Madiana Domnița Lascu

Eşti rugãciunea noastrã !

Cã eşti iubitã,mamã sau soție
În tine e un munte de rãbdare…
În tine e deplinã armonie
Iubirea ce o-mparți la fiecare!

De ne eşti mamã,prin tine Dumnezeu
Începe poezia vieții noastre…
Ne eşti şi versul ce va vibra mereu,
Când inimile sunt pustii , sihastre!

Un fir nevãzut ne leagã de tine
Povestea se scrie pe acest pãmânt…
Miracolul vieții prin tine vine ,
Între noi se naşte chiar un legãmânt!

Şi nouã vieți dac-aş avea în fațã
Tot nu mi-ar fi de-ajuns sã pot cuprinde ,
Cât te sacrifici tu doar într-o viațã
Este iubirea care nu se vinde!

Tu eşti femeie ,rugãciunea noastrã
Pe care Dumnezeu chiar o ascultã…
Spre viațã ne deschide o fereastrã
Şi ne strecoarã fericire multã !

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lidia Zadeh

UȘA

În mine port atâtea uși închise
Prin care niciodată n-am intrat
Când clanța lor demult se învechise
Și așteptam o cheie s-o desfac

Să nu mai pot din mine evada
Prin visul grav bolnav de aritmie
Mi-am revăzut doar umbra ce fugea
Ca un schelet anemic de hârtie

În prelungirea demonilor morți
Mai bat din când în când la câte-o ușă
Și răstignesc pe ziduri fără porți
Umbra iubirii-n pumnul de cenușă

Să nu mai pot din noapte evada
Spre liniștea din calea mea lactee
Sperând că ușa o voi descuia
Cu umbra nevăzută de la cheie

Dintr-un miracol pot să mai trăiesc
Bătând la ușa lumii în surdină
Cu glasul unei păsări să cinstesc
Un cânt de dor din raza de lumină

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Constantin Mosor

LUI EMINESCU, NICI DOMNUL NU-I POATE GĂSI PERECHE!

Mii de călimări albastre, toate și-au sfârșit cerneala
Care-a bucurat hârtia, nu așa o filă-două,
Căci poeții-nțelepciunii nu sunt rudă cu sminteala!
Menirea lor e să deie cuvintelor viață nouă!

Poeții înțelepciunii, cei de dinaintea noastră,
Când stiloul lui Petrache încă nu se botezase,
Vârau pana-n călimară ca într-o mare albastră,
Chiar și iarna pe când soba se hrănea cu lemne groase!

Poeții înțelepciunii scriau și la lumânare!
Coșbuc, povestea cum noaptea, scăpăra iute chibritul,
Spre a lumina ideea care aducea onoare
Poeziei care astăzi onorează infinitul!

Eminescu avea lampă agățată în perete,
Deasupra bătrânei mese! Călimara cu cerneală,
Se găsea aproape plină! Tocul nu murea de sete
Și nu-l auzeai o clipă suferind de osteneală!

În vremea lui Eminescu, poezia era hrană,
Lăutari de modă veche cântă ce a scris poetul!
Poemul Domniei sale, pune degetul pe rană,
Chiar dacă de la o vreme, mulți nu-i mai deschid caietul!

Felinarul, lampa, masa, călimările, stiloul,
Toate și-au sfârșit trăirea de când „epoca modernă”,
A dat mâna cu prezentul cărui i se spune „noul”!
Cinste celor care dormeau cu Eminescu sub pernă!

Oameni buni, deschideți cartea, nu o condamnați la moarte!
Cartea scrisă pe hârtie, fie ea oricât de veche,
Miroase a veșnicie, de aici până departe!
Lui Eminescu nici Domnul nu-i poate găsi pereche!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Petre Vatuiu

Un strigăt

Tu, mamă, ți-ai născut copiii cruzi,
De parcă te-ar fi răsplătit dușmanii!?
Privește-i, mamă, dacă mă auzi,
Să-i vezi cum trec prin lumea asta, stranii…

Tu n-ai știut în brațe cât să-i ții
Și le-ai lăsat prin vene sânge rece?
Căci când se văd, ei par a nu se ști
Și-atât de grabnic caută să plece!

Tu, mamă, ți-ai născut copiii proști,
Orgolioşi si care mai de care?
Privește-i dacă îi mai recunoști
Și se mai văd de-atâta-nfumurare!

Tu n-ai știut la vreme să-i oprești
Și i-ai lăsat să vânture prin lume,
Să nu-şi dea unul către altul vești,
De parcă asta ai fi vrut anume!

Tu, mamă, ți-ai născut copiii reci
Ori nu le-ai dat tainul de iubire;
Adună-i mamă, nu-i lăsa pe veci
Străini prin lume ca să se înşire!

Astfel de vorbe deznoda în gând
Un frate-al nimănui, de bună seamă,
Cu fruntea-ngreunată așteptând
O mângâiere și-un sărut de mamă…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Rada

GRAȚIOASĂ, FLOAREA DE CAIS

Frumoasa mea, de ce te-ascunzi în tine
Ca fructul dulce-n floarea de cais?
Ce brume, floarea în cătușe ține
De parcă-n al ei timp te-a circumscris?

Copila mea, nu-i iarnă precum frigul,
Dar nu uita, ia-ți turmele de fluturi
Și suie-te, când râul rupe digul
La verdele înaltelor ținuturi

Unde te-așteaptă florile de stâncă,
Răbdarea pietrei să îți dăruiască
Și să te-nvețe că lumina, încă
Se-aprinde-n vatră cu amnar și iască.

În crisalidă fluturele crede
Că nicăieri nu poate fi mai bine,
Va ști ce-i zboru-atunci când o va pierde,
Dar fluturii n-au amintiri ca tine.

Abia când crisalida se deșiră
În firul ei prelungul, de mătase
Va învăța că florile respiră…
Știa cândva, dar, poate poate că uitase!…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Bogdan Florin Boitan

EU NU EXIST

Eu nu exist, ori, poate nu crezi oare,
Că mi-a trecut prin atrii existența?
Am adunat în pumni atâta sare,
De le-aș putea plăti la mulți absența.

Nu eu pictez, ci zarea amurgită,
Îți cerne-azurul cerului pe tâmple,
De nu mai simți căldură sub aripă,
Nimic n-a mai rămas să se întâmple.

Nu eu te strig, ci murgul meu albastru,
Niciun motiv să mă auzi mai bine,
Eu pun doar aripi dorului sihastru,
Să zboare mai ușor peste mulțime.

Nu eu îți cânt, ci iarna vrea să-ți cânte,
Cu fulgii așternându-i peste vii,
Acoperind și zâmbete și tâmple,
Când nici n-ai fi crezut c-ai să-mi mai fii.

Nu eu te-ating, ci ploaia te sărută,
Ai mai păstrat din fraga ei letală?
Nu eu am fost, ci toamna mea născută,
Să-ți rătăcească visele prin poală.

Nu eu respir, ci fluierul ori vântul,
Așa, un călător prin infinit,
Bătând mereu, în lung și-n lat, pământul,
Rupând din munți vagoane de granit.

Nu eu te chem, ci mările albastre,
Cu luna ce plutește în decor,
Pe valurile clipelor, pe astre,
Într-un miraj de-a dreptu-amețitor.

Nu eu iubesc, ci inima cuvântă,
Pe ritmul ei absurd, de neînțeles,
N-o simți mereu cum stă și se frământă,
În colțul ei, uitat, de univers?

Nu eu m-aprind, ci stelele și cerul,
Arzând lumina-n trupul meu de ceară,
Eu mă-ncălzesc când noaptea-și toarnă gerul,
Și bat ca luna, umbre, prin secară.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ion Sorescu

Durere

Plecaţi, unde-am văzut cu ochii,
Răpuşi de suferintele din tară.
Ne cresc orfani, copiii şi nepoţii.
Suntem doar lacrimi care dau pe-afară.

Am părăsit părinţi şi satu-n care,
Copilăria moare răstignită.
Pe uliţi urlă câinii a-ngropare
Şi totul e o ceaţă, zdrenţuită.

În suflete mai pâlpâie credinţa
Că-n marea lui iubire, Dumnezeu
Va zguduii din temelii conştiinţa
Nebunilor, ce ne-au abandonat mereu.

Haideţi acasă, trupuri părăsite,
Cu inimile arse de dureri.
Suntem cu toţii umbre, obosite.
Noi rătăcim pe-afară, ceilalţi pe nicăieri.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Florin Dediu Suceveanu

Amintire
(fragment dintr-un poem)
de Florin Dediu Suceveanu

Eram copil, ploua ca-n altă eră,
Tîrzie primăvară, deprimată,
Stropi grei, rafale de mitralieră
Băteau asurzitor pe sticla mată…

Îmbătrînise primăvara-n glie
Sub soarele schimbat în lumînare,
Tardivă ploaie, rece vijelie,
Ce-ar fi luat și casa în spinare…

Rozalbe roiuri smulse ori căzute
Din pomi, cum fluturii în vînt se lasă,
De parcă mîini vînjoase, nevăzute
Îi scutura-ntr-o joacă nemiloasă…

Lipite-n geam cu ploaia și-n smucire
Cu ploaia dezlipite de vîntoasa,
Ce,-n răsucire după răsucire,
Lovea cu-n viscol de petale casa…

Înlocuite-n fiecare clipă
Păreau aceleași pe-afumatul geam,
Cum mii și mii de gînduri se-nfiripă
Cu chipul insomniei ce o am…

De-atunci nu a mai fost, nici înainte
Ieșit-așa din fire primăvară
Ori nu mai știu, dar îmi aduc aminte
Și azi cum am țîșnit desculț afară…

De parcă a fost ieri această dramă,
Dureau mitraliindu-mi fața stropii,
Din bucurie am căzut în teamă,
Ca astăzi, cînd de tine mă apropii…
Năieni-Buzău, 1979

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Didi Grosu

Iubirea-i sărbătoare

Dragobete, mult mi-ești drag
C-alungi iernile din prag!
Fiu al Dochiei și naș
Păsărelelor, nuntaș,
Când perechi fac cuib în doi,
Dragostei pui pene noi!

Alergi fata și-o săruți
Să se vadă sus, în munți
Și de-și pune-n sân Năvalnic,
Vrăji de dragoste și farmec,
Poți s-o duci prin poienițe,
Să-i prinzi florile-n cosițe!

Mici buchete la icoană
Până-n nopți de Sânziană!
Logodna s-o cânți, Lioară,
Tot cu flori de primăvară,
Liră-n fir de romaniță
Prins în ia cu altiță !

Dragobet, cu ochi ca iarba,
Joci cu mine baba-oarba,
Mă ții nopțile-n picioare,
Îmi torci visele-n fuioare
Și în candela aprinsă,
Toată viața mea-i descinsă!

Sufletu-n genunchi se roagă,
Îmi pun florile zăloagă
În păcatele iubirii,
Să-mi lași flacăra privirii!
Peste mine vrăji sloboade,
Dragostea să mi-o deznoade!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mirela Butacu

MĂRȚIȘOR PENTRU MAMA
Autor:Mirela Butacu

Aș dezveli o margine de cer,
Cum dezvelești pe-o tâmplă-ncet năframa,
De după nori, pe aripi de eter
S-o pot vedea, acolo sus, pe mama.

Și dacă scară n-am să pot urca,
Să o cuprind cu mâinile-amândouă,
O să-împrumut o căzătoare stea,
Să i-o trimit în dar, de casă nouă.

Un mărțișor-potcoav-am cumpărat
Noroc să-i poarte-n cer, prin veșnicie
Și o să i-l trimit neapărat
Că-mi este dor, măicuța mea să știe.

Și-am să-i culeg din luncă niște flori
Și-am să le-arunc în sus, drept amintire
De le-or cădea petalele prin nori,
La mine-n gând va fi nenorocire!

Cât mi-aș dori ca-n cer, măicuța mea,
Să aibă flori, să aibă mărțișoare
Și lacrimile ei ce-or picura,
Prin ploi, să-mi fie mie vindecare!

La casa unde am crescut, ea nu-i
Nici pașii ei nu-i văd pan’ la fântână,
I-aș spune ce-am pe suflet, dar n-am cui,
S-a dus în cer măicuța mea, bătrână.

Nu judeca, sunt firul de nisip,
Ce vrea să-ntoarc-a cerului naframă
Că nu știi ce înseamnă-n nici un chip,
Să rămâi pe lume fără mamă!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț