Manuela Munteanu

Vestirea dincolo de viață

De după poarta cea cerească,
Din țara ce v-a fost lăcaș,
Cu stol de slovă românească,
Înalț văzduhului răvaș,

S-apropii ce vă e departe:
Moldovă, Chișinău, Carpați.
Destul că granița desparte
Atâtea suflete de frați!

Cu plânsul roaselor istorii,
DIN BASARABIA VĂ SCRIU –
Frumoasa ce-au uitat-o zorii
Pe-un colț de noapte plumburiu.

Se zvârcolesc viteji cu zale,
În cripta vechiului pământ,
Ies umbrele voievodale
Să lupte pentru plaiul sfânt.

Își lasă fulgerul lumina
De la apus, la răsărit,
Din Dorohoi pân’ la Tighina,
Peste meleagul cel ciuntit,

Ca tunetul, cu ton sinistru,
Venit din guri de dumnezei,
Să strige între Prut și Nistru,
Cahul, Soroca și Orhei

Vestirea dincolo de viață,
De-a face două jumătăți
O Românie dodoloață
Și zid aceleiași cetăți.

Lăsați ca lacrima să cadă
În lunecări de calde ploi,
Că, poate, tunete-n cascadă
Vor curge vestea peste noi!

Rugați, cu poezie, zeii
Să nu ne lase,-așa, ologi,
Conduși șontâc de toți mișeii
Și de nevolnici demagogi!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Teodor Dume

imaginile în care mă caut…
(carte, Dumnezeu tăcut ca o lacrimă )

de Teodor Dume

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belșug și de noroc…
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
și-mi va sprijini somnul
până dimineață
când liniștea spartă
de întâiul cântat al cocoșului
îi va reconstitui chipul
o lumină va țâșni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

și va pleca cu Dumnezeu

tata
s-a dus și el
într-o dimineață pe la patru
cu merindea sub braț și
o fotografie învelită într-un ziar
și nu s-a mai întors
o fi vrând să se întâlnească
cu mama
la capăt de drum
unde se odihnesc sufletele

aș fi vrut să știe și mama
că am mai crescut
și că-i seamăn mult
că o duc bine și că
mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi
și mă joc lângă lăstarul ieșit din scorbura
nucului sub care
bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată
de la târgul din Dobrești
și cum o aștept
seara
la capătul uliței
și privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de
noapte bună…

sunt singur acum

ștergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria –
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
și mă prefac uneori
că o văd
ținându-mi capul pe genunchi…
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig…

ca un fluture agățat de noapte
o să colorez cu privirea
cele două imagini
între care mă caut
tată – mamă
noapte bună!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ancelin Roseti- comemorare

Bine v-am regăsit, suflete de lumină!

Literatura (arta, în genere), din punctul meu de vedere, nu poate exista în afara relației emițător-receptor, altminteri actul artistic devine prin sine un act mort. Așadar, nu mai avem de-a face cu o operă ce-și propune însemnătatea, anticipând, ci cu o întrebuințare a timpului printr-o acțiune morbid-pătimașă al cărei scop se consumă odată cu ea însăși. Or scopul artei nu rezidă în propriul său sfârșit. A fi actor, bunăoară, înseamnă a interpreta un rol dinaintea publicului, și nicidecum acasă, dinaintea oglinzii; iar dacă publicul lipsește, fiind dezinteresat, aceasta înseamnă că se poate descurca foarte bine și fără arta ta – ea ajungând să fie astfel, din actorie, cândva, o tristă hârjoană în jurul propriei tale ființe.
Atât întrebarea, pusă adesea unora și altora, „Va mai exista literatură?”, cât și răspunsul dat de unii și de alții ar trebui să fie în directă legătură cu cititorul (receptorul), nu cu scriitorul (emițătorul). Cineva, nu mai știu cine anume, spunea că o carte se scrie cu adevărat abia în timpul lecturii. Iată, așadar, că literatura (arta) înseamnă intenție estetică, interacțiune, comunicare, și nu un simplu travaliu domestic, prin care artistul (omul) își ajustează clipa, evacuând din ea plictisul, proiectându-se astfel egoist sau/și resemnat în el însuși. Artistul plăsmuiește valori estetice pe care le avansează receptaculului social (iată de ce, în trecut, filosofii abordau esteticul în cadrul eticului), prin urmare nu se poate vorbi despre creație artistică, ignorând lumea – scopul a toate, de altfel. Arta reprezintă expansiunea spiritului, prin care omul înzestrat cu har, artistul adică, încearcă să nuntească lumea sa interioară cu contururile lumii exterioare, justificându-se reciproc, prin această dinamică de absorbție și circumstanțialitate, pe care o numim în mod curent viață – or viața nu a apărut din plictiseală. Artiști poate că vor exista cât va ține lumea, nu însă și arte, atâta vreme cât lumea le va ignora, găsindu-și refugiul și desfătarea în kitschuri, succedanee sau chiar în alte expansiuni de spirit.

