Zbor spre înălțimi

Să visezi şi să desenezi:
FATA MORGANA

Târziu, într-o noapte cu cer înstelat,
În frumos vis, mi te-am imaginat,
Coborâtă din argintie pulbere de stele,
Iubita mea celestă, regină între ele.

Încununată cu a dragostei cunună,
Cu sentimente alese de blânda lună.
Îmi suspină sufletul că vei dispare iar,
În tainic tărâm al viselor făr´ de hotar.

Revino în vis doar pentru o clipă
Şi stinge focul iubirii ce se înfiripă.
Chinuitoare va fi acea zi când în sfâşit,

O să revăd iubirea ce am plăsmuit.
Făptură diafană, nălucă a deşertului
Fata morgana, închipuire a visului.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

RUGĂ BLÂNDĂ

Doamne, dă-mi o frunză nouă
Să-înfășor din ața vieții,
Când s-o rupe ziua-n două
Și s-or tulbura nămeții!

Doamne, dă-mi un strop de tihnă
Din a cerului hotare,
Să mă culc pentru odihnă,
Să visez la Carul mare!

Doamne, dă-mi un fir de iarbă
Să măsor tot infinitul,
Să văd unde stau de vorbă
Apa, cerul și pământul!

Doamne, dă-mi un colț de lună
Ca să-i prind în palme fața,
Și să-i zic o vorbă bună
Pân’ se face dimineața!

Dă-mi, Doamne, cântec de stele
Să aud oftatul nopții,
Să-mpletesc din lut inele
Ca să-i fac în ciudă sorții!

Doamne, dă-mi un strop de suflet
Să simt apa din copaie,
Mângâind al vieții umblet,
Să pășesc desculță-n ploaie!

Vreau doar cioburi de lumină,
Să-mi trezesc speranța veche,
Într-o iarnă ce-o să vină
Zurgălind pe la ureche!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Octombrie, unde te-ai dus?

Octombrie, unde te-ai dus?
Cu frunza ta cea arămie…
Ce multe încă nu ți-am spus,
Și câte mi-ai lăsat tu mie.

Privesc în urmă, poate o zi…
De-a ta pe undeva ai rătăcit
Să o găsesc și să o pot opri,
Dar zilele tale au luat sfârșit.

Nostalgică rămâne amintirea
Brumarul a trecut pe lângă noi,
Dar ne-a lăsat caldă privirea
Să nu răcească în căderi de ploi.

Octombrie, te-ai scuturat de zile
Mai calde, mai senine și cu nori…
Ai răscolit în noi doar amintire
Și ai plecat. E rândul la ninsori.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Atât de departe și totuși aproape

Mi-e jale în suflet și funebre gânduri
Îmi macină mintea în vâltori de ape,
C-un lan de-ndoieli fremătând peste timpuri,
Atât de departe și totuși aproape.

Străbat universuri, cândva, interzise
Privirilor noastre, în ceață-afundate
Și-mi reapar imagini pe foile scrise
Cu tine-mpreună, zburând printre șoapte.

Prin perdeaua lunii-ți zăresc umbra rece,
Mișcându-se agale pe cerul pustiu,
Un fior de gheață prin ochii-mi goi trece
Și-aș vrea o secundă lângă tine să fiu.

Atâtea regrete se-nghesuie-n noapte,
În inima-mi ruptă de grele suspine,
Mă-neacă parfumu-ți, deși ești departe
De răcnetul fiarei ce smulge din mine.

Mă iartă că-ți tulbur grăbita plecare,
Cu visuri mocnite pe umede pleoape,
De tine-ncuiate-ntr-o iubire mare,
Atât de departe și totuși aproape.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

.

VIOLETE

Între pământ și cer

Cerul a privit
mersul liniștit
al pașilor mei
pe cărări șerpuite
și alei pietruire
sau trepte urcând
pe scări de pământ
… pân’ la el ,
pân’ la cer,
printre stele ce pier
scări de timp
…efemer!
Cerul a privit
pasul meu liniștit
către stele
între pleoapele tele
strălucind!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Să nu mă crezi

Să nu mă crezi când spun că-i Toamnă, că-i vremea recilor regrete,
că bruma albă ne pictează în miliarde de paiete.
Tu nu privi nici frunza udă, nici nu foșnește nici nu plânge
doar în tăcere-și duce dorul, în filigran țesut cu sânge.
De pleci, să iei cu tine Vara, lumini și umbre pe-nserate,
și trandafiri sub clar de Lună mustind arome și păcate.
E toamnă, totuși, doamna mea, s-a înserat așa devreme,
și călătorul ostenit își face cuib prin vechi poiene.
A ațipit la foc de lemne, le rupse singur din padure,
Iertat de însuși Dumnezeu, lăsat să ia, lăsat să fure.
Eu am rămas, doar eu și ploaia, mă udă și mă-ncremenește,
o picătură, o secundă, un rest de inimă iubește…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Și te-ai dus ca o frunză…

Te-am văzut primăvara, într-o seară de mai;
Cu privirea senină către stele cătai.
Ce frumoasă! Din ceruri mi-ai părut a veni.
Nu văzusem vreodată ochi atâta de vii.

O tăcere oprise stele, freamăt și flori,
Cu o vorbă nespusă m-ai aprins într-un dor.
Vremea mea se pierduse, erai tu vremea mea
Și sub aripa nopții pieptul meu se zbătea.

Și ți-am fost vreme lungă revărsatul de zori
Și fereastra deschisă spre grădina cu flori.
Împletisem cu trudă salca-n vale, la râu,
Să-ți umbrească de soare părul galben, de grâu.

Și ți-am dat tinerețea cu tot tropotul ei,
Să-i dai bice, să-i sară din copite scântei.
Ți-am fost vântul din plete și prin lume te-am dus,
Ți-am fost liniștea dulce peste gând, la apus.

Peste nopțile tale am fost cer și pământ,
Pieptul meu ți-a fost pernă și sărutul veştmânt.
Te-am iubit cu credință și curat ca un sfânt,
Dar te-ai dus ca o frunză pe o pală de vânt.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

STRIG MAMA

Strig mama și-mi apar în minte
Cele mai dulci și sfinte cuvinte,
Zăresc doar Senin, curgând în neștire,
Văd chip de Înger și-o Mânăstire

Simt adieri, ce fruntea-mi mângâie
Cu stropi de Mir, până-n călcâie,
Mă scufund în valuri de dreaptă iubire,
Înot în Oceane de fericire!

Văd o grădină cu flori de lumină,
Boboci de dor, ce lin se deșiră
Răsună cânt de leagăn ,dinspre amurg,
Izvor de șoapte, pe umeri… curg!

Strig mama, și-mi apar în gând
Cele mai sfinte versuri, recitate blând,
Zăresc râuri limpezi, și-o Primăvară,
Văd chip de Înger, și-o Catedrală!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

La pieptul mamei

Doamne, de ce oare nu ne-am născut bătrâni?
Cu fire albe-n păr, cu tremurat în mâini?
Ca mai apoi, să-ntinerim cu fiecare zi,
La pieptul mamei să pierim, așa, niște copii?

A, de ce oare nu ne-am născut căliți?
Să nu ne mai lovească nici falși, nici ipocriți?
Ca mai apoi, să devenim naivi, băieți și fete,
La pieptul mamei să pierim, așa, fără regrete?

Doamne, de ce oare nu ne-am născut zâmbind,
Dacă Viața-i darul ce mulți îl pierd sfârșind?
Ca mai apoi să suferim tăcuți și-ngândurați,
La pieptul mamei să pierim, așa, înlăcrimați?

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Aș vrea

N-aș vrea să-ți fiu o simplă nebunie,
Ce-o chemi, o simți acum în drumul tău,
Pe care o-ntâlnești în poezie,
Călătorind cu gândul spre Buzău.

Nu vreau să-ți fiu doar o banală toană,
O tandră zăpăceală de moment,
Năluca ce te părăsește-n goană
Privind spre tine rece și absent.

Aș vrea, prin vis, să-mi regăsești privirea
Pierzându-se în noapte printre aștri,
În al tău chip, vreau să găsesc uimirea,
Privind pierdut în ochii mei albaștri.

Aș vrea să-ți fiu mireasa dintr-o noapte,
Furtună-n al tău suflet vreau să fiu,
Un cântec îngeresc transmis prin șoapte,
O dragoste-ntâlnită mai târziu.

Aș vrea să fiu o rugă ne-ncetată,
Ce o transmiți suav spre Dumnezeu,
C-un gând pios, cu-o inimă curată…
Iubirea ta aș vrea să fiu mereu!

Din volumul ,,T-am zidit în cuvânt”, Liric Graph, 2018

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț