Zbor spre înălțimi

SÂMBURI DE DRUM Cristalin

De-aș avea culori în lacrimi,
ce frumos cristalin violet-cenușiu!
Ploi de toamnă nu mi-ar stinge
dintre coaste focul viu .

Plânsul fi-va-mi trecătoare,
apă lină cristalină,
lacrimi ce se rup din soare
chip să-mi spele în lumină .

De-ar fi trepte de cuvinte ,
sâmburi, pietre … le-aș aduna din cărare
și ți-aș împleti pe frunte
tiară de mărgăritare .

Când vederea-mi va fi slabă,
noaptea când voi fi în beznă,
sâmburii de pe cărare
îmi vor încolți pe gleznă.

Vor urca încet pe trupu-mi,
verde-crud hățiș de patimi,
nuferi înflori-vo-n ochii-mi,
de-aș avea culori în lacrimi.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Atâta dor

„Te văd ca o umbră de-argint strălucită”,
Privirea-ți suavă e încremenită.
Din ochii-ți albaștri, senini, fără pată,
O mare de chin și de lacrimi se-arată.

Pe fruntea-ți brăzdată de urme vechi, triste,
Plăcute-amintiri se zbat să reziste,
Dar umbra tristeții se-ntinde plăpândă,
Ninsori ce-au căzut în vremuri abundă.

O sprijini în mâna care-alungă ușor
Disprețul iubirii umbrite de-un nor.
Suspinul ce scapă se pierde în noapte,
Pe buze fierbinți se sting niște șoapte.

Și plângi, și nu-ți trece, și dorul te-apasă,
Amarnic te doare și nu te mai lasă,
Iar sufletul trist e rănit pe vecie…
Bolnav de iubire și dor o să fie.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Un nins…

de Petre Poștașu’

Când mi s-a prins de frunte dâra vieții
Era așa plăpândă, ca un nins,
Și n-am simțit prin vâlva tinereții,
Cum ea își face cale înadins
Și-și cară, câte unul, toți nămeții;
Nici nu mai știu pe ochi cum s-a prelins…

Ieri am tăiat un pom uitat de vreme,
Cădeau uscate ramuri pe pământ.
Când îl loveam, mi se părea că geme,
Când îl loveam, mi se părea că sunt
Călău, și nu un tăietor de lemne;
Dar lângă el, creștea un un pui plăpând…

Când se ducea cu mortul către groapă,
Un popă se zbătea în mintea lui
Și-abia-și ținea un tremur să nu-nceapă,
Când se gândea ce-i viața și ce nu-i;
Că mai devreme botezase-n apă
Și luminase calea unui pui…

Atunci când ceasul de pe urmă bate
Și mă dezbar de toți nămeții grei,
Eu nu mai iau nimic, că nu se poate
Ceva în cer să aibă vreun temei;
În urma mea am să le las pe toate
Copiilor, să ningă și pe ei.

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

De ziua ta, femeie!

De ziua ta femeie cu ochi de abanos
Eu îți doresc să-ți fie eternă primăvară,
Să-ți fie viața lungă, să-mbătrânești frumos,
Să-ți cânte trubadurii pe strune de chitară.

De ziua ta femeie cu ochi de cer senin
Eu îți doresc să-ți fie doar soare în privire,
Să nu cunoști tristețea, să-ți fie drumul lin
Iar lacima să-ți fie numai de fericire.

De ziua ta femeie cu ochi ca apa mării
Eu îți doresc să-ți ningă cu floare de cais,
Tot ce-a fost greu odată să fie dat uitării
Și să găsești cărarea ce duce-n Paradis.

De ziua ta femeie cu ochi de chihlimbar
Să-ți înflorească-n cale doar roșii trandafiri,
Un colier din stele azi îți ofer în dar,
Tu ești o încântare, fior de dulci simțiri.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

La mulți ani, poezie! Azi e ziua ta…

---

Mărturisire

Cu poezia am crescut odată
Şi-n universul ei mă regăsesc,
Cuprind în suflet veşnicia toată
La ceas târziu, când muzele sosesc…

Cuvinte plămădite-n călimară,
Se-ngemănează-n gândul nerostit,
Ca mai apoi în vers să îmi răsară,
Când bate miezul nopţii… desluşit.

Plutind pe-un colț de-albastră reverie,
Tăcerile din mine se topesc…
Dacă prin vene-mi curge poezie,
Cu-a ei savoare-adorm şi mă trezesc.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

LA COLOMBA DI PACE

Poso gli occhi
sulla punta dei miei piedi.
Si apre il vuoto,
nel quale rimbombano,
come magma in un vulcano,
la sofferenza,
la speranza sbiadita,
quel domani che
non arriverà mai.
Ad un tratto scendono
dal cielo
fluttuando
le ali spezzate
dei miei sogni,
formano
una colomba bianca,
simbolo di pace.
La terra
comincia a gioire,
pervade la natura
con il suo canto.
Pian piano
il vuoto
inizia a colmarsi,
nei miei occhi
il riflesso della bianca colomba.
Va verso la mia anima
e vi resta per sempre.

Porumbelul păcii

Așez ochii
pe vârfurile picioarelor.
Se deschide un gol,
prin care țâșnesc
precum magma într-un vulcan:
suferința,
speranța ștearsă,
acel mâine care nu va veni niciodată.
Deodată
aripile frânte ale visurilor mele
coboară din cer plutind,
formând un porumbel alb,
simbol al păcii.
Pământul
începe să se bucure,
pătrunde natura
cu cântecul ei.
Încet, încet
vidul începe să se umple,
în ochii mei
reflexia porumbelului alb.
Se-ndreaptă către sufletul meu
rămânând pentru totdeauna acolo.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Frate!

Spuneți-mi ce-i mai bine, un biet îndrăgostit
Pierdut într-o tavernă printre femei ușoare,
Plătindu-și fericirea păcatului oprit
Cu teamă și rușine, cu lacrimi si sudoare,

Sau pe genunchi în templu cu sufletul pustiu,
Înlănțuit de vălul care-ți ascunde firea,
Fără sa ști tu însuți dacă ești mort sau viu
Sau te-ai pierdut de lume când s-a-mpărțit iubirea ?

Și dacă bea,ce-ți pasă când ai și tu păcate?
Căci și-a plătit dobânda cu vârf și îndesat…
Tu vezi doar aparența nu cruda realitate,
El, condamnat de umbre, tu fără de păcat!

Închizitor amarnic, perete văruit,
Cu literă de lege pe-o frunte lătăreață!
Tu ți-ai făcut din rugă șirag de lustruit,
Dar ai ascuns iubirea sub talpa ta de gheață!

Spuneți-mi ce-i mai bine, prieteni ai durerii?
Să-nlănțui porumbelul și bucuria vieții
Și-n gemete de ruguri să cucerești imperii
Unde se-adună lupii, jnepenii și scaieții?

Sau să fii bun,să aperi, să ierți, să înțelegi,
Și din Golgota morții să le iubești pe toate,
Să-ți fie-n închinare durerea lumii-ntregi,
Tu cel ales de Domnul, prietenul meu,frate!

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Dor de tine, îngerul meu!

Mama

Ce mult mi-aș fi dorit iubită mamă,
Să scriu iar poezii doar pentru tine,
Să mai vorbim, să știi că îmi e bine
Și că durerile nu le mai bag în seamă.

Să știi că ne e dor de glasu’-ți dulce
Iar pașii îi aud cum umblă prin odaie
Mi-e sufletul pustiu și-o vâlvătaie,
Inundă inima când merge să se culce.

Mi-e dor de tine maica mea cea sfântă
Și-aștept să mă alinți din colț de cer
Și îmi doresc, atât mai vreau să-ți cer,
În vise să-ți aud, iar, vocea-ți blândă.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

M-am regăsit…

M-am rătăcit prin foșnetul de frunze,
Când nori de dor se-ngemănau cu luna
Și soarele se răsfăța pe spuze,
Iar ziua se nuntea cu săptămâna.

M-am despletit în ploaia ne-nțeleasă,
Când tunetele zguduiau fereastra
Și fulger secera floarea aleasă,
Roș-sângeriu îmi cotropise glastra.

M-am frământat în lutul din ulcele
Când un olar își modela ursita,
Priviri adânci, scrutând printre zăbrele,
Mi-au jăruit cărărilor, ispita.

M-am desfrunzit prin ruginiul toamnei
Când apele învolburau și zarea,
În lăcrămioare și-n Papucul Doamnei,
Mi-a contrazis răspunsul întrebarea.

M-am încurcat prin holdele de gânduri
Când spicele îmi însoțeau cărarea
Și-am descurcat ne-mperecheate rânduri,
Norocul meu rămas-a doar mirarea…

M-am aplecat și-am întrebat amurgul:
Când se mai trece clipa-n amintire?
Ştii că-n tăceri și vise ară plugul
Și mi se-neacă zorii în privire?

M-am regăsit pe-un colț de stea uitată
Când juna primăvară floarea-şi ninge
Peste livada inimii secată,
De lacrima ce nu mai ştie-a plânge.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț