Zbor spre înălțimi

Tăgade

Sunt rob al necredinței mele
în învieri reduse la absurd
de clipa arderii de stele
peste cadavrul unui orb și surd.

Sunt rob al nemișcărilor de haos,
când ordinea firească se-nspăimântă
în ochii-nțepeniți de un pronaos
cu viziune de revoltă sfântă.

Sunt rob al infinitelor tempeste
zăcând în nemurindul din ființă,
când viața arde-n jerbele funeste,
sub algoritmul vrere-conștiință.

Sunt rob al plănuirilor secrete,
de ambuscade-n timp și universuri,
când moartea-i doar o sumă de regrete,
scăzută din necunoscute sensuri.

Sunt rob al dezrobirii mele
din învieri reduse la absurd;
futilă zbatere de stele
peste cadavrul unui orb și surd.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

BILANȚ


M-au pârjolit amaruri,
M-au înțepat suspine,
Iar inima, sărmana,
A stat sub ghilotine!

Ce-a mai rămas din viață?
Doar mugurii pe ramuri…
În rest, mă dor nămeții
Ce urcă pân la geamuri.

Ce-a mai rămas din mine?
O umbră, o liană…
M-a zămislit tristețea,
M-ascund de ea, cu teamă!

M-au pârjolit amaruri,
Pustiuri mă destramă,
Iar moartea mă pândește,
Din când în când mă cheamă!

Pierdute-s anotimpuri
Pe file-ngălbenite…
Mai scriu sub felinare
Cu doruri prăfuite!

Mai dăinuie o rază
În ochii mei albaștri,
Iar inima-mi e trează,
Visând fiori sub aștri!

Mai am și idealuri
Ce cresc ispititoare
Și uit de bătrânețe,
Sub stele căzătoare…

Acum îmi fac bilanțul
Trăirii și-al iubirii
Și-mi dau deoparte masca
În febra plăsmuirii!

M-au pârjolit amaruri
Și-am stat sub ghilotine,
Dar bucurii și lacrimi
Nu, nu mi-au fost puține!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Seninuri și șoapte

Se adâncește noaptea seninurilor noastre,
Te-mbrățisez cu zorii, până la flori albastre!
Îți caut, printre șoapte, o liniște de sferă,
Tu îmi găsești sărutul ascuns în altă eră!

Pe coapsă-mi cântă lotuși în veghe statuară,
Am stele-arzând cu noimă și inima pe-afară…
Mă dezvelesc de vise, nu vreau să-mpart destine,
În piept am ceruri line, cu toate vin la tine!

De-mi faci un rai din clipă, nimic nu mă abate!
Să-ți împlinesc minunea, pustiuri aș străbate!
Puternice veșminte de soare port prin vreme,
Puterea să mă poarte-n iubiri fără blesteme!

Se adâncește toamna înțelepciunii noastre…
Ne cresc ferestre-n suflet, lumini din alte astre,
Ne cheamă infinirea, clădită împreună…
Nu mă-ntreba de-i noapte, doar ține-mă de mâna!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

COPACI AZILANȚI

*
Am rămas doi copaci lângă drum,
Ne mai cad nişte crengi compromise,
Se pornesc toporari de pe-acum,
Să doboare păduri fără vise

Am rămas fără muguri pe ram,
Când muriră toţi merii şi macii
Şi-am ajuns mai uscaţi cum eram,
Iar acum ne fac vreascuri săracii

Suntem doar doi copaci azilanţi,
Prin pădurile lumii rămase
Şi am ars printre munţi emigranţi
Şi-n tăcutele focuri din case.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Pe aripi de vânt turbat

Pe aripi de vânt turbat
M-aș întoarce iar în sat,
Să-mi văd vatra strămoșească
Și căsuța părintească,

Să deschid încet, portița
Unde m-așteaptă măicuța
Cu dulceață de gutui
Și de cireșe-amărui.

În parfum de toamnă blândă,
Amintirea vrea să-mi vândă
Bucăți de trecut cu dor,
În ruginiul decor.

Sentimente efemere,
Trec prin viață, pasagere
Într-un tren numit dorință,
Pentru suflet, trebuință,

Căutând refrene mii
În amurgul dintre vii
Și sub nucul din grădină
Ce parcă timid, se-nclină

Salutând venirea mea
Cu-n tremur de rămurea,
Rugându-mă să rămân
Locului, să-i fiu stăpân.

Pe aripi de vânt turbat
Las gândul să zboare-n sat,
Dorul să și-l ostoiască,
Pagini de timp să citească
La căsuța părintească!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Îți scriu…

Îți scriu pe frunza albită de dor
Când vântul șuieră ca un tiran,
Penelu-alunecă pe rând, ușor
Sub umbra rece-a ultimului an.

Îți scriu când este noapte și e frig
În zadar, în sobă arde focul
Cu poala plină de-amintiri te strig
Să te întorci unde ți-e locul.

Mâna fierbinte s-o treci prin plete
Sub mângâieri de dor să mă alinți,
Să pierd, ca-n vis, încet și pe-ndelete
Păreri de rău din anii mei cărunți.

Îti scriu pe-un fulg liniștit de nea
Adunând în cupa iernii gerul,
Căci m-a-ncremenit depărtarea
Și-am uitat ce gust are zborul…..

M-am contopit cu dorul
Și-am rătacit scrisoarea…..

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Iertare

Avem puterea de a ierta
Greșelile care curg în cascadă,
Apusul să nu ne prindă-n tornadă
Când capul pe pernă vom așeza.

Greșim la tot pasul, e omenesc,
Cine n-o face s-arunce cu piatra,
Greșelile sapă în suflet cu dalta
Dacă iertarea nu și-o primesc.

Se duc departe, până-ntr-al șaptelea neam,
Încarcă pruncii cu poveri zdrobitoare,
Intrați în viață, fără scăpare
Se-mpiedică de păcatul viclean.

Iertarea este un mic dumicat
Ce crește în suflet ca un burete,
Șterge docil colonii de defecte
Să nu rămână pe veci înfierat.

Iertare să-mi fie c-am îndrăznit
Să scriu despre lucruri atât de „mărunte”!
Mă rog ca iertarea să fie o punte
Pe care să trecem la asfințit!

Versuri și pictură Liliana Răcătău
Din volumul Lada de zestre
Pictură disponibilă

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Rondel de toamnă

Stau cu Toamna la taclale
Pe covoare ruginite,
Mă ning frunzele cernite
Ce mă ‘ntâmpină în cale…

Și îmi spune pe șoptite
Să gust vinul din pocale,
Stau cu Toamna la taclale
Pe covoare ruginite.

Vântul rece-mi dă târcoale
Așa pe nepregătite
Și încep să merg agale,
Drumurile-s pustiite,
Stau cu Toamna la taclale!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț