Zbor spre înălțimi

NEDUMERIRE
Versuri: Carpe Diem

Dacă meschinul e întruchiparea
nebunilor care slujesc minciunii,
ar mai rămâne numai întrebarea:
de ce cred, toți, ceea ce le spun unii?…

Dacă din tot ce ai, rămâne doar cenușa,
vătraiul sorții de îl stingi cu lacrimi,
mai bine fugi și-nchide-n urmă-ți ușa
și lasă tot… și foc și vis și patimi!…

Dacă întruna dai cu stângu-n dreptul,
de-ți ies pe dos toate ce faci pe față,
mai bine taci! Nu fă pe înțeleptul
cu-acei ce încă iau lecții de viață!…

Dacă mai speri că totul va fi bine,
dacă mai crezi puțin în ceva sfânt,
mai bine stai, nu mai fugi de tine!
Fii mai presus de faptă și de gând!…

Dacă vei cerne tot nisipul mării
și-apoi de îl aduni într-o clepsidră,
vei înțelege sensul resemnării
și de ce viața-i prea ades perfidă…

(Din volumul Suflete însingurate – 2007 )

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Să nu plângi inimă!
autor
Camelia Stefan

Să nu plângi inimă când voi pleca.
Cum nici după lumină să nu plângă
Ochii ce pururi nu vor mai vedea
Lumina zilei sau noaptea senină.

Căci ochii care-au plâns după lumină
De astăzi vor fi candele în zori.
Lumina-n ei nicicând nu va pătrunde
Eu către ceruri urc, sunt suflet muritor.

M-așteaptă SUS o lume minunată,
În jurul meu vor fi doar heruvimi.
Nu voi mai ști ce e durerea niciodată,
Voi rătăci cu îngeri, prin bolți fără lumini…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Târziu

Suie Luna peste vârfuri troienind cărări alpine,
Sprintenă ca o mireasă-nveşmântată-n voaluri fine…
Ninge-o linişte albastră, ninge-o linişte deplină,
Toate dorm… doar noaptea-şi plimbă, tainic, neagra pelerină.

Lacrimi grele de-ntuneric se preling fără-ncetare,
Blânde şoapte de luceferi rătăcesc la întâmplare…
Cu alai, flămânde umbre dau năvală prin unghere
Şi-n clepsidra ce suspină se înghesuie-n tăcere.

E târziu… iar dinspre mâine bate-un clopot a chemare,
Când mijesc, timid, deasupra, tremurânde felinare.
Cuibărită-n poala vremii, văd cum curge-n valuri ceața
Şi aştept cu nerăbdare să răsară dimineața.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Sfârșit de an

Mai număr zilele din an
Ce se grăbesc să se sfârșească
În timp ce nostalgii noian
Mai vor cu amintirea să mă urmărească.

Îmi picură lacrimi de ceară
Pe sufletul ce veselia a uitat,
Cu umbra zâmbetului de odinioară
Mai cred în revenirea timpului lăsat.

Fulgii de nea se-mpotrivesc
Să zboare cum făceau anii trecuți.
Nici oameni de zăpadă nu zăresc,
Nici glasuri de copii nu mai asculți.

Îndepărtarea mă sfidează crunt
Și cât mi-e dor de omenie!
Mă cert cu gândul meu mărunt,
Din tot ce-a fost, ce-o să mai fie?

Ridic privirea către cer
Și la întrecere mă iau cu visul.
O rugăminte am și doar atâta sper
Să mă asculte îngerii și Paradisul.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Și noi suntem români

Pleacă românii din țară
Se duc precum păsările călătoare
Și cine știe când se vor mai întoarce
Vreodată români cum au plecat

De ce să mai stea într-o țară
Unde sunt mai străini
Decât străinii care ne-au copleșit
Cu bunăstarea promisă

Pâinea noastră cea de toate zilele
Tot mai neagră și mai aspră
Tot mai greu de agonisit
i-a gonit pe copiii noștri peste mări
iar copiii lor născuți în țări străine
vor uita țara de unde au plecat părinții
și nu vor mai vorbi
și nici gândi românește

Ne pleacă copiii și nu știm
Dacă se vor mai întoarce vreodată
Exodul sărăciei dintr-o țară bogată
Poate că acesta e blestemul peste români
Să tolerăm nebunia unor politiceni parveniți

Dar mergem mai departe aplecând capul
Și sperând că într-o zi apăsarea
Va fi mai blândă și poate că odată cândva
România va renaște din cenușa
Unui popor umilit

Nicolae TOMA

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Hai să trăim ‘nainte de-a muri
Autor: Flori Cristea

Ne-mpiedicăm de prea multă mișcare,
De legi sinistre și de bolșevici,
Dar nu-i vreun univers atât de mare,
Cum este mușuroiul de furnici.

Decât în stupul harnicei albine,
Nu vei găsi în vaste biblioteci,
Așa perfect și simplă-nțelepciune,
Nimeni nu va croi mai drept poteci.

Ne zbatem dezbătând ce nu se-ntâmplă,
Făcând scenarii și luând măsuri,
Simțind răceala glonțului pe tâmplă,
Cu mască peste mască pe figuri.

Acumulăm hormonii fricii-n vene
Și devenim de-odată paranoici,
Uitând că primăvara ne dă semne,
Îngenuncheați ca la comandă, stoici.

O viață fără viață ne străbate,
Un timp fără de timp trăim acum,
De renunțăm la simpla libertate
Și ștergem de pe hartă orice drum.

Când rupem punți în loc să facem poduri,
Când inimile nu mai bat sincron,
Nu vom mai ști nici cum să facem noduri,
Vom exista doar preț de un micron.

Neînsemnat și jalnic ne-o fi traiul
În veacul virusat și decadent,
Veți uita vatra, veți uita vătraiul
Și vă veți stinge lent, poate prea lent.

Dar, hai să ne întoarcem la albine!
N-au legi și nici nu au vreun veghetor,
Ele trăiesc netulburate, cum vezi bine,
Fac ce e de făcut și apoi mor.

Murim și noi, nu este îndoială,
Dar până o vom face, cum ar fi
Să rânduim o altă socoteală
Și să trăim ‘nainte de-a muri.

2 ianuarie 2021

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Cercul de ceară

Când tainicele râuri înmărmurite-n ceară
Prind, calde, să se tragă -napoi în lumânări
Învolburând în cercuri, crescând ca umbra-n seară
O albă luminare deschide iarăşi flori.
Albinele grăbite, trezite iar la viaţă,
Fărâmituri de ceară întoarnă spre pistil,
Cu ele doruri moarte desferecând din gheaţă
Se-ntorc din bătrâneţe spre vise de copil.
Cu-mbrăţişări solare coroane de petale
Îngroapă în visare ca-n vrajă la soroc
Neândrăzneli purtate spre crucile din cale,
Spre vârf de munte apa şi floarea spre boboc.
Coborâtor prin lujer spre pumnul de ţărână
Urmezi chemarea primă pe unde-ntâi ai mers,
Te simţi în ocrotire şi te trezeşti pe mână
La duhul de-nceputuri ce te-a zidit în vers.
În ciobul de oglindă te re-ntâlneşti cu tine,
Primeşti o nouă viaţă şi poate un alt ţel
Şi ai mai sta în palmă odihnitor în tine
Dar porţi, peren în vine, chemări de menestrel.
Şi iar te-ntorci, cu crucea crescută peste umeri
Să zbori, să cazi pe lampă în dor de fluturări
Zidirile de vise să arzi şi să le-numeri
Când sta-vei înc-o dată în foc de lumânări.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Se-ntorc acasă românii
Doina Botușan

Vine iar Crăciunul, unul câte unul cu sufletul ars de dor,
Se întorc acasă, românii la masă să stea lângă neamul lor.
Dar le pare drumul lung și se tem că nu ajung înainte de Ajun,
Că îi țin la rând, mișeii care le vând pe nimic plaiul străbun.

Stau prin vămi la coadă, intristați să vadă cum sunt umiliți,
De unii veniți de-aiurea să le cumpere pădurea pentru-o mână de arginți.
-Oare cât or să rămână, cetățeni de-a doua mână, vitregiți de drepturi?!
-Cât or îndura sincopa pe care iar Europa le-a stârnit-o-n piepturi?!

Se-ntorc în țară românii, pe furiș cu dosul mâinii lacrima își streg,
Visând la vremuri mai bune cu o pălincă de prune glasurile-și dreg,
Și se duc cu colindatul să le-asculte Prea Înaltul durerea din lerui-leruri,
Rugându-L ca printre spini s-aprindă dalbe lumini,
precum și în ceruri.

Că le este crud destinul și le cam ajunge chinul la care sunt osândiți,
Când cred c-au scăpat de el, de necazuri fel de fel sunt din nou izbiți.
Demnitatea în picioare le-au călcat-o acei care le fură de ani avutul,
Niște golani parveniți pe pământul lor veniți de unde a-nțărcat iapa mutul.

Se-ntorc în sate românii dar îi latră Doamne câinii că-s demult plecați hai-hui,
Și-au ajuns să fie, pentru-o mizeră simbrie triștii cetățeni ai nimănui.
Nemaisuportând surghiunul, vin acasă cu duimul pregătiți pentru război,
Să lupte cu mafioții ,cu lichelele și hoții, țara să-și ia înapoi.

Alt Crăciun când o să vină să-l petreacă în lumină alături de neamul lor,
Să nu mai umble hai-hui, cetățeni ai nimănui cu sufletul ars de dor .

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț