ARS POETICA – PROZA – NICHITA STANESCU
Mi-aduc aminte ca mama mea tocmai făcea niște bulion într-un cazan mare de tuci pe care mai înainte niște țigani scumpi care veniseră la noi pe stradă il cositoriseră folosind taina tipirigului, un fel de chimicală stranie, de epocă migratoare. Mi-aduc aminte ca i-am zis mamei că de ce scoate miezul bun și verzuliu al roșiilor și răcoros și sâmburos și că de ce tocmai pe el, care este atât de bun, il azvârle când face bulion.
Mama a catadicsit să se uite la mine mirată, asta mai la începutul secundei, deodată, cu ochii ei albăstrii, și cu sperietură, mi-a zis:
Dacă te prind ca ești poet, te rup în patru bucăți și te dau la câine de mâncare și la găini și ce mai rămâne din tine dau la cerșetori.
Mamă, i-am zis, ce e aia un poet?
Un poet, mi-a răspuns mama, roșie pe mâini de roșii, care de un sâmbure pe care l-ar fi avut stepa, de l-ar fi avut, mama mi-a spus: Un poet este singurul copil pe care nu și-l dorește să și-l nască o mamă și nici măcar acea mamă care din suferință ar vrea să-și blesteme zilele.
Chiar da?, am întrebat-o eu, speriat c-ar putea să fie vorba despre mine, iar nu despre altcineva.
Chiar da, mi-a răspuns mama, îți spun eu că așa este, mi-a răspuns ea. Chiar da, mi-a răspuns mama, că poeții sunt liberi de parc-ar fi stelele cerului, că dac-ar fi să-i luăm în serios s-ar dubla natura.
Care natură, mama?
Natura lucrurilor, mi-a răspuns prințesa.”
Redactor: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
