Fragment din romanul „MĂRIUCA” (apărut la editura StudIS în februarie 2022) (...)
Seara s-a lăsat peste sat ca o mantie întunecată. Colindătorii își croiau drum prin omătul ce le ajungea până la genunchi, înaintând încet sub puzderia de fulgi albi. Pamfil a lu’ Cremene mergea în față, încercând să facă urme prin zăpadă, iar în spatele lui veneau Măriuca, Victoraș și ceilalți. Călcau toți pe urmele făcute de băiat, râzând și bucurându-se de acel Ajun feeric. Aveau străițile aproape pline de nuci, mere și pupeze . Se-ntâlneau cu alți colindători și schimbau cuvinte, lăudându-se fiecare cu ce au primit de la cei pe care i-au colindat. Ba mai mult decât atât, își povesteau unii altora despre cutare gazdă care le-a dat mai multe daruri, sau un altul care era mai zgârcit și le-a dăruit mai puțin. Raveca, fata de-o seamă cu Măriuca, se lăuda cu cea mai faină pupăză primită. Râsetele lor au binecuvântat zarea. Ninsoarea s-a oprit pentru o clipă, ca să se înveselească de la bucuria colindătorilor. Când au ajuns dinaintea casei lui Nuțu a lu’ Vilea, Pamfil s-a oprit. A zâmbit și s-a uitat înspre cei din spate. „No, aici șede Unchiu’ Nuțu!”, a zis plin de importanță. „Îi văr primar cu ticu’'!”, a adăugat bucuros. Au intrat în curte, iar Corneluț a lu’ Nucă a strigat: „Îi voie la colindat?" Zăpada era dată la o parte. Cărarea ducea de la poartă și până spre casă, semn că găzdoiul era un om gospodar. Susana, muierea lui Nuțu a ieșit în târnaț: „Îi voie, îi voie!”, a zâmbit ea, invitându-i pe colindători în casă. Au intrat încet, pe rând, în încăperea caldă. Nuțu arunca un braț de lemne în fața sobei. Gerul din hainele colindătorilor s-a scuturat în toată odaia. Dogoarea sobei amorțea frigul, iar mirosul de sarmale fierte-n oala de lut le-a gâdilat nările. Bărbatul s-a întors cu fața spre ei și le-a zâmbit. „No, s-auzâm colinda!”, a zis el și s-a așezat pe un scaun. Susana a rămas în picioare lângă omul ei, pregătită s-asculte colindătorii. Vocile lor au străpuns întunericul, auzindu-se până la casele-nvecinate. Picu a lu’ Melea s-a oprit cu lemnele-n mână. I-a ascultat câteva clipe și a intrat grăbit în casă. Bătrâna lui mamă moțăia lângă sobă, cu pisica-ncolăcită-n poală. Când bărbatul a deschis ușa, pisica a sărit speriată din poala muierii și a țășnit pe lângă Picu. „Cheț d-acilea, fir-ai a naibii de mâță!” a mormăit el vrând s-o atingă cu piciorul. A trântit lemnele lângă sobă, iar zgomotul a trezit-o pe bătrână. „No, ce-i baiu’?”, a întrebat ea, cu ochii pe jumătate închiși. „D-apăi vin la colindat...”, a zis el. S-a uitat pe geamul înghețat, căznindu-se să vadă dacă nu cumva a uitat poarta deschisă, ca să intre colindătorii-n curte. A zâmbit când și-a amintit că a tras zăvorul, cu mâna lui. Bătrâna l-a privit și a dat din mână. Și-a strâns mai tare cojocul pe umeri și a închis ochii. Picu s-a apropiat de masă și a micșorat flacăra de la lampă. Așa făcea în fiecare an, ca să nu primească niciun colindător. Toți cei din sat îi cunoșteau obiceiul și-l luau la batjocură. „Piculeeee!”, a strigat Pamfil a lu Cremene când a ajuns în dreptul casei bărbatului. „Îi voie la colindat?”. Ceilalți s-au oprit lângă el și au început să râdă. Măriuca l-a tras pe fecior de mânecă. „Pamfile!”, i-a șoptit ea, „lasă omu-n pace...”. Însă el a continuat să se amuze. S-a aplecat și a luat zăpadă-n mâini. A făcut un bulgăre și l-a aruncat cu putere înspre geam. „Te colindăm sub ferești, Picule?”, a strigat el. Zgomotul făcut de bulgărele de zăpadă lovindu-se de fereastră l-a făcut pe Picu să-nchidă ochii. Și-a tras plapuma peste cap și a rămas nemișcat. „’Tu-vă muma voastră!”, a mormăit el, însă pocnetul lemnelor din sobă i-a acoperit vocea. Un alt bulgăre a aterizat pe geam, făcându-l pe bărbat să-njure din nou. Măriuca i-a pus o mână pe umăr lui Pamfil și i-a zâmbit: „Ajunge, Pamfile! Hai, să merem mai departe...”. Băiatul a surâs. Ionuț a lu’ Nucă s-a apropiat de gard și s-a uitat spre casa scufundată în întuneric. „Picule!”, a strigat el. „La anu’ cân’ om vini, să lăși poarta deschisă! Că oricum nu-ț’ intră nime'!”. Râsetele celor de afară l-au făcut pe Picu să-și tragă țolul pe cap. S-a ridicat și a a vrut să coboare din pat, să se repeadă afară la ei, însă și-a amintit că era doar în izmene. „Naiba să vă ia!”, a izbucnit el, furios. Bătrâna lui mamă a deschis ochii, l-a privit și a tușit. S-a aplecat și a luat două lemne de sub sobă. A deschis ușița și le-a vârât înăuntru. Scânteile au zburat vesele prin gura sobei, iar femeia a căscat, somnoroasă. A-nchis ochii și a ascultat trosnetul plăcut al lemnelor îmbrățișate de flăcări. Colindătorii gălăgioși de afară se-ndepărtau. Picu s-a ridicat brusc din pat. S-a apropiat de masă și a mărit flacăra de la lampă. „Pune-mi să mânc, tu mică!”, i-a zis el bătrânei care moțăia. (…)
Redactor: Mihaela Vaida
