am zidit de vie în pustiu
Pe glezna mea suia un scarabeu…
M-ai căutat, dar n-a mai mai fost să fiu
Un ochi de apă pentru curcubeu.

De-atunci și curcubeul se adapă
Din umbra mea căzută din apus,
Parcă mi-ar scrie un poem pe-o apă
Ce curge suitor de jos în sus.

Redactor: Nela Viorica Boda

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Bot

Adeseori

Zburând, am atins păsările zărilor,
Privind de sus la marea învolburată,
Cu vântul trec prin roata morilor,
Ce sfarmă-n mine bucată cu bucată.
Sunt vremuri despuiate peste lume,
Doar aripi negre zboară înspre stele,
Nu-i nimeni care poate să mă-ndrume.
Trăiesc absurdul gândurilor mele…
Păcat de curcubeul verilor trecute,
De nopțile care mă înveleau cu cerul,
De clipele care șopteau, tăcute,
Când lunii-n zori, îi deslușeam misterul.
Neașteptatele ninsori vin peste mine,
Prin fluturi albi e drumul către casă,
Când tu mă dori, îmi este cald și bine,
Nu-i moartea, precum pare, nemiloasă…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

O ARIPĂ DE ÎNGER


O lacrimă pornește din noi,spre asfințit,
Când liniștea iertării prin rugă s-a sfințit…
În tine, iadul urii se frânge, adormit,
În timp ce porți nădejdea în suflet ca pe-un mit!

Și dacă iști furtună în rai la Dumnezeu,
Îți vei purta o cruce din ce în ce mai greu!
Te-atrage o lumină,te-nțeapă iar un spin,
Șuvoaie de păcate, de nu le uiți, mai vin…

Nu vei avea nădejde, dacă te joci cu patimi,
Îți vor seca voința, să te îneci în lacrimi.
Acum, când stai, pierdută, sub soare asfințit,
Îți pare rău că-n viață prea multe te-au mințit…

Dar Domnul te primește, de-ți pare, sincer, rău,
Tot El te ocrotește în Paradisul Său!
Tu curăță-te-n gânduri, în fapte și-n cuvinte,
Așteaptă clipa morții,să treci spre rai, cuminte!

O lacrimă pornește, când ești pe patul morții,
Să te împaci cu tine, sub împlinirea sorții…
Atunci când ploaia cade, adusă de un fulger,
Te va veghea din ceruri o aripă de înger!

Când trupu-ți în cenușă de tot va dispărea,
O aripă de înger din ceruri va veghea…
Să-ți fie călăuză spre verzile grădini,
În muzici de vioare și în parfum de crini!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ne-a lăsat o limbă și o țară .
Ce-am făcut cu ele… !

Plânge Doina

E unul ce în versu-i nepereche,
Cântat-a, de la Nistru pân’ la Tisa,
De-atunci -în Doina lui, atât de veche-
Și până azi, românu’ plânsu-mi-s-a…

Românul mai doinește-n poezie
De câtă suferință-n pieptu-i strâns-a
Pe-acest pământ, străvechi, de Românie,
Din Tomis până-n vechea Potaissa.

Ca un blestem al ielelor păgâne
Și soarele parcă ascunsu-ni-s-a,
Că țara-i iar a liftelor străine
Doar of, și plâns, și dor, lăsatu-ni-s-a.

O, tu, poet al nației române,
De-ai ști, de-atunci, câte promisu-ni-s-a…
Românu-i tot sărac, și va rămâne,
Că-n loc să ni se dea, luatu-ni-s-a.

Luceafăr printre miile de stele,
Tu, făcător de limbă românească,
Cobori în jos, să vezi câte lichele
Până și limba vor să ne-o stâlcească !

Au dat cu pietre-n tine prima oară
Și mestecau cuvinte ne-nțelese,
Niște inculți, ce culți voiau să pară,
Și intrigi josnice au vrut a țese.

Tu, pământean, ’nainte de-a fi astru,
Cutreierai pădurea, ca băietul,
Privind în lacul codrilor, albastru,
Și s-a născut Luceafărul, poetul !

Citindu-te, visam cu mintea trează,
Iubind în taină am păstrat tăcere,*
Doar sufletul simțeam cum îmi oftează
De-ucigătoare visuri de plăcere.*

În seri târzii când adormeam pe pernă,
Pe piept, aveam o carte, cel mai des cu
Poemele din opera eternă,
A celui ce semnează, Eminescu !

*Din poezia ,,Iubind în taină’’- de M. Eminescu

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

În cămara mea de gânduri

În cămara mea de gânduri, am primit un roi de fluturi
Și-n vulcanii de cuvinte, am întins aripi de vulturi,
Stelele le-am ars în palmă, am prins luna la fereastră
Și-am privit în ochii tăi, ca o pasăre măiastră.
Dragostea plutea în aer, ca un zmeu pierdut de lume,
Iară eu din focul vremii, am dat viselor alt nume.
Tu priveai c-un ochi de gânduri, la vulcanii mei aprinși,
Ce au prins un zbor de fluturi, din iluzie desprinși.
Nopțile le-ai strâns în pernă, printre straie de olandă,
Înmulțind visele mele, cu mireasme de lavandă.
Nici albaștri și nici negri, nici verzi, însă nici căprui,
Ochii tăi aveau culoare, a miresme de gutui.
Dară zilele de-a valma, ca o inimă plăpândă
Au îngenuncheat în mine, vrând în suflet să se-ascundă,
Au trecut prin agonie, șiruri, șiruri în cerdac,
În cămara mea de gânduri, în al vieții zodiac.

Redactor: Nela Viorica Boda

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț