Cristina Tunsoiu

Sunt frunză

Personificarea își face loc încă de la început în poemul Cristinei Tunsoriu. Ea se simte a fi nu doar o frunză, nu doar o simplă muză ci chiar „stropul de ploaie”, „bobul cel dulce din vița de vie” și încă multe alte elemente din natură: „copac”, „toamnă”, „norul”, „dorul”, „raza de soare”. Toate acestea o inspiră și îi creează o stare de bine. Poate fi, de asemenea și „un pește mic”, și „o notă dintr-o simfonie” ori „zâmbet”, „plânset”, „punctul infim de extaz și agonie”, „un străin în noapte”, „o flacără aprinsă”. Starea sa sufletească, o stare de bine, îi creează toate aceste gânduri, se metamorfozează parcă după cerințele sufletului său, care tresare și se emoționează, radiază la fiecare element din natură, pentru că ea este îndrăgostită de această natură, pentru că o iubește cu tot sufletul său, pentru că o simte și pentru că face parte din ea. Se dovedește a fi o fină observatoare a tot ce se întâmplă în jurul său, ea poate însufleți chiar și obiecte. Prin acest poem, autoarea ne induce starea sa pozitivă, ne bucură sufletul și ne trezește dorința de a fi în mijlocul naturii și de a experimenta tot ce a simțit ea, să ne simțim și noi la fel de vii ca și ea.
Un minunat poem, felicitări, Cristina Tunsoiu!
Florentina Savu

Sunt frunză

Sunt frunză, sunt muză sunt stropul de ploaie…
Sunt bobul cel dulce din vița de vie,
Copacul pe care vântul îndoaie….
Sunt toamnă, înseamnă că sunt arămie!

Sunt norul, sunt dorul pierdut prin castane,
Sunt raza de soare ce apune in chindie…
Sau peștele mic ce visează oceane,
Sunt ultima notă dintr-o simfonie!

Sunt zâmbet, sunt plânset ce uneori doare,
Sunt punctul infim de extaz și agonie…
Străinul din noapte când teiul e-n floare,
Sunt flacără aprinsă, înseamnă că-s vie!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lorica Mihăilă

Litanie…

Pături de brumă pe sufletul meu,
lacrimi amare culese în palme.
Vântul pustiu îmi strigă mereu,
și-o buhă îmi plânge cântec de jale.

Cuvinte cu drag n-au vrut să existe,
degeaba le caut în tristu-mi amurg,
iubirea pierdută, n-a fost să reziste,
rătăcește aiurea prin vechiul meu burg…

Dimineța-mi găsește zâmbetul rece,
și soarele trist în suflet pătrunde,
prin gându-mi pustiu o umbră mai trece,
aleargă nebună, durerea-și ascunde.

Inima-n mine încă mai plânge
litanii ce curg și vin înspre lume,
ecoul strigării poate ajunge-n
urechile lumii încă antume…

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Istrate

Bătrânețe

Cad frunzele tăcerii
Din visurile mele,
Iar roadele durerii
Atârnă tot mai grele.

Covorul disperării
Se țese în tăcere
Cu firele-amintirii
Din gândurile mele.

Azi, pașii bătrâneții
Apasă tot mai mult,
Lăsând pe drumul vieții
Amprente din trecut.

Nisipul din clepsidră
Se scurge fără milă,
Iar orologiul-hidră
Bate mai mult în silă.

În calendarul vieții
Se strâng zile amare,
Prin faldurile ceții
Razele-s tot mai rare.

Se-așterne colbul vremii
Pe visele-mi pustii,
Iar semnele tristeții
Din ce în ce-s mai vii.

Se stinge-n suferință
Încă o frunză-n vânt
Și, fără vreo dorință,
Se-așterne la pământ.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cornel Neagu

FANTOMELE TRECUTELOR IUBIRI

Întoarse-adesea peste amintiri,
învăluite într-un nor de ceață,
fantomele trecutelor iubiri
de gândurile mele se agață.

Aș vrea să mă desprind din vraja lor,
dar ele vin în fiecare seară
și mă privesc din geana unui nor,
făcându-mi semne să le-aștept afară.

Încerc să le alung din mintea mea,
dar se întorc, din nou, pe înserate,
se prind de mână-n cerc, parcă ar vrea
să mă sufoce-n șaluri dantelate.

