Zbor spre înălțimi

DE ARIPI MI-OR CREȘTE

Și de mi-or crește aripi, să pot atinge cerul,
O să citesc în stele ca să dezleg misterul.
Mă voi ruga de-un înger, făclia să-și aprindă,
Să lumineze clipa ce plânge în oglindă.

Și de-oi putea să zbor, departe peste vale,
Voi strânge suferința, grămadă-n buzunare.
Să o înec în mare, pe nimeni să n-ajungă,
Ca un parfum de floare, iubirea să ne-atingă.

Și-oi strânge în  pumn clipa, când timpul nu-mi ajunge
Lăsând în noapte gândul să zburde făr’ a plânge.
Și-abia spre dimineață, când zorii s-or deschide,
Tu vino-ncetișor și flori în păr îmi prinde.

Și de-om gusta din taina iubirilor eterne,
De mână vom străbate ce viața ne așterne.
Cu aripi de lumină, ne-om înălța ușor,
Când glasul blând al ploii ne cântă-ncetișor.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

CANTILENA ALBASTRĂ

Am ascultat pe praguri de nisipuri marea,
Pătrunsă, pân’ la contopire,-n al ei val.
Nici nu mai știu… Vibram răsfrântă pe un mal,
Sau colindam, să mângâi cu albastru zarea?

Simțeam un dor, de mult întipărit în mine,
Fiori ce mă secau, iar uneori belșug
Din prea doritul foc, de pe-al iubirii rug,
Adânc îngemănat cu zbuciumări marine.

Din mersul plimbător al clipei prin sminteală,
Dintr-o sclipire explozivă către cer,
Am căpătat puterea de-a răsturna mister
Pe trup de univers, cu lacrimi de cerneală.

Cu pofta de a-l bea, i-am căutat izvorul.

Priviți, înalte lumi, cum poți, c-un zvâc, să zbori!
Am chiuit pe vânt, pe inorogi de nori,
Când m-a zvârlit spre sori, din arc, Săgetătorul.

Mi-am înmuiat penița în puls de Căi Lactee,
Și-am scrijelit cărări de patimă și vis,
Să sângereze-n Timp, în marele-i abis,
Precum o rază roș, pe valsuri de maree.

A fost un țipăt lung de pasăre măiastră,
Înverșunat urcuș spre cerul constelat,
Când mătăsos și lin, când aspru fulgerat
Pe clapa unui zbor. O cantilenă-albastră.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Simbioză

Nu-i chip de tine gândul să-mi despart
Cum nu desparți de ghindă nemurirea,
În unduirea iernii de brocart
Te port în mine și-ți cunosc menirea…

Ești chipul meu în plasmuiri de lut,
Oglindă-ți sunt în toate pe măsură,
Pe-obraz lumina primului sărut…
Te port în mine ca pe o tinctură.

Mi-ești cerul tot cu heruvimi curați
Și neputință în a lumii roată,
Destinul cu ai dânsului trovanți
Pulsând egal a timpului sonată.

Nu-i chip de tine gândul să-mi golesc,
Te port în trupu-acesta pământesc.

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

E  timpul meu

Urăsc timpul care trece
și nu-mi spune c-a știut,
că din cald devine rece,
când de fapt nici n-a-nceput.
El nu-i om să stea pe-o bancă
și să  facă vreun popas,
va cuprinde lumea toată
și-i va spune bun rămas.

Timpul e târziu și tună,
zgomotul e-adus de vânt,
peste noi norii se-adună
și ne plouă pe cuvânt.
Tu nu vrei să treacă clipa,
să nu simți nici un sfârșit,
chiar de-ți este frântă-aripa,
nimeni nu-i să-ți dea  avânt

Director editorial: Camelia Corina Boț

Promisiuni de primăvară

Mă-ndrept spre tine azi, cu nemurirea
Ce naște ghiocei pe sub înghețuri
Mă lepăd de zăpezi, și-ți vin cu știrea
Că ți-am tocmit cocori, la bune prețuri

Și muguri noi, și ploi de primăvară
S-aducă verde crud lăngă izvoare
Și-n pieptul tău să-mi fac, întâia oară,
Un cuib de rândunică, înspre soare

Și câțiva miei ți-oi cumpăra, zburdalnici,
Să nu rămână pajiștea pustie
Doi pui de ciobănesc, cu ochi șăgalnici
Sub paza lor, să îmi rămâi doar mie

Pentru amurguri, voi tocmi bordeie
Cu leagăne din crengi și ochi spre lună
Iar pentru foc voi rupe o scânteie
Din jarul ce ne ține împreună

Și-am să-l aprind în orșice condiții,
Și-am să-l păstrez în miezul unei stele
Iubita mea, egală-ntre solstiții
Cu toate răsăriturile mele…

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Minunea mea

Minunea mea pierdută-n amintiri
Ce-și poartă timpul numai în priviri
Aleasă pe sprânceană de un glas
Atâta doar, atât mi-a mai rămas.
Doar pietrele pe drum ne mai ghicesc
Că am rostit cândva un „Te iubesc”
Te-am cunoscut deși nu te-am aflat
Decât târziu …așa cum s-a-ntamplat.

Ce poți acum iubito să îmi dai
Când vreme pentru mine tu nu ai
Când doare primul nostru vers
Iar jocul s-a oprit subit din mers.
Cuvintele se pierd în calea mea
Mi-e teamă azi că nu voi mai afla
Cum e să ningă florile de mai…
Iubito….ultimul meu rai.

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Albiți de flori

• pentru selecție revistă –

„Suntem albiți de albe flori”
De ani ce trec mereu, mereu,
De toamne și de lungi ninsori…
Încet-încet, ni-i tot mai greu.

Suntem albiți de anotimpuri
Care se duc și se întorc,
Trăim tăcuți în alte timpuri,
Fără să știm de-avem noroc.

Ne plânge toamna peste umeri,
Iar primăvara zăbovește,
Anii se duc… nu îi mai numeri,
Iar mintea parcă obosește.

La tâmple, ghiocei răsar
Și cresc în fiecare an…
De-am mai avea răgaz, măcar,
Să nu ne pierdem în zadar…

„Suntem albiți de albe flori”
Ce în curând, n-or să mai fie…
Se-aștern năprasnice ninsori
Se-așterne crunta veșnicie.

Director editorial: Camelia Corina Boț