Zbor spre înălțimi

Gând pe malul unei ape

Ce primăvară caldă se oglindește-n tine
Și sufletul abia înmugurit stă să-nflorească!
Iar dorurile se adapă-n ape line,
Cernând prin gene de răchite dragoste cerească.

O barcă se transformă-n lebădă gingașă,
Purtând în scoarța-i de copac speranța mea de bine,
Mă joc printre lumini ca zâna cea poznașă
Și-n jur se-aude-ncet un zumzet de albine.

Aș vrea să fiu cândva un râu în lunca vieții
Și-ncet să curg printre liane veșnic încâlcite,
Să mă strecor ușor sorbind aerul nopții
Și să aștept la mal perechi îndrăgostite.

Dar eu nu sunt decât mirarea unui nufăr,
Ce-și leagănă prin mâluri piciorul lung de ierburi.
Aș vrea în primăvara-aceasta să nu sufăr,
Căci dorurile tale își fac în mine cuiburi.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Sfori de soare

Iubesc zăpezile din noi ce-n acolade de lumină
Îmbracă fluturii cei goi, cu șaluri albe de sulfină,
Îi culcă-n sân amețitor de ierburi fragede spre seară,
Tăcerile-mpărtind la doi când luna-și pune strai de ceară.

Iubesc culorile de foc din gândul cel fără astâmpăr,
Parfumul florilor de soc și dimineața ce-o răscumpăr,
Iubesc salcâmii-amețitori ce-n pulsul meu fac jurăminte
De veșnic și de uneori… Și te iubesc, fără de minte

Așa ca un copil voios ce-n zmeie-și leagă sfori de soare…
Iubirea mea e-un țărm deschis spre marea tămăduitoare.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Eu nu pot

Caii biciuie albastrul infinitului din noi,
Pescarusii, far’ de mare, sunt nedumeriti si goi,
Si mi-e vaduvita zarea, de lumina, fara tine,
Toate clipele ce-mi zboara sunt golase si straine.

Eu nu pot sa-ti fiu mireasa in aceasta vesnicie,
Dar mi te dezmierd in gand si-ti pun flori de iasomie,
Mi se joaca printre stele si prin brume un destin,
Sufletul gaseste leacul doar in paine si in vin.

Mi se razvratesc, deodata, anotimpuri fara rost,
Timpul seaca la izvoare, parca-n stanca nici n-a fost,
Nu mai stiu, de zbor sau cad, fara veste, in abis,
Gandurile-s despletite, cu flori albe, de cais.

Si in neputinta toamnei, tamaiata-n brume reci,
Vor plati bobocii care aparut-au pe poteci…
Cand vor fi zapezi pe dealuri, sa ai grija cum pasesti,
Pe sub ele-s ghiocei, s-ar putea sa ii strivesti!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Alergăm printre orgolii
Autor Ioan Avram

De-am aprins o luminiță ce se vede-n vârf de ac,
Ne-adâncim într-o visare că am devenit o stea
Și plutim cum e sorocul, ca un mândru vârcolac,
Încântați de o făptură prelucrată la rindea.

Mai urcăm vagi piedestale chiar de sunt scăldate-n ceață,
Vrem să mai sărim o treaptă fiindcă locul ne e sus,
Înțesați cu mici orgolii strânse într-un fir de ață,
Ne-ndreptăm apoi cu-o rugă, premărindu-l pe Iisus.

Apoi hoinărim prin nouri, precum fulgii reci de nea,
Și ne îmbătăm cu lauri, scufundându-ne în ei,
Când prindem în mână steaua tragând fumul din lulea,
Imbătându-ne licoarea chiar de e doar ceai de tei.

Alergăm printre orgolii cocoțați pe picioroange,
Vrem să furăm spuma lunii să ne îmbăiem cu ea,
Credem c-am prins infinitul, înotând în fluviul Gange,
Și-l punem la cingătoare la o ceașcă de cafea.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Resemnare
M-am întrebat și mă întreb mereu,
De ce-am strivit același verde crud
Când îmi doream să-l mângâi și să ud
Corola cu minuni din pieptul meu?

Nimic n-a mai rămas pe vechiul drum,
Luminile aproape că s-au stins…
Doar crinii ce-i strivisem dinadins
Se reîntorc la umbra mea, postum…

Și dac-a fost, așa a fost sa fie,
Și-i de prisos să caut un răspuns…
Acum când în chilie mi-am ascuns
Amurgul meu de toamnă purpurie,

Ca să mă-nchin tăcut la tot ce-a fost,
Un zbor răsfrânt pe-a timpului aripă,
Un gângurit de cer pentru o clipă,
Jăratec stins absurd și fără rost..

M-am întrebat mereu ce-am câștigat
În tolba mea umplută cu trofee,
Când tu mi-ai fost și înger și femeie,
Parfum suav și vis adevărat?

Curând mă voi întoarce printre cremeni
Pe-un curcubeu în căutarea ta..
E prea târziu ca să mai pierd ceva
Când sunt pierdut de mine și de semeni!

Și dac-am fost o clipă doi străini,
Mă vei ierta, iubita mea semeață,
Și-am să-ți aduc în lumea ta de gheață
Azurul din corola mea de spini!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Ploaia de pe chipul tău

Te-au înrourat norii de pe cer
Dorul ți-a rămas tainic temnicer,
La apus de soare, stropi s-au revărsat
Peste chipul tău, de tristeți brăzdat.

Ai lăsat să treacă ani și ani, la rând
Doar o amintire în suflet păstrând,
De atuncea când, inima iubea
Flori de ghiocei și de viorea…

O poveste tandră, de iubire crudă
N-a putut să prindă patima, zăludă,
Ce s-a risipit ca norii în vânt
Într-o primăvară verde, pe pământ…

A rămas doar ploaia de pe chipul tău
Și-amintirea care renaște mereu
Când dă colțul ierbii, din pământ uscat
Peste care toamne și ierni au valsat…

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Vorba bunicului
Autor: Andreea Văduva

Un om nici înalt, nici scurt,
Bunicul meu avea o vorbă…
„Atuncea când te frigi cu ciorbă,
Fetiță, sufli și-n iaurt…

Tu „cască ochii!” – mai spunea,
Că lumea asta ce-o știți voi,
Se-mparte între lupi și oi,
Ce stau l-aceeași masă, da!

Cu toții au peste trup haine,
Și îi privești, și-ți par la fel,
Dar unu-i lup, altul e miel,
Ambii ascunși sub țoale faine.”

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț