
Deschidere închisă
Deschid ferestra…
Un cer mă plânge,
Un vânt mă frânge,
Un dor m-ajuge,
În noi, tăcerea
În ploi se stinge.
Închid fereastra…
Un sem de carte
Vise deșarte
Secunde sparte,
O coală albă
Și-un ceas pe moarte.
Deschid o ușă…
Albă cărare
În plâns de mare
O cruce-n zare,
Iar pe cuvinte
Umbre bizare.
Închid o ușă…
O grea cătușă
Într-o mânușă,
Multă cenușă,
Și-n ochi de timp
Înc-o țepușă.
Deschid o noapte…
În gând himere
În trup durere
Vise aptere,
Doar cer senin
Cu gust de fiere.
Închid o noapte
Stihuri ce-mi tună
În ochi furtună
Lacrimi de lună
Si răsăritul
Ce-n val m-adună.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț









