Zbor spre înălțimi

ÎNTRE LINIȘTE ȘI URĂ

Verile de altădată nu fierbeau așa de tare.
Soarele dădea poruncă razelor dogoritoare,
Să nu-și scuture tot jarul la-ntâlnirea cu pământul
Verde ca o primăvară care s-a-nfrățit cu vântul!

Verile de altădată, blânde ca ochii bunicii,
Umblau prin noapte desculțe, să nu fugă licuricii,
Care coborau din ceruri cu luminile-n spinare,
Să-i vindece de-ntuneric, rând pe rând, pe fiecare!

Verile de altădată ascultau povești frumoase!
Noi eram copiii verii robotind pe lângă case!
Grâul mirosind a pâine era prieten bun cu macii,
Iar la masa demnității se îmbogățeau săracii!

Verile de altădată puneau razelor umbrele!
Cred că printre ele umblă sufletul bunicii mele!
Vântul și-a pierdut răbdarea, între liniște și ură.
Soarele topește vise în paharul cu căldură!

Verile de altădată n-au pe unde să se-ntoarcă,
Cumpătarea se scufundă în adânc cu tot cu barcă!
Poștașul deșertăciunii ne-a adus nota de plată!
Omule, de ce pui cruce verilor de altădată?!

Redactor: Vaida Mihaela

Redactor șef: Camelia Boț

Tată, iar mi-am rupt genunchiul

Uite, tată, sunt iar mică.
Vino, dar, și mă ridică,
Din cel colb, din spinii verii,
Nu știu lecția căderii!

Vino, tată, și mă ia,
Sus, pe norii albi, de nea,
Când strigam în cor, de zor,
Avionul cu motor.

Erai, tată? Nu erai?
Ești acolo, sus, în rai?
Ești pe-o stea? Ori pe vreun nor?
Vieții mele, călător?

Vieții mele, musafir,
Pai de grâu, subțire fir,
Parc-ai fost în altă viață…
Fir fragil de albă ceață…

Flori Cristea

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Gândul meu spre tine zboară…
Violetta Petre

Gândul meu, dulce povară, traiectoria își schimbă
Și pe-aleea toamnei tale, dorul, printre frunze,-și plimbă…
Te găsește-așa frumoasă, ca un răsărit de soare
Și cu dragoste de mamă mi te-alint din depărtare.

Înc-o toamnă-și pune-amprenta peste umeri, peste frunte
Ca și vara mea, dar mie, mi-a pictat tâmple cărunte.
Timpul nu-ți atinge-obrajii, trece doar pe lângă tine,
Riduri nu îți sapă-n piele, că-i e teamă și rușine.

Se oprește lângă tine, te privește și-apoi pleacă,
Lasă doar două secunde pe un număr și-l îmbracă
Tot în verde și albastru, să nu simți că vremea trece
Doar o lacrimă mai veche, în clepsidră să-ți înece…

Iau eu timpul în spinare, anii mi-i așez pe brațe
Și îi car și pentru tine, niciun an să nu te-nhațe…
Să rămâi la patrușiopt înc-o viață și mai bine,
Să îmbătrânesc eu, Doamne, să pun anii tăi pe mine…

Ca să-mi fericești amurgul, când o fi vremea să vină
Și să îmi zâmbești la capăt și să îmi aduci lumină…
Să te știu așa frumoasă, cum te știe-o lume-ntreagă
Și să îți mai spun o dată căt îmi ești, Bety, de dragă…

Redactor: Vaida Mihaela

Redactor șef: Camelia Boț

ASEMĂNARE

Marin RADA

Știam că n-ai să vii
nici azi, nici mâine,
mai e o noapte albă
între noi,
la ușa mea
s-a pripășit un câine,
are ceva-n privire
ca și noi,

În vis te-am întâlnit,
a câta oară,
dormeai pe-un baldachin
deschis,
voiam să te trezesc
când lin coboară,
luminile din stele-n
paradis,

Dar s-a închis fereastra,
părea o baricadă
menită să despartă
cărările din vis,
la ușa mea
s-a pripășit un câine
și are în privire
același dor nestins…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Sunt
Autor : Dorel Rotariu

Cine sunt? Voi fi poveste…
Astăzi curg din întâmplarea
Vrută de Cel care Este,
Strecurându-ne suflarea!

Sunt un licurici ce arde
Tușul nopții din obroace,
Sunt biciușca ce desparte
Duhul rău de cel ce-mi place!

Sunt o boare ce adie
Peste-aleanurile stinse,
Înviind o ciocârlie
Prin zăvoarele deschise!

Sunt un val care urmează
Calea care-i a oricui,
Ce naiv încă visează
La o mare doar a lui!

Poate-odat’ voi fi copacul
Care își va trage seva
De unde perfid păcatul
I-a apus pe-Adam și Eva!

Poate-oi fi fir de „mătasă”
Și-ntr-un vesel dans de fluturi
O să-ncui clipele-n plasă,
Timpul să plângă-n sughițuri!…

Pân-atunci vatră mi-e fruntea,
Cețuri destram prin Cuvânt,
Clipele macină puntea,
Nemurirea-ndepărtând!…

Redactor: Vaida Mihaela

Redactor șef: Camelia Boț

Mi chiedo

Mi chiedo,
chi sia questo grande pittore,
che ha dipinto la natura,
con vari colori incantevoli.
Ha svuotato tutta la speranza sui prati
e nelle foglie degli alberi;
ha rilasciato la libertà nel cielo infinito
e nello scorrere del fiume,
avvolgendone la terra,
alla montagna ha donato sensualità
e ha dato vita ai raggi del sole.
Mi chiedo
chi sia questo grande pittore
che ha nel suo pennello tali colori
pieni di vita.

Mă-ntreb

Mă-ntreb,
cine este acest mare pictor,
care-a pictat natura
cu diferite culori încântătoare.
A golit toată speranța pe câmpii
si-n frunzele copacilor,
a lăsat libertatea în cerul infinit
și-n râurile curgătoare,
învăluind tot pământul,
munților a dăruit senzualitate,
dând viață razelor solare.
Mă-ntreb
cine poate fi acest mare pictor
care are în pensula Lui,
atâtea culori pline de viață.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Puritatea vieții

Cu pași lenți,
parcurg labirintul vieții,
ascultând,
parcă vrăjită,
fiecare respirație
absorbită
de melodiile
ce izvoresc din fiece Nimfă;
magia se-mpletește
pe sub genele-mi lungi,
proiectându-se
acolo unde
nimeni n-a cutezat
să ridice voalul
pentru a culege
puritatea vieții.

Conciliere cu moartea
    
Târâi existența
neființei mele pe podelele tocite
de tălpile pline de crăpături,
câte-o lacrimă se desprinde
din călcâie, oftând a jale…

S-au despuiat mușcatele
a nu știu câta oară,
pârâul iarăși, și-a băut apa,
iar nucul,
nucul cel bătrân
din frunzele-i moarte,
leagăn mi-a pregătit…

Privesc peste umerii-mi grei,
la poteca de odinioară,
ce coboară din munte
plângându-mi pașii…

Eu, eu îmi număr zilele rămase,
pe pulpa degetelor roase…

„În viață, doar moartea se așteaptă.”

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Când apusul își stinge culoarea

Într-o zi am să plec pe al stelelor drum
În cătunul de naștere-al Lunii,
Și-oi trimite spre voi adieri de parfum
În amurguri cu jar în petunii.

Voi veni uneori cu arome de mir,
O aripă în umbra pupilei,
Sărutând cu nesaț picătura de nor
Voi fi ploaia din gleznele zilei.

Prin fânețe-oi rămâne treierând amintiri,
Când lăutele ierbii or zice
Cântec vechi de pământ, răsunând în doiniri
Despre clipe ce-acuma-s ferice…

Privitor spre Pământ, din ținutul de sus
Unde dragostea nu-i cu măsură,
Am să scriu un răvaș pe un țărm efemer
Ce-și alintă nisipul sub lună.

Cei ce azi mă-nțeleg, m-or simți împrejur
Când în mare se-ascunde-nserarea,
Voi fi boare trecând prin al macilor șnur
Când apusul își stinge culoarea.

Redactor: Vaida Mihaela

Redactor șef: Camelia Boț

Am fost şi sunt
        de   Anatol Covalli

Am fost şi sunt. Am fost în începuturi
încrezător, senin şi plin de-avânt.
Sunt azi, bătut de ale vieţii cnuturi,
o frunză ce-o să intre în pământ.

Am fost şi sunt. Ce amintiri sublime
îmi povestesc de tinereţea mea!
Sunt înţelept şi plin de profunzime,
dar crucea ce o port e tot mai grea.

Am fost şi sunt. Speram, îmi făceam planuri,
cântam încrezător, aveam idei,
sunt încă plin de-acele mari elanuri
însă le văd fugind de anii mei.

Am fost şi sunt. Prea repede trecură
acele vremuri ce ardeau intens.
Sunt încă-n ele. Însă viaţa dură
prin care umblu are umbre-n sens.

Am fost şi sunt. Şi totuşi simt în mine,
în suflet şi în inimă,  fiori
care-îmi şoptesc că-n viaţa care vine
voi colinda râzând numai prin zori !

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

ARUNCĂ POVERI!
Georgeta Radu

Sisifice poveri pierd rostul vieții,
în drumul lumii pe versanții vremii,
în nopți târzii sau miezul dimineții,
în goana măsurată în decenii.

Zadarul vieții-ntunecă simțire
și golul e-adâncit prin nerăspuns
ce crește, ‘n pofta de îmbogățire,
un vierme, care sapă-n om, ascuns.

Zi după zi, crezi că păcălești Moartea,
zărind comori în orișice gheșeft,
uitând că ea își ia tot timpul partea,
vânzându-ți doar nimicul pentr-un left.

Aduni averi, dar poți sfârși în urlet,
la vremea secerișului promis.
Toți banii lumii nu țin loc de suflet
și nu-ți deschid un drum spre Paradis.

Sisifice poveri pot fi-aruncate,
dacă privești în ochi cerul senin,
zi după zi, trăind în simplitate,
nevrând să fii decât un bun creștin.

Redactor: Vaida Mihaela

Redactor: Daniela Konovală