Nichita Stănescu- comemorare

ARS POETICA – PROZA – NICHITA STANESCU

Mi-aduc aminte ca mama mea tocmai făcea niște bulion într-un cazan mare de tuci pe care mai înainte niște țigani scumpi care veniseră la noi pe stradă il cositoriseră folosind taina tipirigului, un fel de chimicală stranie, de epocă migratoare. Mi-aduc aminte ca i-am zis mamei că de ce scoate miezul bun și verzuliu al roșiilor și răcoros și sâmburos și că de ce tocmai pe el, care este atât de bun, il azvârle când face bulion.
   Mama a catadicsit să se uite la mine mirată, asta mai la începutul secundei, deodată, cu ochii ei albăstrii, și cu sperietură, mi-a zis:

Dacă te prind ca ești poet, te rup în patru bucăți și te dau la câine de mâncare și la găini și ce mai rămâne din tine dau la cerșetori.

Mamă, i-am zis, ce e aia un poet?

Un poet, mi-a răspuns mama, roșie pe mâini de roșii, care de un sâmbure pe care l-ar fi avut stepa, de l-ar fi avut, mama mi-a spus: Un poet este singurul copil pe care nu și-l dorește să și-l nască o mamă și nici măcar acea mamă care din suferință ar vrea să-și blesteme zilele.

Chiar da?, am întrebat-o eu, speriat c-ar putea să fie vorba despre mine, iar nu despre altcineva.

Chiar da, mi-a răspuns mama, îți spun eu că așa este, mi-a răspuns ea. Chiar da, mi-a răspuns mama, că poeții sunt liberi de parc-ar fi stelele cerului, că dac-ar fi să-i luăm în serios s-ar dubla natura.

Care natură, mama?

Natura lucrurilor, mi-a răspuns prințesa.”

    Redactor: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Coca Elena Mahalu

    Vino, muză sfântă

    Muză neștiută
    De poeți dorită,
    În nopți înstelate
    Cu lacrimi udate.

    Te coboară alene
    Cât încă-i devreme
    Și fă o magie,
    Ca pana să scrie

    Gândurile mii
    Prinse în făclii,
    Purtate de stele
    Spre zări paralele,

    Unde așteaptă dorul
    Singur, călătorul,
    Să trimită-un vers
    Înspre univers,

    Să-l știe doar luna
    Ce i-a pus cununa
    Dragostei dintâi,
    Scut și căpătâi…

    Vino, muză sfântă,
    Durerea îmi cântă
    Pe pagini de lume
    Și stinge-o în cărbune
    Nimeni, să n-o adune…

    Redactor: Relu Popescu

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Dorina Omota

    De vorbă cu îngerul meu
    Dorina Omota

    Poate sunt ani din viață pe care îi considerăm pierduți din cauza problemelor diverse întâmpinate, însă nimic nu poate fi pierdut ci totul se câștigă, mai devreme sau mai târziu. Și apoi, testele puse de Dumnezeu în fața noastră ne fac mai puternici și mai luptători, tocmai pentru a învinge și a transforma imposibilul în posibil. Dacă Dumnezeu există în rugăciunile și în sufletul nostru, nimic nu este pierdut. Nu contează că nori negri plutesc pe deasupra, contează doar acea convingere că oricând aceștia pot dispărea și în locul lor să apară soarele, cel care va lumina cu razele sale sufletele singure și întristate Acestea merg prin viață purtându-și „masca durerii cu râs de paiață”. A te ascunde, a nu-ți etala momentele de disperare în fața nimănui este și acesta un gest de putere interioară. De ce să-i tulburi pe cei din jur cu problemele tale? Iar dacă mai sunt și oameni care te disprețuiesc, asta nu trebuie să te atingă ci, printr-o gândire pozitivă, să mergi pe drumul tău și să lupți să depășești acele greutăți care parcă te cocoșează.
    Chiar asta face poeta Dorina Omota, ea „Alungă amarul pe-a plângerii vale”, așa cum o îndeamnă îngerul de lumină care-i iese în cale. El o sfătuiește să-și păstreze aproape prietenii adevărați și o încurajează cum știe mai bine să iasă la lumină. Poeta rămâne cu impresia că totul a fost doar un vis. Cugetul însă îi șoptește că nu este deloc așa, că prin acel înger i-a vorbit Dumnezeu însuși.
    Așadar, credința este totul, fără credință suntem Nimeni!
              Florentina Savu

    De vorbă cu Îngerul meu

    În zâmbetul trist din viața pierdută,
    Prin clipe povară de-atâtea ninsori,
    Tăcerile-mi ard cu lacrimi de ciută,
    Și-o unică rugă spre Cerul cu nori

    Port masca durerii cu râs de paiață,
    Când caut speranța și-un strop de senin,
    Dar văd peste tot numai chipuri de gheață,
    Vânzându-mi dispreț cu-n surâs heruvin.

    Un țipăt de jale și-un ieri infernal,
    Se zbate haotic deși mă abțin,
    Iar lutul din mine se rupe letal
    Când inima frântă în palme o țin.

    Trăiesc un coșmar de-i ziuă ori noapte,
    Degeaba un înger mă cheamă ades:
    Orgolii, frustrări, și ura din șoapte,
    Mă duc înspre-o poartă de sumbru proces.

    Dar îngerul meu îmi iese în cale,
    Și-nlătură spaima spunându-mi duios:

    Alungă amarul pe-a plângerii vale
    Și ține cu tine doar omul frumos

      Mă uit înspre El și nu-mi vine-a crede,
      Nu-i nimeni cu mine, doar cugetul meu,
      Îmi pare un vis dar durerea se pierde,
      Și-o voce îmi spune: -Era Dumnezeu!…

      Redactor: Florentina Savu

      Director editorial: Camelia Corina Boț

      Relu Popescu (Viorel Poenaru)

      Fii proriu-ți filosof și niciodată judecătorul celorlalți.

      Am încetat să șterg și să iert când mi-am dat seama că de fapt greșelile sunt lecții pe care nu trebuie să le uit.

      Nu-mi doresc simpatia celor mulți, vreau doar iubirea celor apropiați.

      Cea mai grea bătălie purtată zi de zi nu este cea cu faptele altora ci cu propria mentalitate.

      Bunătatea e puterea celor puțini, care poate sensibiliza inimile celor mulți.

      Prostia moare de grija inteligenței, iar invidia detestă realizările altora.

      Nu diferența dintre noi ar trebuie să ne preocupe ci constanta noastră indiferență față de celălalt.

      Viața e un puzzle format din multitudinea pieselor numite momente.

      Cea mai dificilă alegere pe care o am este între cunoaștere și sentimente.

      Adeseori, dezamăgirea se ascunde în grădina unde îngrijești flori delicate pentru inimi nepotrivite.

      Anumitor oameni trebuie să le închizi ușa spre inima ta: pentru o zi, o săptămână, o lună sau poate o viață. Unele decizii dor inima, dar liniștesc sufletul.

      A scrie este ușor, dar a da și sens la ceea ce scrii, este greu.

      Perfecțiunea umană nu există, există doar acceptarea de sine și respectul pentru ceilalți.

      Tăcerea este un lucru ușor de simțit, dar greu de interpretat.

      Memoria creditorului adeseori este mai bună decât a datornicului.

      Viața e grea atunci când lipsește cunoașterea, priceperea și răbdarea!

      Vântul poate opri vremelnic zborul unei pasări, dar nu-i va frânge niciodată aripile.

      Există o mulțime de locuri frumoase în lume, dar amintirile noastre unice sunt mult mai prețioase.

      Redactor: Florentina Savu

      Director editorial: Camelia Corina Boț

      Lorica Mihăilă

      Antiteze…

      Nu-n vorbe de clacă se scrie norocul, nu-n frigul din iarnă și-n umerii goi,
      Doar lemnul din sobă ațâță azi focul, tristețea din tine aduce doar ploi.
      Mă suni și îmi spui, cuvinte de bine și timpul ne zboară, am vrea să trăim,
      Vorbești de poeme ce-ai scris pentru mine, de clipe prezente, și-mi ceri să iubim.

      Îmi ceri să-ți vorbesc de timpul ce vine, de-așteptări și pretenții avute,
      De zboruri prin vise în noptile pline, cine n-ar sta, cu drag, să te-asculte?
      Promiți că de mâine vei trece pe-aici, în suflet eu port dorința de-o viață,
      Iubire născută în zori, tu îi zici, eu, marfă vândută la piață.
      07/02/24

      Redactor: Florentina Savu

      Director editorial: Camelia Corina Boț

      Madiana Domnița Lascu

      Eşti rugãciunea noastrã !

      Cã eşti iubitã,mamã sau soție
      În tine e un munte de rãbdare…
      În tine e deplinã armonie
      Iubirea ce o-mparți la fiecare!

      De ne eşti mamã,prin tine Dumnezeu
      Începe poezia vieții noastre…
      Ne eşti şi versul ce va vibra mereu,
      Când inimile sunt pustii , sihastre!

      Un fir nevãzut ne leagã de tine
      Povestea se scrie pe acest pãmânt…
      Miracolul vieții prin tine vine ,
      Între noi se naşte chiar un legãmânt!

      Şi nouã vieți dac-aş avea în fațã
      Tot nu mi-ar fi de-ajuns sã pot cuprinde ,
      Cât te sacrifici tu doar într-o viațã
      Este iubirea care nu se vinde!

      Tu eşti femeie ,rugãciunea noastrã
      Pe care Dumnezeu chiar o ascultã…
      Spre viațã ne deschide o fereastrã
      Şi ne strecoarã fericire multã !

      Redactor: Florentina Savu

      Director editorial: Camelia Corina Boț

      Lidia Zadeh

      UȘA

      În mine port atâtea uși închise
      Prin care niciodată n-am intrat
      Când clanța lor demult se învechise
      Și așteptam o cheie s-o desfac

      Să nu mai pot din mine evada
      Prin visul grav bolnav de aritmie
      Mi-am revăzut doar umbra ce fugea
      Ca un schelet anemic de hârtie

      În prelungirea demonilor morți
      Mai bat din când în când la câte-o ușă
      Și răstignesc pe ziduri fără porți
      Umbra iubirii-n pumnul de cenușă

      Să nu mai pot din noapte evada
      Spre liniștea din calea mea lactee
      Sperând că ușa o voi descuia
      Cu umbra nevăzută de la cheie

      Dintr-un miracol pot să mai trăiesc
      Bătând la ușa lumii în surdină
      Cu glasul unei păsări să cinstesc
      Un cânt de dor din raza de lumină

      Redactor: Relu Popescu

      Director editorial: Camelia Corina Boț

      Constantin Mosor

      LUI EMINESCU, NICI DOMNUL NU-I POATE GĂSI PERECHE!

      Mii de călimări albastre, toate și-au sfârșit cerneala
      Care-a bucurat hârtia, nu așa o filă-două,
      Căci poeții-nțelepciunii nu sunt rudă cu sminteala!
      Menirea lor e să deie cuvintelor viață nouă!

      Poeții înțelepciunii, cei de dinaintea noastră,
      Când stiloul lui Petrache încă nu se botezase,
      Vârau pana-n călimară ca într-o mare albastră,
      Chiar și iarna pe când soba se hrănea cu lemne groase!

      Poeții înțelepciunii scriau și la lumânare!
      Coșbuc, povestea cum noaptea, scăpăra iute chibritul,
      Spre a lumina ideea care aducea onoare
      Poeziei care astăzi onorează infinitul!

      Eminescu avea lampă agățată în perete,
      Deasupra bătrânei mese! Călimara cu cerneală,
      Se găsea aproape plină! Tocul nu murea de sete
      Și nu-l auzeai o clipă suferind de osteneală!

      În vremea lui Eminescu, poezia era hrană,
      Lăutari de modă veche cântă ce a scris poetul!
      Poemul Domniei sale, pune degetul pe rană,
      Chiar dacă de la o vreme, mulți nu-i mai deschid caietul!

      Felinarul, lampa, masa, călimările, stiloul,
      Toate și-au sfârșit trăirea de când „epoca modernă”,
      A dat mâna cu prezentul cărui i se spune „noul”!
      Cinste celor care dormeau cu Eminescu sub pernă!

      Oameni buni, deschideți cartea, nu o condamnați la moarte!
      Cartea scrisă pe hârtie, fie ea oricât de veche,
      Miroase a veșnicie, de aici până departe!
      Lui Eminescu nici Domnul nu-i poate găsi pereche!

      Redactor: Florentina Savu

      Director editorial: Camelia Corina Boț

      Petre Vatuiu

      Un strigăt

      Tu, mamă, ți-ai născut copiii cruzi,
      De parcă te-ar fi răsplătit dușmanii!?
      Privește-i, mamă, dacă mă auzi,
      Să-i vezi cum trec prin lumea asta, stranii…

      Tu n-ai știut în brațe cât să-i ții
      Și le-ai lăsat prin vene sânge rece?
      Căci când se văd, ei par a nu se ști
      Și-atât de grabnic caută să plece!

      Tu, mamă, ți-ai născut copiii proști,
      Orgolioşi si care mai de care?
      Privește-i dacă îi mai recunoști
      Și se mai văd de-atâta-nfumurare!

      Tu n-ai știut la vreme să-i oprești
      Și i-ai lăsat să vânture prin lume,
      Să nu-şi dea unul către altul vești,
      De parcă asta ai fi vrut anume!

      Tu, mamă, ți-ai născut copiii reci
      Ori nu le-ai dat tainul de iubire;
      Adună-i mamă, nu-i lăsa pe veci
      Străini prin lume ca să se înşire!

      Astfel de vorbe deznoda în gând
      Un frate-al nimănui, de bună seamă,
      Cu fruntea-ngreunată așteptând
      O mângâiere și-un sărut de mamă…

      Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

      Director editorial: Camelia Corina Boț

      Georgeta Rada

      GRAȚIOASĂ, FLOAREA DE CAIS

      Frumoasa mea, de ce te-ascunzi în tine
      Ca fructul dulce-n floarea de cais?
      Ce brume, floarea în cătușe ține
      De parcă-n al ei timp te-a circumscris?

      Copila mea, nu-i iarnă precum frigul,
      Dar nu uita, ia-ți turmele de fluturi
      Și suie-te, când râul rupe digul
      La verdele înaltelor ținuturi

      Unde te-așteaptă florile de stâncă,
      Răbdarea pietrei să îți dăruiască
      Și să te-nvețe că lumina, încă
      Se-aprinde-n vatră cu amnar și iască.

      În crisalidă fluturele crede
      Că nicăieri nu poate fi mai bine,
      Va ști ce-i zboru-atunci când o va pierde,
      Dar fluturii n-au amintiri ca tine.

      Abia când crisalida se deșiră
      În firul ei prelungul, de mătase
      Va învăța că florile respiră…
      Știa cândva, dar, poate poate că uitase!…

      Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

      Director editorial: Camelia Corina Boț