Ștefănescu Dorin

Sonet pe un sărut

Pe vremea aia, când te-am întâlnit,
eram la sărutat de crizanteme,
iar tu purtai mireasmă de gutui,
îngălbenit de toamnele boeme.

Până atunci, îți risipeai parfumul
pe străzile din alte anotimpuri,
pare că numai eu sunt vinovat,
că ies la sărutat doar in răstimpuri.

N-am bănuit nicicând, că printre flori
stătea iubirea gata să erupă;
acum mi-e viața toată un buchet
și te iubesc la echinox și după.

Fără de voie s-a născut un cântec
și mai apoi o amplă simfonie,
să risipească brumele și ceața
din toamnele de dor ce vor să vie.

Sunt crengi cu vise sufletele noastre,
ce nici un vânt nu poate să le rupă,
acolo undeva e primăvara
și te iubesc la echinox și după.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Radu

MĂ CAUTĂ VÂNTUL

Mă caută vântul să mă aline,
Să-mi stingă nelinişti închise în mine,
Ar vrea să-mi vorbească, să-mi spună de tine…

Îmi intră în suflet şi dă de pustiu,
Furtuni de nisip stârneşte-n târziu.

Nisip intră-n ochi şi lacrimi, izvor,
Îmi fac din zi, noapte, mi-aduc negru nor.

Şi vântul tot vrea să mă scape de rău,
Dar eu plâng întruna, plâng de dorul tău!

De-ai fi lângă mine, el ar adormi,
N-ar şti nici s-adie, de cât te-aş iubi…

Mă caută vântul să mă aline,
Ar vrea să-mi vorbească, să-mi spună de tine
Ce mult mă iubeşti!…

Dar eu nu-l aud şi-nchid iar în mine
Nelinişti de azi, nelinişti de mâine,
Că nu sunt cu tine…

Copyright © 2016 Georgeta Radu: Toate Drepturile Rezervate.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Didi Grosu

Mugur de liniște

Mă cuprind în brațe valuri, marea-mi susură chemarea,
Calmă,-n voaluri de meduze, briza își răsfiră boarea,
Rătăcesc în ochii mării, tulburi, șoapte ne-nțelese,
Lacrima plânsă-n adâncuri, încă o poveste țese!

Mă îmbracă-n perle, marea și-n șiraguri verzi de alge,
Leagă doruri în năframe, fluturând peste catarge
Furii oarbe, descărcate-n fulgere ce-aprind stihii,
Visele furate-n zorii zilelor când tu nu vii,

Regăsite-n miez de noapte, descântate să te-ntoarcă…
Printre norii scămoșați, luna-ncepe lin să toarcă
Din fuior de smoală, bezna, licurici sclipesc pe apă,
Stelele-au căzut în vraja visului strivit sub pleoapă!

Mugur de liniște, stins în ecouri zvâcninde pe ram,
Nu știe valul din câte furtuni te-am rupt, să te am,
Doar tu, iubite, știi că-n plopi, tot marea-n frunze vuiește,
Miros de sare și briză în muguri, toamna-mi doinește!

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Lupu

Iubite

Iubitule, se-ntunecă spre zare
Și inima mi-e strânsă-ntr-un corset,
Am ajuns prea târziu ori mi se pare
Și totul despre tine mi-e incert.

Atât de tainic noaptea m-a cuprins,
În ziua fără tine-atât de  lungă,
Iubitul meu, eu umbra ți-am atins
,,Și te iubesc la echinox și după”…

O vară lungă care mi-e povară
Și-un soare arzător pe cerul gol;
Iubitule, mă picură cu ceară,
Pe trupul zvelt a poposit un stol!

Ne îndreptăm ușor spre toamnă,
Când vara-și strânge nopțile la sân;
Iubitule, încearcă de mă cheamă
Pe câmpu’-ntins care miroase-a fân!

Lipsită-n duh mi-e inima nălucă,
Căci dorul a făcut-o colț de stea,
Și te iubesc la echinox și după,
Chiar de-o-nceta să bată și-o să vrea

Să simtă lutul umed și țărâna,
Când se prevală trainic peste ea;
Iubitul meu, întinde să-ți simt mâna,
Să ți-o cuprind cu dor în mâna mea!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Radu Gyr

,,,,,o poezie a lui Radu Gyr, probabil, una dintre cele mai frumoase, copleșitoare și emoționante dedicate lui Mihai Eminescu, cel supranumit de Țuțea, “o sumă lirică de voievozi.”

BALADĂ PENTRU EMINESCU

Te-am slăvit în cărți și în poeme
Și te-au înălțat iconoctas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.
Te-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune și zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.
Te-au crezut gigantic Sfarmă- Piatră
Care sparge piscul viforos,
Și fierar înfierbântând pe vatră,
Mările călite sub baros.
Împărat, ți-au scris pe tâmple steme
Făt-Frumos, ți-am pus în mâini hanger.
Și-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole și răzvrătiri în cer.
Ci, netrebnic, eu adulmec zării
Pașii tăi pe unde te-au fost dus
Și-nsetat pe drumurile Țării
Dibui urma ta de blând Iisus.
Caut picurii de sânge, neșterși încă,
A crucificării pe furtuni
Și sărut lumina lor adâncă
Și-i ating cu mâini de rugăciuni.
Trist Iisus cu umbra de tămâie
Dăruind azur din mâini subțiri,
Sfânt, bătut, pe veacul tău în cuie,
Scânteind, înalt, din răstigniri.
Frânt de-o stea și-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
Ars ca Nesus în cămașă de venin…
Nu, tu nu ești meșterul, ci cneazul,
Nu ești înstelatul împărat.
Sfâșiat ți-i pieptul și obrazul.
Tu ești marele însângerat!
Te-ncrustăm, zadarnic, în agată
Și-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodată,
Umbrele cununilor de spini.
Eu nu-ți pipăi steme și nici lauri…
Numai rănile mă plec și ți le strâng
Și le fac medalii mari de aur,
În genunchi, le-nchid în inimă și plâng.

Sursa: Daniel Georgescu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Florentina Savu

UNDE-I PARADIS?

În ochii tăi sunt stele cu ciucuri vii de foc,
Oglinzi ivite-n soare cu iz de iarmaroc,
Ai vrea să vinzi lumină, să cumperi vise dulci
Că să nu mori uitată prin strigătul de cuci,

Ai vrea să vinzi iluzii din tolba ta de vis
Pentru-a călca covorul întins prin paradis,
Să șlefuiești cu mintea drum spre fericire
Pe el să împrăștii gânduri de nemurire.

În ochii tăi sunt zboruri întinse spre viață
Și-n suflet tot timpul aceeași dimineață,
E-un pic de amiază și seară cât cuprinde,
E tinerețe multă dar ea nu se vinde…

E plin iarmarocul cu lucruri nevândute,
Lumea-i curioasă să zboare peste munte,
Ne adaptăm din mers, ocalele sunt grele,
Cum să pornești în zbor, de picioare cu ele?

Îți mor visele toate, rând pe rând din fașă,
De ți-ai vândut lumina, cui de tine-i pasă?
Iluzii ai cu carul și-ai mai și cumpărat
Ca să-ți răsfeți menirea cu aer tulburat,

Să te îmbeți cu el prin mugurii de somn
Și amețită bine în gând cu el s-adormi…
Îți bate toaca tare la mănăstiri de vis,
Colinzi prin taina nopții dar…unde-i paradis?

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mirela Butacu

PE-O ARIPĂ DE GÂND

Azi am fugit pe-o aripă de gând,
Parcă plutind pe-un colț de curcubeu
Și te-am lăsat iubite, dormitând
Lipit de tâmpla sufletului meu.

Și m-am dus, la margine de lac.
Și-am vrut să mă ascund sub nuferi
Dar mă-ntrebai ca un ecou:ce fac?
Și am ieșit la mal, ca să nu suferi.

Și-apoi m-am dus iubite la izvor
Și l-am rugat, o stavilă să-i fiu
Dar el mi-a spus că-n mine-i prea mult dor
Și o să curg spre tine-ntr-un târziu.

Și m-am dus într-o pădure deasă,
Să fiu departe de privirea ta
Și din uitare-am vrut să-mi fac o casă,
Dar s-a surpat regretul peste ea…

Și m-am urcat pe-o barcă fără vele
Și-am plutit pe mări, până târziu
Dar ca un Poseidon, cu valuri mari și grele
M-ai adus, la țărmul tău pustiu.

Și m-am întors pe aripa de gând,
Cu pasul parcă obosit și greu
Și te-am găsit, de mine întrebând
Pe-aceeași tâmpl-a sufletului meu.

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Petre Vatuiu

Noi am ucis iubirea

Noi am ucis iubirea
Și-am îngropat-o-n noi,
O vreme să ne doară
Și s-o lăsăm apoi
Să îi jelească urma
Tomnaticele ploi;
Că n-am putut s-o plângem
Cu ochii noștri goi.

De-atunci o-nstrăinare
Am început să fim,
Strivind sub pașii noștri
Suspin după suspin.
Ne-am scos pesemne ochii,
Să nu ne mai privim
Și de nimic din toate,
Noi n-am mai vrut să știm.

O veșnicie rece
Și mută ne-a cuprins
Iar îngerul speranței
S-a prăbușit învins.
Arginturile iernii
De suflete s-au prins
Și peste urma noastră,
A înghețat și-a nins.

Noi am ucis iubirea
Și-am aruncat-o-n drum,
În urma noastră toate
Pieriră ca un fum;
Și-atunci cum ne-am întoarce
Când nu mai e tărâm,
Când nu mai suntem viață
Și nu mai hotărâm…?

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Birtu-Piraianu Viorel

Lacrimi

sunt un nume rătăcit
pe un țărm fără nume
visare, rătăcire, uitare
caut cu disperare un suflet
nopțile sunt reci și pustii
zilele îmbrățișează tristețea
întreb, câtă durere mai putem să facem
acum suntem doar niște cifre adunate într-o logică impură
agonic și trist plec
las în urmă o fărâmă dintr-o inimă
ce căuta iubirea, de viață, de oameni
cobor spre țara care nu mai este
în ultimul ceas rămas
aș vrea să mângâi cuvântul cu sufletul meu, aș vrea…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cristina Serghiescu

În adânc de conștiință

„Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur”…
Din lumină cresc un munte, ochiul gândului e faur,
Țes mătăsuri de speranță din albastru răzvrătit,
Bandajez o rezonanță, sfidez verbul nerostit.

„Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur”…
Trezesc tâmplele cărunte, învii sevele de laur,
Îmbrac golul din cuvinte, cu zvâcniri de violet,
Macin ziua prea cuminte, în mori aspre de regret.

„Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur”…
Las azi roșul să mă-nfrunte, cresc în vena minții plaur,
Rotunjesc tăceri acide între palmele răbdării,
Zdrobesc nopțile perfide cu ciocanul nepăsării.

„Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur”…
Ninge peste griuri crunte, ocrotesc în gând un graur,
Râde ramul din ființă, muguri de idei vibrează,
În adânc de conștiință, murmură corola trează.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț