te priveam erai o picătură de ploaie în bătăile de aripi te-am învelit la asfințit cu vîrful degetelor mi-ai acoperit buzele cu trupul alb dăruindu-te o clipă începută într-un sărut aproape tot mai aproape un țipăt scurt ca un semn de întrebare aveam nevoie acută să respir, să trăiesc, să iubesc un fluture alb în bătaia luminii pe umerii goi am așezat muguri n-ai zăbovit ai luat în mână însingurarea lăsând în urmă surâsul plecând în zbor departe în noapte
Poate-o să-mi scrii cândva, poate-o să-mi scrii, Când eu voi fi plecat demult departe Și o să-mi lași scrisorile tărzii În temnița dintre coperți de carte.
Sunt scrise pentru fata fără chip, O plăsmuire-n ceară de amurg, Văzută doar de ochii lui Oedip Acei din care lacrimi nu mai curg.
Dac-o să- mi scrii să- mi spui că n- ai știut Să mă citești în Braille pe retină Orbit de noaptea sinelui pierdut, Neștiutor de taina din lumină,
Dac-o să-mi scrii… să fie pe nisip, Pe țărmul unei mări primordiale Unde te-așteptă fata fără chip Bătând cu valurile în chimvale!
Ce dacă, toamna arămie vine în al tău cuvânt cu ploi reci pe carâmb, cu vânturile aspre, demonice-n foșnirea frunzei, copacii dezvelind, cu-n aer ud și greu, dansând pe caldarâm… și-un gros covor de fruze-ți trezesc melancolii…! * Ce dacă, în curând îți vin zăpezile, în fuga de finit și se aștern pe clipa ta, grăbindu-ți altă clipă… de timpuriu, să îți acopere grădina ta și drumul care i-al tău, spre-a nu mai fi decât în nostalgii… Un efemer să te petreci în clipe de-asfințire… ! * Ce dacă-n miezul vieții tale a te odihni, cântând, durerile îți lepezi în pământ…, crezut de veșnicii și de al tău destin, o nouă stea a fi pentr-a nu fi decât un fost, căzut al lumii pradă la desmărginiri, din putreziri, tu te renaști sfințit, stâlp de destin…! * Ce dacă-n fuga de finit deschizi ferestre de lumină, zorind spre asfințit a răsări o stea cu nemurire, a nu mai fi ce-ai fost, decât neantul despărțirii, replămădit din lutul sucevean, pe calea veșniciei, statuie în neant, cu simț curat și grai lăuntric! * Ce dacă, din finit ți-ai dezvelit de bezna sa, lumina…!
Un trinitar, un meteor, te spulberi și desfigurezi,
ușor să te dezlimitezi în absolut să te înveșnicești,
într-o lăuntrică-n sumare, în urmă-ți să te uiți, renunți…
Am oprit pendula morţii, am închis-o-ntr-un sertar. Răguşesc cocoşii-n pliscuri,nu mai strigă cucurigu! Tac şi eu cum tace roca mângâiată de pietrar, Iar când ţip de fericire, crapă-n patru colţuri, frigu’ . Iarna umblă iar pe sănii, vine să inspire ger. Îmi împlântă lancea rece în tăcerile de lut. Vântul măzgăleşte nuduri pe opaiţul din cer Şi la margine de suflet, fug cerboaicele din rut.
Se dilată-n vena minţii sângele donat ideii. Versuri ludice, opace, fără omoplaţi şi rimă. M-am născut dintr-o eroare când păşteau pe boltă mieii Zile ipohondre, fade şi-au ascuns această crimă Fluturii-n veştminte albe, cu aripi de îngeri trişti. Şi-am simţit în mine arcul, slobozindu-şi o săgeată. Am rămas cu-amprenta fricii şi-a minunii că exişti Undeva în atriul verii, recompus dintr-o erată.
Într-un ochi de primăvară când caişii-şi dezveleau Sfârcuri roze sub cămaşa ninsă, ruptă de nerozi, Rătăceam desculţă-n spinii de măceş ce mă dureau În copita nenăscut-a mânzului cu patru cozi. Uneori mi-e glezna tristă, şchiopătez pe o planetă Şi pictez surâsuri false , dezbrăcate de iluzii. Nu mai flutur fanioane dintr-o dâră de cometă. Şi rămân un semn de carte printre lacrimi şi perfuzii.
Am să te-aștept la colț de anotimp, Să-mi prinzi în plete-un fir de primăvară, Chiar dacă frunza-n codru a ruginit, Chiar dacă toamna se plimbă pe afară.
Am să te-aștept la colț de vis furat, Să-mi împletești pe gânduri romaniță, Pe inimă să-mi coși cu fir de trandafir, Și la rever de suflet să-mi prinzi o garofiță.
Am să te-aștept la margine de lume, Între sfârșit și-un început abstract. Chiar dacă visul a înghețat în mine, Am să semnez, în alb, cu viața, un contract.
Am să-i dau voie să-mi fure din secunde Și ani de vrea să ia cât îi convine, Doar visul să mi-l lase neatins Și-un colț de primăvară ascunsă-ntre suspine.
Am să te aștept! Tu nu uita să vii! Pune tic-tacul inimii să te trezească-n zori. Am să te-aștept la margine de toamnă, Tu vino cu iubirea ascunsă-ntre culori.
Zbor spre înălțimi 