Zbor spre înălțimi

Lup bătrân

Şef de haită, bătrân,
n-am venit să te-omor,
mi-era dor să cobor
arcul vechi din cârlig…
Astă-noapte a nins,
s-a prelins sloi de frig…
Tu auzi când te strig,
tu-nţelegi că mi-e dor?

Vis cu blană de fum,
ţi-am găsit urma-n zori
lângă un căprior
sfâşiat chiar în drum…
Lup bătrân şi-nţelept,
nu-i aşa că în piept
uneori simţi vulcan,
alteori simţi doar scrum?

Fiară ruptă din iad,
de ce-ţi semăn leit
dacă n-am colţii tăi
şi nu beau sânge cald?
De ce-ţi ştiu orice vad,
te urmez şi mă scald
printre prăzi şi prin văi,
singur, doar c-un cuţit?

De ce stau lângă foc
şi mă tem, dar zâmbesc,
aşteptând să ataci,
cu săgeata în arc?
De ce-mi urli în vis
şi-n pădure îmi taci?
De ce nu te-ntâlnesc
când te caut, deloc?…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

STEAUA EMINESCU

Spre steaua care-a răsărit
În vremi de grea-ncercare
Se-avântă-un dor nestăvilit,
Rupând orice hotare.

Trecând prin spațiu și prin timp
Spre depărtări albastre,
Un astru, ‘ncoronat cu nimb,
Deplânge soarta noastră.

Și versul lui e numai dor
De visul împlinirii-
Celebre, stelele nu mor,
Lăsând loc amintirii.

E steaua care-a revărsat
Lumină peste slovă,
E geniul ce ne-a lăsat
Un grai de talie nouă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Iubirea care vindecă

Când sufletul ți-e frânt de dor
Și inima părăsită plânge,
Apare-n taină, vindecător,
Un strop de iubire și totul schimbă.

Nu strigă tare, nu cere nimic,
Doar stă alături cald și cuminte,
Și-n liniștea unui gest cât de mic,
Pune lumină pe suflete stinse.

E mâna care nu judecă
Privirea ce știe să ierte,
E rana ce-n timp se vindecă,
Când iubirea alege s-aștepte.

Ea leagă cioburi de vis spulberat,
Dă sens durerii din inimi plăpânde
Și face din „n-am mai sperat”,
Un „pot din nou” iubirii arzânde.

Iubirea care vindecă, nu pleacă,
Nu fuge când greul este de dus,
Ea mângàie duios, nu abdică
Și face din om un suflet frumos,

Când sufletul mi-a fost plin de dor
Și inima-mi plângea sfâșietor,
Mi-a apărut iubirea, sol vindecător
Și mi-a adus în suflet cald fior.

Mi-a aprins în cămăruțe salbe de lumină,
De-atunci, râde inima, nu mai suspină.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tot mai departe

Tot mai departe, nu mă mai sperii
că viaţa-mi cere alte dobânzi,
că-n ale sale vaste siberii
mişună-n haite lupii flămânzi.

Chiar dacă soarta tot rea, tot cruntă
flutură-n zare cernitu-i văl,
eu cu speranţa fac zilnic nuntă
şi-n a ei rouă faţa mi-o spăl.

Nu-mi pasă dacă mai cad din creste
iluzii care înfruntă stânci,
pentru că-n viaţă tot urcuş este
şi căţărarea dură, pe brânci.

Până la urmă tot voi învinge
căci tânăr este de-azi orice gând,
şi chiar de plouă sau dacă ninge
spre al meu capăt mă duc cântând.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nedumerire…

Plouă mărunt și fără rost
Pământul tot mustește,
Un peisaj ud și anost
Prin geam se deslușește.

Prinde contur stropul căzut
Din tencuiala spartă,
Picurând sunetul scăzut
Peste natura moartă.

Bălțile-n cercuri largi deschid
Oglinzi atemporale,
În care norii se închid
Sub simfonii corale.

În colțul gardului, timid
Un ghiocel așteaptă
Să scoată capul alb-candid
Împins de tija dreaptă.

Dar ploaia asta-l miluia
În armonii confuze
Iar el, nu-i sigur că ar vrea
Să iasă dintre frunze…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

FLOAREA TA DE FĂURAR

Ramuri albe, glazurate, cu sclipiri de perlă rară
Mi-ating azi încet fereastra cu lungi brațe de cleștar
Iară vântul, în surdină, cu o șoaptă dulce-amară,
Vrea să-ngroape sub zapadă al iubirii felinar.

Tu arunci un lemn în sobă și ce lupte-s printre umbre,
Când lumina le despică și le frânge tremurat!
Și ce luptă-i în privirea-ți care țurțuri reci ascunde
Și ce luptă e-n tăcerea-ți care ne-a înstrăinat!

Din priviri mă pui în lanțuri și-apoi mă dezlegi în grabă,
Din priviri mă dai Golgotei și-apoi mă răscumperi iar,
Din priviri citești sentințe fară măcar o silabă,
Din priviri mă faci în iarnă, floarea ta de făurar.

Te-aș iubi de-ai fi și viscol într-o eră glaciară,
Te-aș iubi chiar de-n fereastră, sub flori de ger tu m-ai zidi,
Dacă, într- un colț de suflet, ai vrea să-ți fiu eu primavară
Și-nghețat în a mea palmă, doar cu un zâmbet te-aș topi!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Noi

Noi suntem cântece albastre,
Pe țărmul primelor iubiri,
Știm îmblânzi furtuni sihastre,
Îngenunchem vechi amăgiri.

Noi suntem dimineți febrile,
În timp obtuz, indefinit,
Ne biciuiesc tăceri ostile,
Dar mai privim spre infinit.

Noi suntem rouă răzvrătită,
Pe iarba aspră din trăiri,
Prin ceața vieții ruginită,
Ascundem șoapte de-amintiri.

Noi suntem alb, poate și negru,
Ne contopim, prin tonuri gri,
Vânăm mereu cuvânt integru,
Sfidăm tăceri cu ochi pustii.

Noi suntem râuri indecise,
În maluri de visări prospere,
Mușcăm în luturi interzise,
Trezim nisipuri efemere.

Noi suntem cântece rotunde,
Pe buza altui început,
Pândim mereu stele fecunde,
Învingem timpul prefăcut.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Sărută pământul acesta

Sărută pământul acesta şi taci…
Şi-ascultă ce are să-ți spună.
Din holda de spice, din câmpul cu maci,
Îți glăsuie glia străbună.

În fiece brazdă e-un cântec de dor,
De mamă, de tată, de frate…
Păşeşte încet. Şi-ai s-auzi glasul lor,
Cum până la tine răzbate…

În fiece boabă de rouă-i un cer,
Şi-n fiece floare-i o lume.
De ce-om aduna noi în suflete ger,
Nu pot şi nu ştiu a vă spune…

Dar ştiu că poți face din slove un rai,
Să-ncapă în el lumea toată!
De-ai şti că rămâi doar cu-atât pe cât dai,
N-ai face vreun rău niciodată!

Acesta e singurul drum spre-mplinire:
Să creşti, să trăieşti şi să mori în iubire!

Maria Apăvăloaie-Lungu

( din volumul în lucru, CIOBURI DE VITRALII)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Fluier de timp

E-atâta întuneric în firul de lumină,
Că moare-n Lună gândul și ceru-i în surdină.
Povestea nu începe în straturi largi de roze,
Ci stă ascunsă-n ramuri și-n umede viroze.

Ce fluier trage-n pieptu-i un cântec de ocară,
Când noaptea e o geană ce-n ochi morminte cară?!
În cețuri de insulte, o raclă se sfințește
Și-o umbră-n felinare hotarul își lărgește.

Adorm pe cărăruie, pe pat de piatră spartă
De carele greoaie, ce-n roți vecia poartă.
Și nu mă înfioară nici glas de filomelă
Ce-mi cheamă-n luminișuri tăcerea dintr-o stelă.

Din sufletul de iască, rămâne doar o toacă
Al cărei sunet aspru se zbate în băltoacă.
Iar din lumini ascunse în poezii de gheață,
Răspunde peste vremuri un croncănit de viață.

E iar bujoru-n floare, frunzișuri se deznoadă,
Pâraiele se umflă și timpul e o nadă.
Eu mușc cu disperare din ultima secundă,
Când somnul veșniciei în suflet mă inundă.

Ce fluier trage-n pieptu-i un cântec de ocară?!

Director editorial: Camelia Corina Boț