Iancu Cătălin

Mă mai îndeamnă dorul

Mă mai îndeamnă dorul către tine
Dar pașii mi se rătăcesc sub ploi,
Sunt prea departe nopțile senine
Când ne plimbam, sub stele, amândoi.

Mă mai îndeamnă dorul către poarta
La care așteptam să îmi răsari,
Azi totul e uitare, asta-i soarta,
Să strălucești, să arzi și să dispari.

Mă mai îndeamnă dorul către locul
În care adormeam îmbrățișați,
Este târziu și nu mai arde focul,
Suntem doi anonimi pe veci uitați…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Lidia Stan

Stele
Lidia Stan

Am ascuns vreo două stele,
într-un buzunar ascuns
Să șterg praful de pe ele ,
nu va fi mereu deajuns

Să le caut în furișul,
clipei rupte de pe cer
O comoară ce-am furat-o,
din sublimul efemer

Dar uitate mai tot timpul,
prin dulapuri, tăinuite
Printre haine de paradă,
prin zâmbete-ncremenite

Le găsesc la bătrânețe,
praf în fund de buzunar
Chinuite de tristețe
ca insecta-n chihlimbar

Și zgârcită, grămuind,
prafu-acela de mister
Îl țin strâns în pumn să-l duc,
înapoi pe ‘naltul cer

Cu grăunța mea de suflet
și cu-n dor nemărginit
C-am ascuns degeaba vise
și așa le-am risipit

Iar când ultimele clipe,
sting lumina-n peruzele
Plec cu pumnul meu de vise
și cu praful meu de stele.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Paul Andrei Rîpă

Passo dopo passo
sulla sabbia fresca
mi vedo nello specchio del mare.
Sotto il mio sguardo curioso
anche il cielo si posa sull’acqua.
Gioioso, il mare abbraccia il cielo.
Rivivo in questo instante
l’amore immenso della mia mamma:
amore rumoroso
tranquillo,
pieno di incertezze
così colmo di certezze,
amore infinito.

Iubire infinită

Pas după pas
peste nisipul proaspăt,
mă văd în oglinda mării.
Sub privirea mea curioasă
și cerul se apleacă peste apă.
Bucuroasă, marea îmbrățișează cerul.
Retrăiesc în această clipă
imensa iubire a mamei mele:
o iubire gălăgioasă,
liniștită,
plină de incertitudini
așa imensa certitudine,
iubirea infinită.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Teodor Dume

Un fel de rânduială

Am văruit casa și gardurile
am întors oglinzile
am închis ușile
am pus cheia sub preș
am strigat- o pe fiica- mea
în gând și mai apoi
pe Dumnezeu
și am plecat…
în urma mea doar
un strigăt de pasăre

(Autor: Teodor Dume)

Smerenie

În visul de azi-noapte
respiram greu și Dumnezeu
mi-a împrumutat
câteva bătăi de inimă

dimineață
m-am trezit ca și cum
nu aș fi visat…

(Autor:Teodor Dume)

Umbrele morții

Între noapte și zi
e o ușă zidită
prin care
trece doar Dumnezeu
ceilalți nu apucă decât
să îngenuncheze
în fața primelor umbre
așezate în rând

(Autor: Teodor Dume)

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Șoimaru Mirela

STOLURI

Stoluri de gânduri încâlcite ne dau târcoale, parcă-s corbi
Până și ele-s buimăcite, iar zborul lor, un zbor de orbi…
Stoluri de gânduri otrăvite ne dau fiori, ne urâțesc
Și sunt ca florile-ofilite ce n-au miros, nu înfloresc!

Cu fețele posomorâte, trec oameni triști ce nu-și vorbesc,
Atâtea vieți sunt irosite, n-au o nădejde, nu iubesc…
Când vor mai fi îndrăgostite,de taina vieții, de minuni?!
Cu inimi reci și împietrite, cad în derivă și-n genuni!

Trec toamnele și-s amorțite ca păsări care mor pe ram,
Stoluri de gânduri încâlcite ne potopesc cu fulgi în geam

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Marian Florentin Ursu

STRĂINI STRĂBĂTÂND

de Marian Florentin Ursu
*
Parc-am fi doi străini străbătând
O potecă sinistră şi goală,
Căutând depărtări pe pământ
Pe-o planetă lovită de boală

Doi iubiţi,de idei înrobiţi,
De iluziile antagoniste,
Rătăcind printre meri nerodiţi
Într-o vară prea rece şi tristă

Trubaduri prin cetăţi clandestini,
Ce-s legaţi de o singură soartă,
Încercând printre garduri de spini,
Amândoi să deschidă o poartă

Parc-am fi doi amanţi apatrizi
Întâmplaţi într-o singură noapte
Care urcă pe munţii arizi,
Împreună în drumul spre moarte

Şi în vara cea fără de meri
Ce-au rodit doar o singură dată
Vom fi singurii oameni stingheri,
Suferinzi de-o iubire ciudată

Noi suntem doi migranţi alergând
Printre patrii ultima oară,
Doi bastarzi chinuiţi pe pământ
Ce se strigă -nainte să moară

Noi am fost doi nebuni străbătând
Două vise ce nu au fost vise
Nişte cai prin neant galopând,
Peste iarba care-i otrăvise

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Violeta Andrei Stoicescu

Copilărie, anotimp de vis

Când amintirile păşesc timid
Pe-alei cu feți frumoşi şi armonie,
Ca într-un vis, ferestre se deschid
Şi-n lumea ta mă pierd, copilărie…

Ceva din gustul tău mai simt şi-acum,
Când mă întorc pe-a timpului cărare
Şi-n fiecare filă de album,
E-un dor nestins, un strigăt, o chemare.

Prin raiul tău cu zâne şi minuni,
Tot colindam cu florile de mână,
Voiam să-mi fac duminică din luni,
Iar soarele-l rugam să nu apună.

Sub paşii mei desculți plecați spre ieri,
Foşneşte-a doină firul crud de iarbă…
Iar gându-mi rătăcind spre nicăieri,
Din roua dimineţii-a prins să soarbă.

Mai ține-mă captivă pentru-o zi,
Mai lasă-mă în palma ta o vară!
Căci nu mai vreau din vis a mă trezi
În lanul vieții… de culoare-amară.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Maria Apăvăloaie

Simțiri de mai
(din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Când am plecat, dădeau în pârg cireșii.
Iar pe coline, înfloreau măceșii.
Și tot văzduhul cu simțiri de mai,
Parcă-mi șoptea ca-ntr-un suspin: ,, Mai stai…”

Și mâinile-amândouă, a mea soartă
Le-a încleștat pe sârma de la poartă.
Voia să știu că, de-o fi rău sau bine,
Nu se va-nchide poarta după mine.

Mergând la deal, mă petrecea-n chindie,
Miros suav de flori de iasomie.
Și nu-i deloc minciună. E-adevăr:
De-atunci s-a cuibărit la mine-n păr.

Când vântu-adie-n pletele-mi rebele
Mă-nvăluie mirosul casei mele.
De-aceea vântul mi-i prieten bun:
M-ascultă-ntotdeauna când îi spun

Că mă usucă dorul de acasă.
Și când mă prinde, tare greu apasă.
Iar el, știind prea bine dorul meu,
Ca un apostol pus de Dumnezeu,

Fără să-și cate vreme de hodină
Sau mie să-mi găsească vreo pricină,
Îmi spune-n șoapte dulci de mângâiere:
,, În tine e un munte de putere.

Nu te-ntrista. Și vino-ți iar în fire.
Puterea toată-ți este în iubire.”
Și-atuncea, simt că-i a mea lumea toată…
Că sunt peste măsură de bogată.

Și-i pun iubirea toată în desagă,
S-o-mprăștie cu drag în lumea-ntreagă.
Eu știu că, hoinărind, din drumul său
Se va abate și în satul meu.

Și adiera-i gingașă și fină,
Se va așterne și-n a mea grădină.
Acolo, printre straturi, sunt doi sfinți:
Îngenuncheați de vreme-ai mei părinți.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Dan Lupu

Vă invit la o şuetă despre:
FILOZOFIE vs FILOZOF


Sunt trist , aceasta nu mai este lumea mea,
Şi târziu am înţeles adevarul trist din ea?
Dorim ca lumea să fie mereu în schimbare,
Uitând că o parte dragă din ea încet moare.

Ne tot întrebau bătrânii de eram aşa uimiţi,
Voi tinerii în ce fel de lume vreţi să trăiti?
Ramâneau şi ei uimiţi când erau întrebaţi,
De ce în lumea nouă cu greu vă integraţi?

Aşteptata lume nouă vine cu bune şi cu rele
Le acceptam, de multe vrem să scăpam de ele.
Ne retragem într-o lume nouă dar ca un făcut,
Trişti ne întoarcem la cea frumoasă din trecut.

Te întrebi dacă ar fi să o iei iar de la inceput,
Ce ai alege, lumea actuală sau cea din trecut?
Este un miracol că trăim în două lumi paralele,
Cu acel vis dorit de a călători în timp între ele.

Degeaba astă lume nu o înţelegi şi te-ai întristat,
Că visele tale cu ale tinerilor nu s-au intersectat.
În clepsidra timpului ne întoarcem iar în trecut,
Inepem o nouă zi şi cu speranţa unui alt început.

Ai avut şi tu şansa să faci lumea la care ai visat,
A fost ca trenul oprit în gara visată şi n-ai urcat.
Incearcă să înţelegi noua generaţie şi să o ajuţi,
Să nu repete iar greşelile tale în anii ce-au trecut.

Filozofia simplă o găseşti şi într-o ulcică cu vin,
Şi lumea veche şi cea nou trăiesc sub cer senin.
Dacă vei şti cum pe amândouă să le împleteşti,
Vei dedescoperi sensul frumos al vieţii omeneşti.

´In vino veritas´, Alceu vechi poet ne-a învăţat,
Ce-i în inima omului treaz, e în gura celui beat.
Dar Diogene considerat cetăţean al lumii noi,
In loc de vin, a preferat să pună filozoful în butoi.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Cornelia Gheorghe

Pași rătaciți….
Cornelia Gheorghe

Pășeam desculță pe o rază
Strivind sărutul dintre stele,
Trupu-nroșit al buzei mele
Îmi lua căldura dintr-o frază.

Voiam tăcerea să mi-o conjug,
În flăcări albe cuvânt și pom,
Dezvelit pământ de dor și om….
Gura nu puteam s-o ard pe rug.

Ținteam stele noi, fără perdea
În ora nopților după alt grai,
Roua zorilor pierzând în Rai

Îngeri colorați pe calea mea
Veneau strigând nume vechi și noi
Rătaciri de pași și de noi doi…..

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț