Popa Nastasica

Venim de pretutindeni

Venim de pretutindeni și nicăieri ne ducem
Și plângem când ne naștem iar când plecăm ne plânge
Pădurea într-un foșnet, ce-n jurul nostru strânge,
Din lut cu frunze moarte, durerea ce-o aducem.

Ne cresc aripi și apoi mult prea încet ajungem
Să le-nvățăm să zboare, prin haos spre hotare
Să ca*te Universul, prin stele să-l atingem
Să ne găsim iubirea, spre-a inimii-ncântare.

Venim de pretutindeni; prin germinări nocturne
Să-ntâmpinăm Lumina în verdele ei proaspăt
C-un dar menit de marea cu stele taciturne
Ne-alegem mama noastră și-o-mbrățisăm în strigăt…
*
Albit e așternutul; mirosul lui ca Raiul
Iar sânul său cu lapte și vocea ei mieroasă
Lăsa-n priviri Lumină și-un gângurit e graiul…
Puiul de om va crește-n căldură generoasă!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Madiana Domnița Lașcu

Dorul – PE URMELE LUI NICHITA

„Mi-e dor sã nu-mi mai fie dor de tine”
Atâtea veacuri plouã între noi,
Chemarea ta prin neguri parcã vine
Ca un ecou ne strigã sã fim doi!

Cu trambulina ai sãrit în moarte,
Mare fisurã ai lãsat în timp
Şi ai mutat secundele în carte,
Sã-mi fie dor în orice anotimp!

Atât de fericit îți era versul,
Cã lumea ta coloanã s-a fãcut…
Te-a propulsat în sus în universul
Ce clipa mi-a furat şi m-a durut!

Din toate mi-a rãmas numai mirare
Douã minuni am fost, ce-au existat…
Am apărut sincron din întâmplare,
Douã culori ce doar s-au completat!

De-atunci înot în marea de tristețe
Şi mã întreb ce drept mai am la timp,
Oare mai pot sã-i dau vieţii binețe
Când ochii tãi s-au şters din anotimp?!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Coca Elena Mahalu

Vino, muză sfântă

Poezia este o chemare către muza care s-o ajute pe poetă să scrie în nopțile sale triste și să o inspire, ca pana să-i alunece pe coala de scris cu ușurință, să-și aștearnă pe ea "Gândurile mii" care parcă o ard, să le dea drumul din închisoarea sufletului și a inimii, să pornească spre acel dor permanent și "Înspre univers", despre a cărui știre n-ar trebui să afle nimeni, poate doar luna fiindcă ea a fost mereu martora tuturor iubirilor și deci și martora iubirii sale, a "Dragostei dintâi,/Scut și căpătâi"...

Chemarea către muză este trimisă cu speranță, fiindcă dorește ca prin scris să-și cânte durerea, durere pe care nu ar dori-o nimănui.
Poate în felul acesta s-ar simți ușurată și starea de tristețe i s-ar ameliora.
Un poem sensibil, cu note de tristețe ascunse sub o chemare a muzei.
Felicitări, aprecieri…
Florentina Savu

Vino, muză sfântă

Muză neștiută
De poeți dorită,
În nopți înstelate
Cu lacrimi udate.

Te coboară alene
Cât încă-i devreme
Și fă o magie,
Ca pana să scrie

Gândurile mii
Prinse în făclii,
Purtate de stele
Spre zări paralele,

Unde așteaptă dorul
Singur, călătorul,
Să trimită-un vers
Înspre univers,

Să-l știe doar luna
Ce i-a pus cununa
Dragostei dintâi,
Scut și căpătâi…

Vino, muză sfântă,
Durerea îmi cântă
Pe pagini de lume
Și stinge-o în cărbune
Nimeni, să n-o adune…

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicolae Toma

Nicolae Toma
Condamnat să mă tem și de mine
1.
Mereu aproape de soare
De sânge
Orizontul mă-atrage cu disperare
Și mereu mă-nșeală
Plăcere dându-mi
Precum fărâmiturile de pâine
Aruncate la păsări
Iar aceste firave năluci ce mă bântuie
Duc mai departe dorul de vis
2.
Niciodată înde-ajuns de plâns
Timpul care se prăbușește și mă-mpinge
Spre un alt gând spre un alt vis
Spre un alt pierdut paradis
3.
Mereu frustrat și confuz
Un model de neurmat
Un mod propriu de a gândi și privi
Prin oameni ca prin lucruri
Așa suntem poate toți
O iluzie într-o viață
Și totuși orbecăim trăind
4.
Stau și veghez
Sunt pregătit să pun piedică
Dorinței de bine din mine
Vreau să trec pe pământ
Ca o umbră divină
Și niciodată să nu mă plâng
După tăcerea de după mine
5.
Prea des mă-ndoiesc de iubirea ta
E ca și cum animalul din mine
Ar fugi în sălbăticie
Libertatea de a te mai iubi
În picioare călcând
Sau și mai rău fără milă
O inimă sfâșâind
6.
E timpul să nu mă mai tem
De iubirea sortită
Și a venit timpul să-mă-nving pe mine
Cu riscul să pierd timpul
Ce nu l-am petrecut cu tine

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nely Vieru

CUVINTE NISIPITE Acromatic

Te îndepărtezi din ce în ce mai mult,
Albastrul tău nu îl mai pot atinge,
Cum se îndepărtează cerul de pământ,
Albastrul tău în noapte nu se mai distinge.

Zâmbeai și zorii apăreau la geam,
Cu valuri line îmi inundau mansarda.
Zâmbeai și cât de fericiți eram
Când măsuram cu pasul toată strada.

Te îndepărtezi din ce în ce mai mult,
Albastrul tău se învăluie în gri,
Se amestecă cu negrul absolut
Ce-mi poartă pașii-n noapte pe străzile pustii.

Ridici cetăți monumentale,
Castele de nisip cu ziduri pân’la cer,
Iar între cărămizi liant un pumn de sare
Amestecat cu zâmbet efemer.

Te îndepărtezi din ce în ce mai mult,
Albastrul tău dispare ca un fum.
O pasăre găsește între ziduri așternut,
O alta calcă șchiopătând prin sâmburii de drum.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ștefan Olaru

Lumina

Și totuși există lumină-n străfund,
Un bob fermecat născocit în furtună…
Milenii se scurg într-un joc furibund,
Doar îngerul tainic ne ține de mână…

Povară și lacrimi ascunse în miez,
Și sânge cu stropi de azur laolaltă…
Există lumină când pururi veghez,
Și-n scoica pierdută oceanul tresaltă…

Și totuși în beznă lumina-I deplină
Când trepte spre ceruri sub paşi se zidesc…
Mi-e rugă zidirea cu miez de lumină
Când vraja se stinge și crini înfloresc…

Lumina-i iubire prin colțuri de stele,
Adânc adevăr pe-un tărâm efemer…
Corabie frântă de-a vremilor vele,
Și-n sufletul meu mai aproape de cer!

Și totuși există lumină-n blestem,
Când timpul s-a frânt sub o lespede grea…
Pe-altarul iubirii și pietrele gem,
Primește-I sărutul în inima ta!!!

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Radu

AȘ MAI POVESTI…

Spun o poveste-n orice poezie-
povestea mea, a ta, a lui, a lor,
povești reale, nu doar fantezie,
povești de viață, moarte sau de dor.

Moi tocul minții în cerneli de sânge…
Pe foi de suflet alb și ne’ntinat,
aștern suspinul inimii, când plânge
de prea multe dureri ce-a adunat.

Metaforele vieții-s obosite
de prea mult timp din traiul netrăit,
cuvintele sunt cele-obișnuite.
Le dăruiesc celor ce au iubit.

De fericiri pierdute-n colț de stradă
îmi amintesc cu zâmbetul amar,
dar nu scot supărarea la paradă
și-ascund regretele în buzunar.

Aș vrea să nu mai scriu, dar n-o pot face.
De plictiseală rău m-aș plictisi
și-n loc să mă retrag în carapace,
despre IUBIRE aș mai povesti…

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Alexandru Ioan Filip

Harta
Alexandru Ioan Filip

Să ai curajul să te-ntorci la tine
să te măsori
să vezi cât ai crescut.
Printre dureri tăcute
și suspine
șă-ți duci tăcerea surdă
la păscut
să pască stele, lacrimi căzătoare
pe caldarâmul burgului aprins
să îți alegi frumoase ursitoare
din lumânări ce încă nu s-au stins

Să ai curajul să revii în tine,
în corpul unui lut nepăsător
cu ochii duși și zilele puține
să-ți fi mereu și drum și călător

Si mai târziu, acuma sau mereu
crucificat pe câte o răscruce
așteaptă-ți mama care îți aduce
o hartă, să ajugi la Dumnezeu…

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ion Sima Delagaleș

M-am întâlnit cu Primăvara

M-am întâlnit cu Primăvara-n drum,
să n-o mai recunosc, bat-o norocul !
Avea ceva-n priviri, așa… cum să vă spun
și nu pot să divulg nici data și nici locul.

Ea m-a privit cu-n ochi, pe sub sprânceană
dându-mi de-nțeles că ea este cadâna
pe care o aștept. Uitând pe loc de mine
am îngânat timid, un : Sărut mâna !

Împleticindu-mă-n cuvinte, i-am șoptit
parafrazându-l pe maestrul meu Dinescu :
„Sunt tânăr, doamnă !” Tânăr și școlit
mai tânăr decât este astăzi Eminescu.

Și pentru c-o doresc atât de mult
am încercat s-o prind de subsuoară
dar pân’ am reușit să mă îndrept de șale
s-a-ndepărtat cu-n salt de căprioară.

Râzând șăgalnic ea s-a pierdut în zare
lăsând în urma ei o dâră de lumină,
a străbătut pădurea fremătând,
topind zăpezile în pas de balerină.

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Angela Petre

Vino!

Vino-n codrul din Carpații unde Dunărea te cheamă
Unde duhul munte-i tată iară Dochia-i e mamă,
Vino să ne guști izvorul, să-l auzi cum clipocește,
Să-înțelegi ce este dorul când iubești pe românește!

Vino-n țara de poveste unde aleargă-n primăvară
Păsări ce-și găsesc sălașul în codrul cu frunza rară
Și-oi vedea cum se iubește cum nu vezi în lumea mare
Ș-ai s-auzi cum se doinește din fluier l-apus de soare!

Vino să cunoști feciorul mândru, falnic Dragobete,
El simbolul nemuririi dragostelor către fete…
Așa spune o legendă din mitologia veche
Că nu vine primăvara până nu-ți găsești pereche!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Coina Boț