Iancu Cătălin

Ploaie

Mă plouă-n somn cuvinte nerostite
Și versuri ce urmează să se-aștearnă,
Îmi plâng pe umăr muze părăsite
De-ai lor poeți rătăcitori prin iarnă.

Îmi fulgeră ideile prin vise,
Condeiu-așteaptă să mângâie foaia,
Mă bântuie poemele nescrise,
Un cântec tainic îmi șoptește ploaia.

O lună palidă fruntea-mi atinge
Să îmi alunge demonii tristeții,
Steaua Polară cu argint mă ninge,
Mă las purtat de valurile vieții.

Când zorile îmi fulgeră privirea
Pictez pe coală gânduri și trăiri,
Să scriu cu sufletul îmi e menirea,
Mă plouă-ncet cu dor și amintiri…

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mirela Butacu

FEMEIE,
La multi ani.

Femeie, izvor de te-ai face-ntr-o zi,
Lacrima pământului ai fi
Și, ca să nu te-amesteci într-o mare,
S-ar face dorul stavilă de sare.

Și de te-ai face-un nufăr pe un lac,
Pe undele ce tremură și tac,
Ar veni și luna să se-nchine
Și-n toamnă s-ar usca, la fel ca tine.

Și de te-ai face-un fluture în zbor,
Sau pasăre deasupra unui nor,
Furtunile ușor te-ar ocoli
Să poți zbura mereu spre miazăzi.

Femeie, de te-ai face dintr-o dată
O salcie, spre apă aplecată,
Soarele-ar trudi din zori în seară,
De la pământ să te înalțe iară.

Femeie, tu ești punctul cardinal,
Ești nord sau sud, amonte sau aval,
Ai locul tău în lume și în timp
Lumină în al vieții anotimp!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ovidiu Oana-pârâu

Trup de împrumut

Zicere:
Se-ntorc iar perseidele acasă

În clipa ‘ceia, când a începu
Clepsidra mea să cearnă lin nisip
Și-a-nvederat AtotSfârșitul, chip,
Avid de noul trupu’-mi învăscut.

Nu sunt cel care aș fi vrut să fiu
Nu-s credincios habotnic, nici ateu,
Doar lut sfințit de însuși Dumnezeu
Și biet moșneag din fostul mamei fiu.

Am senectutea, soață de-mprumut
Cu zestre, mreje noi de timp avar,
Dar și cu spor de vârstă, cutumiar
Și în curând, aminul, calp sărut.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Camelia Marin

ZBOR DE CONDOR

Amurgul se ascunde după culme,
Eu mă ridic, să zbor mai sus de sârmele de telegraf,
Şi cine-n lumea asta-mi poate spune
De ce îngerii plâng când pierd câte-un canaf.

Se lasă înserarea, cu ceața-i noduroasă,
Şi norii s-au culcat, şi lacul e pustiu,
S-a-ntors în el pământul adulmecat de coasă,
Pana-i în călimară. Şi scriu. Nu ṣtiu ce scriu.

Mi-e frig. Trei rațe albe plutesc în asfințit.
Aş vrea, iubitule, spre înălțimi să zbor,
Ca un condor, cu-aripile răsfrânte în zenit,
Şi-n mine arzi ca vântul în luna lui cuptor.

Nu-ți spun nimic. Doar zbor. Şi ştii că te-am iubit
Atunci când nu ştiam cât pot să dor de dor.
Mă pierd în zbor, iubitul meu, ca un condor.
Şi zbor, şi dor, şi dor de dor…

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Florentina Savu

ȘI DACĂ…

Și de mă bate vântul și norii mă izbesc
E pentru că de viață eu nu mă plictisesc,
E pentru că îmi place să experimentez
Tot of-ul din natură, cu el să mă distrez.

Și dacă vântul vine cu ghidușii și joc
Realizez că-n viață am foarte mult noroc,
Mă prind în a sa joacă, cu pletele în vânt
Și către bucurie întruna-mi iau avânt.

Dacă păsări cântă și el le secondează
Cânt și eu după dânsul cu suflarea trează,
Cânt ca o nebună, cu inima vioară,
Cânt atât pe ziuă, cât mai ales pe seară.

Nici de nori, de ploaie, de vânt ori de furtună
Nu îmi va fi teamă; va veni vremea bună!
Voi râde cu vântul, cu toți norii, cu ploaia,
Le-oi duce cu mine pretutindeni văpaia.

Mă voi hrăni cu ea, la mese de ospețe
Și le-oi da din suflet mereu, mereu binețe.
Primesc tot ce-mi dă Domnul, nu fac figuri deloc
Și trec cu bucurie prin apă și prin foc.

De voi avea credință apa nu m-o-neca
Și nici chiar focul, sigur, nu mă va afecta.
Sunt foarte pozitivă și port lumina-n ochi,
Luptă lume dragă, să nu-ți fie de deochi!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Loreta Din

Caută!

Sunt aici ascunsă-n gânduri,
Citesc pagini îndoite,
Din povești netipărite
Încolțite în piept din sâmburi!

Sunt aici cu talpa-mi fină
Pe podeaua din mansardă,
Las tăcerea să îmi ardă
Plânsul șoaptei pe retină.

Sunt aici în foc și freamăt
Pulbere de lavă stinsă,
Dintr-o dragoste aprinsă
Stau ascunsă într-un geamăt.

Sunt aici printe săruturi
Scrijelite în buze moi,
Necuvintele din noi
Îmi rămân eterne scuturi.

Sunt aici…Dar nevăzută,
Sunt o rază ce există,
Nu-s nici veselă, nici tristă
Sunt lumină neștiută.

Motto:
Caută în inima ta,
Doar acolo mai știu să râd!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Paul Andrei Rîpă

Castanul
Paul Ripa Andrei

Iubitor de natură și impresionat de frumusețea și măreția castanului, copilul se apropie timid de el, simțind o atracție deosebită. De-a lungul anilor, timpul a încrustat vârsta în scoarța acestui castan, fiecare rid spunând parcă o poveste. Acum, în plină renaștere, verdele și "mii de muguri aprinși" explodează și îl farmecă pe micuțul poet. Are impresia că unul dintre ei îi șoptește numele. Simte o legătură, o comuniune superbă între el și acest mugur ivit parcă să-i dea binețe și să-l facă chiar conștient de rostul său pe lume. Orice pom renaște primăvara, se coace vara și dă rod toamna, ca iarna să-și lepede hainele și să treacă la somn, până la o nouă renaștere. Micul poet se gândește că, asemenea castanului, acum e perioada sa de verde și trebuie să profite la maximum de ea, va urma perioada în care va dovedi maturitate și înțelegere în ceea ce privește rostul vieții, apoi va urma toamna când roadele trăirilor sale vor străluci de frumusețe și de bogăție, de înțelepciunea dată de celelalte anotimpuri, de parcursul său prin ele. Și este fericit că poate experimenta toate acestea, sugerate de prietenul său castanul.

Felicitări, Paul! Superb poemul tău.
Florentina Savu

CASTANUL
Paul Andrei Rîpă

Am auzit
chemarea castanului.
M-am apropiat.
Pe scoarța ei
vremea și-a scris povestea.
Printre verdele intens
mii de muguri aprinși
mă vrăjesc.
Unul singur
șoptește numele meu.
Privindu-l cu atenție
mă simt atras.
Mă las purtat
știind că mâine
voi fi rodul
care va hrăni Pământul.
Ce frumos!
Ce minuni mă face
Universul să experimentez!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Didi Grosu

Șoapte de dor

Casa veche dintre ape
nu mai e,
dar doru-i prins
într-un ciot uscat în gard,
năpădit de stufariș.
Felinar de stele-n salbă
luminează pe furiș
cuiburi goale fără cuci…
Printre uluci
ies flori de nalbă.

Amintiri
mă cheamă-n noapte
să-l slobod,
șoapte
clipocesc prin trestii,
curg
și cresc
înfiorate,
sub ape tremură luna,
clipesc
stele căzând de pe stânci,
amuțesc…
În zori,
culoare de dor
au ochii tăi adânci!

Mi-e dor,
dar cum să-ți spun
c-aș vrea să plâng sub salcii pletoase
așa, să știu că sunt vie
în adâncuri cețoase
și cum să-ți spun c-aș vrea să râd,
așa, că-n mine creste iarba
și-i verde
ochiul meu de veghe
și-aș vrea să-ți scriu tot dorul
în ploaie de petale,
să nu te-nduri
să le strivești pe-alei
când te-oi plimba agale
și, dacă e prea mult
și dă pe-afară,
lăsăm să ciugulească
porumbei
fărâma de dor
epistolară,
inel călător,
în zbor de primăvară!

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Bogdan Florin Boitan

Poeții vechi și noi

Titani în slujba sfântă-a libertății,
În stihuri v-ați zidit mausoleu,
În stânga țineați pavăza dreptății,
Și-n brațul drept, pe Bunul Dumnezeu.

Condeie scrijelind pe cer lumină,
Nu încăpeți în minți de muritori,
Cadeți aleși din armia divină,
Din stelele ce ard în aurori.

Noi suntem doar umila voastră umbră,
Și parcă tot mai slabi, mai dezolați,
În lupta asta obsesiv de sumbră,
Cu oștile rărite de soldați.

Noi suntem doar un ciot, o tigvă spartă,
E-atât de mult albastru pân’ la voi,
Exista oare viață după artă?
Lăsați-ne, vă rog, s-o știm și noi!

În spinii sorții viața se desfată,
Și căpătând ușor acea paloare,
Cum trece totu-n toate dintr-odată
Cu cea din urmă stinsă lumânare.

A fi sau a nu fi, ce aporie,
Împinsă până-n miez de infinit!
Din ermitajul meu de insomnie,
Încerc din morți, ușor, să mă ridic.

Dar chiar și-așa, cu boala în spinare,
Apatici, obosiți și-nsângerați,
Cât pâlpâie un muc de lumânare,
Va fi mereu lumină în Carpați.

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Marilena Răghinaru

Reverie

Cândva, demult, pe geana unui gând,
Am poposit și m-am trezit plângând.
Nu pricepeam al dragostei suspin,
Doar căutam, absurd, un nou cămin.

În zale de tăcere eram prinsă,
Răceala pătrundea prin haina-mi ninsă.
Voiam s-ascult, din cer, o simfonie,
Să mă îmbăt de-o dulce reverie.

Eram pierdută pe cărări abrupte,
Plângeam spre flori, de vânturi aspre rupte,
Fulgii cădeau pe mine în neștire
Dar tot visam să te-ntâlnesc, Iubire!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț