Zbor spre înălțimi

Te-aş fi oprit

te-aş fi oprit dacă-ai fi vrut să-mi fii
timp fără capăt, pernă căpătâi –
te-aş fi ţinut în braţe înc-un ceas
chiar de-ar fi fost tot ce mi-a mai rămas.
te-aş fi privit în ochi şi ţi-aş fi spus
că nici-un vis nu-mi poate fi de-ajuns
până nu vii, până nu curgi în mine
într-un limbaj reinventat de tine,
într-o pulsare-a tâmplei dezgolite
sub palma ta, sub ochii tăi, iubite!
sub foşnetul luminii ţi-aş fi prins
inima-n palme, ochiul tău desprins
dintr-o durere-a vieţii fără sens,
de lacrimi şi regrete l-aş fi şters –
sub pasul tău prelung m-aş fi făcut
cărări cu flori şi soare, de-ai fi vrut,
din aşteptări ţi-aş fi ţesut poveşti
să-ţi fie felinar spre căi cereşti
întrun vârtej ireversibil, infinit.

te-aş fi oprit … dacă m-ai fi iubit.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

RĂSĂRIND DIN INTERZIS…

Dezavuând mucului zilei instanța,
mă scriu din firescuri tunat ori detunat,
bag groază-n fetișuri vândute clipsuri la visuri,
dând blând și la rând, în joc, fake-urilor mat.

Mă caut, în culoarea clipei, dovadă
ființei, deasupra vagului incolor,
din nor cobor ploile de visuri
și-n sărut de cer urc aripii ton la zbor.

Aceeași priveliște-s și-n față și-n dos,
mă strig din tot reperul și îl aplaud.
Surd și orb prezicerii, răsar din interzis
și,
uns iubire, umblu-n pasul lumii flaut…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Pelerin printre-anotimpuri

Rătăcit-am prin anotimpuri cu cireșe la urechi,
căutând umbra unui vis desfrunzit de păcate
în nopți dantelate născute din ploi
când nu mai doare niciun suspin,
doar pădurea mai oftează,senin,
din adâncul copacilor adormiți
și Iubirea înserează, clopoțind,
în cuib de privighetoare.

Mi-am asumat căderea Stelelor
ca un zbor de fluturi albi
printre pletele de smoală ale întunericului
și visurile amurgite în palmele sorții
așteptând zbor de mântuire
apoi am luat Cerul în palme
și mi l-am așezat în Suflet,
sălaș pentru aripile obosite
ale Îngerilor.

În ochii mei doar picăturile de rouă
mai înfloresc priviri de argint,
de după zidurile nopții
se văd Luceferi răsărind
și doar Iubirea mai colindă
când dimineața- și despletește zorii
și vin, doinind, din cele patru zări
albastre păsări fără cuib
iar la izvoarele durerii
suspină Luna în amurg
și lacrime cernite nu mai curg.
     

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dorul de drag

Să știi că-mi ești la fel de drag
Chiar de te-am rătăcit prin doruri
Și mi-am prins clipele-n șirag
Pe-un șnur de timp, țesut în zboruri.

Mi-e dor de zilele în care,
Furam din palmele-ți deschise
Vibrații pline de ardoare
Ce prindeau aripe de vise.

Mi-e dor de calda ta privire
În care noaptea-și scaldă bezna
Când, parcă cu nedumerire
Strângeam din univers, asceza.

Mi-e dor de gândul c-aș putea
La brațul tău să mai plutesc
În lumea care ne părea
Un basm nescris și nefiresc.

Mi-e dor în păr, stele să-mi prinzi
Și luna-n brațe să-mi așterni,
De mijloc iar să mă cuprinzi
Ca să-ncălzim aceste ierni.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

VIN ZĂPEZI

Vin zăpezi de sus,din lună, albe, line, coborând,
Parcă-s îngerii furtunii cu aripile curgând;
Peste codri stinși de vreme lasă vălul lor ușor,
Și-n tăcerea fără nume se aude-un vechi fior.

Tremură pământul rece sub a iernii blândă vrere,
Ca un dor ce se petrece în adâncuri și nu piere,
Iar pe cer, în nopți de gheață, stele cad în necuprins,
Parcă-s lacrimi ce în viață le-a vărsat un suflet stins.

Vântu-adie peste lume ca un glas rătăcitor,
Și-n a nopții grea minune parcă simți al iernii dor;
Totul doarme, totul tace, iară norii argintii
Curg ușor, în pace, pace… Vin zăpezi din veșnicii.

Iar sub mantia lor clară, tu, iubito, plângi ușor,
Căci în iarnă se strecoară amintiri ce dor de dor;
Dar din visul tău se naște primăvara ce-o să vină,
Și din iarnă, ca din lacrimi, răsări-va iar lumină.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

OMUL DE CENUȘĂ

3

Străzi desfundate. Câini. Şarlatanie.
Cătune muribunde, târguri triste.
Inşi care-ar prefera să nu existe:
Fiinţe gri, în ziua cenuşie.
Famelice făpturi. Burduhănoase
Infra-făpturi; ochi interlopi, ce-aspiră
Să urce scara vremii, cum, pe-o spiră,
Se caţără libărcile greţoase.
Tablou-i nul. Nu-i nicio tragedie
În suferinţă, cât ar fi de dură.
Nici comedie nu-i în impostură.
Ci totu-i jalnic. Jalnica stihie
A unei lumi intrate-n fundătură:

Apocalipsă de periferie.

4

În târgul extraplat e toamnă iar.
Aşa cum a mai fost. Şi-o să mai fie?
Mucegăita ei dulcegărie
Se scurge-n zoaie groase pe trotuar.

Beţivii, fluctuanţi, în lumea lor,
Mănâncă, salivând, de prin gunoaie.
Oştiri de câini se scutură, se-ndoaie,
Se-mperechează-n văzul tuturor.
Spitalu-i arhiplin. În hol, pe scară,
Bolnavi şi rubedenii. Zeci de vraci.
Ce poţi să faci? Nimic nu poţi să faci:
Spitalu-i plin, de dă pe dinafară.

Investitori strategici îşi ridică
Alături mari palate. Pentru ce?
Ştiut fiind că vila noastră e
O urnă doar, ne-nchipuit de mică…

E toamnă, deci. Haoticul sezon.
Şi vidul din priviri are-o culoare
Cu-ntunecimi agonice şi-amare.
Pe străzi, năluci, incinerate-n soare,
Îmi glăsuiesc, arzând, la unison,
Topite-n trista lor halucinare:

Adâncul. Nimicirea. Abaddon.

(Din: Eugen Dorcescu, NIRVANA. CEA MAI FRUMOASĂ POEZIE, Editura Eurostampa, Timișoara, 2015).

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Sufletul îmi este rană, inima un pui de ciută…

În deșertul meu, zadarnic caut o tovărășie,
Când doar umbre de amarnic mă privesc cu vrăjmășie.
Și-mi golesc încet clepsidra din care curge nisipul,
Împingându-l înspre hidra ce îngălbenește chipul.

Gândurile-s cimitire, cu morminți fără de cruce,
Și cu șoapte de iubire, ce se pierd la o răscruce,
Când fantasme și himere, vin cu ploi amăgitoare,
Care curg în grea tăcere din priviri sfâșietoare.

Sufletul îmi este rană, inima un pui de ciută,
Care se și vede hrană, lupilor ce și-o dispută.
Labirint fără hotare, coridoare cu dezastre,
Mă-nfășoară tot mai tare în durerile sihastre.

Chiar și clipa de speranță se ascunde-n disperare,
Curcubeu-i la distanță, nu mă ia-n considerare.
Întunericul adună toate orele lumină,
Nu sunt stele și nici lună și nici flacăra divină.

Au plecat toate departe lăsându-mi singurătatea,
Într-un un zid care desparte visul și realitatea.
Și prin haosul de patimi care ard de-atâta vreme,
Mă refugiez în lacrimi și mă-ncurc printre dileme.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

„La ușa inimii, tu, mi-ai bătut aseară”

La ușa inimii, tu, mi-ai bătut aseară,
Era întuneric, poate că dormeam,
N-am auzit sau poate așa-ntr-o doară,
Stăteam tăcut, la tine eu visam,

Dar te-așteptam, chiar dacă era tras
Oblonul la fereastra casei mele,
Și aș fi vrut să faci un mic popas
Ca să privim la lună și la stele,

Oare, de ce nu ai mai insistat,
Ți-aș fi deschis în ultimă instanță,
Dar, tu, grăbită, tristă ai plecat
Și nu mi-ai mai lăsat nicio speranță,

Poate-ai uitat iubirea noastră sacră,
Și n-ai mai vrut să stai încă puțin,
Aș fi strigat: Ușa-i deschisă-ncearcă!
Te-aș fi iubit, tot dorul să îmi alin,

Te-aștept, din nou, când vine primăvara
Cu flori de măr, de cireș, salcâm, cais,
Să curgă peste noi ca ploaia vara,
Noi să plutim tăcuți pe aripi de vis.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

NOI  SUNTEM  VEȘNICIA

Există frumusețe în gânduri și-n natură,
În orișice ghețar există și căldură,
În orice întuneric există și lumină
Iar pentru orice boală doar noi suntem de vină.

În mierea cea mai dulce există și venin,
Din prima zi de viață murim câte puțin,
Un munte cât de-nalt se sprijină pe-o vale
Și pentru mântuire există câte-o cale.

Fără credință nu am avea speranțe,
În orice împlinire sunt câteva restanțe,
Nu orice suferință poate să te doară
Dar orișice se naște trebuie să moară.

Tot ce în lume este în minte ia ființă
Iar viața-i frumusețe, zbucium, suferință,
O luptă-ntre dorințe, iubire și idei
Un cimitir de vise, un pantheon de zei.

Totul există-n noi, noi existăm în toate,
Noi suntem veșnicia și naștere și moarte.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Trec zilele în zbor

O nouă zi se naște pe cerul dimineții
Și-o altă filă-întoarcem în cartea sfântă-a vieții…
Trec zilele în zbor, mai ieri copii eram,
Mă-ncearcă așa un dor, sub pleoape lacrimi am.

Nu-s lacrimi de durere și nici dezamăgire,
Sunt dulci fiori în suflet, aș spune…fericire!
Sunt bobi sărați de rouă ce-mi aduc bucuria,
Cu ochii minții caut prin ani, copilăria.

O văd parcă aievea, în ploi calde de vară,
Când dezbrăcați, desculți, ne alergam pe-afară!
O mai văd și pe mama cum secera la grâu,
Iar în dogoarea zilei, noi ne scăldam la râu,

Cum toamna în livadă la fructe culegeam,
Seara-n povestea mamei devreme adormeam…
Mai văd și-o iarnă albă ce fulgi îi cerneau cerul,
Trosneau butuci în sobă, afară mușca gerul.

Apoi, viața a curs, nisip într-o clepsidră,
Anul s-a făcut zi, iar ziua cât o clipă!
S-au dus…au trecut toate, acum este târziu…
Dar aș mai vrea, la mama, copilă să mai fiu!