Zbor spre înălțimi

Să nu mă crezi

Să nu mă crezi când spun că-i Toamnă, că-i vremea recilor regrete,
că bruma albă ne pictează în miliarde de paiete.
Tu nu privi nici frunza udă, nici nu foșnește nici nu plânge
doar în tăcere-și duce dorul, în filigran țesut cu sânge.
De pleci, să iei cu tine Vara, lumini și umbre pe-nserate,
și trandafiri sub clar de Lună mustind arome și păcate.
E toamnă, totuși, doamna mea, s-a înserat așa devreme,
și călătorul ostenit își face cuib prin vechi poiene.
A ațipit la foc de lemne, le rupse singur din padure,
Iertat de însuși Dumnezeu, lăsat să ia, lăsat să fure.
Eu am rămas, doar eu și ploaia, mă udă și mă-ncremenește,
o picătură, o secundă, un rest de inimă iubește…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Și te-ai dus ca o frunză…

Te-am văzut primăvara, într-o seară de mai;
Cu privirea senină către stele cătai.
Ce frumoasă! Din ceruri mi-ai părut a veni.
Nu văzusem vreodată ochi atâta de vii.

O tăcere oprise stele, freamăt și flori,
Cu o vorbă nespusă m-ai aprins într-un dor.
Vremea mea se pierduse, erai tu vremea mea
Și sub aripa nopții pieptul meu se zbătea.

Și ți-am fost vreme lungă revărsatul de zori
Și fereastra deschisă spre grădina cu flori.
Împletisem cu trudă salca-n vale, la râu,
Să-ți umbrească de soare părul galben, de grâu.

Și ți-am dat tinerețea cu tot tropotul ei,
Să-i dai bice, să-i sară din copite scântei.
Ți-am fost vântul din plete și prin lume te-am dus,
Ți-am fost liniștea dulce peste gând, la apus.

Peste nopțile tale am fost cer și pământ,
Pieptul meu ți-a fost pernă și sărutul veştmânt.
Te-am iubit cu credință și curat ca un sfânt,
Dar te-ai dus ca o frunză pe o pală de vânt.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

STRIG MAMA

Strig mama și-mi apar în minte
Cele mai dulci și sfinte cuvinte,
Zăresc doar Senin, curgând în neștire,
Văd chip de Înger și-o Mânăstire

Simt adieri, ce fruntea-mi mângâie
Cu stropi de Mir, până-n călcâie,
Mă scufund în valuri de dreaptă iubire,
Înot în Oceane de fericire!

Văd o grădină cu flori de lumină,
Boboci de dor, ce lin se deșiră
Răsună cânt de leagăn ,dinspre amurg,
Izvor de șoapte, pe umeri… curg!

Strig mama, și-mi apar în gând
Cele mai sfinte versuri, recitate blând,
Zăresc râuri limpezi, și-o Primăvară,
Văd chip de Înger, și-o Catedrală!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

La pieptul mamei

Doamne, de ce oare nu ne-am născut bătrâni?
Cu fire albe-n păr, cu tremurat în mâini?
Ca mai apoi, să-ntinerim cu fiecare zi,
La pieptul mamei să pierim, așa, niște copii?

A, de ce oare nu ne-am născut căliți?
Să nu ne mai lovească nici falși, nici ipocriți?
Ca mai apoi, să devenim naivi, băieți și fete,
La pieptul mamei să pierim, așa, fără regrete?

Doamne, de ce oare nu ne-am născut zâmbind,
Dacă Viața-i darul ce mulți îl pierd sfârșind?
Ca mai apoi să suferim tăcuți și-ngândurați,
La pieptul mamei să pierim, așa, înlăcrimați?

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Aș vrea

N-aș vrea să-ți fiu o simplă nebunie,
Ce-o chemi, o simți acum în drumul tău,
Pe care o-ntâlnești în poezie,
Călătorind cu gândul spre Buzău.

Nu vreau să-ți fiu doar o banală toană,
O tandră zăpăceală de moment,
Năluca ce te părăsește-n goană
Privind spre tine rece și absent.

Aș vrea, prin vis, să-mi regăsești privirea
Pierzându-se în noapte printre aștri,
În al tău chip, vreau să găsesc uimirea,
Privind pierdut în ochii mei albaștri.

Aș vrea să-ți fiu mireasa dintr-o noapte,
Furtună-n al tău suflet vreau să fiu,
Un cântec îngeresc transmis prin șoapte,
O dragoste-ntâlnită mai târziu.

Aș vrea să fiu o rugă ne-ncetată,
Ce o transmiți suav spre Dumnezeu,
C-un gând pios, cu-o inimă curată…
Iubirea ta aș vrea să fiu mereu!

Din volumul ,,T-am zidit în cuvânt”, Liric Graph, 2018

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

CUIUL DE LAMPĂ

Cuiul
pentru lampă
era tot în zid,
de el, mama
agățase o creangă
înflorită de tei,
am văzut,
risipite prin casă,
lumini,
veniseră sub cuiul de lampă,
zilele ei…

Am văzut mâinile mamei
curgând din ștergare,
ochii aveau ploaia
din cer, pe pământ,
păstraseră
în lumina lămpii,
o floare
cu care călătorisem
și eu, în cuvânt…

Știu,
mi-am dat seama
prea târziu,
că trecuseră norii
pe deasupra casei,
fără să-i simt,
mama legase
de capătul sforii,
flacăra lămpii
cu oglindă de-argint…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

FIUL PĂMÂNTULUI

Iubește-ți pământul de sub picioare!
El este odihna tălpilor tale.
Ai grijă, pășește ușor să nu-l doară
Și dă-i un sărut cu buzele tale.

Te ține în viață și te ocrotește,
Tu trebuie doar să-l asculți.
Apleacă urechea, s-auzi cum rostește
O rugă doar ție, OMULE SFÂNT!

Strânge în pumn pământul care
Se vrea frământat, să nască ulcior,
Aleargă cu el pe cărarea cea mare
Și umple-l cu apă de la izvor.

Stropește cărarea cu apă curată
Ce-ți va spăla rănitul picior,
Gândul cel negru, aruncă-l deodată,
Ai grijă de rănile tălpii când dor.

Și-n fiece zi, un copac sau o floare
El va așterne în drumul tău.
Fii fericit, privește spre soare,
Pământul te crede, copilul său.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

De vei trece-nsigurarea prin urechile de ac

Norii mei și cerul tău, într-un soi de simbioză,
Univers în care timpul se dilată imanent,
Înhămat la Ursa Mare, Pegas bate din copită,
Un tablou destul de straniu se repetă permanent.

Într-o buclă temporală înnodăm pe rând destinul,
Pe o undă de uimire, noi, perechea cea dintâi
Construim din lut și ramuri, ca liant punând iubire,
Și în loc de „Bună seara”, îți șoptesc „Te rog, rămâi!”

Și promit să-ți fiu alături, să coc azimi pentru tine,
O comoară de iubire, să nu fii nicicând sărac,
De vei rupe de pe trupul timpului ramuri uscate
Și vei trece-nsigurarea prin urechile de ac.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

ȘI MORȚII PLÂNG!

E sâmbăta celor mutați…
Părinți, bunici, mame sau tați,
Toți au nevoie de Lumini!
Nu-i de ajuns doar să te-nchini

Tăcut lângă mormântul lor!
Iubire caldă, asta vor!
A-ți face cruce și atât,
Nu-i ține morții de urât!

Celor plecați pe drum de Cer,
Dă-le căldură când e ger!
Uitările cumplit îi strâng!
Ce, nu știați că morții plâng?

Și morții plâng! Adeseori,
Nu e destul câteva flori,
Și-o lumânare pe mormânt,
Pe care-o suflă primul vânt!

Nu te preface că nu știi
Că morții vor să fie vii,
Morții nu-s nicio clipă morți,
Cât timp în inimă îi porți!

Nu-i dați uitării pe cei duși!
Sufletul lor deschide uși,
Dar dacă ușile-au zăvor,
Bieții, a doua oară mor!

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Descântec

Cu umbra în desagă
pornesc a nu mă teme,
târziul mă apasă
înzăpezit de vreme.
Mă cheamă iarăși zborul
descântului de soare
să-mi ispășesc pedeapsa
prin frunza care moare;
purtată-n schingiuire
de ploaie și de vânt,
se-ndoaie în lumină
din nori către pământ.
Și rătăcind pustiul
c-un ochi zidit pe cruce
amurgul încolțește
timid, spre-a o seduce.

Dezmiardă amintirea
un trup lipsit de mamă
cu frunza simfonie
a nudului de toamnă.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț