Nina Tărchilă

Pentru că-n ecuația luminii …

o alta-n mine-ți va deschide ușa
când prea târziu îmi vei sosi în prag!
o umbră măcinată de trecutul
în care mi-a părut că îmi ești drag.
într-o risipă-n care mor cocorii
lumină nu-i … doar drum spre nicăieri …
în sfâșierea clipei risipite
n-o să mai am nimic din ce-ai să-mi ceri.
și voi privi prea de departe-n tine
fără-a putea să mă mai regăsesc;
din carnea ta în carnea mea, regretul
nu vreau să pot să mi-l mai amintesc!
n-am să păstrez nimic – nicio poveste
și niciun simț de tine îmbătat
pentru că-n ecuația luminii
mereu mi-ai luat mai mult decât mi-ai dat.
finalu-i searbăd, știu, dar nu-mi mai pasă!
azi e târziu, iubitul meu pribeag!
păstrez doar amintirea că odată
de ce, nu știu dar … parcă mi-ai fost drag.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Eduard Bucium

Promisiuni de primăvară

Mă-ndrept spre tine azi, cu nemurirea
Ce naște ghiocei pe sub înghețuri
Mă lepăd de zăpezi, și-ți vin cu știrea
Că ți-am tocmit cocori, la bune prețuri

Și muguri noi, și ploi de primăvară
S-aducă verde crud lăngă izvoare
Și-n pieptul tău să-mi fac, întâia oară,
Un cuib de rândunică, înspre soare

Și câțiva miei ți-oi cumpăra, zburdalnici,
Să nu rămână pajiștea pustie
Doi pui de ciobănesc, cu ochi șăgalnici
Sub paza lor, să îmi rămâi doar mie

Pentru amurguri, voi tocmi bordeie
Cu leagăne din crengi și ochi spre lună
Iar pentru foc voi rupe o scânteie
Din jarul ce ne ține împreună

Și-am să-l aprind în orșice condiții,
Și-am să-l păstrez în miezul unei stele
Iubita mea, egală-ntre solstiții
Cu toate răsăriturile mele…

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Adrian Vasile Iftime

Minunea mea

Minunea mea pierdută-n amintiri
Ce-și poartă timpul numai în priviri
Aleasă pe sprânceană de un glas
Atâta doar, atât mi-a mai rămas.
Doar pietrele pe drum ne mai ghicesc
Că am rostit cândva un „Te iubesc”
Te-am cunoscut deși nu te-am aflat
Decât târziu …așa cum s-a-ntamplat.

Ce poți acum iubito să îmi dai
Când vreme pentru mine tu nu ai
Când doare primul nostru vers
Iar jocul s-a oprit subit din mers.
Cuvintele se pierd în calea mea
Mi-e teamă azi că nu voi mai afla
Cum e să ningă florile de mai…
Iubito….ultimul meu rai.

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cristina Ghindar Greuruș

Albiți de flori

  • pentru selecție revistă –

„Suntem albiți de albe flori”
De ani ce trec mereu, mereu,
De toamne și de lungi ninsori…
Încet-încet, ni-i tot mai greu.

Suntem albiți de anotimpuri
Care se duc și se întorc,
Trăim tăcuți în alte timpuri,
Fără să știm de-avem noroc.

Ne plânge toamna peste umeri,
Iar primăvara zăbovește,
Anii se duc… nu îi mai numeri,
Iar mintea parcă obosește.

La tâmple, ghiocei răsar
Și cresc în fiecare an…
De-am mai avea răgaz, măcar,
Să nu ne pierdem în zadar…

„Suntem albiți de albe flori”
Ce în curând, n-or să mai fie…
Se-aștern năprasnice ninsori
Se-așterne crunta veșnicie.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Rada

CUVINTELE MELE

Cuvintele mele, cuvintele mele
Nebune, flămânde, doar oase și piele,
Fugite pe drumuri cu pui după ele,
Auzi-le, latră la lună, rebele.

Cuvintele mele, cuvintele mele
Cu dinți de lupoaică,sparg pietre-n măsele,
Au trupuri de ceață și duhuri de iele
Și sfâșie noaptea cu gheare de stele.

Cuvintele mele scăpate din lanțuri,
Fugite de-acasă cu puii pe șanțuri,
Adulmecă viață, adulmecă moarte,
În dinți își duc puii, de lanțuri departe

Și latră la lună secate de lapte
Și latră a urmă de fiară de noapte
Și urlă de scâncet de pui care piere
De foame, de sete, de nemângâiere.

Trec negri hingherii, le prind cu lasoul
Când luna, nebuna și-aruncă haloul,
Haloul de sfântă nepusă-n icoane…
Cuvintele mele se sting pe maidane…

Cuvintele mele, cuvintele mele…
Și știu, nu-i a bună că umblu cu ele.

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Popa Nastasica

Venim de pretutindeni

Venim de pretutindeni și nicăieri ne ducem
Și plângem când ne naștem iar când plecăm ne plânge
Pădurea într-un foșnet, ce-n jurul nostru strânge,
Din lut cu frunze moarte, durerea ce-o aducem.

Ne cresc aripi și apoi mult prea încet ajungem
Să le-nvățăm să zboare, prin haos spre hotare
Să ca*te Universul, prin stele să-l atingem
Să ne găsim iubirea, spre-a inimii-ncântare.

Venim de pretutindeni; prin germinări nocturne
Să-ntâmpinăm Lumina în verdele ei proaspăt
C-un dar menit de marea cu stele taciturne
Ne-alegem mama noastră și-o-mbrățisăm în strigăt…
*
Albit e așternutul; mirosul lui ca Raiul
Iar sânul său cu lapte și vocea ei mieroasă
Lăsa-n priviri Lumină și-un gângurit e graiul…
Puiul de om va crește-n căldură generoasă!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Madiana Domnița Lașcu

Dorul – PE URMELE LUI NICHITA

„Mi-e dor sã nu-mi mai fie dor de tine”
Atâtea veacuri plouã între noi,
Chemarea ta prin neguri parcã vine
Ca un ecou ne strigã sã fim doi!

Cu trambulina ai sãrit în moarte,
Mare fisurã ai lãsat în timp
Şi ai mutat secundele în carte,
Sã-mi fie dor în orice anotimp!

Atât de fericit îți era versul,
Cã lumea ta coloanã s-a fãcut…
Te-a propulsat în sus în universul
Ce clipa mi-a furat şi m-a durut!

Din toate mi-a rãmas numai mirare
Douã minuni am fost, ce-au existat…
Am apărut sincron din întâmplare,
Douã culori ce doar s-au completat!

De-atunci înot în marea de tristețe
Şi mã întreb ce drept mai am la timp,
Oare mai pot sã-i dau vieţii binețe
Când ochii tãi s-au şters din anotimp?!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Coca Elena Mahalu

Vino, muză sfântă

Poezia este o chemare către muza care s-o ajute pe poetă să scrie în nopțile sale triste și să o inspire, ca pana să-i alunece pe coala de scris cu ușurință, să-și aștearnă pe ea "Gândurile mii" care parcă o ard, să le dea drumul din închisoarea sufletului și a inimii, să pornească spre acel dor permanent și "Înspre univers", despre a cărui știre n-ar trebui să afle nimeni, poate doar luna fiindcă ea a fost mereu martora tuturor iubirilor și deci și martora iubirii sale, a "Dragostei dintâi,/Scut și căpătâi"...

Chemarea către muză este trimisă cu speranță, fiindcă dorește ca prin scris să-și cânte durerea, durere pe care nu ar dori-o nimănui.
Poate în felul acesta s-ar simți ușurată și starea de tristețe i s-ar ameliora.
Un poem sensibil, cu note de tristețe ascunse sub o chemare a muzei.
Felicitări, aprecieri…
Florentina Savu

Vino, muză sfântă

Muză neștiută
De poeți dorită,
În nopți înstelate
Cu lacrimi udate.

Te coboară alene
Cât încă-i devreme
Și fă o magie,
Ca pana să scrie

Gândurile mii
Prinse în făclii,
Purtate de stele
Spre zări paralele,

Unde așteaptă dorul
Singur, călătorul,
Să trimită-un vers
Înspre univers,

Să-l știe doar luna
Ce i-a pus cununa
Dragostei dintâi,
Scut și căpătâi…

Vino, muză sfântă,
Durerea îmi cântă
Pe pagini de lume
Și stinge-o în cărbune
Nimeni, să n-o adune…

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicolae Toma

Nicolae Toma
Condamnat să mă tem și de mine
1.
Mereu aproape de soare
De sânge
Orizontul mă-atrage cu disperare
Și mereu mă-nșeală
Plăcere dându-mi
Precum fărâmiturile de pâine
Aruncate la păsări
Iar aceste firave năluci ce mă bântuie
Duc mai departe dorul de vis
2.
Niciodată înde-ajuns de plâns
Timpul care se prăbușește și mă-mpinge
Spre un alt gând spre un alt vis
Spre un alt pierdut paradis
3.
Mereu frustrat și confuz
Un model de neurmat
Un mod propriu de a gândi și privi
Prin oameni ca prin lucruri
Așa suntem poate toți
O iluzie într-o viață
Și totuși orbecăim trăind
4.
Stau și veghez
Sunt pregătit să pun piedică
Dorinței de bine din mine
Vreau să trec pe pământ
Ca o umbră divină
Și niciodată să nu mă plâng
După tăcerea de după mine
5.
Prea des mă-ndoiesc de iubirea ta
E ca și cum animalul din mine
Ar fugi în sălbăticie
Libertatea de a te mai iubi
În picioare călcând
Sau și mai rău fără milă
O inimă sfâșâind
6.
E timpul să nu mă mai tem
De iubirea sortită
Și a venit timpul să-mă-nving pe mine
Cu riscul să pierd timpul
Ce nu l-am petrecut cu tine

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nely Vieru

CUVINTE NISIPITE Acromatic

Te îndepărtezi din ce în ce mai mult,
Albastrul tău nu îl mai pot atinge,
Cum se îndepărtează cerul de pământ,
Albastrul tău în noapte nu se mai distinge.

Zâmbeai și zorii apăreau la geam,
Cu valuri line îmi inundau mansarda.
Zâmbeai și cât de fericiți eram
Când măsuram cu pasul toată strada.

Te îndepărtezi din ce în ce mai mult,
Albastrul tău se învăluie în gri,
Se amestecă cu negrul absolut
Ce-mi poartă pașii-n noapte pe străzile pustii.

Ridici cetăți monumentale,
Castele de nisip cu ziduri pân’la cer,
Iar între cărămizi liant un pumn de sare
Amestecat cu zâmbet efemer.

Te îndepărtezi din ce în ce mai mult,
Albastrul tău dispare ca un fum.
O pasăre găsește între ziduri așternut,
O alta calcă șchiopătând prin sâmburii de drum.

Director editorial: Camelia Corina Boț