Ancelin Roseti

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Eugenia Spătaru „Adnana”

LA UN OFTAT DISTANȚĂ DE TINE

Astăzi sunt la un oftat distanță de tine,
Cu răsuflarea agățată într-un tic-tac nebunesc,
Cu gândul ce se plimbă între două suspine
Și doruri ce-n suflet durerea împletesc.

Îmi chem privirea din amintiri uitate,
O îndrept spre mine și-n ochi mă privesc
Pe cărări de suflet mă pierd în noapte,
Mă caut într-una, dar nu mă găsesc.

Plecată în povești și-n visuri promise,
Rătăcesc pe poteci de timp, neumblate
Un suflet pribeag cu aripi ucise
De-un destin, vânător de visuri furate.

Îmi prind umbra de mână și spre mine mă întorc,
Pe aceleași poteci cu urma întoarsă
Pașii îmi adun pe caier și firul îl torc
Pe drumul ce duce spre mine, acasă.

Astăzi sunt la un oftat distanță de tine,
Dar închis-am oftatul într-un cald răsărit
Gândul se plimbă pe drumul spre mine,
Cu inima în palmă, spun dimineții: bine ai venit!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Marin Rada

MISTER

De la fereastra trenului
lumea mi se pare grăbită,
prea departe de mine,
mersul cu spatele,
pare doar o bucurie a vântului
care strânge la piept
arbori și case, și oameni
pe drumul de fier…

Lăsând în urmă amfora plină
fata-morgana desenează
pe florile câmpului,
un petec de cer.

Am vrut să deschid
fereastra spre ele,
dar și fereastra trenului
se pierduse-n mister…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Florentina Savu

SUFLETUL MEU
Florentina Savu

Sufletul meu se desface
În flori de piersic.
Prin fiecare respirație
Parfumul lor îmi intră în sânge,
Florile încep să plutească
Pe râurile care îmi străbat trupul
Cu străluciri de infinită iubire…

Sufletul meu este un copac
Pe care stau agățate vise
Care cântă precum păsărelele
Abia întoarse din țările calde.
Prin tăcerea nopților mele
Se aud triluri care
Mă înduioșează până la lacrimi…

Sufletul meu este o peșteră
În care se adăpostesc
Visuri nemaivăzute
Și nemaiîntâlnite,
Le iau la dans și împreună cu ele
Încing o horă a iubirii
Nerostită vreodată…

Sufletul meu este un munte
Pe care mi-am ridicat sentimentele
Pentru a fi cât mai aproape
De Dumnezeu,
Pentru a fi cât mai aproape
De bolta-nstelată ori poate-nsorită…

Sufletul meu este o câmpie lină
Și verde smarald.
Miroase a fân și a pâine coaptă,
A pădure și a ape albastre,
A viață secretă
Trăită pe un piedestal al durerii….

Sufletul meu e chiar o durere-nflorită,
E un pom cu roade alese
Din care eu mă hrănesc mai mereu.
Frunzele lui se numesc iluzii
Iar roadele doruri.
Din frunzele sale fac ceai
Iar din roadele albastre, dulceață
În timp ce timpul mă trece
Invidiindu-mi hrana ciudată…

Sufletul meu este un vin nobil
Pe care nimeni
Nu l-a gustat niciodată.
A stat în sinele-i învechindu-se
Și devenind tot mai scump.
Când sinele se va deschide,
Aroma lui va inunda gura lacomă
A timpului care, cu certitudine
Se va îmbăta și mă va clătina
Precum vântul un ram
Ducându-mă cu puterea
Și cu noblețea lui
Către veșnicie și către iubire…

Sufletul meu, trebuie să știți,
Dragi prieteni,
Este cu adevărat un suflet rar!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mira Minu

Hoinară prin ceruri
– Mira Minu-

O petală de-anemonă, sus, spre ceruri hoinărea
Cu un gând rebel, dar sincer, de-a cunoaște și-altă stea
Alt tărâm de a străbate, cu dezvăluiri de sens
E și asta o menire …de-a zburda prin univers …

Primul hop a fost eterul, ca un aer tot mai tare
Absorbită-n vidul care impunea o transmutare
Petăluța se transformă într-o pulbere subtilă
Congruentă, totuși, dânsa licurea ca o pupilă

Și pupila, tot mai ager, deschidea către lumină
Toată inima-i, ce, fluturi, au găsit-o fără vină
Primavara era-n toiuri, dar a întalnit-o, zice
Ca un gând, idee pură, apărută din matrice

Și-a rugat-o cu ardoare, să răsufle mai domol
Căci zburătăcita floare din petale face stol
,, – Primăvara, tu, domniță, blândă măngăiere-mi fii
Să te-mbrățisez în tihnă, cu parfumurile-ți mii!”

Afirmându-și existența în acea nobilă sferă
Găndul pur clipi din gene spre micuța efemeră
,, – Te întoarce-n arca strâmtă a materiei avide
De râmai mai mult în ceruri, păzitorul te-o divide!

Ce simți tu că-i primăvară, e de fapt o rotunjire
A conceptului de viață angrenat în devenire
Făurit de Creatorul unei Clipe inelare
În cuantica izbire a atomilor de floare”

Petaluța de-anemonă, s-a sfiit cât s-a sfiit
Dar de-acum și-a prins curajul, de-a pretinde alt sfârșit
Un curaj așa de mare răsplătit este de zei
S-a întors la alipirea inimii … de taina ei!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Tudor

Cuvânt zăvorât

Mi-am zăvorât cuvântul într-o frunză
Să poarte-n seva-i ce nu pot vorbi,
Să îl picteze pe pământul pânză
S-apară atunci când eu nu voi mai fi

Mi-am tot ascuns privirea-ntr-o lentilă
Să nu las raza ochiului să nimicească,
De mă lovesc de lumea mercantilă
Nici sufletul nu-l las să mai vorbească

De mă lovesc de norii cu furtună
Mă curăț prin durerea ce-o petrec,
Sperând că va veni și vremea bună
În care din tristeți să mai înec

Sperând că ploaia va spăla noroiul
Ce curge azi pe străzi și nu-l vedem,
Din ochii lumii curățând gunoiul
De care triste, lacrimile gem

Sperând că luna v-a-nțelege în final
Că soarele-i mai bun de la distanță
Lăsându-și în maree, val cu val
Un strop din ceea ce numim speranță

Și-mi zăvorăsc cuvântu-n firul ierbii
Să-l țină toată vara înverzit
Iar dacă-l vor fura din rouă cerbii
Sunt liberă, sunt mută, în sfârșit…

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tei George

VOI REVENI …
Tei George

Venit-ai prea târziu, iubită Carte! –
Corabia iubirii s-a desprins
De ţărmul adormit, rămas departe
De încă o durere ce a nins

În pletele copacilor şi-n toate
Acele nopţi ce le doream fierbinţi.
De-atunci am pus şi dorul să înoate
În liniştile tale… Să nu minţi!

Fără să vrem, neîmpliniri din viaţă
Ne rătăceau, apoi ne întorceam
Şi peste zi ne regaseam prin ceaţă
Că mă iubeai şi eu te mai doream,

Că mă voiai în lacrimile tale,
Pe lângă versuri să te caut iar.
Dar eu plecasem să adun petale
Dintre scaieţi şi mai gândeam, amar:

N-a fost să ţină Litera cu mine
Când s-a pierdut în sufletul pustiu,
Şi te-am lăsat unde era mai bine…
Voi reveni… Când? Numai eu o ştiu…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Costina Tănase

Dialog imaginar cu Dragobete

-Bună, mândru tinerel,
mare iubitor de fete,
tare-aș vrea să stai nițel,
să vorbim pe indelete
de dragostea la români
dintre un băiat și-o fată,
cum o știm noi din străbuni.

Păi… la noi era odată…
doi tineri când se iubeau,
la băiat cât și la fată
inimile tresăltau.
Când își declarau iubirea
stătea pământul pe loc,
plutea-n aer fericirea
când se sărutau cu foc,
vorbele curgeau din gură
ca nectarul de prin flori,
inima bătea să sară
când o lua de subțiori.
Când „te iubesc” își spuneau
nu erau vorbe în vânt,
trup și suflet își uneau
într-un tainic legământ.
-Dragobete, ai dreptate,
tot ce spui e-adevărat,
dar… sunt timpuri noi și toate
s-au comercializat.
Chiar și dragostea, se pare,
adusă de Valentin,
implică multe parale
și iubire… mai puțin.
Te-aș sfătui, Dragobete,
să declari război „fierbinte”…
-Cui? întreabă Dragobete
-Cui?… Lui Valentin, băiete,
că ți-a luat-o înainte!
Vine el cu englezismul
să declare românește
că mai fain e romantismul
când îl aplici englezește.
Biet englez… nu are-a ști
dacă el nu o să vadă
ce înseamnă a iubi
românește fata dragă.
Arată-i și fă-l să creadă!

    Redactor: Florentina Savu

    Director editorial: Camelia Corina Boț