Zbor spre înălțimi

LUPUL

Eu, am avut un lup
Ce mi-a păzit lumina
În noaptea cea adâncă
Urla fără hodină

Chema-n ajutor frații
Din rasa cea canină
Și m-apărau cu toții
De hoții de lumină

Iar frații săi de haită
Erau și frații mei
Si-am biruit cu toții
Noi, singuri, singurei

Din halca sorții crude
Rupeam cu sete zile
Și împărțeam lupește
Din orele-i umile

Lupul cel alb și singur
A-mbătrânit cu mine
În vizuina vieții
Blana-i de cald imi ține

I-am dat ca hrană, vise
Sălaș, sufletul meu
Și-l țin mereu aproape
Căci lupul alb, sunt eu

O viață am împărțit
Zilele noastre-n doi
Și când sosi-va vremea
Pleca-vom amândoi

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Bună seara, iubite!

Bună seara, iubite! Ce mai faci? Ce mai spui?
Două stele albastre mă privesc amărui.

Am sub tălpi viorele, dar în gând îmi cresc stânci,
Ochii tăi, o pădure, parcă-mi par mai adânci.

Între ghețuri și soare s-a iscat un război…
Bună seara, iubite! Ce mai știi despre noi?

De ce fluturi albaștri au plecat în exil?
Răsărit fără fluturi, zbor golaș și ostil.

Gânduri albe se-adapă din tăceri și ninsori,
Am ,sub pași, ghiocei, iar în suflet, viori,

Albatroși fără mare, fără ramuri, copaci…
Bună seara, iubite! Tu-i auzi? De ce taci?

Se divide amurgul ca un fluture frânt,
Două stele albastre flămânzesc în cuvânt,

Se frământă tăcerea și se nasc întrebări,
Cern caișii zăpadă, se aștern întrebări…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nimic pierdut

Neamu-acesta, are-n el o oglindire
A celor ce prin scris, condeie-au aurit
Și timpul, prin înalta lor menire
Un strop de nemurire,
În tuș le-a hărăzit.
Nimic pierdut cât mai miroase a cerneală,
Cât timp se cern talentele cu sita,
Cât timp există-n gânduri o lume ideală
Cu Eminescu-n ea și cu Nichita.
Cât timp nu aruncați cu piatra vorbei
În cei ce scriu, cinstind predecesorii,
Cumpărându-le o carte ce-au trudit-o
Ca pe-un tablou, ce viață dă culorii.
Nu-i pierdut nimic cât timp poeții
Și scriitorii, duc slova mai departe
Mărunți sau mari, ei dau culoare vieții
Pe banii lor scot azi câte o carte.
Lumea-i plină de nimicuri și de goluri
Cin’ să mai citeasc -o poezie?
Viața vă dă măști și vă alegeți roluri
Dar cei mai mulți preferă comedie.
De ce să-i ajutați să mai existe
Că nu-s martiri ai țării, nici eroi ?!
Prin ignoranță-i condamnați doar la tăcere
Îi aruncați ca pe reziduuri, la gunoi.
Dar nu va exista prea mult minune,
Veți privi cum cărțile dispar.
Copiii voștri însă, ce vor spune
Când se va pune praful pe tipar?

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Sub cenușa timpului

Stau și-ascult cum curge timpul și-mi adun în suflet, gol,
nu-mi mai amintesc nici chipul ce mi-a fost cândva simbol.
M-am pierdut într-un tumult, pe sub pânza vremii ruptă,
și-am tăcut mai mult, cam mult, viața mea a fost o luptă.

Ard vestigii prin ruine la apus fără culoare,
și nu știu de-mi face bine, ploi de vară sau ninsoare.
Seara cade, noaptea vine, amintirile-s doar fum,
visele-mi devin ruine, iar în vatră-mi e doar scrum.

Sub cenușa grea, tăcută, arde-un foc ce nu se stinge,
nu-l învinge noaptea mută, nici tăcerea care mă frânge.
Poate o să-mi dai în dar, o adresă către tine
și-mi vei spune ,,vino iar, te aștept azi sau mâine „

        ☆☆☆

Timpul nu ne golește să ne pedepsească,
ci să facă loc unei înțelegeri mai adânci.
Din ruine nu se naște mereu strigătul,
uneori se naște liniștea care știe să aștepte.
Ce rămâne sub cenușă nu e slăbiciune,
e focul care a refuzat să se stingă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Păcat șoptit

„Doar un păcat mi-a mai rămas”
când sorb secundele din ceas
și-apoi ți le șoptesc
pe buze și pe sâni cuminți
asemeni ultimilor sfinți,
cu iz de „te iubesc”

Numai o noapte voi lipsi,
dar îți voi fi a doua zi
supus ceasornicar
ce-n inimă-ți va repara
tic-tac-ul dintre „nu” și „da”
legat de minutar

Doar o credință mai păstrez
și din științe doar un miez
călcând religii vechi
credința că pe-același vad
trec suflete spre rai sau iad
singure sau perechi

Numai un gând îmi bate-n geam
când clipe ciripesc pe ram
un cântec trecător,
un gând cu brațe de alint
în timp ce clipele-și întind
aripile, a zbor

Doar o lumină mai respir
și mă mai leg c-un singur fir
de lume și de cer
respir lumină-n ochii tăi
și-mi aflu calea printre căi
de veșnic și-efemer

Mai intru doar într-un altar
în ritmul unui secundar
care-a fugit din ceas
altaru-i trupul tău păgân
dar nu mă-nchin și nu rămân
căci nu e de rămas

Trec, doar, prin el, să mă sfințesc,
păcat șoptit în „te iubesc”
și clipă de neant
dar nici măcar nu-ngenunchez
și-n ochi la mine n-ai să vezi
cerșiri de trist amant

„Doar un păcat mi-a mai rămas”
să-mi răstignesc umbra pe ceas
când clipe-ncrucișez
iar tu s-agăți de secundar
o iconiță din altar
și să mă ierți de miez

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Să așteptăm prima ninsoare

Acum nu sunt multe de spus,
doar să ascultăm ploaia…
Acum avem timp
să facem loc tăcerii,
cât încă puterile
nu ne sunt răsturnate.
Poate că ideea de Paradis
ne-a adus împreună,
dar demonstrarea ei pripită
ne-ar putea înstrăina
fără de veste.

Lasă începuta poveste
să își găsească-al ei făgaș,
liberă de reflecțiile noastre,
să fie așa cum vrea,
întrucâtva sălbatică,
dar întru totul îndreptățită
să ne capteze, cuprindă,
înroleze în unda sa.

Lasă nou-născuta ninsoare
să ne aducă pacea
dragostei
și să ne aducă moartea
obișnuinței
de a clipi,
atunci când lumina
se întețește.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

ÎNTRE PUNCT ȘI VIRGULĂ, HOTARUL

Am început să dau punctul de-a dura,
să-l grămădesc în virgulă
și oricât fac asta,
oricât dau punctul de-a dura
și-l grămădesc în virgulă,
nu pot
să-l apropii.
Virgula se trage speriată,
ca o pisică înfrântă.
Virgula are gheare și dinți
și nu lasă punctul să se apropie.
Punctul e statornic, vrea să fie statornic
El nu-și dorește altceva
decât o îmbrățișare, frățească, a virgulei.
Dar virgula nu e statornică,
e mereu tremurândă, mereu flexibilă
și nu suferă nicio apropiere,
însă eu împing mereu punctul
cu obstinație
înspre zona sensibilă
știind că hotar între punct și virgulă nu există.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Te-am condamnat

Te-am condamnat la iarnă infinită
Nu am știut iubirea să-ți păstrez,
Durerea, că acum nu-s fericită,
Arde în inimă și pentru ea pledez,

Te-am condamnat, chiar dacă doare mult,
Mi-e inima-mbrăcată-n suferință,
N-am înțeles că dragostea-i tumult
Și răscolește-adânc a ta ființă,

Te-am condamnat, dar totuși te iubesc,
Păreri de rău s-au adunat grămadă,
Dar e târziu, chiar dacă mă căiesc,
În ochii tăi sunt un fulg de zăpadă

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Asumare

…Și sunt emirul deșerturilor mele,
Crescute barbar, în sete rebele,
Cu vlaga-nrobită în taina fântânii
Ce-și adapă vadra din lacrima mumii.

Și-am să beau, măicuță, al sorții descântec,
Cu glagore de foc pe-al taminei pântec
Și doină să mă vărs în păsări și-n floare,
Să-mbrac pasu-n rouă și ochiu-n cicoare.

Prin de gheață beznă și de foc lumină,
Port destinu-n cârcă, cu Facerea-n vină.
Cu tălpi de opincă îmi încalț deșertul
Și-n glas de pustiu îi ador concertul.

De-o fi să-și schimbe taina cântul meu amar,
Spune-le: „Iubirea e Dumnezeu în dar,
E vraja din ursită și-al lumii temei,
Intrăm în cântec doi, venim la masă trei”.
…………………………………………………..
…Și rămân emirul deșerturilor mele,
Umezesc cu noapte drumuri infidele,
Bântuindu-mi steaua cu ceru-n arină,
Fiecare taină m-ispășește-o vină.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț