Fragment din romanul Măriuca
Pentru selecție revistă
Valer era un flăcău înalt și subțirel, cu părul negru și des. Avea pomeții lungi, iar sprâncenele groase încadrau doi ochi vii la fel de negri. Deasupra buzelor subțiri vegheau o mustăcioară închisă la culoare și un nas drept. Sub tâmpla stângă avea o tăietură care începea de la lobul urechii și până la obraz. Pe Ileana a cunoscut-o la horă, într-o duminică, atunci când el s-a dus cu alți flăcăi în satul de peste deal, să joace haidăul. Era pe la începutul verii, când florile de soc înmiresmau aerul și cireșele începeau să dea în pârg. A zărit-o între muieri, stând rușinată cu privirea-n pământ. S-a uitat îndelung la ea, admirându-i obrajii rumeni și părul ca spicul grâului, împletit în două cozi groase, prinse deasupra capului. Când ea și-a ridicat privirea și s-a uitat la el, Valer a simțit o tulburare și un tremur înlăuntrul lui. Atunci și-a zis că fata asta cu ochii cei mai albaștri musai să fie muierea lui! S-a desprins din joc și s-a dus către ea. Inima-i bubuia-n piept cu atâta putere, încât a trebuit să respire adânc înainte să facă primii pași. S-a apropiat de locul unde stăteau femeile și le-a dat binețe, dându-și jos colopul din cap. Apoi a privit-o pe ea, fata cu părul ca aurul și i-a zis că vrea s-o joace. Muierile au chicotit vesele și s-au dat la o parte, lăsând-o pe Ileana singură cu flăcăul. Când Valer a-ntins mâna s-o cheme la joc, s-a auzit un șuierat și un pocnet. În curtea-n care se ținea hora, a intrat un flăcău călare. În cap purta o pălărie neagră, iar în picioare o pereche de cizme ostășești. La chimir se vedea un pistol cu plumbi, dintr-acela ce-l foloseau honvezii. Ochii îi aruncau flăcări, iar buzele-i tremurau sub mustața zburlită. În mână ținea un corbaci cu care șfichiuia aerul. S-a oprit dincolo de poartă și a sărit de pe cal, privindu-l cu dușmănie pe Valer. Flăcăul nu s-a mișcat de lângă Ileana, ceea ce l-a-ntărâtat pe cel venit. „Io-s Nicodim!”, i-a zis omul semeț, scoțându-și pieptul înainte. „Tăț’ de aci mă știu!”, a continuat el. „Tu cin’ ești?” Atunci Valer a zâmbit și i-a spus că el „îi Valer a lu’ Crâsnicu’ Gheorghe, din hălălant sat.” Mirat de cutezanța feciorului, Nicodim s-a-ncruntat și s-a uitat în jur. Toți cei adunați la horă au făcut un pas înapoi și s-au strâns unul într-altul, curioși să vadă ce se va-ntâmpla. „Ce treabă ai tu cu Ileana mea?”, l-a întrebat el pe Valer. Flăcăul nu i-a răspuns. A privit-o pe Ileana. Fata a suspinat și a lăsat privirea-n pământ. „Ești muierea lui?” i-a șoptit Valer, însă ea n-a zis nimic. Atunci el s-a-ndepărtat și s-a așezat pe o laviță, lângă poartă. Nicodim a zâmbit, apoi a prins-o pe Ileana de după umeri. „Hai să merem d-aci, tu Ileană!”, a rostit el tare, ca să fie auzit de toți. A luat-o brațe și a urcat-o pe cal. S-a suit lângă ea, dând bice armăsarului să iasă din curte. Valer s-a uitat prelung în urma lor, apoi s-a ridicat în picioare. S-a apropiat de grupul de muieri care stăteau la margine, lângă gard. Cea mai apropiată de el i-a zâmbit și s-a îmbujorat. Flăcăul i-a dat zâua bună și a întrebat-o dacă știe unde locuiește Ileana. „D-apăi cum să nu știu?”, i-a răspuns ea, ocolindu-i privirea. „Doară suntem verișoare, mică-sa-i soră bună cu mica mea…” O muiere din grup s-a apropiat de cei doi și a tras-o pe cea mai tânără de mânecă. „Hai, tu, Paulină, că nu să cade să vorovești cu străini!” Cea numită Paulina a zâmbit încurcată și s-a-ndepărtat. I-a șoptit lui Valer atât cât să audă doar el: „A tria casă de la biserică-n jos!”
(VA URMA)
GLOSAR:
haidău – dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată;
honved (honvezi) – nume purtat de soldații din infanteria maghiară în Evul Mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară, soldat din miliția teritorială maghiară;
a șfichiui – a pocni cu biciul, a biciui;
a tria – cu sensul de „a treia”, (de la cifra trei)
Redactor: Florentina Savu
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 