Aștept supus, cu sufletu-mpăcat,
înțelegând, că-n falsa lor candoare,
cu tiruri de sărut încrucișat,
la miezul nopții vor să mă omoare.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Anatol Covalli-catrene albe

C A T R E N E A L B E
.
de Anatol Covalli
.
1
Bătrân şi singur
îmi car în spate anii .
Câteva vreascuri,
umezite de lacrimi.
2
Greierul cântă.
Furnica se opreşte
câteva clipe
ca să îşi şteargă fruntea.
3
Lumina lunii,
delicată maramă
pusă pe stele
ca iar să ne vrăjască.
4
Aprilie trist.
Florile de pe ramuri
înzăpezite
şi speriate de moarte.
5
O adiere
a trecut pe aproape
înmiresmată
şi cu rouă pe gene.
6
În cânt de păsări
se sărută-n poiană
flori şi albine
şi razele de soare.
7
Ploaie de vară.
Fete ce se cred nimfe
râd şi dansează
cu tinereţea-n sânge.
8
O magnolie
ne înfrumuseţează
clipa iubirii,
care de-abia începe.
9
Un brad pe culme.
În jurul său numai stânci.
Singurătate
în mine şi-n natură.
10
Ieri primăvară.
Când a fost vară, toamnă
că azi e iarnă,
e ger şi-ntruna ninge…
11
Octombrie , iar
îşi şterge de pădure
mii de peneluri
cu culori diferite.
12
Sub mii de stele
rătăcesc toată noaptea
de unul singur,
sub zdrențele tristeții.
13
Sfârşit de toamnă.
Primii fulgi de zăpadă
mă bat pe umeri
cerându-mi să le surâd.
14
Toamnă târzie.
Ca pomii din livadă
tristeţe scutur
din pomii amintirii.
15
Noapte de iarnă.
Mie mi-e cald, dar fulgii
tremurând de frig
îmi cer să-i iau în casă.
16
Sunt sigur că-ai fost.
Urmele paşilor tăi
sunt pe troiene
şi-ar vrea să îmi vorbească
17
Sute de garduri
care mă înconjoară
şi niciun pârleaz
pe care să mă caţăr.
18
Ce mare pictor
a zugrăvit pe dealuri
tabloul toamnei
în culori pastelate?
19
Privesc în transă
pământul însângerat.
Maci roşii pe câmp,
pe care-i simt şi-n mine.
20
O adiere
şi păpădiile plâng
după puful drag,
care mă înconjoară.
21
În zorii zilei,
cu picioarele goale
prin stropi de rouă
cu răcoare divină.
22
Cireşi în floare.
Şi vântul se opreşte
ca să le-admire
mirabila splendoare.
23
Două rândunici
stau triste lângă locul
unde-a fost cuibul,
casa lor părintească.
24
Regina nopţii
sărută cu miresme
Calea Lacte
ce clipește șăgalnic.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Constantin Mosor

Poezie după o fotografie fenomenală!


ÎNTR-UN COLȚ AL MINȚII MELE STAU BUNICII ȘI PĂRINȚII

În amintirea copilăriei, dar și a celor plecați

Poiana din fața casei unde s-au născut părinții,
Azi s-a îmbrăcat în verde! Florile de păpădie,
Galbene ca ochii lunii când stau la povești cu sfinții,
Ne zâmbesc! Aș rupe una să mi-o pun la pălărie,

Așa cum făcea bunicul, până să plece departe!
E neschimbată poiana peste care zboară fluturi!
Timpul răsfoiește clipe ca pe filele de carte!
Copilăria nu-i preșul pe care la geam îl scuturi!

Florile de păpădie au acoperit poiana!
Parcă o zăresc pe mama cu baticul sus de frunte,
Plecând cu ulceaua-n mână, să-i dea laptele Joiana!
Noi, copiii eram fiii bucuriilor mărunte!

În ghiozdanul de cartoane așezam câteva lucruri:,
Călimara cu cerneală, tocul și abecedarul!
Tot așa era poiana! Vino și tu să te bucuri,
Să îți sorbi copilăria pe-ndelete, cu paharul!

Nu aveam multe dorințe! Noi mâncam magiun pe pâine…
Și purtam cu demnitate haina fratelui mai mare,
Mulțumind dumnezeirii pentru fiecare mâine,
Chir dacă vântul, cu mâna, ne umbla prin buzunare!

Într-un colț al minții mele stau părinții și bunicii!
Dorul de ei lăstărește din poiana zâmbăreață!
Florile de păpădie strălucesc ca licuricii.
La casa copilăriei am întinerit c-o viață!

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nela Boca

-De ziua Poeziei-

Dăltuitorii în cuvinte…

Autor, Nela Boca

Și mai întâi a fost cuvântul…ce l-a purtat în lume vântul, și-a zămislit poveste vie, găsindu-i nume, poezie … și-au fost și în vechime vizionari, ce ticluiau enigme în cuvinte, cei dăruiți de cer cu har, a căror slovă-n veci nu minte! Dantelării de litere sculptate, frânturi de suflete cuprind în ele, și roua ochilor scânteie, din gândul ce-a ajuns la stele…

Se zice că poeții sunt pulbere de stele… că strălucesc aievea, purtând lumini în ele, că sunt damnații lumii , meniți să pună-n vers, tot ce e viu , trăire, frânturi din univers… Se zice că poeții plâng când scriu! Căci simt adânc durerea, au sufletul prea viu! A spus un geniu mare, că scriitura seacă, răzbate mai ușor, din cea mai goală teacă…. și astfel, noaptea-i neagră, cum ziceam ieri în vers, căci stelele sunt goale, de luciu și de sens! Puzderie de-ar fi, pe cerul nopții negre, nu pot a izbuti, la luminări integre…

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ionuț Pande

Conivențe
Ionuț Pande

Din roibul crivăț a fugit o iarnă,
O primăvară se deznoadă-ncetișor,
Un cer răzleț bucăți de ploi mai toarnă
Pe pietrele de râu crescute-n foi de nor.

Cascade de vecii se varsă-n hăuri,
Se-ncumetă o zarvă-n trup de ghiocei,
Iar pașii de-altădat’ rămân în găuri
De timp refugiat urzeală pe fuscei.

Coboară-n amintiri o cucuvaie
Rostită de un dor de negru necernut,
Pocnește-n mugur floarea bălălaie
Si-un fir de albatros se pierde-n absolut.

În muzici, tropotesc pe portative
Poieni de cai fugiți din codrul de smarald
Și chei de libertăți se zbat pansive
În tabere de ochi, pe deget de herald.

Nu mai cânta din os, avidă viață,
Ci toarnă, dintr-un cer, un curcubeu în ost,
Să beau din el lumini, iar o sâneață
Să-mpuște și pe cuc, și gândul anagnost.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Tudor

Năzuințe

În viață n-am dorit prea multe
Dar ce-am dorit, am obținut,
Mie mi-am fost mereu alături
Și liniște în suflet am avut

N-am vrut onoruri, prea departe
De mine gândul de mărire,
Ci prinsă-n pagină de carte
În slove-aș vrea să fiu o amintire

Să fiu celor de suflet ajutor
A fost un stil de viață chiar lejer,
Drept mulțumire, gândul bun, de vor
Spre mine să-l îndrepte,-atât le cer

N-am fost vreo sfântă, pot să spun
Că-n viață am făcut de toate,
Iar de ești sfânt, te rog de-acum
Greșelile să mi le faci iertate

Cu bucurie am primit
Tot ce-a venit în viața mea,
Am râs, am plâns și am trăit,
Am strălucit precum o stea

Am și căzut, de sus, adesea,
Genunchii praf mi i-am făcut,
M-am ridicat și mai departe
Am ținut drumul, cât am putut

Încredere în oameni am avut
Și încă am, deși prea des
Am fost trădată și-a durut,
Dar… m-am bazat pe Univers

Aceeași sunt, orice ar fi,
Orice probleme-n viață-apar,
Se-ntâmplă-a mă mai poticni,
Dar viața o iau ca pe un dar.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Marin Rada

DESTIN

Se-aude seva-n frunze fremătând
cum caii nopții freamătă pereche,
izbind pereții nopții când și când,
cuvintele din psalmii nepereche.

Nu-ți mai lăsa privirile-n amvon,
lâna de aur e acum departe
cu norii albi, furtuna pe ponton,
cuvintele de gânduri le desparte.

Se-aude seva-n frunze fremătând
tu te-ai născut când înverzea pădurea,
nu te mai teme, vine când și când,
la marginea pădurii, printre copaci, securea…

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț