Zbor spre înălțimi

Continuă lectura „Munteanu Gina Nicoleta”

Strigăt de primăvară

Te leagăn
în poala dorului
ce freamătă prin mine,
sub mantia nopții
brodată-n flori de stele,
sub clar de lună,
mă cunun
cu mugurii ce
crapă-n durere,
soarele
mi se strecoară-n
privire și se leagă
de tâmpla mea,
mi-s umerii grei
de atâta verde crud

și roua ce descântă
firul ierbii, îmi sărută
glezna,
covor de ghiocei
aștern pe umbra ta
neclintită,
mi-e verde-n lunca
gândului și strigăt
de primăvară
îmi cuprinde firea,
mă arde-n palmă
dorul mângâiat în
noapte, iubirea
ce reînvie prin
mine mă respiră
și mă poartă
între cer și pământ
și mă așază în
pragul zorilor de zi.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

La natura si risveglia

La triste pioggia
tentava di persuadere
il mio essere
per vivere insieme
lo stesso sentimento.
Ma, al di là dell’orizzonte,
i raggi del sole
scintillavano
per ricompensare
tutte le mie fatiche,
dipingevano il cielo
con i colori dell’arcobaleno,
risvegliavano i fiori freschi
di mille colori,
tra il cinguettio degli uccelli
e le risate dei bambini
in corsa risuona
ìl mio grido di felicità.
Questo è
il migliore dei Buongiorno.

La natura reînvie

Ploaia tristă
încerca să-mi pătrundă
ființa pentru a trăi împreună
același sentiment.
Dar, dincolo de orizont
razele soarelui
străluceau
pentru a-mi răsplăti
toată strădania,
pictau cerul
în culorile curcubeului,
trezeau miile de culori
a florilor noi,
printre ciripitul păsărilor
și râsul copiilor
ce alergau răsună
urletul meu de fericire.
Acesta este cel
mai frumos Bună ziua.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Pe cărarea dintre vii

Pe cărarea dintre vii
Te-aștept, dorule, să vii
Purtat de ai iernii fulgi
Când vântul aspru, străpungi.

Să mi-aduci, tare-aș mai vrea,
Chipuri dragi, de undeva,
Din noianul cel de stele
Unde s-au dus de o vreme

Lăsându-mă să tânjesc,
Rănile să-mi oblojesc
Cu lacrimi și ofuri grele
Ce durerea vor să spele.

Dorul trece mânios
Că fulgii-l întorc pe dos,
Aruncându-mi pe cărare
Amintiri, la întâmplare,

Din trecut sau mai de-aproape
Cu multă rouă udate…
Eu rămân în urma sa
Cu tălpile-nfipte-n nea,

Culegând gânduri și vise
Pe nori diafani, trimise
De cei plecați printre stele,
Îngerii inimii mele…

Peste zorile-argintate
Cad zăpezi, în timp sculptate…
Dor pribeag, te rog, mai vii
Pe cărarea dintre vii…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Insomnii

Ce mirare că-mi ești,
Un întreg univers…
Ascuns te zăresc,
În umbra unui gând…

Ce tremură de spaimă
Tot așteptând un semn
O clipă sau o viață,
Iubire sau blestem!

Șăgalnică întristare,
Ascunsele dureri…
Cu chipul fără zâmbet
Și umblet… fără mers,

Ca ziua fără noapte
Și luna fără stele,
Ca ploaia și furtuna,
Pătrunse de tăcere…

Sublimă încercare,
De a tăinui destinul…
Ca nimeni să nu știe,
Cât poate fi de neagră,
O noapte albă … plină de tăcere !

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

De ce?

De ce atâta ură-n lumea mare,
Când sufletul tresare și privește
„Prin ochii celuilalt”, apoi, sfințește
Zbor rătăcit prin vămile de sare?

De ce atâta grabă-n anotimpuri
Să treacă și să lase fiecare
O brazdă cu parfum de tristă floare
Și-un gând rănit la vadul dintre timpuri?

De ce atâta ceață-ngroapă astre,
Când, făr’ de vină, orizontul plânge
Și lacrima durerea și-o răsfrânge
Pe buza lunii cu zăpezi albastre?

De ce atâta frig când roi de fluturi
Purced, să se înalțe doar o clipă,
Spre nicăieri, făcând mereu risipă
De dragostea ce n-are începuturi?

De ce atâta praf peste lumină
Și-n foșnetul speranței ce nu moare,
Când felinarele din Ursa Mare,
Mai jăruie câte o stea străină?

De ce atâta dor, când dorul doare
Și glasul rugăciunii ploi despică?
Târziu am înțeles că-n orice frică
Bat clopote ce sun’-a vindecare.

De ce atâta vrajbă călătoare
Boltește doar vlăstare de tăcere,
Când răsăritul poate fi o vrere
Ce ninge cu iubiri nemuritoare?

Doina Moritz
19 februarie 2023

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Vestitor

    de   Anatol Covalli

Nu pot să fiu nimic, căci nu există
nimic şi niciodată nu a fost
nimic care să spună că persistă
dintotdeauna cu şi fără rost.

Sunt un ceva din altceva ce-n lume,
din universu-acesta infinit
a revenit pentru ceva anume,
ca un ceva să fie împlinit.

Mai port pe aripi încă praf de stele
pe care-l scutur blând din când în când
în nemurirea versurilor mele
ce vin din cer, nu din lumescul gând.

Eu sunt un vestitor venit să spună
ce încă pân’ acuma nu s-a spus
şi la palatul rimelor să pună,
prin jertfa sa, o cărămidă-n plus.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

În arborii trist amorțiți…
​
Și totuși există nădejde,
Când nu vrem a fi rătăciți
Iar toamna pe frunze s-așază,
Pe arborii trist amorțiți!
​
Și totuși există lumină,
Cât vrem a trăi fericiți,
Chiar dacă e noapte-n grădină
Și-n arborii trist amorțiți…
​
Și totuși există o viață…
Să stăm lângă dânsa smeriți,
Chiar dacă o frunză e moartă,
În arborii trist amorțiți!
​
Și totuși există nămeții,
Când credem că suntem sfârșiți…
Și cade o brumă de toamnă
Pe arborii trist amorțiți!
​
Și totuși există o cale,
Când oamenii mor nejeliți…
Să mai crezi cu patimă-n bine,
Nu-n arborii trist amorțiți!
​
Mirela Șoimaru

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

VIS DE PRIMĂVARĂ
Pe geana dimineții încă dormea un vis.
Se făcea că ninge cu floare de cais
Și fluturi bezmetici dormind în crisalidă,
Se grăbeau să iasă din starea de omidă.

În podul palmei mele un zarzăr mititel,
Dădea semne de viață că s-a trezit și el.
O primăvară-ntreagă în geamul meu bătea
Și i-am deschis fereastra să intre-n casa mea.

Pe cerul fără pată venea din depărtări,
Crăiasa primăverii, pe aripi de cocori
Și cum priveam, așa, pierdută în visare,
Aud iar pași grăbiți și inima-mi tresare.

În viața mea iubirea venise înc-o dată
C-o primăvară nouă să-mi bată la poartă.
Și primăvara-aceasta ca o rapsodie,
Din in și flori de maci mi-a născocit o iie.

Și mi-a scăldat privirea în roua dimineții.
Veniți să celebrăm, Iubirea, darul vieții.
🥀 Autor Adriana Rușățeanu

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Judecata

de Petre Poștașu’

Se aprind lumânări. E-ntuneric de când
Bezna nopții s-a-ntins peste bietul pământ.
Nu mai sunt clopotari și se moare tăcut,
Teama pune-ntrebări: ,,oameni buni, ce-am făcut?”

Căutăm către cer îndurare, dar cum
Nu vedem cât de rău am făcut până-acum!?
Câte vieți am dormit, câte vieți am fost orbi?
N-am văzut cum ne cresc ciocuri, gheare de corbi?

Canibali nesătui, i-am ucis pe cei mici,
Lăcomia din noi ne-a adus până-aici!
Cum de încă trăim? Ce-am făcut până-acum,
E de-ajuns să fim toți amintire și scrum!

De-ar veni Dumnezeu să ne spele de noi!
Suntem toți un noroi şi în suflete goi!
În zadar așteptăm, Dumnezeu a murit.
Cu desfrâul din noi l-am ucis, în sfârșit!

Primăvara, de ieri și-a luat fluturi și flori
Și-a fugit de pe deal, s-a topit până-n zori.
E pământul încins și miroase a iad,
În livadă, din pomi toate frunzele cad.

Se aprind lumânări, moartea sapă din greu
Și se nasc întrebări: ,,următorul sunt eu?”
Ce-am făcut noi cu noi? Şi cu bietul pământ?
Vom vedea; va veni judecata curând!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț