Mihaela Vaida

Noiembrie

În gara pustie e toamnă
albastrul absent mă condamnă,
prin ploaia uitată de-o oră
apusul încinge o horă.

În gara pustie e cânt
Și frigul m-apasă-n pământ.
Și arbori dansează pe șine,
de lacrimi sunt frunzele pline.
Doi nori le-adună suspinul,
sărutul le-aduce seninul.
Neliniști tot pleacă și vin
în dansul acesta străin…

Când luna se-ntoarce în noapte
și frunza se zbate spre moarte,
speranța se prinde cuminte
de-un ochi desfrunzit de cuvinte!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Luminița Trăistariu

Mărețe umbre

Din bolta înstelată privesc mărețe umbre,
Cum marea lor iubire se-neacă în durere,
Cum zilele se arată din ce în ce mai sumbre,
Mândria ce-au lăsat-o, în vremuri negre piere.

Bat clopotele-n dungă pe tâmpla țării mele
Chemând la liturghie românii adevărați,
Iar glasul lor puternic străbate printre stele
Pân’ la străbunii mei, acum cu sfinții frați.

Apoi coboară-n mine și vai ce rău mă doare!
Mă doare și cerneala ce curge pe hârtie,
Mă dor în piept ciulinii crescuți peste ogoare,
Mă doare Bărăganul cu inima pustie.

Privesc vestigii sacre,lăsate în ruine
Și simt cum mă străpunge durerea printre coaste,
PRIVIȚI MĂREȚE UMBRE, MiHAI, STEFAN, CORVINE!
Priviți la degradarea și chinul țării noastre!

Altarul se încovoaie sub nepăsarea rece,
În Prut se îneacă sarea din pleoapele uscate,
Las lacrimile lunii în mine să se înece,
Veniți mărețe umbre, salvați țara de moarte!

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ion Sima Delagaleș

Prutul este încă frontieră!

Mă reculeg lângă o bornă de hotar,
hotar trasat de cei puternici în trecut,
îmi plimb privirea ca un șoim hoinar
peste colinele moldave, lângă Prut

și-mi spun mereu ca orice om rănit,
” Durerea într-o zi o să sfârșească !
De la Carpați la Nistru-n răsărit
noi vom întinde hora românească „.

Mă-ntâmpină un grănicer pe-un cal
și mă invită să mă-ndepărtez de Prut
și să privesc spre Nistru de pe deal
dacă mi-e dor de vechiul meu ținut.

Mă-ndepărtez tăcut purtând în gând
speranța unui vis ce-a prins să crească,
aud în spate-un grănicer plângând
păzind o graniță-nvechită, nefirească.

Acum am înțeles ! Sunt vinovat
că m-am apropiat prea mult de o himeră
deși am fost mereu avertizat
că Prutul este încă frontieră.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Lupu

E toamnă

Ascultă cum cântă, bezmetică toamna,
Plimbându-și arcușul prin frunze căzânde,
Prin fagi maiestoși își scutură marama
Cu brațele moi, de ploi mă cuprinde.

Punându-mi pe pleoape mantauă de brumă,
Îmi sursură-n pieptu-mi limpezi izvoare,
Prin codrii lăuntrici din cornu-i îmi sună
Că vântu-mi preschimbă, trăirea-n visare…

Îmi schimbă-n culoare de galben veșmântul,
E toamnă în suflet se-ntunecă zarea,
Nostalgic abisul, departe mi- e gândul
În foșnet de frunze se-așterne uitarea.

Mă leagănă codrul prin frunze amorțite,
Îmi mângâie fruntea pe umeri coboară,
Plimbându-mi durerea prin ploi încropite
Că frunza desprinsă începe să doară…

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Rîpă Paul Andrei

Pescărușul în mijlocul mării
Rîpă Paul Andrei
(Poezia zilei, 30 noiembrie 2023)
Cine oare nu este fermecat de imensa mare, cu valurile sale înspumate și albe ca spuma laptelui? Cine nu a admirat zborul pescărușilor, razant cu apa? Cine nu a avut impresia că pescărușii s-au pierdut în valuri, că valurile i-au îmbrățișat iar ei s-au lăsat îmbrățișați de ele, cu cerul albastru deasupra și marea albă dedesubt, amestecată cu penele lor la fel de albe, formând parcă un tot unitar? Cine nu a fost fermecat de dansul pescărușilor, în vals nebun, pe deasupra acestor valuri?
Micul poet, doar în vârstă de 12 ani, dar atât de profund, de matur în gândire, se simte parte din acest peisaj superb, se simte vrăjit de măreția tabloului, este cuprins de emoții deosebite, emoții pe care nu le-a mai trăit până acum: el, marea și prietenul său pescărușul. Imaginația îl poartă alături de acest prieten: „mă îmbrățișez cu aripile lui,/și mă las purtat de valurile mării către infinit” Asemenea pescărușului, el își simte aripile de zbor pe spate și, purtat de acele valuri, pleacă în explorarea infinitului, la fel ca prietenul care își ia avânt și cântă, și țipă de fericire, pentru că se simte stăpânitor de infinit, de spațiu și apă , de puritate.
„Felicitări micului poet care pictează din cuvinte, nu doar cerul și marea, ci și infinitul, așa cum îl simte și cum și-l imaginează el.
Florentina Savu

Il gabbiano in mezzo al mare

Il mare invita il gabbiano a danzare
con le ali che si uniscono alle sue onde.
Le piume bianche si confondono con la sua schiuma.
L’incantesimo mi risucchia in un mondo parallelo
in cui ci siamo solo io e il mare.
Un mondo di emozioni mai vissute.
Mi guardo attraverso gli occhi del gabbiano,
mi abbraccio con le sue ali,
e mi lascio trasportare dalle onde del mare
verso l’infinito.
Io stesso sono un gabbiano
in mezzo al mare.

Pescărușul în mijlocul mării

Marea invită pescăruşul la dans
cu aripile unindu-și valurile.
Penele albe se amestecă cu spuma ei.
Vraja mă trage într-o lume paralelă
unde sunt doar eu și marea.
O lume de emoții niciodată trăite.
Mă privesc prin ochii pescăruşului:
mă îmbrățișez cu aripile lui,
lăsându-mă purtat de valurile mării către infinit.
Eu însumi sunt un pescăruș în mijlocul mării.

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Radu

RENAȘTERE

Cenușa Artei e la loc de cinste,
în urna sigilată de lichele,
într-un mausoleu, sub crucea-ntoarsă
de vârcolaci flămânzi, vampiri și iele.

Nimicul apretat se-nalță-n valuri
ce nasc oceane de singurătate,
în care-noată epigoni cu lauri
crescuți pe culmi de promiscuitate.

Cenușa Artei nu mai zăbovește
în temnița lumeștilor tempeste.
Alchimizează-n duh, călătorește
spre-Acasă, spre grădinile celeste…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mira Minu

Chemarea Sfinxului
– Mira Minu-

Mă-ntorc din nou la tine, mărite Înţelept,
Că doar de-nvăţ Lumina, înspre străbuni stau drept!
Ei au răzbit prin vremuri un munte de nevoi,
Și s-au clădit în lupte, născuţi sau nu… eroi.

Scruteză-adânca zare, să îi mai chemi și-acum,
Să-ndepărteze zgura și zidul gros de fum,
Să scoată din uitare colindul spre înalt,
În vremea cea din urmă, luăm Raiul cu-asalt!

Mulţi vin să te măsoare, dar numai din priviri,
Ce eşti, în astă lume, știu cei cu dumiriri…
De tine când m-apropii, din creştet răsar flori
Când sfat îți cer, cu suflet, în gându-mi cad ninsori.

Și când îți mângâi piatra, aud, de nestrunit,
Un glas curat, puternic, răspunsul e unit
Cu ordinea cea sfântă şi slova scrisă-n ler,
Pogoară har și vervă, de lucru bun îţi cer!

Acum, la ceas de taină, când timpul s-a gătit
De-a țării sărbătoare, din bob de infinit
Tu fă-ne mari deodată, s-o bucurăm din plin,
Să nu mai cânte-n lacrimi din frunză de pelin!

Puterea să ne-o strângem, să fim de necuprins,
Destin mareţ ne poartă, făclii s-avem de-aprins!
Să facem Zi din noapte şi aripi mari din gând,
Din fapte, leac la patimi şi inimi noi…curând!

O, Slavă Ţie, Sfinte, Preabun și Înțelept,
Auzi-ne o Rugă, nu-i frântă, arde-n piept!

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dorina Omota

SALVEAZĂ-MI AMINTIRILE IUBITE
Dorina Omota
(Poezia zilei, 16 Noiembrie 2023)

Ce valoroase devin amintirile dintr-un timp trăit cu frenezie, când iubirea era sinceră, duioasă și cànd credeai că întreg pământul îți aparține!

Acum acele amintiri devin prețioase și ți le vrei salvate, neuitate.
Este toamnă, vânt, ploi, rugină prin pomi, pe cărări, pustiu prin parcuri, toate acestea sunt dezolante. O buhă cântâ și ea „Pe ramul dezgolit din parcul mort”, adâncindu-ți sentimentul de regret și nostalgie. Banca din parc, pe care își petrecuseră timp împreună, ca doi îndrăgostiți, a devenit dintr-odată rece și ea.
Un dor îi străbate întreaga ființă și simte că poartă în buzunar un „curcubeu’, pe care nu s-a îndurat să-l părăsească ci l-a luat cu sine prin timpul său atunci când a venit despărțirea, când el i-a „acoperit cu nori” cerul spre care plutea crezându-se iubită pentru vecie. În minte îi auzea pașii cum răsunau îndepărtându-se și cum „urca pe negre șine/ În trenul ucigașilor de flori”
În final însă se pare că totul a fost un coșmar pe care zorii l-au alungat ștergându-i lacrima de pe chip.
Frumos poem: coșmarul unei iubiri apuse este îndepărtat de zorii miraculoși, care anunțâ că viața este frumoasă, câ trebuie să mergi mai departe prin ea încercând s-o trăiești cu bucurie, cu lăcomie chiar.
Felicitări, poetă Dorina Omota,, pentru acest minunat poem și pentru lumina care apare în final, întocmai ca un zâmbet de copil în fața sânului mamei, atunci cànd el simte puternic foamea. Florentina Savu

Salvează-mi amintirile iubite

Salvează-mi amintirile iubite,
Dar nu pe cele-n care nu-mi erai,
Și-ai să le simți când frunzele zdrobite,
De ploi și vânt vor prinde mucegai.

E toamnă iar, ce toamnă blestemată,
Rugina se întinde peste tot,
Și plânge-o cucuvea ca niciodată,
Pe ramul dezgolit din parcul mort.

E tare rece banca noastră dragă,
Deși pe ea ți-am scris tot dorul meu
Și-apoi am închis ochii fără vlagă,
Ținând în buzunar un curcubeu.

Să nu te miri că l-am luat cu mine,
Atunci când l-ai acoperit cu nori,
Iar pasul tău urca pe negre șine,
În trenul ucigașilor de flori

Dar zorii dragi și-au anunțat sosirea
Și din coșmar deodată m-am trezit,
Iar lacrima ce-mi inunda privirea,
Simțind îmbrățișarea, a fugit.

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Rada

PRIVEGHERE

Mă cheamă luna albă la fereastră
Să scriem toate stelele pe-un vis
Într-un poem, și-al nostru manuscris
Să îl semnăm cu-o pană de măiastră.

Apoi să scriem acatistierul
Din stăreția lunii-n necuvinte
Și-n ascultare să luăm aminte
Cum miruiește fruntea nopții cerul.

Mă cheamă luna-n strana dimineții,
Psalmii luminii s-ascultăm, smerit,
Sub crucea nopții,zorii s-au ivit
Și soarele-și ițește călăreții.

Eu plec cu luna-n tainița din schit
Să facem ascultările  Luminii,
Când îngerii în Rai adună crinii
Cădelnițând cu ei la Răsărit.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Iancu Cătălin

Nu lăsa…
   

Nu mă lăsa să cad în lutul rece,
Să nu lași, iar, uitarea să mă-ngroape,
Ascultă timpul care iute trece,
Ia-mă de mână, ține-mă aproape.

Ninsoarea n-o lăsa să mă atingă,
Zăpada să-mi ajungă pân’ la gleznă,
Nu mai lăsa iubirea să se stingă,
Desculț și gol să rătăcesc în beznă.

Nu lăsa ploile să mă inunde,
Să fiu un biet atlant uitat de vreme,
Să fiu un trup rătăcitor pe unde
Când Dumnezeu la El o să mă cheme.

Nu lăsa vântul să mă risipească,
Să-mi poarte pașii spre ascuns deșert
Pe unde nimeni să nu mă găsescă
Și chiar de-o să mă lași, o să te iert

Că fără tine lumea ar fi goală
Iar existența mea fără de rost,
Cerul mi-ar fi o-ntindere de smoală,
Nu mi-aș găsi niciunde adăpost.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț