Ție, Sfinte și drag Soare Astăzi vreau să-ți cer iertare Recunosc și-ți spun în față C-am furat și-s vinovată
Ți-am răpit când dormeai dus Patru raze, una-n plus Și când erai somnoros M-am ascuns o stea mai jos ȘI ți-am luat fără de milă Doi pumni proaspeți de Lumină Am pus totu-n mare grabă Lângă suflet, să nu cadă Pe-un mănunchi de curcubeu Aproape de……..Dumnezeu De va suspina Lumina Să le-atingă El cu mâna Să le mângâie pe creștet De văzduhul va fi veșted
Când o fi să înalț…rugă Întreg Cerul cu Sori curgă Lângă noapte să-ncolțească Stele noi în stropi de Viață!
E mare lumea. De n-am loc sau nu-mi doresc a sta oriunde, Nici piatra de e piatră seacă, nu stă în ape ce nu-s blânde. Nici vântul nu-și găsește loc, pământu-n latu-i colindându-l, Și eu mă duc, un menestrel, iar bidiviu îmi este gândul.
De nu-ți răspund, nu-i că nu știu ori teama îmi oprește glasul, Mai bine plec tăcut și singur, nici urmă nu-mi va lăsa pasul, Nici vorbe de justificare nu voi rosti, nici un cuvânt! Doar sfânta binecuvântare rosti-voi când al serii vânt
Ți-o trece-ncet, pe sub ferestre, aducător fiind de pace. Când lanul grâul despletind, în fire de-aur îl desface, Eu mă închid într-un cocon, urâtul lumii vrând să scurtur Și-ntr-o visată primăvară, să mă trezesc deodată flutur.
grăitu-mi-te-a Mama, grai românesc, păstrat cu-amari sudori, nimenea nu-i să-ți oblojească rana când stins, te pierzi ca soarele în nori.
Ai noști bătrâni slăvitu-te-au în ode, în rugăciuni, spre Cer te-au înălțat, le-ai fost altar în munți, pe-ntinse holde, iar astăzi, cei ce vin, te vor uitat.
Ardealul și Banatul te slăvește, Moldova și Oltenia te cinstesc, în Maramureș, straiu-n grai vorbește și Doru-i DOR, doar în Grai Românesc…
M-am supărat, Marcică, şi nu-mi mai place basmul Ce-mi sufli în ureche în ziua când iau leafa. Mă vei mai ţine-n braţe când mi-oi vedea eu ceafa, M-am prins c-alaltăseară tu ai mimat… finalul…
Iau calul de la poartă ş-arunc floarea-n fântână Era cam vestejită, ce-i drept… acu’ bea apă Mă duc, te las cu bine, mă duc pe deal la sapă, Nu-mi mai e dor de tine, şi dacă mi-e, am mână!…
O săptămână-ntreagă voi face meditaţii Cum stau budişti pe budă, eu voi sta pe ogor În ploaie şi în soare, nu mor fără amor!… Stau până intru-n transă, da’ nu-ţi mai intru-n graţii!…
Ce aspiraţii strâmte, ce scurtă viziune Poţi tu să ai, Marcică-n dotare de la mama!… Nu ştii de Kant, de Osho, nu ştii de Dalai Lama, Nu torci, n-ai silicoane, nu faci emisiune…
Ce presiune-naltă e-n atmosferă, simţi? Mă simt ultimul om în lan de cucuruz… E şui feng-şuiul meu, pe tine te acuz Că am bătut iar calul, ş-am suduit de sfinţi…
Cât de plină şi totuşi ce goală odaie! Tăceri şi ecouri străbat prin pereţi Când mai trece-o pereche grăbită prin ploaie, Prin oglindă mai trec încă două tristeţi
Între noi şi trecut e o punte de sticlă, Nişte umbre tăcute de mână se ţin, Când te caut strigând prin oraşul de ţiglă Eu ţi-aş spune adio, dar încă rămân,
Unde pot să mă duc? Cad din mine ruine, Să mai stau sau să plec, nu mai ştiu cine sunt ! Peste tine cad răni, peste mine cortine Şi în urmă rămâne o brazdă de lut
Înainte n-am drum, înapoi nu am unde, Să mă duc pe păduri , nu mai sunt nici copaci, Peste noi s-a surpat o cărare din munte Şi prin sânge îmi curge câmpia de maci
Zbor spre înălțimi 