Zbor spre înălțimi

Liniște, durere și uitare

Mă deranjează liniștea nebună,  

Cu tot ce are nou și vechi în ea,  

C-a devenit un glas care răsună,  

Ca un ecou peste durerea mea.

Pe limba ei a înflorit cuvântul,  

Iar rodul i-a trecut demult de pârg,  

Și a vărsat sămânța în pământul  

Pe care l-am călcat mereu cu sârg.

Dar se consumă timpul din odaie,  

Secundele se scurg în secundar,  

Și-n el cuvântul nu vrea să se-nmoaie,  

Ci face al vorbirii inventar.

Iar eu visez la liniștea postumă,  

La anii care au trecut în zbor,  

Împovărați de-a dragostei cutumă,  

De care parcă, parcă îmi e dor.

Azi m-am oprit o clipă să-i schimb portul,  

Să o privesc în ochi ca pe-un păcat,  

Dar m-a plimbat din loc în loc cu cortul,  

Ca pe un gând de tine-abandonat.

Și-n vântul care suflă-a nepăsare,  

S-au strâns ecouri fără adăpost –

Un glas pierdut prin umbre solitare,  

Ce caută răspuns la tot ce-a fost.

Tăcerea și-a creat un coif de umbră,  

Sub pași pierduți pe drumuri de altădat’,  

Și-acum se-adună într-o clipă sumbră,  

Și totu-i trist și e adevărat.

Mă-ntreb și eu, în brațele ei mute,  

Dacă-n sfârșit mă lasă să-i vorbesc,  

Sau va păstra în neguri absolute  

Iubitul meu la care mă gândesc.

Că-n umbra veșniciei de se naște  

Un cavaler de piatră și de lut,  

Cu ochii de lumină-l voi cunoaște  

Pe drumul de tăcere absolut.

Și voi cutreiera călcând pământul,  

Ca un ecou spre soare și spre vânt,  

Și-n umbra amintirii doar cuvântul  

Mi se va-ntoarce-n liniștea din gând.

Pe drumul său de piatră și de umbră  

Voi presăra o mână de dureri,  

Și-n liniștea nestăpânit de sumbră  

Voi judeca a inimii tăceri.

Și de mi-ar șterge vântul umbra sorții  

Dintru adânc de verde răsărit,  

Mă voi scula din liniștile morții  

Să te întreb: „De ce m-ai părăsit?”

Prin negura uitării, viața toată,  

Cu pașii grei ca piatra de hotar,  

Aș sigila-o-n suflet dintr-odată,  

Făr’ să mai am de dragoste habar.

C-am fost cândva; acum doar o poveste,  

Mai are trup de moarte și de vis,  

Ca liniștea ce bate la ferestre  

De când tu nu mai ai nimic de zis.

Că, frate, ți-e tăcerea adormită,

Ești un perdant care s-a dus hai-hui,  

Lăsându-mă cu inimă rănită  

În viscolul care s-a-ntins pe grui.

Mă deranjează liniștea nebună,  

Cu tot ce are nou și vechi în ea,  

C-a devenit un glas care răsună,  

Ca un ecou peste tristețea mea.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

S-a intomnat

S-a întomnat… și sângele, deodată,
După ce, toată vara-a clocotit,
Din curgerea de foc s-a liniștit
Și-a căpătat o liniște ciudată,

Ca apa, ce prin piatra ascuțită
S-a avântat, tăindu-se-n fâșii,
Și-a călărit ai vieții bidivii,
Lasând în stâncă urme de copită,

Și-apoi, oprită într-un stavilar,
A cunoscut a liniștii hodină,
Mai plină de iubire și mai lină,
Mușcându-și malurile, tot mai rar.

Așa și el, trecut prin stăvilare,
Prin stânci și prin meandre și căderi,
Trecând prin dragoste și prin dureri,
Și limpezit din marea tulburare,

Își cată loc de curgere tihnită,
Și pace, printre zilele ce curg,
Fără oprire, lin, către amurg,
Spre iarna rece și abia simțită.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

TÂRZIU
( rondel)

E prea târziu la mine-n suflet,
Străin îmi ești la chip și umblet,
Clepsidra și-a cernut nisipul,
Îndepărtat acum e timpul.

Zadarnic vrei să înnozi ața,
Trecută pentru noi e viața,
E prea târziu la mine-n suflet,
Străin îmi ești la chip și umblet.

I-am scris de mult cărții prefața,
Se-apropie-n curând postfața,
Destinul mi-a împlinit soarta,
Închisă-i pentru tine poarta.

E prea târziu la mine-n suflet,
Străin îmi ești la chip și umblet.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Te rog, Doamne…

Dă-mi la, Doamne, aripi de înger,
Ca să nu mai simt cum sânger
Când păcatul şi minciuna
Îmi aduc în piept furtuna.

Dă-mi, Doamne, aripi de înger
Când de doruri ard şi fulger,
Râsul, plâns mi-e ‘n orice clipă
Și-amintirea țipă, țipă!…

Dă-mi, Doamne, azi alinarea,
Ca sa uit ce-i supărarea.
Și zbor pe-aripi de lumină
Înspre atingerea-Ți divină…

Dă-mi, Doamne, doar o secundă…
Când durerea să se- ascundă,
Vreau să simt ce-i fericirea
Și să-mi găsesc mântuirea.

Ia din mine, Doamne, jalea,
Arată-mi te rog azi calea,
Ura-ncearcă să m-ajungă
Şi n-aş vrea să mă străpungă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

FRUNZĂRIND O CLIPĂ …

Frunzăresc o clipă  dincolo de  vreme

Ce pe coapse- și plimbă uneori cocorii 

Și ce toamnă tristă  cade din poeme,

În  gutui cu pântec se răstoarnă   norii. 

Își dezbracă toamna  hainele- n trifoi

Și jilava- i frunza pe un  deal pribeag

Frunzăresc iar clipa cu efluvii moi,

Prin castane coapte-n umbra unui mag.

Pe aleea tristă  umblă- un  lampagiu

Noaptea s- o adune- n felinare reci

De pe stele curge picur  ruginiu

Frunzăresc iar clipa  umbrelor cand treci.

E bolnavă toamna în strănut de grauri

Și se-ntoamnă  ochii fără de noroc 

E un vânt  ce arde delta cea cu plauri

Unde nici egreta nu- și găsește loc…

Și sucombă vara  printre crengi de nuc 

Cum într- o iubire mor tristeți  boeme

Sufletul de frunză  udă  mi- l  usuc

Frunzărind o clipă  dincolo de vreme…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

…încă se mai vede scara ce unea cerul cu marea…

Şoimul regelui, când urcă zările şi se întoarce, poartă aura credinței și e zeu, nu răpitoare… gândul, dacă se întoarce, e cuvânt şi se ridică mai presus de ființare, întrucât în el îşi face spiritul nemărginirii așternut pentru odihnă… cuibul şoimului e tocmai în iatac, lângă regină sau pe umărul acestui demiurg, la vânătoare… s-au umplut văile vieții de lumină și căldură, iar pe crestele de gheață ale munților e soare, până după miezul nopții, în aşa mare măsură s-a întins regatul zilei… nopții i-a rămas hotarul din Apus, unde regina petrecea mai multe ore cu ştiințele oculte şi cu hărțile celeste, împreună cu Felina… regele purta războaie cu regatele Selenei şi cu triburile nopții veşnice din Caldahara, care nu e pământească, ci o fostă colonie de atlanți şi de himere… încă se mai vede scara ce unea cerul cu marea, în ocean, şi eşafodul uriaș al suveranei de atunci… iată că se lasă seara şi invoc șoimul venirii îndărăt, cu ascultarea spiritelor posedate din cetățile Felinei!… setea să vă scoată apă pentru foc şi nepăsarea să vă potolească ura, eu nu risipesc lumina la fiestele reginei, nici n-o să vă dau dreptate!… părăsiți hotarul zilei şi păstrați-vă măsura nopților pentru odihnă, altfel toată Caldahara va pieri în suflul slovelor pustiitoare ce-i împrăștie căldura!…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cântec de seară

Adâncul cerului mă soarbe-n sus,
Țărâna-mi cere tălpile-obosite,
În ochii tăi sunt ape liniștite,
În gândul meu se zbate un intrus.
Din pânza nopții fire se deșiră,
O creangă de alun îmi este liră.

Pe umeri port o mantie de iarbă,
Căciula mi-e croită dintr-un nor,
Cocoșii de departe-mi dau onor,
Lumina-n pragul zilei dă să fiarbă.
Se-ncurcă zorii-n puf de păpădie,
Cafeaua amăruie mă îmbie.

Luceafărul de ziuă-i un semnal –
Începe cursa către nebunie!
O lume injectată cu mânie
Se scurge-n stradă, lavă și furnal.
Cicatrizate răni sub fard ascunse,
E viața un tramvai cu roți neunse…

Aici, cu tine, liniștea-i grădina
Cu straturi de cuvinte înflorite.
Aleile au strasuri de pirite
În care se reflectă-n stropi lumina.
Fiori de vânt se țes în adiere,
Pe frunze, ruginiul e tăcere.

La malul mării ce o porți în tine
Am ancorat o barcă fără pânze.
O lună albă, cu halou de muze,
Mi-a presărat uimire în retine.
E toamnă-n mine, toamnă e și-afară,
Un cântec e cortina peste seară.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

De vei trece-nsigurarea prin urechile de ac

Norii mei și cerul tău, într-un soi de simbioză,
Univers în care timpul se dilată imanent,
Înhămat la Ursa Mare, Pegas bate din copită,
Un tablou destul de straniu se repetă permanent.

Într-o buclă temporală înnodăm pe rând destinul,
Pe o undă de uimire, noi, perechea cea dintâi
Construim din lut și ramuri, ca liant punând iubire,
Și în loc de „Bună seara”, îți șoptesc „Te rog, rămâi!”

Și promit să-ți fiu alături, să coc azimi pentru tine,
O comoară de iubire, să nu fii nicicând sărac,
De vei rupe de pe trupul timpului ramuri uscate
Și vei trece-nsigurarea prin urechile de ac.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Legământ

Ani s-au scurs într-o vâltoare, de când am pornit la drum,
Într-o viață călătoare și cu izuri de parfum,
Noi ne ținem laolaltă precum ața într-un ghem,
Iar când vine o furtună lângă mine eu te chem.

Mi te-a dat în dar Prea Sfântul, pe când hoinăream haihui,
Să te țin mereu aproape și respect dorința Lui,
Iar de-atunci pășesc cu tine, pe un drum ce ne-a fost dat,
Făcând din a mea iubire o stea vie la palat.

Tu rămâi ca o icoană în descătușarea vieții,
O făptură luminată de îndemânarea sorții,
Te păstrez la pieptul meu, nimenea să nu te fure,
Să rămâi a mea pe veci și de fapt dar și de jure…

Chiar de vremea-și schimbă fața și-n oglindă timpul trece,
Cu tine-mi însoțesc pașii și-mpreună vom petrece,
Fiindcă-n tine am găsit ce în lume-i cel mai sfânt:
Un tovarăș de cărare, și-al iubirii legămant.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț